Varga Dacian, jucător brazilian
Câteva notițe vor mai fi pe-aici despre meciurile importante ale echipelor românești. De exemplu, Urziceni-Stuttgart de aseară, văzut printre picături și poate fără un interes deosebit. Plăcut și picat pe micile faze de insistență urziceneană dintre 0-1 și 1-1. Acum, mi se pare mie sau nu se mai lasă capul jos ca pe vremuri? Desigur, mi-a plăcut golul. Oricât aș fi spus de el că e bețiv și indolent pe alocuri (și nu mă îndoiesc că e), am o senzație de căldură când îl văd pe Varga dându-le gol nemțălăilor. Awww, ce drăguț, îl știu de când rata cu Inter Gaz!
Altfel, reclamația obișnuită, că nu-mi place pragmatismul ultrapragmatic văzut într-o parte bună din joc, dar că din păcate spre asta se îndreaptă fotbalul. Ar trebui să ne uităm la mai mult rugby, care o să mai aibă câțiva ani probabil înainte să se transforme fix în chestia asta. O ușoară senzație cum că fotbalul german e overrated am mai auzit de la observatori mai neutri și parcă distanța nu mai e atât de mare când mi ți-l vezi pe Dacian placat mișelește de Gebhart, cum nici cu Inter Gaz n-a mai pățit.
Și câteva observații legate de comerț și piața liberă. Sper să nu cobesc cu asta, că am spus-o și cu Digi și le-a trecut: se pare că, în timpul meciurilor de Liga Campionilor, cei de la Boom Sport pun pe ecran scorul și minutul. Iată, deci, prețul pe care trebuie să-l plătiți pentru a avea o transmisiune nu de calitate, ci de un minim bun simț: ăăă, după mult bâjbâit pe site-ul lor, înțeleg că prețul e de 8 euro/lună + TVA, incluzând niște canale multe de filme pe care nu le vrei, deși nu-s sigur, și oricum momentan au promoții și gratuități. Sau…nu știu. I’m not into that whole pay TV thing oricum. Pe de altă parte cei de la Urziceni dau dovadă de un fenomenal bun simț, lăsând prețurile la 20 de lei la peluză, cu Stuttgart, care nu-s chiar nimeni. În condițiile astea mă gândesc ca până și eu să trec pe la un meci de Champions League.
Varga e bun. Voie bună!
Întoarcerea oii roz
Eu am o anumită admirație, o senzație de uluială și zâmbiceală față de oamenii care știu să deseneze, cam ca și față de oamenii care știu să zdrăngăne la un instrument. Oricât de varză li s-ar părea dânșilor că sunt, eu rămân căzut în șpagat și ușor invidios, pentru că, iată, ei au mai multe resurse care îi ajută să exprime lucruri și să se exprime pe sine, iar asta contează destul de mult în topul meu. Subsemnatul nu se pricepe nici la stick figures cât să deseneze un xkcd și probabil ar avea mari probleme și în a “desena” un dinosaur comics. Poate doar dacă ar găsi imaginea pe net.
Iar admirația față de cei care fac animație e cvadruplă. Unii oameni, mulți, îmi place să cred, au înăuntru o mică lume minunată, ciudată, înspăimântătoare, superabracadabrantă, o lume unică, a lor, din contactul cu care putem învăța multe despre ei și, surpriză, surpriză, despre noi. Și să nu uităm teoria că life is an amusement park, deci am putea măcar să vedem cât mai multe chestii interesante. O să mă hazardez într-o comparație tip mere vs. pere și o să spun că cei care aleg să-și dea la iveală lumea, să ne-o arate prin literatură sunt dezavantajați față de oamenii cu animația. Pentru că cuvintele sunt, prin definiție, imperfecte în descrierea unei imagini. De asta se pretează la descrierea unor imagini neclare care oricum pot fi descrise: poezia. Însă când ai micul tău univers suprarealist și vrei să-l arăți lumii, mijloacele vizuale sunt mai bune (pauză pentru a remarca faptul că suprarealismul e cunoscut datorită lui Dali în timp ce de Andre Breton sau, mai aproape de casă, Ilarie Voronca n-a auzit nimeni). Eu vă pot povesti că am în cap imaginea unor valuri albe și înspumate din care iese un câine alb, înspăimântător și vine spre mine. Și voi (să presupunem) vă puteți imagina asta. Dar n-are aceeași măreție pe care ar avea-o dacă v-aș arăta imagini, nu e la fel ca în capul meu. Literatura o identific cu un mic proces de negociere, în care scriitorul și cititorul mai lasă fiecare de la ei până când unul are o frunză ca o mână cu degete, iar celălalt in braț ca o ramură. Când îmi desenezi mă iei de mânuță și mă târăști în lumea ta. Și eu mă uit și mă mir și mă bucur.
Iar senzația mea e că în animație încă se găsesc oameni imaginativi, poate mai ceva ca-n alte domenii. Și pasionați. Cum altfel putem justifica munca migăloasă de a desena cadru cu cadru? Dar oamenii care fac stop motion? Să faci oameni din plastilină, copaci din plastilină, case, un decor întreg în miniatură, să faci câte o poză pentru fiecare cadru, să le pui împreună adăugând și banda audio adecvată? Sunt oameni care cred în ce fac. Sunt oameni care au lucruri interesante să ne arate. Sunt artiști.
Acum venim la subiect. România are și ea un festival de specialitate, Anim’est, care a ajuns la ediția a patra. Nu sunt nici pe departe conaisseur, dar pare o chestie bine încropită, cu multe calupuri de scurt-metraje, cu lung-metraje bine selecționate, cu invitați cât de cât acătării și acordă ceva atenție ușor ofilitei piețe autohtone. Iar oaia roz, mascota festivalului, e tare.
Iată programul. Highlighturi: multe calupuri de scurt metraje, concurs de chestii studențești, concurs de music videos, concurs de scurt metraje. Chestii pentru copii și conferințe/prezentări dimineața. Secțiuni despre și cu animația din și cu Balcani (yummy). Vine un nene dintre writerii de la Simpsons să depene povești despre dânșii. Și o tanti de la o școală franceză de animație (din Valenciennes). Tema acestui an e cariera lui Hayao Miyazaki, un mare animator japonez de care, fiind ne-connaiseur, nu știu nimic. Vineri de la 23:45 e o noapte de animație horror. Festivalul s-a mai umflat, acum se desfășoara în patru părți, dar destul de concentrat în centrul Bucureștiului: Patria, Union, Elvira Popescu și la Cărturești în grădină. Biletele s-au mai umflat și ele, un pic dar cu 25%, de la 8 lei anul trecut (parcă) la 10 (80 – 10 proiecții, 150 – tot festivalul). Pentru mine sună tentant aceste cuvinte: mozaic (adică un calup random, iar mi se va spune că am fost la un calup random și am prins porcării în loc să vin la final sau la o proiecție mai acătării), balcani, studențesc, românesc (din curiozitate) și, acum, uitându-mă pe program, mă întreb cine e Luminița Cazacu. E destul de probabil ca de-abia ce nu-mi sună tentant să fie cu adevărat tentant. Sper să ajung la una sau mai multe din aceste chestii. Hai și voi. Sigur s-o găsi ceva să vă placă.
Pentru sfaturi mai în cunoștință de cauză, mai detaliate și mai bune recomand o connaiseur-iță. Câte ceva despre farmecul animației și cum îl reflectă Animestul găsiți la Adriana (sau câte mai mult tot la Nadia), iar comunicatul de presă oficial îl găsiți la Oana. Sunt atât de înconjurat de Anim’est că presimt că într-un an voi fi ceva legat de voluntariat pe-acolo. Voie bună!
Sportul Studențesc – FC Botoșani 4-0
Sunteți cea mai frumoasă galerie. Nu față de adversari, asta nu mă interesează, n-aveți decât să-i înjurați cât vreți, dar în relația cu noi. Sunt foarte mulțumit.
(șeful stewarzilor sau așa ceva. Spre deosebire de jandarmi, unde am mai dat și de idioți, stewarzii de pe stadionul nostru au foarte, foarte mult bun simț)
Pardon de întârziere, am făcut o vizită mării. Am găsit un loc în Constanța cu șaorma ieftină, lângă gară. Se merită să mai luați trenul într-acolo pentru o gustare.
Așa. Meci. Oamenii cu adevărat interesați de meci ar fi citit despre el pe liga2.ro sau pe forum până acum. Cum am văzut eu meciul, dincolo de acele înșiruiri de fapte? L-am văzut ușor plicticos, dar nu chiar. Și nu mi-a plăcut ce am văzut. În jocul nostru. Pase care nu se leagă, joc nearticulat. Pe undeva s-a simțit lipsa lui Postolache, un liant stil superglue. Popescu a mai bâjbâit și el mingi. Ce ne-a salvat a fost faptul că adversarii nu știau multe și n-au mai rezistat fizic. Altfel, de lăudat rezistența psihică a alor noștri, care pe vremuri n-ar mai fi insistat când jocul părea destul de hotărât să se îndrepte spre 0-0.
De remarcat câteva faze bunicele făcute de Chețan pe stânga. De altfel, un meci în care au putut fi văzuți destui juniori: Truță, Chețan, Dobre. Curelea s-a mișcat destul de slab până a scos penaltyul, deci se poate spune că a fost decisideși a făcut un meci șters. La fel cum i-am bătut cu scorul cu care i-am bătut deși aș spune (sper să nu fiu înjurat prea tare) că n-am jucat mare lucru. Din când în când mai am această senzație la câte un 4-0. Că e un 4-0 defensiv, la ciupeală, și total lipsit de farmec. Și oamenii se uită la mine de parcă am înnebunit. Mai remarc bara lui Cruceru, zdravănă și îndrăzneață, și mă opresc. Ah, și lovitura liberă a lui Nicola. Perfectă. Gata cu remarcile.
Poze de la meci se găsesc în articolul de pe liga2 mai-sus-linkat, aici și aici. Urmează o deplasare cruntă la Suceava. Haide Sportul!
Aș mai fi notat și câte ceva despre meciul cu Urziceni, dar e târziu și n-am ce nota. Ne-au citit, ne-au închis, ne-au ghicit. Nu mi se pare foarte clar că n-ar fi fost penalty sau prea relevantă discuția.
O pauză (again)
Mâine și poimâine nu-s în localitate. Revin marți cu știri incendiare pe care le știți deja: Sportul a bătut pe Botoșani cu 4-0 și începe Animest. Voie bună!
16 momente de zen predelean
Mă duc la biserică, să pun niște pătrate la o vacă
(un om din Bușteni)
No toalet
- Drumul dintre Predeal și Bran, serpentine. Pe un parapet scrie “Doar prin celălalt ne putem găsi pe noi înșine”.
- Drum până la stadion, altfel pustiu. La vestiare e cineva care știe să-mi răspundă la întrebare.
- “Statistica este precum costumul de baie: dezvăluie multe dar nu lasă să se vadă esențialul” (comentator TVR)
- Librăria din Sinaia. Nemira dă cărți la 5 lei. Inclusiv un Philip K. Dick.
- “Era un soare de pe vremea / covrigilor cu susan” (Nichita)
- Cinci moduri de a face scrabble cu aceleași litere și n-am de ce mă lega.
- Un camion care vine spre trotuar și pare că nu va mai frâna la timp. Scurte flashbackuri. Râsete.
- Scrabble din prima mișcare. SARMAL☺
- Piața din Sinaia se cheamă a Unirii. Doi pisoi minusculi dormind. Mama lor, colac pe-un scaun.
- Ploaie infernală, de nu vezi mai departe de 3 metri. Traversare.
- McDonaldsul de sub pod din vis nu era un vis, era Parcul Plumbuita.
- Lângă Peleș e o casă al cărei acoperiș e la nivelul străzii, iar în partea cealaltă e râul. SUPERB.
- Afiș pe un stâlp. Ne invită la primărie, la dezbaterea privind înființarea unui supermarket, pe 09.09.09
- Lângă trambulina de sărituri cu schiurile de la Predeal. Bucăți din trambulină lipsesc. Munți de jur împrejur.O turistă e și ea pe-acolo. Întorcându-se spre grup: “Tot ce pot spune este: interesant”
- “La noi cam de douăzeci de ani e criză” (unchiul predelean)
- Joacă Sportul. Ferfelea dă o bară imposibilă.
Asupra omenirii
Bine am revenit. Și la mulți ani, Nadia. Azi e 22.09.09. Azi am promis, de kiki, întâmplător și parodic (vezi promisiunile de tip “pe data X voi scrie despre Y” de pe blogul Adrianei), să scriu despre omenire. Ceea ce se anunță destul de dificil. Ce-i aia omenire?
Păi, eu și tu și … tot grupul. Atitudinea, spiritul, direcția, etc. … Ce facem, dacă ne omorâm cu toții. Asta ar fi una din observațiile de bază, care stătea la coadă să fie spusă. La început, erau două feluri de oameni. Unii aveau alunițe maronii, alții nu. Cei care n-aveau ziseră “Ăia au alunițe, sunt diferiți, hai să-i strivim”. Asta e esența războiului. Peste asta vin interese și manipulări, dar cam asta e tot. Ne e frică de diferențe. Ne e frică de diversitate. Căutăm unicitatea. Adevărul trebuie să fie unul și trebuie să fie ăla în care cred eu. O fi bine?
Ca răspuns, bullshit-uri globaliste și relativisme extreme. Sunt niște băjeți deștepți care dau mereu o soluție călduță și manipulatoare. Pentru că ne topim după certitudini și soluții liniștitoare. Din partea mea, un pas interesant pentru omenire ar fi împăcarea cu frica, împăcarea cu incertitudinea și încercarea de a stoarce ceva din asta. Până acum, toate descoperirile și realizările s-au făgut din fuga de incertitudine, din nevoia de absolut. A mers ca să descoperim cum trebuie plantat porumbul, dar poate pentru lucrurile fundamentale trebuie să mai stăm puțin și să ne minunăm de lume. Și să nu credem c-avem soluția, doar să concluzionăm că, obsesia mea, uneori lumea doar e și tot ce putem face e s-o privim. Revenim la fizica cuantică, dar și la calmul predelean. Să te uiți la omul din jur, să cauți să te înțelegi cu el și să știi mai multe despre el. Să-l întrebi de alunițe. Sau să te uiți la cuarci, alunițele universului. Sau…m-am dus departe.
Pentru că să scrii despre omenire e un lucru larg și care nu se face la ordin, desigur. Că doar asta era și intenția satirică a autorului din promisiunea inițială. Eu aș dori ca blogul ăsta să fie și despre omenire și până acum au fost ceva lucruri nervos-militante despre omenire. Care începe să aibă probleme din ce în ce mai mari și îi trebuie din ce în ce mai mult calm ardelenesc. Ceea ce îmi doresc și mie. În continuare. (Ah, încă un post fără conținut și cu “Promit că voi mai scrie”…)
O pauză
Dragii moşului, pentru o săptămînă n-o să mai povestesc chestii pe aici, fiind plecat din localitate şi din virtualitate, nu că aş fi povestit cine ştie ce oricum. Cred că ne recitim cam pe miercurea aviatoare. Şi vine începutul şcolii, ceea ce ar putea însemna că ne citim mai des. Sau mai rar. Dar probabil mai des. Depinde cu câţi functori o să mă bată la cap şcoala şi cât mă voi lăsa bătut la cap.
Voie bună!
Sportul Studențesc – Săgeata Stejaru 2-0
Băi, numărul nouă, băi omule de Neanderthal! Băi pitecantropule! Băi australopitecule! Băi omul cavernelor!
Și aș fi vrut să sugerez “băi homo floresiensis“. Sportul Studențesc, o galerie cultă, la curent cu ultimele tendințe în știință. Dar era destul de târziu în meci momentul ăsta și se mai întâmplaseră destule.
Mai întâi, se întâmplase să-mi revin în rutină, îndeplinind vechiul obicei al bărbieritului dinainte să joace Sportul. Știți, la un moment dat m-am gândit că poate cei care citesc aici nu vor să afle despre când mă bărbieresc eu. Încă mai analizez dacă așa o fi sau nu. Mai apoi, se întâmplase să ajung la meci la timp (detaliu puțin mai important, dar ce naiba) și să nu fiu controlat deloc la intrare (detaliu vital pentru teroriști). Astăzi în tribuna 2 am fost aproximativ atâția oameni câte bannere.
Chiar s-a întâmplat ca meciul să înceapă, la un moment dat. Se mai întâmplă. Printre primele faze a fost un șut de la distanță, mult peste, al alor noștri, care au început măcar cu poftă de joc. Pofta de joc a continuat, dar de multe ori ne-am împiedicat de un adversar masat bine în apărare. Momente notabile: două lovituri libere din poziții bune pe care le-am trimis în zid și o fază un pic uriașă la care Postolache a primit mingea din prelungirea lui Curelea de după centrarea lui…Ghinga? și a tras plasat în portar, dintr-o poziție foarte bună (10 metri, nemarcat). Câteva alte cornere, o lovitură de cap a lui Curelea scoasă de sub transversală de portar, urmată de o finalizare a la FIFA (șut de pe linia porții dar mult din lateral și care, surpriză, nu intră).
Postolache s-a demarcat bine în multe rânduri, dar jocul era pe partea cealaltă. Urcări bune și îndrăznețe pentru Cazan. Jocul de pase a mers, dar a fost mai greu de desfăcut apărarea lor încăpățânată și la un moment dat părea că ne vom pierde răbdarea. Din partea oaspeților, s-a remarcat numărul 9, oricine ar fi el, un chelios vitezist, tehnic, dar și cu gura foarte mare și lipsa de fair-play obișnuită. Și s-a remarcat o ocazie uriașă, la o fază când Ghinga cu Viciu nu s-au înțeles în apărare, Ghinga i-a pasat, dar prea moale, și un … săgețean? stejărean? Mă rog, un de-ăla a prins un lob și mingea a căzut pe bară. Phew. Iar pe final de repriză au cedat, după ce o fază construită pe centru l-a adus pe Curelea în careu, el și-a făcut mingea un pic în față, a tras pe lung și a băgat-o în ațe. De notat că după asta s-a cam terminat, pentru că oaspeții veniseră chitiți la un egal. Dovada cea mai clară e că au început să tragă de timp la 0-0 în minutul 20.
După pauză, Ferfelea a dat gol pentru 2-0 după o fază mai prelungă prin careul lor, dintr-o poziție asemănătoare cu a lui Curelea de la primul gol. Apoi am lăsat-o un pic mai moale, a mai vorbit și apărarea, dar am mai plecat pe atac, găsind destule spații pe-acolo. Nimic cu adevărat galactic de semnalat. Oaspeții s-au mai zbătut, dar s-au zbătut degeaba, contribuind doar cu câteva faulturi mai urâțele și câteva plonjoane mai discutabile. Și cu faze absolut hilare, la care după ce rămân într-un ofsaid de 10 metri, cei doi atacanți se zborșesc la arbitru. A venit o perioadă în care s-a ajuns și la cuvintele din citatul zilei de azi și la puțină nervozitate, parțial din cauza acestor căzături cam ușoare care ne-au umplut de cartonașe. De exemplu, o fază la care Cruceru pune mâna pe adversar și îl împinge puțin, el cade ca ars și arbitrul îi dă galben. Amu, și căzătura ușoară, dar și faultul de la spate penalizabil. Dar și arbitrul ușor tendențios.
Și apoi s-a terminat cu bine. Am câștigat cu 2-0 și am văzut că nu-i bau-baul așa de mare. Urmează Farul sâmbătă, Urziceni miercurea următoare și apoi Botoșani, în Regie. Vremuri interesante, pentru o echipă care arată totuși calitate în joc și voință. Acum niște comentarii despre Urziceni. E o tragere așa și așa. Cum au zis alții mai deștepți înaintea mea, Urzicenii nu-și pot permite să joace cu prima echipă, cum mai au treabă și prin campionat și pe la d-alde Sevilla, și nici n-au un lot atât de “lat”, deci avem o șansă. Pe de altă parte, au 2 oameni care ne cunosc foarte bine în lot plus un antrenor care ne cunoaște bine. Ne putem aștepta la un meci foarte bine pregătit, în contrast cu indolența Stelei de sezonul trecut. Deci, ori le dăm un 2-1 pentru că joacă cu rezervele rezervelor, ori mai bagă și niște non-rezerve și atunci se joacă. Dar îi facem zob la penaltyuri. Mai e și o altă variantă, spre care indică un amical jucat înaintea sezonului, dar hai să nu ne gândim la asta…
Revenind la meciul cu Săgeata, vă mai trimit către un articol pe liga2.ro, care are și poze. Haide Sportul!
Cupă: Sportul Studențesc – Dinamo II 5-0
Bă, Chivulete, băi, aplici regulamentul ca bunică-mea!
Grozăvești, 16:20, coafura se uită la chestia supraterană supraetajată Basarab și în continuare se minunează că oamenii lucrează la chestie. La 16:30 e meciul. Coafura se târăște gâfâind ușor încolo și aude fluierul de început cam pe la intersecția cu strada Lt.Zalic (pentru amatori, la vreo două case și o întoarcere spre stânga de intrarea pe stadion). Obișnuitul control corporal, unde în premieră sunt întrebat ce e maldărul de chestii din buzunarul meu. Săptămâna trecută m-au pipăit puțin pe glezne, dar dacă aveam grenade în buzunar nu era o problemă. Cred că și azi s-a băgat un nene pentru mine și i-a zis colegului “N-are, bă, n-are nimica”. Teroriști, dacă aveți vreo treabă eu pot fi curierul. Cer salariu avantajos și bonuri de masă.
După ce mi-am mai rupt tricoul de vreo două în gardul din jurul terenului, am ajuns prin minutul 2-3 în tribuna 2, unde era și lumea. Am fost aproximativ 5, dar a fost frumos. Ai noștri încep meciul insistând, doar, doar, or sparge apărarea oaspeților. Postolache și Ferfelea au momente când pare că ar putea scăpa cu o bucată maaare de spațiu liber în față. Îi simțim fragili. Răspunsul lor e și nu prea e.
Postolache pune mâna și trage de la 20 de metri. Mingea se duce în bară, îl lovește în ceafă pe Curcă (da, omul ăla pe care galeria Farului îl trimitea la Steaua. Puțin ironic) și iese afară. Curcă pare anemic. Reumatic. Din plastilină. Mai merge încercat. O fază la care Cazan recuperează mingea lângă steagul la colț, centrează pe jos și un fundaș degajează în Univers din fața lui Curelea. Ceva mai încolo, un corner, cineva (liga2.ro spune că era Curelea) dă cu capul, Curcă respinge în față, ușor lateral…vine cineva, vine cineva? Din apărarea lor nu s-a grăbit nimeni, de la noi s-au grăbit vreo trei oameni și Cruceru a băgat-o în ațe. Ceva mai încolo, o pasă pe jos își croiește bine drumul spre Ferfelea, care îl driblează și pe portar și dă gol.
Ai noștri presează în continuare, fără ca din partea cealaltă să vină cine știe ce reacție. Postolache ajunge la o minge trimisă în față pe care o prinde înainte să ajungă acolo Curcă și doar o înțeapă subtil pentru o boltă și 3-0. După câteva minute, Ferfelea creează umilința supremă, trecând de vreo 3 fundași, doar cu mișcări mărunte din corp, apoi și de Curcă. La pauză e 4-0. O plimbare cu ochii la căminele din jur, niște house discutabil din difuzoare, o adiere răcoroasă. Aer de vacanță, cum s-ar zice.
În repriza a doua, ai noștri încep s-o lase mai moale și îi lasă și pe oaspeți să mai alerge și ei. E o presiune, suntem ținuți în careul nostru pentru minute bune, dar respingem bine. Și, după ce mai obosesc, ieșim înapoi la joc, chiar dacă repriza să zicem că a fost mai de contraatac. Postolache îi dă o minge lui Curelea la marginea careului, el o amețește un pic până când cei doi fundași de lângă el resping și mingea ajunge la Costin Gheorghe, care trage plasat pe colțul scurt, Curcă nu se poate întinde și Sportul ajunge la al doilea 5 în 5 zile. Se orientează spre goluri din recuperare Mandinga ăsta. Se mai schimbă liniile, îl mai vedem și pe juniorul Chețan care prinde și el tupeu și are câteva șuturi bune, îl mai vedem pe Ghinga băgând un cap bun la o minge crucială în apărare. Mai e o fază la care Postolache driblează un fundaș și trage din lateral, iar după ce ne holbăm pentru câteva secunde trecem peste iluzia optică și înțelegem că minge n-a intrat. Și să mai notăm jocul mult prea dur al oaspeților, care aveau intrări fără legătură cu mingea și la 0-4. Asta se intitulează prostie.
Cam atât deocamdată. Sâmbătă vine în Regie Săgeata Stejaru, echipa baștano-interlopilor tulceni (Brănești și Snagov fiind ale celor ilfoveni), care mi se tot spune că e periculoasă. Înțeleg că au avut un început moale, dar mai de curând au înviat din morți. O să fie interesant.
Iată, cei de la PRO TV au descoperit că Gheorghe e fratele Elenei Gheorghe. Să te ții. Also, am apărut la PRO TV, gata, am ajuns mai pe sticlă ca toți cei care citesc asta. Un reportaj de 40 de secunde ușor exasperant pentru lipsa de conținut, dar puteți vedea și 1/8 din golul lui Mandinga. Haide Sportul!
Vulpi, artă,chunky bacon și Ruby
So you’ve got to know that synergy doesn’t actually mean synergy in this book. I can’t do normal synergy. No, in this book, synergy means cartoon foxes. What I’m saying is: this book will be starting off with an exorbitant amount of cartoon foxes.
And I will be counting on you to turn them into synergy.
why the lucky stiff (aka _why), Why’s Poignant Guide to Ruby, habar n-am în ce an apărut, teoretic e încă neterminată, iată un link spre un PDF, asta e o variantă mai nouă și probabil mai completă, mai aproape de ce citisem eu, hai să închid această linie introductivă interminabilă
La un moment dat am făcut o înțelegere cu mine. Să scriu aici de toate cărțile pe care le citesc. În urma negocierilor interne, am stabilit că nu se pun cărțile de programare, tehnice, școlare etc. “Mi-a plăcut evocarea foarte poetică a modului în care Ore construia lanțuri K-alternante în grafuri bipartite” cumva nu are o sonoritate prea bună…Acum o să sparg regula, pentru că, deși avem de-a face cu o carte de programare, nu are grafuri bipartite. Are cartoon foxes.
Un limbaj de programare e o limbă, cum ar fi catalana sau finlandeza, în care vorbești cu calculatorul tău. Îi spui “bă, afișează ‘Neața!’” sau “Când spun calculează inversul unui text tu fă-mi un text nou în care pui fiecare literă începând de la sfârșitul ăluia pe care ți l-am dat până la început. Și dă-mi textul nou”. Ahamz. Deci româna nu merge. Ruby mai merge. E un limbaj pornit în Japonia, în anii ’90, care în ultimii ani a devenit popular, apoi a devenit trendy, apoi a devenit un pic enterprisey și acum se pregătește să fie foarte enterprisey. E ca un om la 50 de ani.
Cu diferența că poate fi foarte simpatic și pare că nu va fi îngițit de direcția “aplicații pentru afaceri”. Nope, e o cultură mai puternică, de oameni care scriu programe într-un Starbucks cu ochelari de soare pe cap noaptea, care trag întrucâtva în direcția opusă. why e unul din acești oameni. Sau a fost, e greu cu timpul. De curând și-a șters toate conturile pe care le avea și s-a făcut dispărut de pe internet. Să sperăm că a trecut la chestii mai interesante. Da, da, omul își face bine stat-cu-ochelarii-de-soare-pe-cap-noaptea-ul: e interesant și educativ, amuzant și, desigur, are momente în care pare forțat, dar în limite rezonabile.
E o carte care începe cu o ceapă. Cu un îndemn spre a ne închipui că avem cartea asta în față, pe hârtie, tocmai am deschis-o și am găsit înăuntru o ceapă. Suntem impresionați. Și trebuie să lăsăm ceapa să-și facă efectul: să plângem, să ne minunăm și să plângem în fața frumuseții a ce vom vedea. Observăm ironia autorului, care e conștient că nu ne poate emoționa fără o ceapă.
Deci da, vulpi. Secțiuni cu vulpi desenate, multicele. Povești cu vulpi desenate, savanți nebuni, câini cu baloane atârnând de picioare. Vulpile se întreabă dacă pomenind “chunky bacon” vor apărea în carte. Două exemple mai încolo, niște cod Ruby afișează “chunky bacon”. O carte perfect citibilă ca beletristică, dar poate mai neînchegată. Nu știu, mi-am spus că o dată o s-o citesc ca programming și o dată ca beletristică și am citit-o de două ori, dar nu știu de care dată cu ce interpretare. Sunt mai greu de deosebit.
Meta. Destul de mult meta, dar nu până la trendynessul absolut (deși aproape, cam dureros de aproape). Savantul nebun găsește pe undeva un exemplar din carte. De acolo află ce trebuie să facă în continuarea cărții. Se întâlnește cu o capră, care a citit cartea de vreo 30 de ori. Și care consideră că e “totally misquoted” și că uau, savantul nebun arată altfel în realitate decât în carte. Pentru următoarele câteva capitole, nu își mai amintesc ce trebuia să facă în diverse situații. Personajele omului nu-i pot ține minte acțiunea din propria carte, deci mă scuzați dacă mie-mi sunt neclare detaliile. Apropo, pentru părțile meta din Ruby, vedeți al doilea link, e mai finisat. Cred că e ce am citit la prima mea citire. Și are și citate drăguțe din alți oameni care leagă frumos totul:
When one learns to learn, one is making models, using symbols, analogizing, making metaphors, in short, inventing and using language, mathematics, art, politics, business etc. At the critical brain (cortex) size, language and its consequences appear. To avoid the necessity of repeating learning to learn, symbols, metaphors, models each time, I symbolize the underlying idea in these operations as metaprogramming.
John C.Lily, Programming and metaprogramming in the human biocomputer, New York, 1972.
Okay, acum hai să citez și din autorul pe care îl tot pomenesc aici și din carte ne-citând altă carte. Ești pe o planetă străină. Într-un castel. Vrei parola liftului. Parola e aparent inaccesibilă. Doar că fraierii au scris softul care controlează liftul în Ruby. Muahaha.
Hmm. Instance variables are only available inside an object. And class variables are only available inside a class. How could he get to that password?
class Elevator def Elevator.maintenance_password @@maintenance_password end end Elevator::maintenance_password => "Stairs are history!"Alright! He got the password! Did you see that?
He added a class method to the Elevator class. Isn’t that great how you can start a new class definition for Elevator and Ruby just adds your changes to the existing definition?
Și ăsta a fost fragmentul pe care nu-l va înțelege nimeni. Nu știu cât de good idea, dar e destul de flexibil. Also, argumentele în care autorul îți aruncă în față o bucată de cod și spune “Uite, e ca o propoziție în engleză!” mă lasă cam rece mereu. Pentru că nu-i și pentru că există limbaje care chiar arată ca o engleză în limita în care un limbaj de programare poate: SQL și COBOL. Toată lumea le urăște pentru că ești prins într-o mare de cuvinte. După care vine la mine și spune “Uite frate: str.gsub!(/[^\d]/, ”), exact ca-n engleză!” Also, spre sfârșit parcă se diluează ciorba. Autorul e din ce în ce mai prins în propria-i poveste și nu prea ne mai servește cu cod, după care ne mai servește un pic, dar parcă un pic prea complicat pentru cât de puține explicații i se alocă. E o senzație de plictis și corvoadă pe final.
Și mai e senzația că nu există un target clar. Oameni care n-au mai programat? Da, după chestiile introductive, nu, după viteza cu care evoluează. Indivizi cu experiență și care vor să vadă cum e cu Ruby? Nu, pentru că începe cam prea pentru … începători. Da, pentru că se termină cu why getting funky with metaclasses. Copii? Da, pentru vulpi, chunky bacon și prima jumătate a cărții, nu prea pentru un savant nebun care-și electrocutează nepoata. Și metaclasses.
Secțiunea de observații negative fiind încheiată, trebuie să spun că totuși impresia e pozitivă. Pentru că e o carte care te învață să pui pasiune în lucruri, să te distrezi, s-o iei puțin ca pe o artă și deloc ca o prelucrare prin așchiere (I’m looking at you, cărțile gen “Java instant for dummies în 10 zile” și utilizatorii lor). Pentru umorul dubios, dar parcă o dubioșenie pozitivă. Iată un om care urăște cartea. Vă las și cu el.
Hai, v-am dat linkurile, puneți mâna și citiți. Dacă după 10 pagini nu vă place, vă puteți opri oricum. (It’s not gonna get better. It might get worse.) Voie bună!
Și totuși, unde-i diferența?
Eu: Și totuși, care-i diferența față de când era Pițurcă?
Tata: Parcă se mișcă un pic mai repede
România a făcut un 1-1 cu Franța, jucând destul de foarte defensiv. Acum vreun an și un pic, România făcea un egal cu Franța jucând extrem de foarte defensiv. S-a schimbat antrenorul și reacția chiar dacă, să recunoaștem, stilistic nu-i mare diferență. Toruși, n-o să transform chestia asta într-o apărare a lui Pițurcă. Nu-s așa de scrântit. Dar există riscul ca tizul meu să ajungă overoverhyped, ceea ce nu e neapărat bine.
Diferența față de meciurile cu pricina e că nu l-am avut pe Mutu, ceea ce se simte de obicei, dar uite că acum am ieșit. Diferența e că am avut niște oameni noi care s-au descurcat onorabil având în vedere diferența de nivel (plus declarația demențială a lui Apostol cum că dacă Toulalan ar fi la Galați, ca el, n-ar mai fi atât de Toulalan). Totuși, introducerea lui Mara a fost o măsură pițurciană, care numai întinerirea lotului nu se poate numi și care i-ar fi suit toată țara în cap lui Piți pentru că e anacronic, domne. Un alt pițurcianism e tendința către favoritisme, către atașamentul față de anumiți jucători preferați de-ai juniorului. Aici mă refer la Coman și Surdu. Coman chiar are valoare și mă bucur să-l văd înapoi la echipă după ce niște manelisme de-ale patronului l-au ținut departe mult timp. Surdu, în schimb, e o mișcare ceva mai discutabilă într-o zonă în care nu există soluții clare.
Dar aici se opresc metehnele … discutabile. Parcă merg cam departe, dar dincolo de asta avem parcă un antrenor mai rațional, mai deschis către presă și cu siguranță mai prezentabil. Stilistic, nimic nu se va modifica, pentru că materialul e ce e. Iar marea calitate din prisma rezultatului, faptul că avem o echipă măsurată și conștientă de propria valoare, am mai spus-o și o spun ca o jucărie stricată, riscă să devină marele defect: o echipă prea conștientă de valoarea ei, până la punctul instalării plictisului. Ca pe Stade de France, care a trăit o repriză de plictisit încheiată cu fluierături. Ăsta e obiceiul locului.
Voie bună!
Sportul Studențesc – FC Snagov 5-2
M-am trezit cu Horia Brenciu în cap. Nu Teleeurobingo (nu-mi mai amintesc prea multe din era aia), ci un cântec. Septembrie, luni… mi-am repetat în gând pentru primele 11 ore din ziua asta. Doar că nu știam ce vine după “luni”, așa că am tot spus “blue” sau “grmf” sau altceva, parțial influențat de un nene de la cerbul de aur de aseară. Acum îmi dau seama că am uitat complet de partea cu bărbieritul. Mă sclerozez. M-am urcat în metrou porcește de devreme, am navigat cu succes zona Grozăvești, constatând că s-a mai schimbat de acum două săptămâni și că, surpriză, se muncește! Și am ajuns pe stadion la 10:20. Cred că am rupt destul de bine șirul de întârzieri care ținea de jumătate de an. Iar la intrare, după situația jenibilă de anul trecut, a fost puțin invers (se simte când nu se întâmplă nimic gardastrofic pe stadionul Dinamo): doamna aia m-a întrebat dacă fumez și dacă am obiecte contondente și mi-a pipăit un pic glezna. Teroriști, nu țineți grenadele în șosete! Puneți-le în buzunar!
La prima fază, o centrare în careu a lui Nae, o respingere și Curelea e pe la 20 de metri pentru un voleu care se duce frumușel pe colț. 1-0, minutul 1. Deja așteptările mele erau puțin buimăcite (mergeam pe un X). Două ocazii pentru Snagov într-o repriză pe care am cam dominat-o la posesie: un șut în bară, cam din 20 de metri (o bubuise bine) și o lovitură de cap din 3 metri la un corner, care s-a dus binișor pe lângă, dar e îngrijorător că a apucat să dea de acolo. Din partea noastră, două-trei șuturi mai de departe prinse de Postolache și o muncă bunicică făcută de Nae pe stânga (și uneori pe dreapta), dar mai fără om la finalizare. O dată Curelea era fix pe centrare, dar un fundaș a bubuit mingea departe. Ferfelea are o lovitură liberă, bătută bine ca traiectorie, poate un pic prea jos, dar fără forță. Pe final de repriză, Ovidiu spune “să vezi că acum e gol” și Nae dă gol cu capul, găsindu-se, de data asta, la capătul unei centrări meseriașe.
După pauză intră Costin Gheorghe, care face 3-0 cu un șut în vinclu după o respingere. Șutul, care a fost de pe la 20-25 de metri, se lovește și nițel de un fundaș, dar își păstrează o aură de magie. După asta a urmat retragerea și era să ne prăjim. Apărarea a rezistat în mare, dar n-a rezistat în mic, iar de atac a fost vorba mai rar, preferându-se tehnica mingii bubuite în față. Mai întâi, un șut în vinclu, din afara careului, pentru 1-3. Au. Mai apoi alte ocazii, printre care o fază nițel exasperantă la care, după bâlbă și bâlbă, Viciu însuși iese pe la 11 metri ca să respingă o minge și creează situația perfectă pentru un lob. Noroc că ăla dă peste. Intră Lungu, care ratează primele 3 intrări și în general e destul de puțin implicat. Andrei Stângă face un sprint de 50 de metri din peluză în tribuna 2 ca să ne amintească că “Scoate-l pe Lungu!” nu e o scandare cu care îți încurajezi echipa. Lungu își mai revine un pic și o dată blochează de două ori în aceeași fază. 2-3, gol cu capul din 3 metri la un corner. Sunt probleme acolo. După gol, băjeții ies la joc și controlează. Răsuflăm ușurați după două faze de driblat portarul: mai întâi Ferfelea, apoi Curelea, care calcă pe minge o dată dar rămâne la minge, calcă pe minge a doua oară dar îi rămâne, calcă pe minge a treia oară, vede cum mingea îi fuge, se întinde, o ciupește și GOOOOOOOL. 5-2, final.
Urmează Dinamo 2 în cupă miercuri și Săgeata Stejaru în campionat sâmbătă. Ar putea fi o serie frumoasă de 3 victorii acasă. Ar putea și să nu fie. Cronică pe liga2.ro . Sport.ro sunt mai zgârgiți cu videoul azi, dar au două goluri la o calitate la care nu se înțelege nimic. Haide Sportul!
Turul covrigăriilor: Noi și noi amânări
“Turul revine pe luni sau marți”, ne-au declarat în exlusivitate, ăia, aflați pe podea, beți morți.
Marin Sorescu – Fără punctuație
- Care apropie oamenii, ai spus?
Nu știu – parcă-aș vrea să-ți ghicesc în talpă.
- Poate în palmă.
- Eu nu ghicesc decât în talpă.
- Ce semn de punctuație?
- Nimic, adică pune un număr.
- Ce număr porți la pantofi?
- 36.
- Foarte bine, 36 mă inspiră.
Oricum, e un număr câștigător -
Îmi place cum închizi tu ochii.
Atunci când închid ochii, plutesc.
Turul Covrigăriilor: 2 down, 2 to go
Să consfințim și încheierea celei de-a doua etape din Turul Covrigăriilor, începută tot pe la 12:00 și terminată tot pe la 15:30, o constanță și o precizie care depășesc televiziunile ce produc Liga Campionilor. Suntem buni.
Caravana a pornit în mahalaua Oborului și a continuat spre alte mahalale ultracentrale, cum ar fi Parcul Ioanid, strada Viitorului, intrarea Depoului sau Piața Romană. S-a trecut pe lângă peisaje de un pitoresc deosebit și nu s-a putut ciordi o plăcuță cu un nume de stradă spre a fi oferită ca premiu pentru că era păzită cu atenție de dorelii ce dădeau găuri în stradă. Gurile rele spun că o reparau. Dorelii și-au arătat avansul tehnologic printr-un tub de-ăla cu gaz sau ce era care avea un număr de înmatriculare (de Prahova) și un semn la o poartă, în care enumerarea reda perfect sentimentul poetic: “Garaj, garaj, garaj, garaj,…”
Am fost mucificat în cățărarea zilei. Lupta la vârf este încă strânsă, dar cei doi covrigieri din față au dislocat restul plutonului. Acesta a declarat în exclusivitate pentru noi: “Au!” Majoritatea specialiștilor consideră ziua următoare decisivă, în principal pentru că s-au săturat să vadă diferențe mici și un traseu așa ușor de negociat cu burta. Cei mai realiști sunt însă convinși că ultimele atacuri vor veni în etapa finală, pe Champs Blănari.
Turul ia o pauză de o zi pentru a trece munții, după care caravana revine vineri, la 11:30, la metrou Crângași.
Restaurarea axiologiei profesionale
Prețul tragic al restaurării axiologiei profesionale a fost asumat de întreaga generație ’60
(Sorina Sorescu)
AXIOLOGÍE s.f. Disciplină filozofică care se ocupă cu studiul sistematic al originii, esenței, clasificării, ierarhizării și funcției sociale a valorilor ; teorie generală a valorilor.
(DEX)
Marin Sorescu, Trei dinți din față, colecția Biblioteca pentru toți, editura Art + Jurnalul Național, 2009 (anul primei publicări 1977)
Înarmați cu cele două citate pe care vi le-am băgat pe gât, problema descifrării, în mare, a romanului, e rezolvată. Ceea ce nu e neapărat o pierdere pentru că nu prea e un roman pe care să-l poți lua într-o mie de feluri. Răsfoiam acum prin prefață și citeam ușor amuzat că în vremea respectivă s-a încercat clasificarea la “romane de dragoste”. O dovadă clarissimă că, cel puțin uneori, ce înseamnă o carte mai variază și cu epoca în care e citită.
O să încep prin a observa că e o ediție îngrijită și răs-îngrijită, greblată, plivită, curățată, spălată și spilcuită. Include o prefață scrisă de nepoata autorului, care se pare că s-a orientat spre critică, un tabel bibliografic complet și cu poze poze și fragmențele de critică la sfârșit. Minimul necesar pentru a avea la un loc mai multe păreri, comprimate până la esență și diverse. Iar o pagină spre sfârșit ne avertizează că textul a fost “cules cu un font inspirat de literele desenate de Claude Garamond, cu un corp de 11″. Iată ce lucru nobil și elegant făceați atunci când schimbați fontul din Word în Garamond de 11.
Volumul nu e unul tip copy-paste după o ediție pre-’89. Dimpotrivă, s-au luat manuscrisele păstrate, s-a studiat ce secvențe au fost cenzurate și au fost inserate înapoi în text. E discutabil cât de bine se “leagă” așa, dar părțile ex-cenzurate sunt bolduite. Deci nu s-a încercat reintegrarea lor completă în text, mai curând sunt acolo ca niște indicii spre “ceea ce a vrut să ne spună autorul”. Cuvinte individuale, fraze, și o secvență de câteva zeci de pagini mai la sfârșit.
Dacă tot eram la meta-lucruri, aș vrea să mai întreb cum s-a ajuns la Editura Art, din moment ce Biblioteca pentru toți era seria Minervei (și am văzut cărți BPT de la Minerva din 2007), de ce o carte de mai încolo din serie e la altă editură și, deci, ăăă…cine a vândut numele BPT? Cam ușor. Cartea e drăguță așa, cu cartonarea și coperta cea artsy, ceea ce merge pentru un aer nobil/snob (think vocea omului din reclama pentru cărțile Adevărul), dar nu prea e în vechiul spirit BPT al unor cărți micuțe și manevrabile, care aproape-ți intră în palmă. Astea de la Jurnalul Național încap cinci pe raft. Dar o ediție bine realizată și, trăiască consumerismul sălbatic!, ieftinioară la 12 lei față de 35 la librăria locală. Unde e o ediție la fel de bună, inclusiv partea cu prefața rudei autorului (aceeași?), de la Polirom. Dar hei, e triplu! Ironic e puțin că probabil banii care susțin prețul ăsta mic sunt de la nenea Voiculescu, care … are multe în comun cu un anumit personaj.
Deci personaje. Două triunghiuri. Val-Adrian-Tudor, tineri pe la vârste apropiate de noi, colegi de apartament într-o casă pe care o împart cu mai mulți babalâci. Și un au mutație, ar trebui să fiu mai informat de cât de grav e asta. Pare. Relatări despre pensionari făcând drumul lung și greu spre bucătăria comună. Descrieri pitorești ale băii comune din subsol, care pare un real paradis. Val e sculptor și face păpuși … pentru o fabrică de cauciuc. Secție mereu la marginea desființării, vă dați seama. Adrian și Tudor scriu pentru un ziar. Câte un articol de-al lor îi dă probleme Stoiceaschii, șefa, (da, bă, știu că e “Stoiceascăi”) pentru că nu se încadrează în “direcție”.
Un alt triunghi, Val-Olga-Șandru. Șandru e un om de-al muncii, burtos, năclăit, necitit și își bate nevasta. Pe Olga, frumusețea întruchipată, cu păru-i interminabil. Care vrea să-l lase pentru Val. Vă dați seama, suntem în anii ’60, un divorț nu pică bine. Și nu când e vorba de nevasta unui om mai de sus din ierarhie ca noi, poporanii. Ceea ce duce la ezitare. Frică. Emoție. Premoniție. Și prăbușire. O prăbușire înceată, pâș-pâș, care o dată erupe și mistuie triunghiuri și tot. Coincidență, Șandru e șeful fabricii de cauciuri, deci șeful lui Val. Coincidența e o tehnică des folosită de autor.
Nu vă așteptați la narațiune fluidă. Nu vă așteptați la metafore curgătoare și pagini citibile nerăsuflabil. Am perceput textul ca pe ceva scris și citit împotmolit, cu gâlme, cu ghionturi, cu opriri. Mereu vrei să treci mai departe, dar te lovești de un bolovan și zici s-o iei mai tiptil. Se poate datora și tehnicii/psihicului autorului, dar e perfect în a crea o anumită atmosferă, în a spune lucruri care nu se pot spune sau care au fost tăiate în roșu (și cu dungă groasă) de cenzură. Te aștepți ca din tufișul unei pagini să iasă un monstru care te înghite pe tine și pe protagoniști. Și se întâmplă, dar târziu, după ce ai acceptat, mâhnit, ordinea lucrurilor, după ce nu te mai așteptai. Ceea ce îmi amintește de un fragment din “1984″, pe care nu-l voi mai cita, preferând să mă opresc.
S-ar putea ca oamenii pe care politica-i lasă rece să fie lăsați rece și de carte, dar tocmai, nu e vorba de activiști cât de cum afectează chestia asta pe niște oameni normali care încearcă să-și trăiască tinerețili și dragostele. Altfel, dacă nu vă lasă reci chestiile cu atâta extremism și puteți suporta un stil narativ mai … poticnit, să-i zicem, recomand. A, să zic și de referințe culturale. Sunt destule inserate prin dialoguri și o lecție introductivă în pictură foarte bună spre sfârșit.
Voie bună!
Turul Covrigăriilor: 1 down, 3 to go
Prima etapă din Turul Covrigăriilor a început azi, la 12:00 în loc de 11:30, din cauza inabilității rutierilor de a se deplasa la timp la locul de start. Contactat pentru un interviu exclusiv de el însuși, organizatorul a spus: “Asta e, frate, poate mâine o să întârzii eu ca porcul”.
A urmat explorarea arealului titănean și a altor areale (Mihai Bravu, Basarabia, Iancului), mergând spre noi culmi ale pufozității covrigilor cu susan și mai aproape de o definiție formală a susanului împletit. Nu s-au consemnat atacuri majore, dar deja plutonul a fost ușor desprins de lider, al cărui atac este așteptat în munții Grozăveștiului. A, și am văzut-o pe profa de bio.
Etapa a doua începe mâine, la ora 11:30, la stația de metrou Bucur Obor, urmând ca startul efectiv să se dea la Lizeanu. Prognoza meteo anunță aceeași caniculă, iar traseul va fi plat și asfaltat ca-n palmă.
Covrigi!
