Solomon Marcus

Stirea random a zilei: in boxul amator au fost interzise barbile, decizie ce supara concurentii care apartin anumitor religii. Un boxer musulman s-a suparat rau de tot, le-a dat incolo de pregatire si de regim si s-a dus la prima saormarie sa-si ia una mare, cu de toate. Si cu picant. Detalii.

O alta stire a zilei e ca a inceput openul Australiei la tenis, la o ora la care eu terminasem de tocit si ar fi fost intelept sa dorm (poate ca ar fi intelept si la ora scrierii acestor randuri).  Cu ocazia asta, Liternet publica un articol de anul trecut scris de domnul academician Solomon Marcus. Un articol in care gasim aceeasi aplecare care pare sa-l domine pe domnul Marcus catre arta, catre lucrul gratuit, dezinteresat, catre cautarea placerii pure din lucruri in dauna oricaror considerente pragmatice, comerciale, „incruntate”. Un lucru rar, pretios si fata de care dansul manifesta o remarcabila consecventa.

Pare-mi-se ca prima oara am vazut numele Solomon Marcus in dedicatia unei poezii de Nichita Stanescu, „Alta matematica„. Poezia am interpretat-o la vremea respectiva, moment de teribilism si siruri oribile de integrale (dar serios, chestiile alea aveau ca unic scop sa socotim mult si degeaba), ca o simpla afirmatie de tip „Nu totul poate intra in 1+1=2, exista lucruri de lasat intuitiei”. Si sunt inca convins ca la un nivel, pe un palier, intr-un sens, ea fix asta spune. Dar nu protestatar si imbufnat, asa, „hmpf, am demonstrat ca matematica n-are sens”, ci in directii mai … inalte: rigoarea nu are sens fara acel element de intuitie care te trimite catre reguli si care echivaleaza cu intelegerea lumii poate mai bine decat regulile insele (pe care oricum nu le vom intelege cu adevarat).

Cu toate astea, rigoarea pe model matematic poate fi banuita de a servi drept model al lumii: ce altceva ar putea fi lumea din jur decat un mare sistem axiomatic care are regulile lui interne (care ne scapa), dar putina valoare din punctul nostru de vedere, al propriilor noastre reguli si axiome? (cu toate astea, el e consecvent cu sine si noi cu noi). (uite, de-asta e bine sa treci cursul de logica) In fond, nu asta inseamna sa pui in centrul lucrurilor „inima abstracta a lui <e> / fara de existenta si solemn”? Iar omul care incearca sa inteleaga ceva din toate astea, sa caute revelatia, momentul, trebuie sa inteleaga regulile dupa care se imbina axiomele incat sa formeze chestiile atat de ciudate si minunate ce suntem noi. Iar aceasta cautare poate fi, in fond, orice, si se poate numi oricum: muzica, nor, capra, poezie.

Dar nu despre Nichita era vorba, ci despre Solomon Marcus, caruia poezia cu pricina i s-a dedicat cu ocazia lansarii volumului „Poetica matematica”, initiativa rara in spatiul literar romanesc si mondial, ce cauta sa combine spiritul matematicii cu nazuintele poeziei si viceversa in moduri, sunt convins, mult mai coerente decat paragrafele de mai sus ale subsemnatului. Nu detaliez, din motivul simplu ca inca n-am pus mana pe respectiva carte si s-ar putea sa mai si dureze ceva, dar trebuie sa va las cu un citat de aici: „poetica matematică nu înseamnă o poetică pur cantitativă, cum cred cei neiniţiaţi, ci, din contra, o poetică unde imprevizibilul, inspiraţia, inefabilul călinescian nu mai plutesc în vag, ci capătă cifru.”. Ei bine, da, asta merita, cand totul se face avand in vizor asta viata e frumoasa si are sens in toata zbaterea ei.

Dar experientele mele cu domnul Solomon Marcus, cele care m-au facut sa vreau sa pun deoparte si astea 2 vorbe despre dansul, pe care altminteri le-am mai spus prin viu grai, au fost nitel mai personale: de vreo 2-3 ori ne-am aflat in aceeasi camera, amandoi in postura de spectatori ai unor conferinte, sa le zicem. Cuvantul e putin pompos si se cere poate putin explicat: vine un nene sau o tanti, de obicei profesori universitari pe undeva, sa vorbeasca despre o tema stiintifica inrudita cu specialitatea sa. Evenimentul e organizat de o facultate din acelasi domeniu (sau nu) si vine cine vrea sa asculte.

Ei bine, la sfarsitul acestor evenimente, in sectiunea de intrebari din public, mereu se ridica un batranel care se contra cu cel care prezinta pe cateva puncte, mentiona articole similare pe care le-a vazut, intreba cateva detalii legat de care se simtea nelamurit, mereu intorcand concluzia spre educatia din Romania, spre faptul ca pe copii nu ii invata nimeni nici sa caute frumusetea asta inefabila din lucruri, nici nu le prezinta matematica in context, in ordinea in care au aparut teoremele, ce mai, e optimizata pentru concurs, pentru socoteala, pentru scenariul in care cineva trebuie sa planga. La inceput suna propagandistic, obsesiv si nu deosebit de util. A luat ceva timp sa aflu ca batranelul era Solomon Marcus si sa inteleg esenta a ceea ce face: om de scoala veche, incerca sa-l determine pe conferentiar sa coboare putin din sfera inalt tehnica in care se afla, sa vina cu observatiile pana la nivelul in care ele pierd precizie tehnica, dar au capacitatea infinit mai frumoasa sa ne faca sa ne minunam in fata felului in care lucrurile se leaga.

Da, acolo la nivelurile inalte ale stiintei, unde nimeni nu mai spera, unde subiectele sunt deseori inaccesibile, lucrurile de multe ori se leaga si slava Domnului ca exista Solomon Marcus ca sa ne arate asta, ca sa ne arate ce armonioasa ar fi lumea daca n-ar fi sfasiata intre neoconservatori incrancenati (care cred in socoteala si hiperspecializare) si postmodernisti jemanfichisti, asa ca mine (care nu cred in nimic si, mai rau, se mandresc cu asta). In matematica, in educatie si in general. Si trebuie sa-i multumesc pentru ceea ce face.

De asemeni, luati de urmariti: „Inapoi la argument” cu Solomon Marcus.

Desi tonul articolului poate induce in eroare, inca urasc trigonometria si forma canonica Jordan. Noapte buna!

Bine v-am gasit

Sper ca v-ati gasit cu totii drumul spre 2010, asa, mai impleticit, mai schiopatand, fiecare cum a putut. La multi ani! Fara promisiuni explicite despre ce chestii grozave voi face in anul asta pentru cititorii fideli, ca nu prea merge.

N-am mai scris de peste o luna, atat din motivele de hardware pe care le-am mai si mentionat, dar si, sa zicem, pentru ca aveam teme si proiecte si teste, da, da, sigur, asta este pretextul perfect. Si simteam ca as avea multe lucruri de urlat si tot timpul ar fi acaparat de urlarea lor. Si ca in cele din urma as spune eu ceva care sa ma faca sa cad in ridicol. Deci m-am abtinut. E asta un semn de maturitate, lasitate sau lene? Votati prin SMS.

In principal, chestii legate de campania electorala, politichie si tot tacamul, lucruri izvorate din credinta sincera, poate naiva (dar sunt perfect constient de posibilitate) ca nu sunt toti o apa si-un pamant, ca poti alege solutia care te avantajeaza mai mult pe tine sau, ma rog, care e mai probabil sa te avantajeze, pentru ca e un pic de dat cu zarul aici. La credinta sincera s-a adaugat talentul mass-mediei de a pune gaz pe foc. In fine, mi-a mai trecut pofta, dar cred ca tot o sa mentionez aici intr-un paragraf cateva notite pe tema aia. Acum, de bine, de rau, lucrurile se aseaza, ne mai vedem si de viata un pic, o gutuie, o maslina, o sesiune. In care cam sunt, dar am zis sa iau o pauza ca sa aniversez sfarsitul unei perioade un pic stresante, si sa mai bag in seama audienta de blog.

Ce m-a, kind of, enervat pe mine la prezidentiabili a fost faptul ca toti vor sa schimbe Constitutia. Imediat cum se termina cu bugetul, banuiesc ca bajetii se vor deica acestei initiative, ca sa fie reformat statul roman, bai. Dezolant e ca sunt oameni care cred in cuvintele astea. Dezolant e ca de la adapostul clatitelor de pe Lipscani, bamboo-urilor, plasmilor si celulalelor tanara generatie, floarea patriei, viitorul nostru, chiar e prostita de slogane de-astea si crede ca gata, Romania e asezata pe o temelie sau dou si tot ce a mai ramas de facut e sa se modernizeze statul roman. Da’ cu pensiile alea ce se mai aude? Cu faptul ca daca te duci cu autobuzul la Victor Babes trebuie ca la coborare sa pasesti in peticul de noroi pe care in mod normal e iarba? Cu naclaiala jegoasa care e generala pe strazile noastre? Nu, lucrurile au fost duse pana in starea in care o sa se mai „modernizeze” parlamentul si CSM-ul iar atunci totul, totul in tara asta de jos in sus va fi o forma fara fond, iar cei care reclama asta vor fi considerati negativisti nerecunoscatori. E putin grobian.

In fapt, nu sunt asa de depresiv, cum ma fac randurile astea, dar na, s-a adunat putin naduf si trebuie deversat. Mai mentionez in treacat ca ideea asta, cum ca trebuie completata Constitutia cu proceduri si practici si pasi de urmat concret in diverse situatii (de pilda, desemnarea premierului) mi se pare la fel de penibila pentru ca, in umila mea opinie, Constitutia e mai mult o declaratie de principii, ea nici nu ar trebui sa cuprinda altceva. Iar daca se doreste specificarea unei proceduri mai exacte, exista legi organice. Dar nu de proceduri e nevoie. Desemnarea premierului cand nu exista o majoritate clara chiar e o chestie spinoasa si nu cred ca daca pui un algoritm in lege rezolvi ceva. Pentru ca coalitiile nu tin si nu poti pune niste criterii asa, universale, pentru cum se poate alege cel mai stabil guvern intr-un moment dat. Si pentru ca problema pare a fi incalcarea spiritului legilor, ori sa le amendezi ca sa precizezi explicit spiritul lor e un fel de cedare in fata marlaniei si e inutil pentru ca daca sunt unii care spun ca e alba cand scrie ca e neagra, ei tot vor face asta, oricat de explicit scrii in lege ca e neagra. Mai apoi, e mult prea multa tensiune si polarizare in societate. Asta e cu adevarat victoria politicienilor in fata ratiunii, in fata bunului-simt, in fata alegatorilor: faptul ca au reusit fiecare sa-si demonizeze adversarii, sa-si creeze o imagine impecabila si astfel, sa-i faca pe oameni mai preocupati de faptul ca A e comunist, B a furat flota si C e manipulat de Patriciu decat de faptul ca, dupa alegeri, A, B si C ne vor fura toti, in cardasie, unii mai mult ca altii. E un fatalism, un „asta e, nu pot alege decat intre escroci”, greu de explicat in momentul in care oamenii iti enumera toate relele comise de cei 3 candidati si incearca sa-l gaseasca pe ala mai bun, dar de fapt candidatii nu sunt 3, ci 13…

Bun. Cred ca am epuizat, in mare, rabufnirea politica. Sa ma mai plang ca am citit de curand un articol de-al lu’ Plesu despre oamenii care comenteaza pe Internet si ca aceasta campanie interplanetara impotriva anonimatului ma dispera un pic? Adica. Eu scriu aici cu un nume, ‘razvan’. Tot ce e scris aici e scris de mine. Nu sterg nimic, nu editez din urma, tot ce am spus, bune, rele, imi asum. Cand mai comentez pe la altii, o fac cu un link spre aici, pentru a semnifica ca eu sunt ala care a comentat acolo si ca imi asum comentariul. E si asta un mod de a te identifica, de a fi consecvent cu faptele, de a spune „da, eu sunt ala, eu asta cred, eu in trecut credeam aia”. De a-ti asuma discursul sau cum s-o spune mai cult, ca nu-mi iese. In conditiile astea, ce nevoie mai e sa-mi pun numele real pe ceea ce scriu online? Problema, in opinia mea, nu e anonimatul, cat faptul ca din cand in cand rasare cate un tembel care pune un comment semnat „geany betivu” in care il injura fara discernamant pe autorul articolului, de exemplu, Andrei Plesu. Sau spune niste ineptii. Si nu stii de unde sa-l iei, el nu are taria de a-si asuma propriile opinii, azi e „geany betivu”, maine e „q”, nu se simte obligat la decenta sau la consecventa in opinii. (Fie vorba intre noi, la consecventa in opinii se simt obligate cam putine persoane pe planeta asta, cu sau fara anonimat). Solutia e sa-l ignori pe „geany betivu” sau in tot cazul sa nu-l asociezi cu fenomenul bloggingului in sine, cu forumurile, cu intreg spatiul virtual. Si sa incerci sa-l indrumi spre altceva, daca poti, ceea ce nu se face cu generalizari si nu se face atacand faptul ca nu-si da numele, adresa si CNP-ul.

Ca ultim punct pe ordinea de zi, anuntam inlocuirea batranului Nokia 6233 cu tanarul Samsung Corby, despre care speram sa nu-si formeze o imagine de telefon de fetite, desi inca nu suntem siguri. Cu aceasta ocazie, zilele lui Viata prin 6233 sunt evident numarate, iar eu imi voi petrece urmatoarele cateva luni facand poze panoramice de calitate proasta prin locuri publice. Apoi o sa-mi mai amintesc ca mai aveam si niste examene.

Noapte buna!