Funcționează globalizarea?
Discleimăr: scriu asta ca să mă fac cu o carte de la un om generos, ceea ce poți face și tu dacă ești blogăr.
Tind să fiu atras de criticile clasice ale laudelor clasice ale globalizării. Ar fi puțin ipocrit acum să nu recunoaștem că nu ne place să trecem pe la McDonald’s ocazional sau să ne luăm adidași chinezesști care ar fi mai scumpi dacă guvernul chinez ar imbrățișa conceptul de “drepturi ale omului”. E bine să ne mai gândim la nașpitățile inerente din chestiile astea, dar e greu de identificat ce-i de făcut.
Joseph Stiglitz pare de aprofundat în contextul ăsta. Economist, Nobelist, discutabil dar interesant, e unul din cei mai aspri critici ai credinței oarbe în ideea că Piețele Libere Aduc Raiul Pe Pământ. Aparent, cartea lui, „Making globalization work”, cuprinde, pe lângă criticile obișnuite, și tentative de soluții. De-asta o vreau și de-asta ar trebui s-o vreți și voi (dar nu înaintea mea).
Voie bună!
Gunoi
Una din problemele omenirii e faptul că nu prea știm ce să facem cu gunoiul. Gunoiul e de două feluri:
- Obiecte
- Oameni
Obiectele pot fi, în cazul cel mai fericit, biodegradabile. Adică le pui acolo și ele se împut, se ofilesc și cad. După care materialele din care-s făcute reintră în circuit.E o singură problemă: ce înseamnă “acolo”? Și cât durează? S-a constatat experimental că durează mult. Și că soluția în care pur și simplu îți alegi o groapă, lași totul acolo și le lași să se descompună, creând pe drum și un focar pentru boli, nu e nici pe departe perfectă.
Intră în scenă reciclarea. E la început o idee bună: hai să refolosim ce se poate. Luăm hârtia aruncată și o transformăm în hârtie. Problema, ușor paradoxală, e că putem ajunge la situația în care producția de hârtie e pe undeva dependentă de cantitatea de hârtie aruncată, ceea ce nu e prea eficient (doar o să omorâm mai mulți copaci).
Alternativ, există niște oameni care încearcă să incinereze gunoiul și să producă energie termică din asta. Poate că se pierde la capitolul “refolosibil” și, mai nașpet, cred că se lasă cu niște gaze păcătoase. Se poate face toată treaba mai eco, moment în care constatăm că nota de plată e prea mare. Și nici nu știu câtă energie e acolo.
Realitatea e că habar n-avem ce să facem cu gunoiul. Știm că e potențial pentru niscaiva lucruri eficiente pe acolo, dar habar n-avem de unde să apucăm problema. Momentan, default-ul e să-l depozităm acolo și să sperăm că nu se strânge prea mult ca să ne înghită. În timp ce creștem. Exponențial. Au. N-ar fi surprinzător ca în timpul vieții noastre să se ajungă la soluția propusă în Futurama: să aruncăm un maldăr de gunoi în spațiu, undeva la nimereală, iar el să se întoarcă după un mileniu, amenințând să distrugă Pământul.
Similar, pardon de sinceritate, sunt niște oameni care conform normelor sociale sunt considerați “murdari”, din punct de vedere moral. Pentru ei, s-a inventat închisoarea, analogul perfect al gropii de gunoi, locul unde arunci gunoiul după ce l-ai strâns, ca să-l izolezi de tine, să scapi de sentimentul de silă, să te simți în siguranță, să nu te înghită. Știi că nu-i o soluție bună, știi că punând toată mizeria la un loc nu prea poți să obții altceva decât mai multă mizerie.
Dar nu poți să incinerezi gunoiul. Nu putem să-i omorâm pe toți, simți că sunt mulți din care se mai poate scoate ceva, care mai au potențial, pot fi întorși înapoi către și pentru societate, de unde eliberări condiționate și bune purtări și alte cele. Reciclare. Doar că tehnicile de reciclare sunt și mai slabe decât la gunoiul cel gunoi și foarte rar respectivul poate fi reintegrat. Comparația începe să-și arate limitele aici: suntem mult mai reticenți față de faza cu executarea (minus ăia care îi torturează pe toți în clădiri aglomerate din București) pentru că, normal, e vorba de persoane și nu de obiecte. Și gunoiul nu poate plăti ca să fie reciclat, pentru ca apoi să-ți taie beregata.
Asta e o chestie care, o dată rezolvată (OK, ameliorată), va însemna niște mulți pași înainte. Morala: chestiile care put contează. De asemeni, se poate ca eu să fi delirat cam aiurea. Cu siguranță am fost prea textualist (whatever that means). Noapte bună!
Încep cu amenzile și pe-aici
Aparent, tocmai ce s-a dat, după vreun an de procese, prima amendă pentru file sharing din România. Băjeții au intrat pe un hub de DC++, au luat un om la întâmplare, au văzut că are 60 de giga, l-au trosnit cu o amendă de 3000 de euro și au mers mai departe.
Amu, orice comentariu asupra subiectului trebuie făcut încercând să păstrez un echilibru între tendința naturală “hei, pot avea muzică pe gratis, deci de ce nu?” și tendința naturală pentru tabăra cealaltă “hei, noi vrem BANI!” (Sunt rău, oamenii merită să fie remunerați dar tot tind spre atitudinea South Park: fără piraterie ar trăi foarte bine și acum trăiesc doar bine. OK, avem excepții notabile pe meleagurile noastre, deci ar trebui să mă mai nuanțez. Mă refer la un moment mai prost din trecutul trupei Spin, când au acuzat și pirateria, dar nu mai găsesc articolul cu pricina pe nicăieri.)
Să revenim la cazul concret. Astăzi, la roata norocului, TU ai fost ales, randomly, să plătești 3000 de euro! Cum sună? Hai că sună mișto. Nu vreau să spun că e un gest mișelesc să dai cu banul ca să-ți alegi victima or something, nu, în nici un caz. Să-mi mai zică cineva că viața nu e complet random. Okay, pe lângă chestia asta care m-a călcat pe nervi apreciez faptul că într-o declarație a celor de la Uniunea pentru Blabla ei recunosc că fenomenul nu va înceta vreodată, dar vor ca prin astfel de măsuri să atragă atenția și să orienteze spre alternative legale etc. etc. Mă rog, nu că ar oferi cine știe ce alternative concrete, dar whatever.
O altă chestie: de ce mereu se plâng casele de discuri și nu artiștii? Sunt eu extrem de naiv dacă încă mai sper că artiștii sunt ocupați să … eu știu, facă artă și sunt mai puțin interesați să recupereze prețul unei înregistrări și așa overpriced de la un adolescent cu coșuri pe față care oricum n-ar avea bani să o cumpere? (Asta e, în umila mea opinie, o altă eroare: dacă pui de-a moca pe net chestii în valoare de 300 de CD-uri x 10 euro nu e ca și cum dacă nu le puneai oamenii le-ar fi cumpărat în valuri. Arătați-mi un om care e dispus să dea 3000 de euro pentru muzică și îl mănânc. Well, there are people who shit caviar, dar am zis om, nu umflat. Acu sigur, dacă nivelul pirateriei ar fi mai mic, și prețurile CD-urilor ar putea să scadă. Dacă n-ar exista 4 firme care controlează toată piața, caz în care s-a mai constatat că prețurile merg într-o singură direcție. Serios, piața de manele e mai competitivă.) Deci da, să închidem această paranteză enormă și să recunoaștem că acea imagine a artistului e cam romanțată și cam departe de ce se vede prin mainstream și e pe undeva firesc ca omul să se preocupe de burdihanul lui. Dar când burdihanul șefului studioului e de câteva sute de ori mai mare … oops.
Da, e un subiect lung dar pe care s-a mai spus tot ce e de spus dinspre toate părțile spre toate părțile. Deci aș putea să mă opresc. Cred că am fost destul de foarte departe de echilibrul de care ziceam la început. Dar, dincolo de faptul că sunt tânăr și nu știu ce fac, nu știu cum se face banul etc., mi se pare că … e foame de bani, băieți. Și doar de asta e vorba. Și dacă e vorba numai de asta orice încercare de a argumenta moral-istoric-filozofic chestiunea din partea înfometaților de bani nu mai merită ascultată.
Și, nu în ultimul rând, mă uit la tehnologii și văd flexibilitate mai mult decât orice. Fără piraterie, aș fi auzit de Flogging Molly și Gogol Bordello? Ar mai fi avut Gogol Bordello două concerte în România altfel? Aș mai fi primit recomandări gen “hey how about a french acoustic reggae band with cute fun and politically charged lyrics?” cu un link pentru a descoperi ceva absolut cremos la capătul celălalt? Oricum am da-o, diversitatea muzicii câștigă din asta. Pe de altă parte, se pierde în planul material pentru un anumit segment al pieței. Ceea ce e nasol, dar cred că ideea de a putea să-ți câștigi existența din artă și a avea o existență comodă și îndestulată e destul de tânără. Încă nu ne-am prins cum se face asta și, mai important, dacă nu are un efect negativ asupra artei. Cred că e foarte bine să trăiești din asta, dar nu ca un baștan, aia chiar de schimbă. Sigur, mai sunt (multe) chestii care nu sună a artă, ci a dat cu târnăcopul. Caz în care merită să fie plătite ca datul cu târnăcopul. Am grăit.
Mă rog, the bottom line e că avem tehnologie și idei ca să facem chestii un pic mai flexibile, mai diverse, mai eficiente etc.Nu salvează lumea, dar pot oferi o experiență un pic mai bună pentru destui oameni care trăiesc pe chestia asta rotundă și albastră fără a diminua masiv din experiența altora. Iar faptul că sunt ținute înapoi din rațiuni economice este (meta-concluzie, prea filozofic, probabil spun prostii, puteți ignora) una din cele mai mari probleme contemporane și ne trage înapoi ca specie. N-ar trebui să poți spune “da, chestia asta e mai eficientă și mai comodă, dar să ne gândim la bani” niciodată. The end. Voie bună!
Fun isn’t enough. Try fân.
Exegeza metempsihozei semioticii lui de început (incipit pentru aceia mai latini dintre noi), că-i greu. Mai ales când începi de 4096 ori. 4096-bit RSA, înțeleg că e un buzzword popular pentru a cripta tot. Deși, acu, vorba xkcd-ului.
Deci da. Revin după o debucureștenizare de o săptămână și încă niște prea multe zile de lene. La revenire am constatat că și cerul de București e mișto, doar nu l-am privit prea des și prea bine. Și că s-au întors soldații din Irak. Cinste lor. Și că a fost ziua imnului, iar domnii de la Adevărul de Seară au titrat “ziua drapelului”. Oops. Și că nu știu care-i faza cu “București – cartier de vară”. Și că … mai continuu? Mai continuu.
Digi sport, GSP, sport.ro, eurosport 1&2, sportklub & sportklub plus, telesport, sport 1, boom sport. Serios, ca națiune și cultură, ne putem opri. Sunt niște oameni în chiloți alergând după o minge, după cum frumos spunea Florin Călinescu. Într-o noapte l-am visat pe Florin Călinescu cu cancer îmbătându-se criță și furându-ne mașina. Într-o alta am visat un război, doar că nu știam cu cine suntem în război. Doar simțeam nevoia să împart asta.
Cei de la Digi sport sunt decenți și discreți, dar cam așa începe toată lumea, nu? Poate minus GSP. Ce mă fascinează momentan e că ei chiar îndeplinesc visul de secole și dreptul natural al românilor: de a da pe meci și să vadă minutul și scorul într-un colț al ecranului. Toți ceilalți ascund una sau cealaltă din informațiile astea. Radu Naum povestea la un moment dat că a întrebat de ce nu se face asta la un EURO, iar un mai-mare din TVR i-a zis că “nu este o măsură adecvată personalității poporului român” or something. Suntem cu toții bolnavi, din lipsă de fonduri. Totuși sunt cam multe blablasport-uri, tre să mai pice din ele. Și să-mi bage sportklub la loc. Și să-mi confirme cine a luat B-ul. Care începe în două săptămâni, a lot more on that later.
Au început și băjeții în Europa, Steaua a trecut de o echipă de bucătari și e pe cale să treacă de o echipă de maeștri bucătari. În apărarea cui se simte apărat, Motherwell pare-mi-se că a mai făcut chestii prin sezoanele trecute și mai e 8-1 ăla de curând. Timișoara face treabă foarte, foarte bună. Cam pragmatici și închistați, dar e greu să joci cu toate cojonesurile cu Șahtar. Gigel e magnific. Trebuie să-mi caut autograful de la el și să sper că totuși se înțelege ceva. Vasluiul tace și își vede de treabă, ei mi se par cel mai relaxați întru calificare. Poate pentru că pe ei i-am văzut cel mai puțin.
Au început și băjeții acasă. Un Internațional Curtea de Argeș – Oțelul plicticos, urmat de Rapid începând tare. Ei cam au obiceiul ăsta, al începuturilor frumoase și exuberante, dar întrebarea e cât îi ține. Iar eu încă refuz să înțeleg faza de la Dinamo cu zvonuri despre concedierea antrenorului înainte de a juca vreun meci oficial. Adică, deci nu, e prea complicat, viața e scurtă, whatever. O salutare pentru domnii de la Antena 1, care la un moment dat părea că nu vor fi atât de răi ca PRO TV-ul pe vremuri, dar până la urmă tot dau pe Steaua și doar pe Steaua, chiar dacă în etapa asta mai sunt și meciuri interesante. Mă rog, consumatorul rațional, maximizarea utilității, profit, ROI, etc., e logic. Dar tot o să mă smiorcăi puțin.
Azi l-am văzut pe Roman de la Zdob și Zdub luptându-se să mulgă o oaie, în cadrul unui nou format PRO TV. Formatul nu-i rău, dar evident în momentul în care îl pui pe Roman și niște condiții mai rurale în aceeași emisiune n-o să-mi mai pese de format. Tipul a fost, inevitabil, foarte tare, frate.
Trec pe lângă fosta mea generală și tot văd chestii din ce în ce mai mișto. Chestiile mișto au început când am plecat eu de acolo. Universul mă urăște. De data asta e vorba de un acoperiș care arată mai a șindrilă așa, mai a tradițional. S-a estetizat fantastic maghernița, aș mai face școala o dată. Cei de la Google vor lansa un sistem de operare. Pentru netbook-uri sau pentru toată lumea sau se mai gândesc. Totul va fi online. Everybody saw that coming. Amu să vedem până unde va ajunge treaba. Momentan încă aștept un mic release de Chrome pentru Linux, o fi prea mult de cerut? Și umblă vorba prin târg că Microsoft Office va avea niște versiuni online moca, un fel de contracandidate la Google Docs. Azi am cerut 3.14 sarmale. Și am primit. Viața este frumoasă.
Cel mai tare nume de festival este Fănfest. Pe locul 2, Folk You, care e zilele astea. Privind prin prisma unui deconstructivism textualist, am cam terminat. Revin cu noi forțe, doar împreună îl putem învinge pe ManBearPig. Noapte bună!
Blame Canada
La categoria chestii care au trecut pe lângă mine, probabil că toate televizoarele din jur v-au spus că de curând a fost ziua celei mai umflate naţiuni din Univers. Ceea ce au uitat să vă spună este că de curând a fost şi ziua Canadei, pe 1 iulie. Aşa că data viitoare când staţi liniştiţi cu o bere în faţa televizorului gândiţi-vă şi la Canada. Lor le datorăm siropul de arţar, igluurile, echipele de hochei fantastice, poliţiştii călare şi atitudinea de a fi total pussies. Vecinilor de mai la sud le datorăm imperialismul şi nişte curaj şi libertate, e mai slab.
Long live Canada! Voie bună!
Deci. Totuși.
Cu toții știm că oamenii care urlă ca disperații “dudez, 9/11 was an inside job!!!1one” au o cantitate mare de găuri în povestea lor. Unii dintre noi vor recunoaște și că povestea prezentată de ancheta oficială are găurile ei (partea aia despre cum în Pentagon a s-a format o gaură prea mică pentru a încăpea un avion în ea, printre altele). Și cu toate astea cei mai mulți dintre noi acceptă faptul că n-are rost să fim prea paranoici și că oricum e o chestiune delicată. Până aflăm că un cretin sugerează că cel mai bun lucru pentru USA ar fi un atac terorist:
Acum sigur, se știe că Fox News e cea mai pro-republicană și anti-actuala-putere chestie din Universul cunoscut și că nu sunt nici eleganți și nici raționali, dar, totuși, chiar așa…
Voie bună!
Criza gripei porcine a alegerilor europarlamentare îmi urcă gradul de alertă seimsic-microbiologic-civilizațională de la portocaliu la roșu
Cu alte cuvinte, am răcit. Și, mai mult, încă sunt mai sictirit, dar și fascinat pe alocuri, de viața reală, decât de perspectiva sesiunii în care, evident, o să pic tot. Sau chestia cea mai ușoară.
În condițiile astea cred, dar nu sunt sigur, că am luat decizia că mâine să nu fiu bun de nimic și să scriu întruna prostii aici, având în vedere că mă simt dator. Bine, rămâne de văzut dacă este credibilă ipoteza că n-o să fiu de nimic dar o să fiu bun de aberat aici și mai rămâne de văzut dacă n-o să fiu bun de nimic, dar, la cum mă știu, așa voi fi.
A fost Ziua Europei. A trecut ziua Europei. Yaaaay! Slavă ție, stea murată! (asta merge și pentru Steaua). A fost Steaua – Dinamo. A trecut Steaua – Dinamo. Am văzut doar vreo șapte faze din meci, inclusiv un gol. Sau erau ambele? Mă rog, înțeleg că au dat și ei două goluri și în rest au adormit și copiii de mingi. Derby Schmerby. Mai înțeleg că oamenii care stau aproape de stadion și-au găsit mașinile cu 50% mai sărace și total rearanjate geometric a doua zi. Ultras shmultras.
Ceea ce încerc să spun este că vin alegerile pentru Parlamentul European. Și n-am cu cine vota. Ceea ce nu era o surpriză, dar până acum mai aveam cu cine să mă prefac că pot vota, un candidat tânăr cu idei radicale da’ care sunau bine pe moment, un român de la UDMR, ceva exotic acolo, … aici nimic, taică. Da’ nimic. Bine, aș fi făcut cercetarea și aș fi raportat legat de ăia majori și de partidele care nu există dacă n-ar fi făcut-o alții mai pesimiști deja.
Ăștia au niște idei de ce vor să facă acolo, ceva? Nu de alta, da’ cică 75-80% din legile de pe continent vin întru aplicarea normelor europene. Care sunt, teoretic, aplicate de Parlament. Care nu poate avea inițiativă legislativă. Dar care zice ‘da’ sau ‘nu’ la propunerile venite dinspre Comisia Europeană. Care sunt prea lungi pentru a fi citite și oricum parlamentul intuiește că legile se împart în două categorii: favorabile sieși sau puțin neutre față de parlamentari. Care mănâncă niște caviar, ridică mâinile câteva ore, se duc la birou, pleacă la masaj thailandez, apoi mai dau două ture în țară. Și tot fac naveta între Bruxelles și Strassbourg și reduc la roaming drastic, prin lege, că doar călătoresc mult. Act care îi face destul de populari. Mă rog, e o birocrație destul de intoxicantă, unde din când în când, ocazional, rar, se mai discută chestii.
După cum cititorul nostru, mai inteligent ca noi, adică ca mine, că apoi zice lumea că eu sunt o echipă de 30 oameni de la editura Nemira sau ceva, sunt puțin eurosceptic, eurofob, eurocid și euro-aargh-vreau-să-am-o-sabie-de-nemuritor-si-s-o-infig-in-Europa. Lucruri pe care Uniunea Europeană le-a reglementat:
- pașapoarte biometrice
- pungi ecologice
- castraveți
- brânză
- reforma universitară? un pic?
- stânele, care trebuie să aibă faianță pentru a face brânză
- ambalajul brânzei sau lipsa lui
- stânele, care trebuie să aibă electricitate ca să-și facă brânză. Și sunt sigur că Europa ar fi încântată dacă ciobanii și-ar trage singuri electricitate în creierii munților, pentru că altcineva nu vrea s-o facă
- data paștelui, momentan doar ca propunere
Și nici măcar nu-mi place brânza așa tare. Dar serios, brânza pare o chestie pe care un stat național suveran e în stare s-o reglementeze, dacă e cazul, nu? Da, dar e brânză aflată pe Piața Comună Europeană. Bre Sarkozy, Gheorghe de la stână, care vine cu ea la București, își rezervă dreptul ca brânza lui să rămână, pe vecie, pe piața comună Gheorghe de la stână – mama lui Răzvan, care, fiind formată din doi inși și neavând probleme cu granițe statale, se descurcă și singură. Acest val de măsuri trebuia aplicat din 2014, cel târziu, majoritatea. Studenții Politehnicii din Cluj au ținut un concurs de aruncarea tastaturilor. Asta e de bine sau de rău? Însă au fost adoptate în 2009, unele cel mai devreme din Uniune. Un alt lucru pe care UE vrea să îl reglementeze:
ICANN este, cum îi zice și numele, o corporație care se ocupă de nume și numere. Și care funcționează. Și încă bine. Mulțumită acestui fapt, tu ai domeniu. Și eu n-am. Ar trebui să fiu ofticat dar tot țin cu ei, hai, e clar că sunt imparțial. Și că urăsc Europa. Pardon, Uniunea Europeană. O entitate suprastatală cu un tratat constituțional care nu se numește tratat constituțional dar este un tratat constituțional și asupra căruia populația nu a fost nici deranjată cu un referendum trucat, care își dorește să aibă un cuvânt de spus în treburile unei organizații private internaționale care se ocupă de numere și nume, care organizație s-a dovedit a fi mai imparțială și funcțională decât tot ce a produs vreodată modelul eutopean. În comparație, Europa este un continent cu niște oameni. Care nu-și țin discursuri despre ‘soluții globale la o problemă globală’ unul altuia. Parțial, pentru că au treabă. Și sunt răcit. Ce înseamnă toate astea?
Înseamnă că nu v-am povestit toate temerile mele din seara cutremurului de acum două săptămâni sau despre cum dacă nu e cineva în cameră care să urle ‘cutremur’ eu nu mă prind, stau pe loc și mor. În timp ce dacă aș fi mai vigilent aș putea să mor liniștit și comod într-un ‘triunghi al vieții’. Emisiunea ‘După bloguri’, după cinci minute pe care le-am văzut, mi se pare e-xe-cra-bi-lă. Era ‘Teoria conspirației’ pe Pro TV și, după cum v-ați prins din crizele de schizofrenie de mai sus, vroiam să mă uit. Doar că în casă n-am triunghiuri ale vieții, doar biblioteci care așteaptă să cadă pe mine. Fucking books. Miercuri apare ‘Trei dinți din față’ de Marin Sorescu, cu Jurnalul Național. Sau geamuri care să se rupă și să cadă peste mine, tăindu-mă.
Ceea ce vreau să spun, pe lângă faptul că mă distrez citind bolboroselile lui Lorin Fortuna despre acești ȘERPILIENI MALEFICI, ceea ce va reduce numărul cititorilor la valori negative apropiate de infinit, este că UE a adus și chestii bune. Bine, nu vreau să spun asta, dar se remarcă ușurința mai mare în călătorie, posibilitatea unei cariere în căpșuni, plecarea unor ciorditori de la noi la ei (gândiți-vă cum o duceam cu ăia aici) și niște acronime, asta place Uniunii:
- SOCRATES
- ERASMUS (astea două sunt proiecte facilitate și chiar susținute direct de Ceva European, nu?)
- PHARE și SAPARD, care s-au transformat repede în furăciuni pe stil românesc. Așa repede încât pun pariu că cei țintiți nu știu nici azi că ele există
Dar nu vreau să spun asta. Vreau să spun un pic despre tratatul de la Lisabona. Care este Constituția Europeană sub alt nume și reformulată. Înțeleg că există și un document intern trimis de Angela Merkel în care asta cere, aceleași chestii, alt limbaj. Singura diferență e că, în afară de Irlanda, ăsta a trecut sau va trece în zbor prin Parlamentele multor țări membre fără un referendum. Deși include prevederi magnifice ca un președinte, mandat de arestare, jandarmerie, steag, imn și zi oficială a Uniunii Europene. Plus suveranitatea organismelor judiciare europene asupra celor naționale, dar la asta n-aș fi atât de sigur, ar trebui citit documentul. Cu toate celelalte tratate europene lângă, pentru că e doar o serie de amendamente aduse lor. Nu poate fi citit în întregime. Dar poate fi votat.
Deci sunt răcit și după 1200 de cuvinte nici n-am ajuns la gripă. Ceea ce e un semn bun, în aceste vremuri microbiologic pure. Și nici la criza cea globală cu soluția globală de a turna bani globali în falimente globale. Dar aș vrea un europarlamentar care să urle ‘REFERENDUM’ și să vină cu tricouri verzi, în onoarea Irlandei, și pancarte. Și care să-și termine fiecare cuvântare cu ‘Pactio olisipiensis censenda est’. Și care să nu fie de acord niciodată cu președintele Parlamentului European. L-aș vrea pe Dan Hannan.
Tipul este un pic obsesia mea în ultima vreme. El și Lorin Fortuna. În sensuri opuse. Nu sunt nebun, sunt răcit. Ionesco la Preoteasa-n pod, în niște zile pe care le-am uitat. Te bagi? Sigur, nu mi-ar fi rușine nici cu Vaclav Klaus. Și nu mi-ar păsa dacă omul ar folosi și focile ca să ajungă să vorbească despre centralizarea exagerată a monstrului. Logica și ideologia pot fi lăsate deoparte. Parlamentul European există în slujba ‘marelui vis european’ și majoritatea va cam fi în sensul ăsta mereu, dar n-ar fi distractiv fără de-ăștia. Ar fi plin de discursuri sforăitoare. Ăsta și cu Nigel Farrage ce se opun la tot și mai și încearcă să fie nițel argumentați. Restul taberei are un discurs structurat în așa fel încât începe cu ‘bineînțeles’ și continuă cu diverse fraze despre unirea tuturor popoarelor europene și dați-ne bani și se oprește fără să ne zică de ce e bineînțeles. Euroscepticii sunt sarea și piperul oricărei birocrații eurofile.
Și n-am cu cine. Tratatul de la Lisabona a trecut zburând și prin Parlamentul nostru. Toate voturile pentru, cu excepția unuia, împotrivă. Lavinia Șandru. Asta candidează? Oricum, mi se părea un pic…erm…dintr-un film diferit, unul și mai demagogic.
Cine a rezistat până aici, ca și cine n-a rezistat, se întreabă un singur lucru: de ce? Pentru că sunt răcit. Și pentru e că vorba de dreptul nostru natural de a mânca brânză, castraveți și numere cu forme strâmbe. Ne pot lua libertatea, dar nu ne pot lua domeniile! Pactio Olisipiensis Censenda Est!
Mi s-a oprit nasul în timpul ăsta. E foarte târziu. Noapte bună!
Avem guvern(aproape)
Mă rog, titlul e arhi-optimist. Nu vom avea guvern până în 22, când se stabilesc toţi miniştri, dar nu mai contează. Dacă înainte puteam să le mai caut mici scuze, puteam să mai cred că în atâtea sute de inşi în chestia asta s-o găsi unul cu puţin bun-simţ, acum mi s-a acrit. Ia prim-ministrul, pleacă prim-ministrul, o mişcare ce m-a lăsat lat. Cică s-a trezit Stolo că hotărârile se vor face cam prin comisie şi şi-a băgat picioarele. Ar fi fost OK dacă ar fi venit şi ar fi spus asta direct, oricum după ce te retragi din două funcţii aşa importante într-un interval aşa scurt n-o să mai ai cine ştie ce carieră pentru care să-ţi faci griji. Sau poate e ceva mai de culise şi mai scârbos, mă rog, nu merită atenţie.
Hai cât mai pe scurt: e prea pe faţă pentru ciolan. Ăsta va fi un guvern care nu te poate ajuta nici să treci strada, iar în mega-crize-economice-monstruoase-şi-alte-exagerări e cu totul inutil. Mă rog, să sperăm că se uită şi ei pe afară şi copiază ceva măsuri. Boc, chit că sigur, e un post politic, formal etc., nu-mi poate inspira încredere, ca om a cărui cea mai mare realizare a fost că a căzut în direct la Andrei Gheorghe. Stolojan părea un bun economist. Nu există doctrine, nu există stânga şi dreapta şi alte câteva observaţii evidente. N-am votat oameni, am votat tot partide, a se vedea algoritmul de redistribuire.
Mi-e scârbă. Hai data viitoare să votăm toţi, dar toţi, cu Uniunea Bulgarilor din Banat. Mă rog, mai puţin bănăţenii. Voie bună!
Da, sunt mândru
Aş fi scris câte ceva despre ziua naţională şi toată ideea de patriotism şi naţionalism şamd, şi poate aş fi scris şi câte ceva despre alegeri, dar e cam târziu pentru asta. Poate o să mai revin în câteva zile, când evenimentele au trecut şi gândurile s-au mai sedimentat, poate nu. Ar fi fost multă vorbăraie, dar parcă prefer să vă vorbesc despre lucruri concrete.
Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru înalta distincţie ce aţi hotărât să mi-o acordaţi astăzi, dar eu sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toţi ceilalţi care ne-au condus ţara de la Revoluţie şi până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 şi voi continua să lupt pe cale legală şi democratică până la ultima bătaie a inimii
Aşa spune un domn adevărat, poate printre puţinii oameni din ţărişoara noastră mică şi iubită care merită să fie numit astfel. Îl cheamă Vasile Paraschiv şi a fost chemat la Cotroceni ca să i se ofere o medalie pentru meritele de pe vremea lui Ceauşescu, atunci când, printre altele, a fost primul care să propună înfiinţarea unor sindicate libere. El a ştiut să refuze cu demnitate pomana, să refuze să facă parte dintr-un exerciţiu de imagine, şi le-a mai şi spus în faţă escrocilor ce merită. El e un om cu cojones.
Şi sunt mândru de Vasile Paraschiv. Într-un fel, pentru mine, România e Vasile Paraschiv. Şi zâmbetul Alinei Dumitru, şi lacrimile lui Lucian Bute. Şi unchi-miu de la Predeal, care pare cel mai simplu şi de gaşcă şi fericit om din univers. Şi Ilie Moromete, cu tot ce reprezintă. Şi lista poate continua, să introducem tradiţionalul filmuleţ cu ce s-ar fi făcut lumea fără România:
Au existat, există şi vor mai exista câţiva oameni de mare valoare, despre care pot spune că îmi pare bine că am putut să împart aceeaşi ţară cu ei. Şi poate că zilele astea ar trebui să ne mai gândim la asta. Sigur, asta nu ne face superiori şi nu ne dă dreptul să le scoatem ochii altora. Şi nici nu înseamnă că în ţara asta nu există o groază de probleme. Dar hai să vedem că dracul nu-i aşa de negru, hai să ne uităm bine prin jur şi să vedem că mai găsim şi lucruri frumoase, măcar o dată pe an. Şi hai să realizăm că România e formată din oameni reali şi că, într-o măsură, România eşti şi tu. Dacă vrei o schimbare, ştii de unde să începi.
Şi acum întrebarea clişeistică tradiţională: pentru tine ce înseamnă România? Voie bună!
Campania asta e fadă
Nu ştiu dacă o fi de bine sau de rău, dar campania asta mi se pare subtilă până la inexistenţă. Lui bunică-mea i-au dat ceai de muşeţel de la PSD, ocazie cu care am aflat că au şi ăştia un candidat. Bineînţeles, cartierul e împânzit de mutre de PD-işti, care mă fac să întreb cine naiba sunt ăştia. Unul dintre ei menţionează, în scrisoarea către alegători care a ajuns până la mine, că e născut în Bucureşti. Îmi place duplicitatea micuţilor, din când în când un candidat se va lăuda cu asta de parcă ar fi inventat apa caldă, dar nu pare un criteriu prea important din moment ce Blaga, care n-are mare lucru în comun cu Bucureştiul, a candidat şi la primărie şi mai candidează şi acum. De la PNL n-am auzit de nimeni, poate merită votat, şi mai e un independent interesant. În fine, poate revin cu ceva mai pe larg dacă mă învrednicesc să studiez situaţia. Votul alb e o opţiune.
Oricum, chestia de care vroiam eu să mă plâng aici şi căutam cu disperare un motiv este că, în timp ce pe vremuri în perioada campaniei aveam căldură şi apă caldă cât în tot restul anului la un loc, ca să vedem ce guvernare bună am avut, constat că acum nu mai primim nici pomana de a avea apă caldă în timpul zilei, care nici măcar nu-i o pomană. Şi dacă se trezeşte cineva să-mi spună că RADET-ul îşi face treaba perfect şi nu există probleme, îi promit un glonţ în cap. Ar trebui să am apă caldă. Permanent. Punct.
Hai, gata. Ei cu ei, noi cu voi, pentru diverse valori ale lui “ei” şi “noi”. Voie bună!
Mâine nu se face grevă
Şi nici poimâine, şi nici săptămâna asta, şi nici luna asta, şi poate nici următoarea. Sindicatele au hotărât amânarea grevei, cică. Acum, se poate ca în ultimele săptămâni să fi zis chestii gen “Grevă? Grevă? Facem grevă acum? Plecăm acasă? PLECĂM ACASĂ?”, că doar dorinţa de câteva zile absolut libere şi flu-flu există mereu. Dar totuşi mi se pare că o grevă n-ar fi rezolvat nimic, dar ar fi creat mulţi nervi pentru cei din anii terminali (ah, cât e de potrivit când pentru şcoală şi boli mortale există aceeaşi terminologie) şi ar fi fost cea mai mare mostră de milogeală pe care mi-a fost dat s-o văd.
E destul de limpede că majorarea salariilor profesorilor a fost o pomană electorală aruncată ca o ultimă măsură de un guvern pe cale de plecare, bazată pe absolut nimic. De unde vin banii? Nu ştim, răspunse prompt guvernul. Ce consecinţe o să aibă chestia asta? N-o să ne trezim cu alte nşpe mii de categorii cerând salarii mai mari? Nu ne pasă, răspunse prompt guvernul. Nu cumva ăia din vârful vârfului piramidei au puţintel cam mult şi nu mai au nevoie de măriri? Guvernul refuză să comenteze.
Cu toate astea, prin greva de avertisment, profesorii, categorie socială pe care ar trebui s-o bănuim de inteligenţă, capacitate de analiză şi de capacitatea de a avea o perspectivă globală asupra întregii măsuri, au ales să spună simplu că nu le pasă, domne, ei îşi vor pomana. Măcar de la profesorii de economie mă puteam aştepta să spună cu jumătate de gură că nu-i o idee prea bună să măreşti brusc şi abrupt salariile unei categorii sociale largi? Cât de largi, în ce măsură 50% poate avea un impact real asupra inflaţiei, există oameni care se pricep mai bine ca mine şi care se pot pronunţa. Realitatea e că nimănui nu-i pasă.
Să fim corecţi, sindicatele au propus şi o soluţie. Au zis că mai există sume nefolosite pentru investiţii pe anul ăsta şi că ar putea fi redirecţionate spre salarii. Prima problemă e că asta e o soluţie pe termen ultrascurt, iar şi pentru la anul învăţământul cam tot atâţia bani va primi. A doua problemă e că “ia nu mai montaţi atâta faianţă şi mai bine umflaţi-ne lefurile de banii ăia” sună cam egoist… Eu aş zice că domnii care au propus legea ar putea, pentru început, să nu-şi mai mărească singuri salariile cu bestialitate, cred că ar mai ieşi un ban de acolo. Dar sunt doar vise.
Şi, nu în ultimul rând, bine, vor salarii mai mari, dar le merită? Am auzit că Băsescu se întreba retoric câţi tineri ar vrea să fie profesori de informatică pe 700 RON. L-aş invita să se uite la câţiva profesori debutanţi. Din umila mea experienţă, ăştia nu ştiu nici cum îi cheamă, 700 lei pe lună este enorm faţă de nivelul lor. Sigur, s-ar putea spune că mă uit la problemă invers şi că pentru banii ăia nici n-ar trebui să mă aştept la talente. Mă uitam la problemă din perspectiva greviştilor şi eventualei greve. Dacă vrei un salariu mai mare, mai întâi pune mâna şi devino mai bun, arată că-ţi pasă şi că ştii şi că meriţi un salariu mai bun şi apoi vino cu mâna întinsă. Eu cred că marea parte a profesorilor care sunt acum în învăţământ au sărit peste primii paşi şi au ajuns direct la ultimul.
Iar despre profesori universitari, cineva zicea că au 40 milioane. Altcineva zicea că au 150. Dacă au 40, au destul şi nu au nici un drept să se plângă. Dacă au 150, e o sumă obscenă şi nu au absolut nici un drept să se plângă. Şi încă o chestie: dacă tu ai salariu de 8 milioane, dar mai faci 10-14 din meditaţii, înseamnă, ne dăm seama după un scurt moment de reflecţie, că ai un venit lunar mult peste 8 milioane şi, deci, ar trebui să laşi ciocul mai mic.
Cât despre a atrage figuri noi şi mai talentate, OK, hai să mărim salariile. De ce brusc? De ce nu câte 5-10% pe lună de-a lungul a muuult timp? (Încă o dată, nu-s economist, dar sunt sigur că se poate face chestia asta mai precaut) Varianta a doua, cu creşteri mai moderate şi mai spre baza piramidei, mi se pare chiar mai apropiată de un plan realist decât de pomană electorală.
De ce m-am luat în halul ăsta de grevă, dacă au lăsat-o moartă? Pentru că n-au lăsat-o moartă. Doar au zis că vor lăsa guvernul ăsta în pace şi se vor duce să-şi cerşească cele 50 de procente de la următorul, ceea ce în continuare mi se pare că emană nesimţire. Sigur, mişcările partidelor prin care fiecare încearcă să se plaseze pe sine ca cel care dă pomana şi pe celelalte ca duşmani ai bravei clase muncitoare emană de câteva mii de ori mai multă.
Rezumând: toţi sunt nişte nesimţiţi, care se gândesc doar să-şi mărească bucata de ciolan. Voie bună!
Ce calomnie, bre?
Cristian Oprea, ziarist la Cotidianul, a fost dat în judecată de bădăranul numărul unu al ţării (nu, nu Becali, Băsescu), aparent pentru articolul ăsta, printre altele:
Traian Băsescu – deziceri pe toată linia de supervizarea trocului PDL – PRM
05 Sep 2008 Cristian Oprea
“Preşedintele Traian Băsescu a ţinut morţiş, vineri, să precizeze că nu ar fi avut nici o legătură cu trocul dintre PD-L şi PRM pentru ca Vadim să îşi păstreze vicepreşedinţia Senatului, acuzând presa de minciună. În încercarea de a se distanţa de decizia PD-L – care nu mişcă nimic fără acordul său – şeful statului a încercat să inducă ideea că are preocupări înalte: ”Nu mă ocup de lucruri mărunte ca numirile în Parlament. De lucruri mărunte şi de minciuni are cine să se ocupe”. Traian Băsescu s-a dezis public şi de înţelegerea dintre PRM şi PD-L pentru ca liderul Corneliu Vadim Tudor să îşi păstreze fotoliul de vicepreşedinte al Senatului, după ce Partidul Conservator nu a mai vrut să îl sprijine pentru acelaşi post. “Am dat un comunicat că nu am avut nici o implicare. Reconfirm această poziţie”, a încercat preşedintele României să îşi arate echidistanţa pe care i-o cere Constituţia.În urmă cu două zile, după declanşarea scandalului şi mai ales în urma luărilor de poziţie anti-PRM ale unor personalităţi care l-au susţinut şi i-au fost favorabile, şeful statului transmitea, prin serviciul de presă al Palatului Cotroceni, un comunicat oficial în care aproape că se jura că nu a avut nici o implicare. Traian Băsescu a ţinut cu tot dinandinsul să dezmintă ceea ce mai mulţi lideri ai PD-L au susţinut, ce-i drept nu public ci sub acoperirea anonimatului, acreditând ideea că nu ar fi existat vreuun fel de contacte între el şi lideri politici, mai ales ai PD-L, pentru aranjarea trocului.
Apoteotic, şeful statului a făcut apel la partide să nu îl implice în “campania electorală prematură”. Fără să lase posibilitatea presei de a pune întrebări lămuritoare despre acest subiect, preşedintele a încheiat referirile sale pe această temă, la fel de brusc cum le-a şi început.Traian Băsescu a plecat, vineri, într-o vizită în Italia, unde nu va fi primit la Vatican decât de Secretarul Sfântului Scaun, cardinalul Tarcisio Bertone, urmând să se vadă cu Papa Benedict al Papa Benedict al XVI-lea doar la Gandolfo, reşedinţa de vacanţă a suveranilor pontifi. Preşedintele va avea şi o întrevedere cu Marele Maestru al Ordinului de Malta [completarea mea, în textul original pare să lipsească numele Ordinului], Matthew Festing , urmând să viziteze spaţiul pe care se va afla, cândva, sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei”.
Acu spuneţi-mi şi voi ce-i aşa de proces aici. Întrebare bonus: ce preşedinte e ăla, bre, care se apucă să dea în judecată ziarişti?
Voie bună!
Duble standarde
La oameni se cheamă avort. La găini se cheamă omletă.
(George Carlin)
Când iranienii pregătesc bombe atomice, sunt periculoşi şi li se aruncă în cap sancţiuni economice. Când americanii şi ruşii o fac, se cheamă că e un mare act patriotic şi o fac doar ca să se apere.
Când americanii au bombardat obiective civile în Serbia, lumea nu prea s-a sinchisit. Când ruşii au făcut-o în Georgia, au început să fie acuzaţi că vor refacerea URSS şi alţi bazbuzuci.
Când rusnacii au vrut să-şi pună rachetele aproape de Statele Unite, americanii s-au ofuscat şi s-a lăsat cu scandal. Acum, când americanii fac acelaşi lucru, plus că vor să-şi extindă blocul militar până la graniţa Rusiei (a se vedea eventuala intrare a Ucrainei în NATO, plus Georgia), tot Putin e ăla rău că se arată un pic suspicios..
Când un italian omoară un italian, e un fapt oarecare. Când un român o face, se lasă cu amprentări şi alte populisme.
Când un bărbat scrie o carte bună, lumea o citeşte o evaluează şi se mai gândeşte ce distincţii merită. Când o femeie scrie o carte bună, ia Nobelul. A se înlocui literatura cu orice alt domeniu. A se adăuga la femei şi negrii şi homosexualii. Plus locurile speciale pentru rromi din şcoală… dacă sunt la fel ca ceilalţi, n-au nevoie de tratament special. Punct.
Îmi place treaba asta cu interzicerea simbolurilor religioase în şcoli. Sunt unii neni care cred că li se încalcă libertatea de a nu crede dacă nu li se încalcă tuturor celorlalţi libertatea de a-şi afirma credinţa. Ăhăm.
Şi, bineînţeles, oamenii sunt mai mult decât dispuşi să se certe pentru că ei cred în aceeaşi Biblie, aceeaşi figură a lui Iisus, până şi aceleaşi ritualuri de bază, doar că mănâncă alt tip de pâinică la împărtăşanie. Cum se poate, doar pâinica noastră e cea sfântă şi adevărată!
Şi oamenii sunt dispuşi să se omoare pentru că ceilalţi cred în alt tip invizibil cu barbă albă şi care a creat lumea şi care are aceleaşi însuşiri, DAR credinţa lor nu recunoaşte că ăla-i fii-su. Ăhăm.
Înrudit cu asta, dacă faci o caricatură cu Iisus, eşti trendy. Dacă faci una cu Mahomed, eşti mort.
Când proiectezi nuştiu ce bazbuzuc tehnologic, eşti un mare inginer/inventator/intelectual şi trebuie să fii apreciat ca una din minţile mari ale timpului tău. Când îţi sufleci mânecile şi construieşti chestia aia, eşti doar un muncitor împuţit pe care-l cheamă Argentin şi bea Burger şi pe care n-o să-l ţină minte nimeni.
Când îl faci imbecil pe unul, eşti lovit în meclă/dat în judecată pentru calomnie. Când îl faci imbecil pe un ministru, eşti preşedintele.
Când echipa ta joacă în B vreme de zece ani şi tu rămâi pe-aproape, dacă echipa se cheamă Rapid, eşti un suporter adevărat. Dacă se cheamă Sportul, FC Bihor sau mai ştiu eu cine, eşti un loser. Hai că asta a fost neinspirată, deci mă pot opri.
Cu alte cuvinte, lumea noastră e plină de contradicţii, duble standarde, triple standarde, cvadruplu tulupuri cu un tzukahara întins. Aş dori şi eu puţină consecvenţă. Voie bună!
Dalai Lama, Tienanmen, Falun Gong şi BOCOG
China e un loc unde poţi fi condamnat cu împuşcarea pe stadion, dacă ieşi în stradă să protestezi împotriva guvernului s-ar putea să fii împuşcat, dacă te plângi pe un blog de regim poţi ajunge în închisoare, iar orice mişcare cu mai mult de trei membri şi care nu promovează explicit politica partidului ar putea fi interzisă. Ca la noi, dar mai pe faţă, ar spune cei mai cinici.
Şi atunci nu-i nici o supriză că unele organizaţii, persoane, guverne au mai ridicat o sprânceană sau două când au aflat că Jocurile Olimpice merg la Beijing. E drept, se poate ca valul de compasiune pentru Tibet a guvernelor occidentale să fie cauzat de faptul că s-a descoperit că pe-acolo ar fi nişte ditamai zăcămintele de cupru, zinc şi plumb.
La care CIO a băgat placa cu “tocmai, va fi o fereastră prin care China şi lumea se vor putea privi şi înţelege mai bine and then some and then some more”. Sarkozy afirma în prima zi că el a venit pentru că dacă stătea acasă n-ar fi existat un dialog şi a avut o întrevedere cu preşedintele chinez în care a ridicat aceste probleme. Ăhăm. Şi s-a schimbat ceva? În atitudinea Chinei, ceva, ceva, măcar o măslină? Nada, rien, nimic. Dar vă puteţi imagina dialogul?
Sarkozy: Pune şi mie nişte tărie, ceva, că doar nu mai am nici o conferinţă de presă după. Şi ce mai faceţi? Am auzit că aţi împuşcat nişte tibetani la graniţă când încercau să fugă.
Chinezu’: Da, cădeau ca popicele. A fost o tragere pe cinste. Apropo, vă invit mâine la proba de tir, avem şanse mari..
Sarkozy: Da, bine…legat de tibetani…noi…noi nu aprobăm asemenea…practici..
Chinezu’: Dar vedeţi, e o tradiţie la noi împuşcarea tibetanilor la graniţă, e parte din cultura noastră..Vă mai torn un pahar? Sunt sigur că în zilele următoare o să aveţi ocazia să descoperiţi şi alte obiceiuri şi laturi fermecătoare ale Chinei.
De fapt, ce dialog poţi avea pe tema asta?
Dar, au spus apărătorii Beijingului, presa din toată lumea o să dea năvală şi o să poată descoperi China cu adevărat şi o să înţeleagă locul ăsta minunat. Ăhăm. Câte reportaje din afara stadionului aţi văzut? De-astea cu oameni normali, pe străzi sau pe la ei acasă. Bănuiesc că nu prea multe. Avantajul la o competiţie cu jdemii de sporturi şi participanţi din mai multe ţări decât există e că poţi să le ţii pe tembeliziuni ocupate cu ce se întâmplă în spaţiile de concurs, fără să mai aibă timpul sau interesul de a relata cum arată viaţa în afara lor.
S-ar putea, totuşi, să fi văzut două, trei, poate cinci reportaje mai preocupate de cum trăiesc chinejii. Dar aţi văzut vreun reporter care să pună o întrebare cu adevărat incomodă? Ceva despre politică, autonomia Tibetului, poluare, cenzură, orice? Cred că nimeni nu şi-ar fi riscat barba. Sau şi dacă şi-ar fi riscat-o, ar fi avut parte de un răspuns zâmbăreţ şi mustind a satisfacţie vizavi de bravii conducători. Dacă un străin ar mai avea cum să scape, chinezii cu siguranţă n-ar risca.
Şi uite aşa Jocurile de la Beijing s-au transformat în cea mai mare operaţiune de ascundere a gunoiului sub preş din istorie. Reprezentativă în acest sens mi se pare şi atitudinea vizavi de poluare. S-au luat măsuri disperate, cu efect pe termen scurt, foarte scurt, ultrascurt şi prea scurt ca să fie măsurat: înjumătăţirea numărului de maşini pe stradă şi închiderea fabricilor din zonă, la care se aduagă faptul că în primele zile ne-au luat la mişto spunându-ne că smogul e de fapt ceaţă. Iar după încheierea Jocurilor maşinile, fabricile şi nivelul de poluare sub orice critică s-au întors. Vin străinezii, ne punem hainele de gală, scoatem covorul roşu, iar după ce pleacă ne întoarcem la jegul nostru. Mă gândesc că Pierre de Coubertin dă ture prin mormânt.
Voie bună!
Cine-i imbecilul?
În ultimele zile, s-au întâmplat foarte multe lucruri importante în presă şi foarte puţine în realitate. Un columbian, un urs şi un marinar au reprezentat materialul de care-a tooot tras mass-media o săptămână.
Un urs a mâncat un om în Braşov. Naşpa. Aş fi fost dispus să accept o ştire cu conţinutul ăsta şi atât. Sau, dacă vor tam-tam, o analiză mai serioasă a motivelor pentru care urşii s-au apucat să coboare în oraş şi să mănânce urşi (deşi, really, ar trebui să se găsească ceva mai bun să umple spaţiul ăla de emisie) Eventual un interviu cu un expert, care să spună “Naşpa”, după care să înceapă să ne explice procesul fiziologic care îl determină pe urs să te considere o friptură suculentă (deşi nu cred în teorii reci nici să mă-mpuşti, pare că acum ar fi mers). Ei, nu, nu, nu. Ursul a fost personificat, umanizat, transformat într-o bestie care mănâncă copiii şi violează babele, bravii vânători au plecat în căutarea ursului ucigaş, brusc un animal care a luat-o razna devenise Pasaris 2. Spre seară, breaking news, unde suntem anunţaţi pe tonul specific că vânătorii au reuşit să ucidă fiara în urmă cu câteva minute, stimaţi telespectatori.
Apropo de urs. La Steaua a venit un nene, Toja, columbian care joacă în campionatul american, ca şi Zotincă. Cum, n-aţi auzit de Zotincă? Exact! Toja a făcut cam 1-1.5 milioane de dolari, şi probabil nu-i rău pentru banii ăştia. Ştie să dea în minge. Eventual în aşa fel încât să treacă de adversar. A fumat iarbă. Are păr, dar n-are şapcă, deci e jumate din mine. Şi, uite-aşa, cum se terminaseră ştirile şi era cald, s-au hotărât să-l prezinte pe Toja ca pe Mesia din Ghencea. Atenţie, transmitem în direct sosirea lui Toja! [puţin mai încolo] Atenţie, sosirea lui Toja s-a amânat, o s-o transmitem în direct la 14:30, până atunci uite 3 tipi într-un studio care vorbesc la nesfârşit despre Steaua, în timp ce pe ecran curge un clip de 3 minute cu Toja de pe Youtube, repetat şi el ad infinitum.
Şi Băsescu l-a făcut pe un ministru imbecil. Doar că erau doi miniştri în sală şi nu e clar la cine se referea, ceea ce a făcut jurnalele de ştiri să se întrebe jucăuş cine-i imbecilul, ca titlu la nişte reportaje în care un narator se întreabă pe un ton jucăuş.. cine-i imbecilul. Ăia se îneacă în Moldova, noi ţop, ţop, cu imbecilul. C-aşa e în politică. Şi-n presă. Şi.. şi..
Nici măcar n-au darul scenaritei. Cu o investiţie puţin mai mare şi ceva mai multă imaginaţie, pot combina toate aceste măsline expirate de ştiri, eventual până la punctul în care să generezi un al treilea război mondial, care înseamnă maai multă audienţă (chiar, cât credeţi că mai durează până la primul război organizat de CNN pentru că le scădea audienţa? Sau am avut deja parte?)
Să luăm un exemplu. Steaua pleacă în cantonament în China. Se perfectează transferul lui Toja, care anunţă că ia un avion şi vine direct la cantonamentul Stelei din China. În acelaşi timp, un urs de la grădina zoologică din Braşov e trimis spre China. Ursul scapă de sub control şi este pierdut în pădurile de lângă Shanghai (spuneţi-mi că sunt păduri lângă Shanghai), la 30 kilometri de tabăra de antrenament a Stelei.
Toja ajunge în cantonament şi se antrenează cu băjeţii. Ţine pe picior mai multe ca Golanski şi ascultă Black Sabbath la maxim când dă Rădoi drumul la manele. Într-o zi, când jucătorii primesc liber să facă ce le poftesc muşchii, Toja pleacă la plimbare prin pădure. Sub ochii pădurarilor chinezi, este mâncat de urs la ora opt şi opt minute, pe 8.8.2008, cam între a şaptea şi a opta secundă, exact în acelaşi timp cu începutul ceremoniei de deschidere a Olimpiadei. Simultan, apar vreo patru inşi care spun că au găsit o nouă interpretare a Bibliei, care spune că de fapt 888 este numărul Satanei şi că pot găsi dovezi în codul de bare şi în arhitectura Stadionului Olimpic. Trei dintre ei sunt invitaţi la OTV a doua zi, în timp ce al patrulea e invitat la ştiri la Pro TV şi prezentat drept autenticul.
Jiji renunţă la Steaua şi se dedică unei vieţi tihnite de afaceri imobiliare, departe de atacurile Satanei, în timp ce Beijingul dă o lege prin care cere amprentarea tuturor urşilor români, pentru siguranţă. UE, NATO şi APACA se opun. Băsescu ţine o conferinţă de presă în care îi critică în termeni duri pe oficialii chinezi. CNN, Al Jazzeera şi News TV Făurei titrează simultan “Cine-i imbecilul?” China nu stă la discuţii şi declară război împotriva României.
George Bush stă în fotoliu şi se gândeşte la al treilea război mondial. Ar fi bun pentru economie şi i-ar aduce multe voturi lui McCain. Să vedem…faza cu amprentarea, 888, declaraţiile lui Băsh..Base..cum îi zicea? Hmm… am trei pretexte. Sunt slăbane, dar le înghit ăştia. Hai să-i prăjim.
Sigur, ai avea nevoie, poate, de complicitatea lui Bush, Becali, Băsescu şi cui conduce China. Poate şi a lui Toja. Dar dă-i încolo, că toţi vor doar să-şi vadă mutra pe TV, o să fie de acord! Şi în plus, Bush, Becali, Băsescu, Toja, Steaua, Olimpiadă, Satana, Rădoi, China, imbecili, manele, război => audienţă. Nu contează dacă e interesant, nu contează dacă e relevant, nu contează dacă e moral, nu contează dacă e prezentat obiectiv/lucid. Se amestecă cele de mai sus, se adaugă puţină apă şi, buf, audienţă!
Şi în condiţiile astea, trebuie să mă întreb, în tonul titlului, cine-i imbecilul care înghite asemenea pseudoştiri?
Noapte bună!
Un raţionament simplu
Românul care a furat întreaga flotă a ajuns preşedinte
şi politicienii italienii spun, mai mult sau mai puţin pe faţă, că românii sunt o ţară de hoţi
————————————-
Politicienii italienii au dreptate
Sigur, e un raţionament absolut eronat, dar cred că e de înţeles cum el poate să nu pară chiar aşa nerezonabil.
Din aceeaşi familie: ar trebui să ne întrebăm mai des cum am putea să-l explicăm pe Vanghelie unui extraterestru…sau unui neamţ.
Voie bună!
Bilanţul alegerilor (everybody’s doing it)
24 de doamne au fost alese în funcţia de primar. Ştii, într-una din zilele astea tot va trebui să încerci şi cu o femeie. Nu Anca Barbu, care, apropo, înţeleg că a cam fost făcută pilaf. Anyway, grijă că e înarmată şi periculoasă. Ah, ce-o să ne facem până în septembrie, la următoarea campanie, probabil la fel de inteligentă ca asta?
În al 14-lea rând, scorul lui Negoiţă, deşi de aşteptat, mă cam sperie. Bine, n-am ajuns încă la procente demne de Cuba sau de Irak pe vremea spânzuratului, dar nici mult nu mai avem. Data viitoare nu-l votez, că prea se umflă tărâţa-n el.
Interesant faptul că Piedone a fost pe primul loc la ei acolo-n cartier. Pe de o parte omul e de admirat pentru că a reuşit să adopte porecla Piedone şi s-o transforme din ceva peiorativ într-o chestie pozitivă, care să-l facă să pară mai simpatic. Pe de altă parte, e de neadmirat pentru orice altceva. Iar conservatorilor le stă bine cu doar 2 primari în ţară. Pe această cale, călduroase salutări celor care nu l-au votat pe Gâf-Deac. Aş fi vrut să fiu alături de voi în non-acţiunea asta, fraţilor, dar geografia Bucureştiului m-a împiedicat din nou.
Omul lui Jiji a fost pe 3 la 2. Grmpfh.
3 primari independenţi. Respect! Pe de altă parte, pariu că mâine la prânz nici unul din ei nu va mai fi independent?
Uniunea Democratică a Ucrainenilor din România a avut 13 voturi. Salutări celor 13 ucrainieni din România.
56.66% prezenţă la vot, mult pe lângă ce aşteptam.
A mai rămas să alegem între Blaga, PDL, şi Oprescu, independent, care probabil că la 3 secunde de la finalul campaniei va fi reprimit în PSD, vezi schema lui Vanghelie de la ultimele alegeri. Zice bine Cip, Blaga are planuri concrete, e stufos, are şi termene de finalizare, nu că o să facă ceva din ce scrie acolo, dar măcar are o platformă solidă sau whatever you want to call it. De cealaltă parte, Oprescu are ca principal argument “Pe mine mă cheamă Sorin Oprescu. Mă ştiţi voi, de la TV..” la care mai plusează cu câte o autostradă suprasupraterană. Dar dom’doctor îmi pare mai de încredere ca persoană, în timp ce pe faţa lui Blaga se văd prea clar sedimentele de ciolane şi şpăguline depuse în timp. On the other hand, Oprescu a candidat de vreo 420 de ori, adică de 420 de ori mai mult decât adversarul lui, ceea ce îi dă o aură de loser. O să mă mai gândesc, ceea ce vă recomand şi vouă.
Hai, destulă politică pentru azi. Voie bună!
Mă duc şi eu să caut un coş de gunoi. Dacă ies din Bucureşti, te sun.
De curând, aveam nevoie să arunc ceva la gunoi în Crângaşi. De-a lungul întregii străzi, nici un coş, deşi locul nu era chiar în junglă, case de-o parte, blocuri de alta, iluminat public, canalizare, o stradă obişnuită. Doar că nu avansase tehnologia aşa tare încât să aibă pe stâlpi şi acele obiecte de plastic verzi sau galbene sau albastre sau cum mai sunt, în care să-şi arunce şi omul şerveţelul. Până la urmă, l-am aruncat într-un şanţ care era pe cale să fie asfaltat, după ce am cerut indicaţii până la cel mai apropiat coş de gunoi. Dacă aş fi trecut de Grant şi ajuns în faţa stadionului Giuleşti, se putea spune că am ajuns în alt cartier ca să arunc ceva la gunoi?
Asta apropo de problemele de infrastructură ale Bucureştiului, pasaje supra şi subterane, culoare unice RATB şi autostrăzi suspendate construite de extratereştri. E nevoie şi de astea, şi nevoie urgentă, dar în multe locuri există probleme mult mai simple şi reale. A promis cineva coşuri de gunoi?
Voie bună!
Sportul Studenţesc – FC Botoşani 0-1
Nu s-a jucat nimic. Dar nimic, nimic, nimic, nimic, nimic, nimic,.. cred că aţi înţeles ideea. Nimic. Nada. Rien. Bănuiesc că a fost un meci bun pentru bronzat, asta ca o tentativă de parte pozitivă.
Când am plecat de acasă, am văzut că în uşă îmi fusese înfipt pliantul unui independent care candida la consiliul local. Zicea ceva gen ca să votaţi oameni nu liste, Nuştiucine, candidat independent, ultima pagină a buletinului de vot. Nu ştiu nimic despre el, iar numele, pe care l-am şi uitat, sună total necunoscut. Şi el pe asta se bazează. Şi pe ultima pagină. Şi în fond îmi ziceam că dacă nu mă convinge nimeni, probabil un amărăştean de la coadă fără partid sau cu unul mărunt e cel mai bun.
Hai să nu divagăm prea urât. Ajung eu la meci, echipele tocmai ieşeau pe teren, deci mai erau câteva minute până să înceapă. Târziu pentru standardele mele, devreme relativ la cum am ajuns în ultima vreme. Mă uit, peluza goală. Apare şi Marius din partea cealaltă, şi pentru câteva minute mă mir în ce hal bate vântul pe stadion. La Predeal – Chitila au fost mai mulţi spectatori. La un moment dat aveam să număr şi opt oameni în bucata noastră tradiţională de peluză, deci o creştere spectaculoasă cu 300%. Se poate să fi ajuns şi la cota 10.
Pe teren, joc de vacanţa vacanţei. În treacăt, mi-au rămas în minte câteva ocazii şterse pentru noi, un voleu de pe la 16 metri, câteva lovituri cu capul la care poziţia a fost bună, dar mingea s-a dus în plopi. Stângă s-a dat cap în cap cu Curelea. În afară de asta, niciunul dintre ei n-a ţinut să se facă remarcat prea tare.
La un moment dat, cei de la Botoşani aruncă mingea în faţă, fundaşii noştri încet, domol, ca la jogging, Popescu nu iese nici el prea energic, şi ăla negru, Kone sau Kale, că am stabilit că aşa îi cheamă pe toţi, ciupeşte mingea, trimiţând-o în poartă. Ocazii prea multe n-au prea avut. A fost un penalty în repriza a doua, pe care l-au ratat,şi pe care subsemnatul l-a filmat prea varză ca să vă arate.
Varga a zis să-şi ia vacanţă şi a intrat ca disperatul la unul, mai, mai să se urce pe el. Arbitrul, mai somnoros ca mine, i-a dat doar galben. Aşa că după un minut, hai două, a mai comis una şi de data asta a primit roşu. Poate trebuia omul să se întâlnească cu cineva, poate chiar pleacă pe la mare, la munte, prin Kiribati, nu vrem în nici un caz să-l reţinem. După cîteva minute, Curelea i-a cosit pe doi dintr-o mişcare, să arate că poate şi el. Măcar astea le mai ies.
Am venit cu ideea că gata, am cam scăpat de griji, suntem relaxaţi, soare, iarbă verde, păsărelele ciripesc, macaraua lucrează la căminul de lângă, nu mai e stres, poate vedem şi noi ceva fotbal azi. Ce am primit din partea echipei a fost un mare, mare maldăr de sictir. Adică ce, noi să jucăm fotbal? Da’ ce ne iese? Las-o, bă, că nu picăm. Şi cu atitudinea asta nu ajungem nicăieri. Dar tot ce s-a întâmplat sezonul ăsta mă face să mă gândesc că nici nu mai vrem să ajungem nicăieri.
Când să mă scurg în afara stadionului, constat că intrarea spre gazon e deschisă într-o parte, probabil de nenea care strângea steagurile. Pentru o clipă m-am gândit să fac câţiva paşi pe gazon, dar se pune ăsta cu gura pe mine şi n-am chef. Şi lasă, că invadăm noi terenul de bucurie o dată. Aşa, în vreo zece ani. Poate 20. Ţin mult la gazonul ăla şi la tot ce înseamnă şi la tot ce s-a întâmplat pe el. Dar uneori îmi e ruşine de specimenele care calcă pe el. Clubul ăsta merită mai mult.
În alte ştiri, promovează Unirea Sânnicolau Mare şi Lotus Băile Felix. Nu la noi în serie, dar era de semnalat. Se pare că noi o să avem parte de Suceava, Snagov şi Buftea/Juventus Colentina/Aerostar Bacău. Iar la intrarea în metroul de la Crângaşi, oamenii lui Jiji şi lui Orban îi luau la chestionare şi cadouri pe trecători, iar o duduie le spunea celor de la PNG că găsesc mult mai mulţi creştini prin piaţă, pe la tarabe, şi că ăştia de pe stradă ar spune că sunt mari creştini doar din interes. Aşa, cam ca Jiji, nu? Asta pentru a încheia pe acelaşi ton electoral de prin început.
Miercuri, la Ploieşti. Nu vă impacientaţi, că nu jucăm nimic, poate dacă băgăm juniorii sau juniorii juniorilor să mai mişcăm puţin.
Haide Sportul!
It’s back!
Mda. Xhost.ro a fost jos pentru..nu ştiu exact cât, dar pentru foarte mult, aşa că mă bucur că bolboroselile s-au întors online. Note to self: back up. Now. Second note to self: gândeşte-te la ceva mai serios decât free hosting.
Hai că ne mai citim mâine, dacă aţi mai rămas careva. Ah, şi bre, ziceţi-mi şi mie când sunt alegerile alea. Şi eu cu cine votez. Cică unu’ şi-a făcut blog sau ceva cu motto-ul ”Nu contează cât de lung am părul”. Dacă cineva n-are vrăjeală mai apropiată de inimioara mea, ăla e, că oricum cam sunt o apă şi-un pământ. Da’ cum îl cheamă?
Nesimţire, cenzură şi structuri euroatlantice
Adică nimic nou sub soare. Eu ştiam că ne preţuim partenerii occidentali până la punctul în care le scriem scrisori de dragoste, dar nu mă aşteptam ca pupincurismul să se îndrepte la fel de vârtos spre est. Adică om sta noi cam incomod între cele două puteri, dar puţină demnitate se poate?
Despre ce e vorba de data asta: Anna Politkovskaia, jurnalistă rusă, a scris o carte despre corupţia din jurul regimului lui Putin. Şi a primit răsplata pe care o primeşte pe acolo orice voce care ar putea fi periculoasă: un glonţ în cap.
Cartea supravieţuieşte şi se bucură de ceva succes internaţional, iar de curând a apărut varianta română. Care avea şi ea o reclamă printr-o staţie de metrou. Iar descrierea cărţii a fost ştearsă de pe afiş. Să nu cumva să se supere cineva.
Jenant. Atât.
Descrierea suna aşa:
Încă de la intraraea lui pe scena publică internaţională, Vladimir Putin s-a prezentat drept un conducător deschis, luminat, dornic să dezvolte relaţiile cu Occidentul.
Spre deosebire de multi alti jurnalisti, Politkovskaia n-a avut niciodata incredere in imaginea de presa a lui Putin. Politkovskaia demonteaza reprezentarea idealizata a fostului presedinte rus, atat ca om, cat si ca brand, printr-o dezvaluire devastatoare a politicii sale: afacerile mafiei, coruptia militara si judiciara, asediul terorist asupra unui teatru moscovit, tragedia de la o scoala din Beslan. Poate ca o consecinţă a radicalismului său vehement, ziarista supranumită “conştiinţa morală pierdută a Rusiei” a fost împuşcată pe 7 octombrie 2007.
Poze înainte şi după se găsesc pe blogul lui Victor Jalba, cel care a realizat afişul.
Via terorista.ro.
OTAN
O să închidă câteva bulevarde mari, o să demonteze coşuri de gunoi, o să interzică ieşitul în balcon pe-acolo. O să facă trecerea dintr-o jumătate în alta a oraşului mai grea ca expediţia până la Polul Nord.
Vor turna asfalt, vor vopsi tot ce se poate, vor mătura locuri pe care nici un om nu le-a mai măturat până acum. Vor scoate de la naftalină cele mai roşii covoare şi vor închiria cele mai luxoase hoteluri. Şi dacă nu sunt suficient de luxoase, vor construi unele care sunt. Poate vor aduce şi nişte aer de pe o insulă tropicală, că doar nu pot să-l respire pe ăsta împuţit, pe care-l respirăm şi noi, sărăntocii.
Cum a rămas, închid şi aeroporturile? Oricum, s-ar putea să-ţi aterizeze un elicopter în ciorbă. Slabe şanse, dar e legal, deci ai fost avertizat. Şi să nu cumva să te arăţi revoltat de faptul că ai un elicopter în ciorbă, pentru că vei fi împuşcat. Din motive de securitate. Şi dacă vrei să ajungi la buticul din colţ poate o să constaţi că n-ai voie şi că poţi ajunge doar cu metroul.
Ah, şi era să uit, din când în când e posibil ca un soldat de-al lor să ne omoare câte un artist, în timp ce conduce cu viteză, fiind beat. Şi să nu fie pedepsit. Iar noi să nu ne supărăm prea tare, că ce naiba, sunt partenerii noştri, ne sunt alături de pe vremea lui Burebista, să ne stricăm relaţiile?
În fine. Aproape de 1 aprilie (măcar au avut umorul de a-şi alege bine momentul), un oraş întreg, cu câteva milioane de locuitori, va fi dus din starea sa naturală, aceea de a se târî cu greu, la paralizie totală. Şi asta pentru ca 20-30-100 de oameni să-şi poată mânca în linişte caviarul. Câteva sute de metri mai încolo, un om normal, care vrea să ajungă acasă după o zi obositoare, va înjura în continuare tramvaiul care de jumătate de oră nu mai vine. Iar înalţii demnitari euroatlantici nu vor avea idee de existenţa lui. Probabil nici invers.
Şi după astea câteva zile, românul de rând o să se trezească, o să se întrebe dacă a fost cutremur sau ceva, şi o să se culce înapoi. Pe cealaltă ureche.
La naiba. E mult prea multă slugărnicie în lumea asta.
Voie bună, dacă mai puteţi. Şi daţi-mi şi mie, că simt că mi s-a cam terminat.
