Proba de tir feminin a fost, ca de obicei, prima la care s-au dat medalii. A câştigat Katerina Emmons din Cehia.
Ceva mai încolo, naţionala de handbal a României a avut primul joc din grupe, împotriva Kazahstanului. Începutul a fost destul de scârţâit, la pauză aveam trei goluri avans şi începeam să-mi fac griji. Scuza era pregătită: cazacele câştigaseră cică un amical cu Ungaria, deci nu erau chiar desculţe. În repriza a doua am băgat viteză şi s-a terminat 31-19.
Samuel Sanchez din Spania a câştigat cursa de ciclism, după un final la sprint. Diestul de surprinzător.
Au început să cadă şi recordurile olimpice. E vorba de recordul la înot 400m mixt, doborât de Michael Phelps încă din calificări.
Şi ştirea zilei pentru români: avem primul aur, câştigat de Alina Dumitru la judo. Nu prea mă pricep la tehnicalităţi, dar tot aud cuvântul “ippon” de ceva ani şi la un moment dat mă apucasem şi să studiez care-i faza. În fine, nu vă voi îneca cu ignoranţa mea. Cică finala a fost câştigată destul de lejer, după o semifinală în care a bătut-o în sfârşit pe her nemesis, Ryoko Tani.
O dată cu chestia asta, a apărut un nou contrast ameţitor în sportul românesc, după Cristi Chivu-orice reporter: Alina Dumitru-Mihai Mironică. Alina Dumitru: calmă, senină, destinsă, afişând o bucurie simplă. Mihai Mironică: senzaţional, fabulos, lăudăros, războinic. Nu ştiu alţii cum or fi, dar pentru mine chipul Alinei Dumitru în timpul ceremoniei de premiere a vorbit cât un milion de cuvinte.
Voie bună!
