După cum se observă, n-am scris duminică toată ziua ca nebunul, cum promiteam. Sunt răcit sau alte scuze din ce în ce mai slabe. Hai să vă mai plictisesc cu câteva truisme bazate pe experiența celor nșpe mii de mese de sărbători.

Serios, mi se pare mie, sau gazda ‘ideală’ pe modelul tradițional românesc e, așa, un fel de Hitler, doar cu sarmale și cârnați în loc de tancuri? O ‘bună gazdă’ este o persoană care, atunci când zici ‘nu vreau, nu mai pot, mulțumesc’ răspunde cu ‘ce, deci îți mai pun o sărmăluță?’. Și e cu atât mai ilogic cu cât … frate, e mâncarea ta, dacă nu ți-o mănânc eu pe toată, poți s-o mănânci chiar TU. Frate, mâncare, frate!

Așa, mi-am cam descărcat frustrarea. De vină e unchi-miu, care, când încercam și eu să plec spre casă de Paște și terminasem o bere în 2 minute ca să pot să mă car o dată, mi-a trântit încă una în față în vreo 0.0003 secunde, chiar dacă i-am zis că nu mai vreau și că aș cam pleca. Disperare, taică. Și, bine, restul familiei, la toate celelalte mese din toate timpurile, dar el a fost culmea. Și mă așteptam ca pe măsură ce cresc, dacă tot mă obosesc să vin la chestiile astea și să nu fiu oaia rea, să mă mai lase în pace. Neah.

Simt că dacă aș mai continua mult m-aș repeta, deci o să mă cam opresc, cu rugamintea ca, dacă se găsește careva din cei ce citesc vreodată în viața sa  în postura gazdei, să nu facă asta. Nici celor mai mari dușmani. Nu se cheamă ospitalitate, se cam cheamă insistență până la bădărănie, în funcție de intensitate. Eu i-aș zice spam. Just say no. Pentru că România va crește prin bun simț și responsabilitate.

Ah, tone de truisme. Sunt răcit. Voie bună!