Din tine ies, printre cuvinte, lucruri verzi

Okay, nu din tine, din mine. Este din nou acea perioadă a anului în care să anunț că am răcit: mereu, dar un mereu spre weekend așa (mi-am luat un weekend așa). Dap, momentul răcelii mele este constant vineri seara. Nu știu de ce, dar ăla e singurul moment al săptămânii când sunt dispus să recunosc că e răceală. Simptomele încep așa, mai vineri dimineață. Uau, nu mai am delete, am move to trash. Cum trece viața și WordPressul pe lângă mine.

Gripa este însoțită la mine în mod tradițional de o mică pauză, nițică introspecție, ceva mai multe pagini dintr-o carte și revelația că mi-am citit fidelii și rondelele cititori și cititoare. Până la punctul în care am ceva de la Animest în drafts iar Animest e hăt departe în trecut, în memoria colectivă. Lumea și așa prea se înghesuie la acel capăt al pieței care oferă comentarii prompte asupra actualității. Eu aș putea oferi comentarii foarte întârziate. Deci este acel moment în care pe lângă bolit pierzând timpul stupid în fața calculatorului, să-mi iau angajamentul (da, iar) să termin draftsurile alea, să mă achit de restanțe și să alte lucruri pe care nu o să le fac (da, iar). Și să vă mai spun lucruri random și lucruri despre cum bolesc pierzând timpul stupid în fața calculatorului.

Încep prin a anunța că marele om, inegalabilul, civilizațional luminosul Lorin Fortuna va conferiența o conferință la București, miercuri, la 16:30, la Xenopol, sub titlul “Viata – Joc Specific Existential Dumnezeiesc pentru Fiinte Individuale si Colective”. Trebuie ca și aceia dintre noi care nu-l găsesc amuzant să recunoască faptul că e o bună definiție a vieții. Și, mai mult de atât, un bun slogan pe care să-l găsești pe o cutie de Monopoly. Știți jocul anti-Monopoly? E ca Monopoly, doar că aparent ai ocazia de a alege între ăia care vor TOT și vor ACUM (monopoliștii) și ăia care vor TOT și vor ACUM și au pliante cu persoane zâmbitoare și împart pungi cu pomană studenților (competitorii).

Să ieșim din această paranteză și să revenim la lucruri serioase: Lorin Fortuna. Eu m-aș duce să îl văd. Bate un film cu Adam Sandler. Ce scuză ar trebui să folosesc, unde să le spun celor din jur (în special părinți) că merg? Mi-e profund jenă să spun adevărul și în plus o să pară că îl iau în serios, ba chiar că îl idolatrizez (cum pare acum) și o să mă trezesc la Bălăceanca in no time. (Un simptom bun al problemelor unei generații e când indivizii ei scriu chestii publice pe internet însoțite de “dar n-aș vrea să spun nimănui asta”. Whoops, just did).

Altfel, am mai făcut multe lucruri fascinante în aceste zile gripale: m-am uitat la meciuri ca un nebun, dar suficient de fragmentat ca să nu văd nici un gol și să aflu scorul uitându-mă pe net după. Poate că I am a little addicted to this internet shit. Gen, e 3 și scriu pe bloguri în loc să mă culc. Poate că ar trebui să fie îngrijorător…neah. Anyway, am fost surprins să-l aud pe Emil Grădinescu la Liverpool-Manchester și apoi la Steaua-Rapid, mă gândesc că a fost o după-amiază frumoasă pentru el. Și aproape mă așteptam să comenteze și CFR -Timișoara, care a început înainte de Steaua-Rapid. He is kind of a Superman figure în capul meu. Bine, pentru ultimele câteva luni mi s-a părut neinspirat și acum parcă nu mi se mai pare. Ar putea fi doar faptul că nu l-am auzit destul de des.

Altfel, am mai citit, desigur, bloguri conspiraționiste, asta chiar e activitate de gripă la mine. (Nici când sunt sănătos nu-i foarte bine, dar nu vreau să recunosc că … frazele alea cu cămașa de forță). În particular, bloguri conspiraționiste creștine. În particular, bloguri conspiraționiste creștine despre gripa porcină. Și m-am panicat. Apoi am văzut că dispozitivul DUBIOS prezentat de o curajoasă whistlebloweriță e ceva standard folosit în armată, un something something beacon, ceva ce după înțelegerea limitată a subsemnatului e ca întrebuințări și merite tehnice undeva între plăcuța cu numele și firul Ariadnei. Iar sfârșitul lumii n-are nici o șansă să vină în 2012 (săracul) din moment ce până și Hollywoodul scoate filme cu tema asta. De fapt, tema a fost prezentă în însuși serialul “Dosarele X”. Pe de altă parte, articolul despre cum bosonul Higgs merge înapoi în timp și distruge condițiile inițiale care au dus la crearea lui și astfel bosonul Higgs nu va fi observat niciodată din cauza accidentelor a fost distractiv. (Fanii științei ar putea vrea să mă împuște acum)

Vreau să vă mai trimit la un joc. Bine, poate nu vreau, pentru că în funcție de your geekness s-ar putea să nu mai puteți face nimic toată săptămâna, nici să dormiți sau să gândiți, de dragul unicei și adevăratei misiuni: de a termina jocul. Dar poate, poate nu sunteți așa atrași de a omorî păienjeni cu cuvinte. Eu cu asta mi-am înecat ziua, atât de rău încât nici până la această oră nu știu cum s-a terminat meciul de hochei Steaua-Sportul (deși intuiesc cine a câștigat și că a fost o diferență porcească, pentru că așa e-n hochei). Pentru aceia care vor să-și umple tot atâta timp, dar mai literar, un eseu-fluviu pe blogul revistei Cultura despre critica din anii ‘60.

Also, ce faci când n-ai mai scris pe blog de secole și ești eu? Exact, mai pornești un blog. Ca să fii un porc capitalist umflat cu foarte foarte multe bloguri cu care nu faci nimic. Așadar: The meta of meta. Obiectiv: filozofie+programare, filozofie+diverse, programare+diverse, computer science. Da, cred că “filozofie” și “programare” merg binișor împreună. Mai bine ca “filozofie” și “târnăcop” oricum. Dar oricum, nu am o idee prea clară de direcția în care o s-o iau sau dacă o să iasă ceva. Dacă nu, șterg și gata. Important e, în fond, să învăț eu ceva din asta. După cum se observă, momentan mă prostesc și chestia e puțin sub schele. Release early, release often cum s-ar zice.

Cel mai mare număr de pageviews din istoria acestui blog a fost joi. Sunt zile cu multe vizite, în special pentru că profesorii își trimit elevii la “Cântecul monstrului din Loch Ness” și, aș intui, le dau și eseuri sau chestii de scris, iar Google îi trimite la mine. Dragi profesori, dacă vă puneți elevii să fie analitici cu asta, nu dați dovadă de înțelegere, nu dați dovadă de deschidere, nu dați dovadă nici de aptitudinea de a-i convinge pe oameni ce porcărie e cu poeziile astea postmoderne fără sens. Tot ce faceți e să subliniați ce subliniază aceste poezii postmoderne fără sens: că sunteți o formulă, că nu știți să vă jucați, că sunteți monstrul din Loch Ness. Și grași. OK, n-am vrut să iasă chiar așa dur, dar sper că am lăsat să se vadă esența a ce spun printre atâtea cuvinte.

doplodovok  plovodokot!

O pauză (again)

Mâine și poimâine nu-s în localitate. Revin marți cu știri incendiare pe care le știți deja: Sportul a bătut pe Botoșani cu 4-0 și începe Animest. Voie bună!

O pauză

Dragii moşului, pentru o săptămînă n-o să mai povestesc chestii pe aici, fiind plecat din localitate şi din virtualitate, nu că aş fi povestit cine ştie ce oricum. Cred că ne recitim cam pe miercurea aviatoare. Şi vine începutul şcolii, ceea ce ar putea însemna că ne citim mai des. Sau mai rar. Dar probabil mai des. Depinde cu câţi functori o să mă bată la cap şcoala şi cât mă voi lăsa bătut la cap.

Voie bună!

O altă chestie trendy

Microbloggingul este un alt lucru profund trendy în vremurile astea. Am și eu un cont, pe care, ca de obicei, îl anunț mult mai târziu decât e făcut. Și cu care n-am făcut mare lucru. Și nu m-am prins dacă folosește la ceva, dar mi-am zis că hai, oi mai avea gânduri scurte și anecdote de împărțit. Dacă tot fac anunțul, cred că da, o să încerc măcar ca mici întâmplări cu Doreli și semne cu “interzis accesul pe pârtie persoanelor cu sâni” (poveste reală, văzută în Predeal) să mai pun pe-acolo în loc să se piardă total. Și poate chiar își va dovedi o utilitate. Probabil că nu și o să renunț. Repede.

Deci să trântesc și o adresă: adresă. Nu e twitter, e identi.ca, pentru a mă identifica în mod clar ca open source fanboy. Voie bună!

Deci.

Never met a girl like you before

Almost there

Deci da, sfârșitul sesiunii se apropie. S-a terminat campionatul. A bătut Urziceniul, care a jucat aproximativ mai cinstit ca alții și poate va continua așa sau poate va deveni Steaua 2 sau chiar Steaua 1. Iar clasamentul a fost ăla din teren, decis dintr-un birou în ziua de după ultima etapă. Not funny. Azi am văzut doi copii jucându-se cu o creangă. Se jucau de-a “omoară șobolanul ăla de pe stradă”. Tot azi am văzut o mașină cu parbrizul din spate spart. Țăndări și bucățelele încă acolo, iar zilele astea am văzut niște demni locuitori ai cartierului care vin direct din pușcăriile din Spania la un taifas cu polițiștii, în spatele blocului. Aveau, dar vai, un audiaseiz, asta o fi pedeapsa pentru ciordeală. Un alt bou conducând ca boul, aproape să facă zob toate mașinile din parcarea  din spatele blocului. Pentru că a vrut să se dea el zmeu la cinci după-masa. Cam atâtea banalități din partea mea. AM BONIBON!! Nu exclud să înot în Bonibon pentru perioada următoare.

Fiți fără frică, voi reveni. Voie bună!

Aşa.

În viaţa fiecărui om vine o perioadă numită sesiune, dar s-a terminat. Concluzia este că ştiinţa este arta de a o abstractiza pe mă-ta, de a o lua şi trece prin izomorfisme în grupuri factor şi relaţii de echivalenţă, aplicând proprietăţi de universalitate pentru a o reîncarna în operatori de închidere şi familii Moore până când uiţi de la ce şi de ce ai pornit şi, mai rău, ţi se pare că ăsta e un lucru bun. Mă rog, asta şi o restanţă.

Nu-s prea sigur ce lucruri s-au mai întâmplat în perioada asta. Întâmplările care m-au marcat cel mai mult au fost un promo la un film  de pe PRO TV, care îmi spunea răspicat cum Kazahstanul nu-i al meu, ci al urmaşilor urmaşilor mei, ca şi un reportaj de pe acelaşi post, care mă anunţa că lui Becali i-au furat maşina, după care el i-a sunat şi ei i-au adus-o înapoi după o oră. Spălată şi cu numere de Germania. Îmi place să cred că în orice univers normal oierul ar fi fost a doua zi dat cu capul de masă de procurori ca să spună cu cine se ştie.

Mă rog, şi nişte şicane cu gazele, nişte legi care spun că furnizorul de internet va fi obligat să stocheze date despre cât de des îţi schimbi ciorapii, însoţite de opinii gen “Dar dacă îţi schimbi ciorapii suficient de des, n-ai de ce te teme, nu? Ne interesează doar ăia cărora le put picioarele, că sigur sunt terorişti”, nişte arme care s-au furat (probabil singure) dintr-un depozit şi un simulacru jenibil de guvern care nici nu mai merită pomenit. Mă rog, noi să fim sănătoşi, noi şi Kazahstanul nostru.

Cred că mai aveam o mie de cărţi pe care vroiam să le citesc şi o mie de albume pe care vroiam să le ascult, poate şi vreo trei filme (hei, asta e proporţia la mine, filmele reprezintă cam 3 la mie), dar nu mai ştiu. Şi pe măsură ce-mi voi reaminti planurile consumeriste o să-mi dau seama că nu mai am chef sau timp sau nu ştiu de unde să încep sau alte scuze. Aştept sugestii. În schimb promit că o să scriu despre cele patru cărţi, cred, despre care trebuie să scriu de la începutul anului. Mda, asta a fost ca o ameninţare cu bombardamentul nuclear.

Vreau primăvară. Vreau martie. Vreau să înceapă fotbalul iar (27 februarie, ora 11:00, Sportul – FC Snagov, staţi să număr secundele rămase…) Bine, probabil sunt doar eu defect din moment ce majoritatea tinerimii pare să vrea zăpadă zilele astea şi eu aş sări peste februarie. Momentan mă mulţumesc şi cu ploi, cât sunt de-alea de care îmi plac (încă încerc să mă hotărăsc cum sunt alea). Revin în orele şi zilele următoare cu noi aberaţii utile şi interesante. Vă mulţumesc pentru atenţie, dacă mai sunteţi pe-acolo. Ah, merge headerul cel nou sau să mai încerc? Era mai bine cu tavanul roşu?

Voie bună!

Ce căutaţi voi

Ştiu că n-ar trebui să promovez momentele astea, dar hai, o dată, că nu mă pot abţine, mai ales că momentul m-a făcut să exclam că există dreptate (sigur că e o făcătură şi sigur că nu mai merită nici o discuţie,deci să le oprim înainte să le începem, dar totuşi rămânem cu Diaconescu la fel de aproape de un tomberon pe cât ar merita):

Sigur, asta n-are legătură cu titlul, dar nici nu mă puteam abţine. Sau poate că asta căutaţi, voi, vizitatorii ajunşi pe aici dinspre google, caz în care…naşpa.

În al doilea rând, aş vrea să remarc, vizavi de România faţă în faţă cu problemele financiare, că zilele astea am ieşit de la metrou, am dat să traversez spre casă şi prin faţa ochilor mei, în contrast total cu tot decorul sărăcăcios, iernatic şi uşor mizer al parcului, bulevardului şi împrejurimilor a trecut o ditai limuzina albă. Bineînţeles, umflaţii rămân umflaţi.

Hai să ne îndreptăm şi spre ceva mai apropiat de titlu. E trendy ca din când în când lumea să mai pună pe blog chestiile pe care le-au căutat oamenii pe google ca să ajungă la respectivul blog. E o practică un pic prea trendy şi nu chiar demnă de interesul care i se acordă şi în plus publicul meu pare să fie predominant format din 3.14 oameni cu care mă ştiu şi în persoană, cu cei care vin de pe Google plecând înapoi spre Google. Deci o să fac chestia asta doar o dată pe an. Oricum, chestii mai amuzante/dubioase se găsesc pe acolo.

Şi uite un top 10 al căutărilor, care mă face să mă simt comparabil în valoare şi conţinut ziarului Cancan:

kinder felie de lapte
sfarsit de liceu
cantecul monstrului din loch ness de edwin morgan
cantecul monstrului din loch ness
zeita fortuna
grasane
saorma
ilarie voronca
cornel jurca
felie de lapte

Mda. Deci probabil că nu doar mie mi se pare că sună aiurea “kinder felie de lapte”. De asemeni, înţeleg că din ce în ce mai mult Cântecul monstrului din Loch Ness capătă un rol important în manuale. Judecând după un comentariu de pe-aici, înţeleg că profesorii îi pun pe copii să facă nişte comentarii în stilul tradiţional, probabil înainte, după sau în timp ce le spun că uite, nu puteţi comenta, ce poezie e asta, bătaia asta de joc. Ca un profesor de-al meu din generală care spunea că SF-ul nu e proză  pentru că nu prea are momentele subiectului. Grmf. Părerea mea rămâne: hai să ne mai şi jucăm. Poate că asta vrea şi Edwin Morgan acolo, poate că-i mai mult. Blm plm!

Ah, şi tre să pun mâna pe nişte poezie de Voronca şi să citesc. Ştie careva pe unde găsesc? Să nu uităm partea cu sfârşit de liceu. Mi-e dor de voi, breilor, n-o zic de complezenţă. Pe când o bere, o sarma, ceva?

De asemeni, chestii random. Într-o zi, cineva a căutat cu bestialitate de ce tin cu sportul studentesc. Nu stiu de tine, dar te poţi aştepta la ceva legat de mine în sensul ăsta. Într-un viitor. Să sperăm apropiat.

Remarcăm, de asemeni, te urasc in toate limbile. Da, pare că eu aş şti, dar n-am studiat problema. Poate ar trebui să-mi fac un obiectiv din a putea spune te urăsc în toate limbile, dar parcă mai curând aş învăţa direct înjurături. Ştiţi, există site-uri bune în sensul ăsta.

Iar patru oameni care au căutat esenţa vieţii au ajuns la şaorma. Nu-s mulţi, dar puţini sunt cei ce pot înţelege cu adevărat. My work here is done.

toate jocurile din toate tarile. N-am.

poezii pentru morti de 6 saptamani. Deja nu mai e amuzant. Dar de ce, Doamne, de ce îi trimite Google la mine?

posta chiajna. Deci de ce îi trimite la mine?

despre bonibon. Ar putea fi un titlu de Pleşu. Eu unul cred că Bonibonul se descrie şi defineşte singur. Bonibonul e Bonibon. Trebuie să simţi.

ana blandiana naste batrani. Mă îndoiesc.

ar fi trebuit sa fii nichita.  Mulţumesc, mulţumesc, hai să nu exagerăm.

aratul =. ARÁT¹ s.n. Acţiunea de a ara; arătură. – V. ara.

joc pacmanic. Poate Pacman?

Şi să nu uităm ceva mai vechiul poze cu injuraturi, ceea ce în continuare nu reuşesc să vizualizez.

Şi cam asta ar fi. Remarc că în continuare am scris cam puţin, de bine ce am zis că încerc mai mult şi mai e un vraf de cărţi care aşteaptă să fie cronicizate şi câteva idei care plutesc pe-aici. Şi vine sesiunea peste mine, dar mă rog, şi în timpul Bacului îmi mai găseam câte o zi când să mă uit la Carlin şi să citesc despre conspiraţii cu OZN-uri toată ziua (nu cârcotiţi, mă destresau, acum doar mă stresează). Deci se poate să mai scriu şi în timpul. Mă rog, vedem. Noapte bună!

La mulţi ani!

Discleimăr: celor cărora li se pare aiurea să te feliciţi singur li se cere să substituie urarea din titlu cu ce le convine lor, gen “Eşti un umflat, bă!” sau să o ia ca o urare din partea lor către mine.

Blogul acesta împlineşte un an în ziua din care au mai rămas 28 de minute la momentul scrierii acestor rânduri. Time is money, poate trebuia să scriu articolul ăsta mai devreme.

E un moment al celebrărilor mărunte, fără imnuri naţionale şi ode, al bilanţurilor şi recapitulărilor de tip “Băi, eram bun, dar m-am tâmpit!” Ia uite în prima lună cât am scris şi nu erau tocmai porcării şi mai aveau şi ceva diversitate. În ultima vreme, cronici de meci, clipuri, poezii din literatura interplanetară şi diverse. Am ajuns aproape de un fel de revista Cancan încrucişat cu organul oficial al organelor neoficiale ale suporterilor echipei Sportul Studenţesc. Cam asta ar fi rezoluţia mea pe 2009, alături de 1024×768: o să încerc, nu prea tare, dar o să încerc să fac ca locul ăsta să fie mai puţin cu alţii şi mult mai mult cu mine, că doar e blogul meu, şi să dovedească pe cât posibil că sunt ceva o ţâră mai complex decât un om care citeşte Nichita şi Sorescu şi se uită la meciuri. Cu alte cuvinte, promit să fiu un porc arogant, dar s-o fac să pară ceva pozitiv. Cu aşa promisiuni, ar trebui să-mi caut un partid, nu?

În acelaşi timp, mă întreb dacă am fost aproape de obiectivul de la început. Probabil că da, din moment ce nu mi-am pus nici un obiectiv ca să nu fiu dezamăgit acum. Am cam acoperit chestiile despre care ziceam atunci într-o listă ce părea enormă la vremea aia şi măruntă acum. Mai puţin postmodernismul, în cazul căruia, ca orice fan, nu prea sunt sigur ce e şi nu ştiu dacă e ce cred sau nu deci nu ştiu, până la urmă, dacă sunt fan sau nu.

Şi să nu uităm, aş vrea să mulţumesc vouă, cei 3.14 cititori, în caz că sunteţi acolo, dar la cum vă ştiu, mâncaţi sau ceva. Nu vreau să zic vorbe mare, dar sunteţi o calitate care elimină orice grijă pentru cantitate. Bine, asta şi credeam dinainte în “puţini, dar buni” şi alte scuze pentru faptul că nu mă citeşte nimeni, totuşi cititorii mei sunt mai deştepţi ca ai lor.

Acum au mai rămas zece minute, punem punct. La mulţi ani! Hâc!