Sportul Studenţesc – Steaua II 0-0

Mai frumos era să fie meciul la 13:15, că văd că doar la ora aia mai reuşesc să ajung şi eu la timp.  Şi întârzierea a avut poate un efect interesant în sensul în care am păşit în pâlcul nostru de suporteri din tribună şi am zis că sunt pe Maracana. Un meci cu mai mulţi spectatori, atât de-ai noştri dar şi neutri (de-ai lor n-au prea existat), strigând mai tare şi părând mai uniţi decât de obicei (parcă după ce am venit eu s-a mai dus din efectul ăsta). Soarele pe cer la un unghi perfect şi o vreme un pic călduţă. Pe jos, confetti, create din cotidianul de mare tiraj “Adevărul de seară”. Era o atmosferă cu adevărat frumoasă.

Nici jocul n-a pornit prea rău, cu o lovitură de cap bună a lui Curelea şi un şut al lui Cruceru respins de sub bară de portarul advers. După care s-a cam ofilit. Steliştii erau grupaţi în apărare într-un stil tipic stelist, iar ai noştri încercau mai mult cu mingi lungi, sărind peste jocul de pase. La început mi-am zis că ia uite, ce interesant, mai încercăm un pic de joc englezesc, mai direct, apoi m-au lămurit ceilalţi că lipsesc şi Ferfelea şi Postolache, cei mai tehnici jucători. Iar juniorul Păuna a fost titular în atac, în premieră.

Majoritatea meciului a constat în joc murdar la mijlocul terenului, ocazional cu câte un sprint mai răsărit, arareori cu ieşit în pase. Intrări dure şi de-o parte şi de alta, dar din partea lor mai multe. Arbitraj vizibil mai prietenos cu ei, dându-le toate mingile discutabile şi mai puţine cartonaşe decât meritau. Dar parcă mai multe cartonaşe decât de obicei. Iar arbitrii au fost senzaţional de toleranţi cu trasul de timp.

Să mai notăm meciul bun făcut de Cheţan şi în general devotamentul alor noştri, care au alergat cu poftă spre toate mingile şi au fost suficient de prudenţi ca să nu rişte primirea unui gol stupid şi nemeritat.  Stupid şi nemeritat pentru că oaspeţii au ajuns la poartă doar de vreo două ori, una pe care o s-o spun acum şi alta care intră la repriza a doua. Lovitură liberă, dreapta, 20-25 metri. Ochiroşii bate şi zguduie transversala cu un şut de-ăla pe care nici un portar nu-l poate prinde, apoi mingea sare în flancul stâng din care e trimisă, slavă Domnului, mult peste poartă.

Repriza a doua. Joc fleoşcăit ăn condiţiile în care temperatura bătea deja spre luna martie. De notat ar fi o fază în care dintr-o pasă de la mijlocul terenului, un sprint pe stânga şi o centrare, mingea e pusă pe capul unui mini-stelist care ratează din careul mic. Bine că nu ştiu nimic, că apărarea noastră a fost total falimentară la mingea aia. Momentul tradiţional de controversă, când o centrare din careu, din dreapta,  e scoasă în corner de un stelist şi toată lumea se opreşte pentru o clipă, ai noştri cerând henţ şi ai lor sperând că arbitrul n-aa văzut. Şi nu s-a dat. Un alt moment de controversă, când Ciupe îi ia mingea lui Ochiroşii şi din întoarcere îi mai arde şi un umăr peste faţă, mai mult sau mai puţin intenţionat. Urmează văicăreli ca la sfârşitul lumii, după care vine doctorul, Ochiroşii se ridică, bea nişte apică şi e ca proaspăt. Dragul de el.

Dacă tot am spus des Ochiroşii Ochiroşii Ochiroşii, să-i remarcăm sprinturile, dar să observăm că n-a fost nici pe departe suficient de activ cât să-l bage în seamă cineva de la echipa mare, iar şuturile, vai, şuturile au fost în plopi. Urme de talent s-au văzut şi la numerele 9 şi 6, oricine ar fi. Ultimele 10 minute au fost petrecute cu Sportul aruncând mingi în careu, sperând şi ratând ba din poziţii bune, ba din poziţii rele. Nici o fază nu a fost destul de clară ca să merite pomenită. În general, schema era: cineva aruncă o minge spre masa gelatinoasă albastră din careu, masa gelatinoasă respinge. În faţă, în aut, în univers. Pentru că sunt stelişti şi asta ştiu. În minutele 88-90, spre marele lor merit şi marea noastră frustrare, au mai ţinut puţin şi de minge. Apoi 3 minute de prelungiri, în care am revenit la presat până când un jucător advers a hotărât să cadă din senin la mijlocul terenului. Iar arbitrul, servil ca de obicei, a oprit jocul şi ni s-au dus dracului şansele la un ultim mare atac. Care probabil ar fi fost doar o ultimă  mare ratare. 0-0 în final.

Un meci nu urât, pentru că am văzut totuşi un pic de combativitate, ceea ce de multe alte ori a lipsit (la ambele echipe), dar urâţel, să zicem, cu un adversar care a jucat la mica ciupeală, închis, refuzând deschiderea, refuzând jocul, fricos şi împins puţin din spate de arbitru, care câştigă un punct deşi nu joacă nimic. Şi deşi nu-l ajută cu nimic. Dar sunt stelişti şi asta ştiu.

Rămânem pe 2, iar etapa viitoare avem un alt meci foarte important la Buzău. Voie bună!

LATER EDIT: Cronică şi poze.

Vă mai amintiţi de Wayne Shroj?

Poate că într-adevăr acest blog este despre fotbal şi Sportul Studenţesc şi nimic mai mult. Poate că nu este. Ştirile momentului sunt toate lucruri foarte, foarte rare şi cu un element de miraculos: Sportul e pe 2, iar pe lună s-a găsit apă şi încă multă.

Dar nu asta am venit aici să vă zic foarte pe scurt. Subiectul era un băiat care a jucat fotbal şi pe la noi, australian, consacrat pe la Progresul şi pe care l-am redescoperit zilele astea într-o înregistrare din campionatul ţării lui. Campionat în care se pare că e destul de important. Îl cheamă John Wayne Shroj şi m-am gândit că puţin ne duce cu gândul la nişte vremuri (recent) apuse.

Sportul Studenţesc – CSM Râmnicu Sărat 8-0

Uau, ce meci. Scuzaţi-mi scriitura întârziată, zi de naştere în familie. (Mă rog, dacă mă grăbeam acasă poate aveam o oră sau mai mult în care puteam întocmi acest raport, dar uite că nu m-am grăbit). În ştiri off-topic, mi-am băgat şi eu Google Chrome, să văd cum merge, şi merge decent. Nu e acea îmbunătăţire de viteză masivă şi uneori chiar se poticneşte bine de tot, deci nu-mi dau seama dacă e ceva de capul lui sau e doar faptul că e proaspăt instalat.

Aşa, meci. La meci am ajuns la timp, chiar dacă n-aş fi crezut, în sensul că a început la aproximativ o secundă după ce mi-am luat poziţia în tribună. Nu am ajuns la timp, în sensul că prin minutul 2 mă chinuiam cu pusul unui steag pe gard (total antitalent, băi), iar în timpul ăsta Curelea ce mi-ţi făcea? Mi-ţi dădea gol. Mi s-a spus că a fost o centrare de pe stânga, de la ca de obicei excelentul Cheţan, din lovitură liberă, reluată cu capul. Oaspeţii s-au făcut remarcaţi din start, prin culorile originale de pe tricou, un fel de turcoaz. Altfel, mai toată seria joacă în alb-roşu sau alb-albastru, poate după simpatii. Băieţii ăştia sunt originali şi stylish. Să părăsim însă scurta noastră rubrică metrosexuală.

Mai apoi Irimia a deviat în aţe mingea venită dintr-o centrare de pe dreapta, la un corner. Curelea a mai dat o boabă şi se făcu 3-0. Frunze zburând pe lângă noi spre teren, pauză. Frumos. În repriza a doua omul de la tabelă a mai fost provocat de multiple ori, nu fără o perioadă de 15 minute de relativ echilibru, mai curând de negăsire a drumului din partea noastră suprapusă pe o tresărire de orgoliu a lor. Apoi Ferfelea din lovitură liberă, Ferfelea din nou, Curelea, Ferfelea după un frumos contraatac, Truţă. Truţă a mai ratat câteva, Curelea o tonă, 3 din 10 (hei, măcar acum avem un procentaj clar). O fază senzaţională a lui Costin Gheorghe cu 3 driblinguri şi o bară zdravănă. Merita şi el un gol.

Meciul ăsta e recordul de scor din istoria Sportului, pare-se. Ferfelea e golgeterul seriei. Sportul e pe 4. Iar pe mine m-a apucat fredonatul plecând de la meci. Semne bune, per ansamblu. Azi am auzit păreri de la “nu jucăm mare lucru” la “nu i-am mai văzut jucând aşa bine de mult timp”, ambele la 3-0. Cred că merge. Cred că suntem consecvenţi şi dacă ne ţine va fi bine. Uite, literalmente se scrie istorie. Sigur, tăvălindu-i pe jos pe unii, dar istorie. Un adversar în mare pare curat, cinstit, care încearcă (au avut şi ei o ocazie măricică şi o mână de izbucniri) şi nu se ascunde, nu îmbâcseşte jocul. Dar e necopt, lipseşte şi tehnica (nişte chifle amuzante am văzut azi) şi asta poate momentan. Îi doresc, fără nici o răutate, să poată mai multe pe viitor şi să revină în B mai puternic,  pentru că ţesătura morală pare foarte OK (minus o intrare cam ciobănească a unui negru, asta a fost rubrica rasistă).

Urmează deplasare la Breaza. Haide Sportul!

Sportul Studenţesc – Dunărea Galaţi 2-0

Ies din metrou fornăindu-mă şi văd că deasupra intersecţiei de la Grozăveşti se ridică o structură un pic spaţială şi grandomană, un pod cu arcuri peste podul de peste Dâmboviţa. (Spus despre pasajul Basarab, check.). Shuffle-ul îmi dă melodii adecvate, mereu ştie să facă asta, şi ajung la stadion destul de “montat”, nu înainte de a-l lămuri pe un om că intrarea liberă şi de a constata că sunt foarte puţini câini pe străzi şi foarte paşnici vizavi de ce aşteptam.

Pe stadion sunt vreo 125 oameni, pe număratelea. Vreme morocoănoasă şi friguroasă şi totuşi mie mi se pare că pe undeva condiţiile astea sunt reprezentative pentru fotbal, lupta cu noroiul şi sprinturile atât întru glorie dar făcute şi pur şi simplu pentru a nu degera. Şi frunzele galbene căzute într-un colţ de teren. E o imagine foarte frumoasă.

Ai noştri au început bine şi cam aşa au şi ţinut-o. Joc frumos, în pase. Ferfelea e activ, Cheţan face o treabă bunicică pe stânga, iar până şi Curelea poate fi văzut, surpriză, alergând (Luat de Curelea, check). Câteva desfaceri mai serioase ale apărării adverse există şi în cele din urmă obţinem un penalty, la o fază la care Ferfelea aleargă spre o minge înălţată pentru el şi i se pune piedică. Bate Ferfelea, un pic spre stânga, portarul se duce un pic spre dreapta, 1-0. La asta se adaugă voleul frumos al lui Lung, de la 25 de metri, după o respingere venită în urma unui corner, ajuns la limită de portar.

La pauză, un pic de soare. Avea să mai revină şi pe parcursul celei de-a doua reprize şi pe final.

A doua repriză marchează un mic pas înapoi, valorificat (cu greu) de oaspeţi. Ei ajung de câteva ori în faţa porţii, culminând cu o fază de singur cu portarul la care Viciu scoate bine. Dar pe final avem ultimul cuvânt. După intrarea lui Truţă, e destul de prezent, se joacă cu el destul de mult, dar e destul de dezamăgitor în ratangism. Cu toate astea, reuşeşte să dea un gol, la o fază la care portarul îi scapă şutul ca pe săpun şi îl lasă cu poarta goală, la jumătate de metru de linie. E golul care liniştişte apele. Truţă mai face câteva nefăcute, ratând o preluare când putea scăpa de la 30 metri cu nimic în faţă decât portarul, iar apoi luftând dintr-o poziţie foarte bună din careu. A fost o minge pusă pe tavă de Ferfelea, la capătul unei faze-fluviu cu 3 oameni driblaţi, iar mingea a ajuns în flanc la Curelea, care a tras în portar.

Meci bunicel, cu o frumuseţe aparte, tomnatică. Ne-a fost mai greu poate şi pentru că adversarii au avut mai multă rezistenţă fizică decât cei din meciurile trecute, dar s-a simţit parcă şi un pic de oboseală la ai noştri. Însă, în ciuda faptului că am mai avut şi faze fără nici un orizont (când ne-au lipsit?) nu a existat acea senzaţie de panică neputincioasă din alte meciuri. Ne-am făcut jocul de pase şi a mers. Urmează o deplasare grea, la Tulcea.

În final, vreau să semnalez apariţia unei cărţi a colegului nostru de tribună, domnul Gabriel Şeitan, despre Dan Petrescu (zice şi de Sportul). Cartea zice-se că se va găsi în curând în librării pe la vreo 15 lei. Poate mai revin cu detalii când le am.

Există câteva articole despre meciul ăsta şi pe liga2.ro, şi pe ligaB.ro, dar niciunul nu se încumetă la o cronică. Se încumetă însă la interviuri cu antrenorii şi elemente mai de culoare aşa (antrenorul Dunării urlând la un jucător de-al lui că simulează ca nesimţitul). O lectură suplimentară care vă poate interesa. Aici aveţi echipele şi câteva poze. Haide Sportul!

S-a terminat, s-a terminat!

Sfârșit pentru campania de calificare cea mai cenușie pe care am văzut-o eu, una care ne-a adus înapoi cu picioarele pe pământ, pornind de la pragmatismul forțat de sorginte pițurciană și sfârșind cu revelația că în lipsa talentului sclipitor avem nevoie de acest pragmatism, cum s-a cam văzut și în seara asta, la 3-1 cu Feroe.

Concluziile sunt evidente și nefilozofice. Voi încerca o trecere în revistă, cu mici observații statistice și cu obișnuitul risc ca eu să nu spun nimic nou. Fără Chivu și Mutu suntem un fel de selecționată divizionară care are atitudinea și aptitudinea potrivite pentru o victorie cu d-alde Otopenii. Dar nici o națională nu mai e Otopeni. Feroe are un profesionist și a învățat să se apere. Ceilalți parcă învățaseră mai demult. Cu Mutu și Chivu nu-i ușor, pentru că băieții nu se mai străduiesc. La Mutu e vizibil că vine doar pentru figurație și sare peste amicale, o provocare interesantă pentru mulți antrenori. Chivu a fost mult timp un etalon al bunului simț pentru mine, și pe teren și pe lângă, dar parcă acum îl simt puțin blazat.

Bun, construim fără. Nu există foarte multă experiență, chiar dacă există voință. Nu știu unde-s oamenii care au jucat toate meciurile alea europene. Probabil că majoritatea sunt portughezi și mai e băiatul ăla Dayro care juca cu Râmnicu Sărat. Dar, totuși, parcă, mai erau și unii de-ai noștri… Serios, sunt jucători cu suflet și căliți cam pe coclauri. Sunt jucători fără suflet cu porecle ca “Prințul”. Mijlocul e o enigmă, iar apărarea e penultima din grupă, egală cu Feroe înaintea meciului direct. Multe dileme, puțin material de construit.

Și impresia, cel puțin temporară, că, iată, jocul lui Pițurcă era realmente tot ce putem juca cu ce avem, din moment ce principiile îi sunt continuate. E drept, de un selecționer mai deschis presei și publicului și mai dispus să încerce cu oameni noi. Golurile vin rar. Comentatorii spuneau că locul 3 din topul golgeterilor din actualul lot e Gigel Bucur (care nici n-are cine știe ce frecvență la națională), cu 4 goluri. E clar că pe primul loc e Mutu, cu multe, nu? Mai apoi…

Mai apoi e faptul că meciul cel mai reușit din toată campania a fost unul amar, acel 2-2 cu Franța, cu un gol genial al lui Mutu și cu puțină demnitate în joc. Am făcut față bine unei echipe de top. Care a pierdut cu Austria. Care a fost târâtă pe jos de Serbia. Care a pierdut în Lituania. Care a pierdut cu Feroe. Care au pierdut cu România. Care n-au trecut de Franța. Iată, fotbalul modern e o harababură în care nici un rezultat nu poate fi prezis prea clar (decât dacă ai o casă de pariuri și strecori niște bani în buzunare adecvate) și cu toate astea campania noastră a fost prezisă perfect de acel prim 0-3 cu Lituania. În timpul căruia eram la un concert, ceea ce poate ar trebui să încercăm cu toții. Că prea ne tensionează naționala.

Această înșiruire dubioasă de fraze se încheie aici, nu înainte de a nota că vom fi capi de serie 2 în continuare, ceea ce, dându-se grupe destul de grase (și se fac din ce în ce mai grase), nu ne ajută, că iar ne vine un bau-bau de pe locul 3 și câștigă grupa. Oh well. Mondial plăcut și imparțial! Voie bună!

Ce se mai poate spune?

Ce se mai poate spune după Serbia-România 5-0 și Letonia U21 – România U21 5-1? Se poate spune că probabil și chestia asta cu “ce se mai poate spune” a primit tagul cu “clișeu” din partea unora și acum nu se mai poate spune că nu se mai poate spune nimic. În nici o situație.

Iată ce se mai poate spune: Am văzut o schimbare dubioasă rău, Marica-Goian, ca-n era Pițurcă și o înfrângere mai rea ca-n era Pițurcă. Probabil că naționala e într-o continuă eră Pițurcă ce va mai ține. Se poate spune că în condițiile în care Mutu e somnoros nu se vede nimic acolo în față. Se poate spune că fraierimea s-a manifestat sub forma unor mingi mult peste din poziții prea bune. Ne-am și îngropat, în vremea când ne credeam aproape de ei.

Mă gândesc în particular la tine, Cristea. Mă gândesc că acest șut peste peluză, peste univers, peste însuși termenul “peste” e (aici vine partea în care voi jigni aiurea) simbolul ratangismului dinamovist. Nu știu clar cu ce ocazie mi-am băgat chestia asta în cap, dar în cap este. Ratangismul stelist e altfel, e cu mingi amețite până când nu mai ai poziție, după care o pierzi. Ratangismul rapidist e cu multe ocazii create și mingi care trec la o palmă de poartă, dar nu intră niciodată. Ratangismul dinamovist dă mai rău la o națională decât celelalte ratangisme. Deși produce aceleași rezultate și e cam la fel de des întâlnit, e prea pe față. Dinamoviști, iată de ce nu prea aveți oameni în naționale. Dinamoviști, nu mă bateți.

Aș remarca șutul lui Varga din finalul meciului. El, săracul, mai încerca, în mijlocul măcelului, să salveze ceva. Și e admirabil, totuși, pentru spiritul ăsta. Aș vrea să remarc inspirația regizorului, care mi-a oferit o imagine ce o visam de ani de zile: o găină enormă (mascota sârbilor), iar apoi un cadru cu Varga. Mulțumesc.

Altfel, se vede că nu merge. Întrebarea care se profilează la orizont și crește în fiecare zi, mai ales că, iată, suntem în urna a treia: în lipsa șanselor de calificare, pentru ce mai joci? Ce te mai motivează? Mai ales în condițiile în caare ești obișnuit cu pretenții un pic superioare. Iată, meciul de miercuri cu Feroe n-are nici o miză și probabil nu va avea nici simplitatea meciurilor fără miză. Ea nu merge la case mari.

Les notres comme les conniferes, vorba lui Adrian Georgescu. Voie bună!

Sportul Studențesc – Dinamo II 2-0

Am ajuns la timp, cu bărbierit cu tot. Iată avantajul meciurilor jucate după masa, la dubioasa oră 13:15 aleasă de Sportklub. Am văzut iar că structurile metalice care vor fi Chestia Supraînălțată și Suprasupraterană Basarab sunt mai multe și mai apropiate de un tot unitar, dar tot harababură e. În schimb, câinii dinspre bulevardul Regiei par mai mulți și mai prosperi, din moment ce nu mai sunt deranjați de trafic. N-am avut altercații cu ei, dar păreau agitați. Insert glumă proastă cu câini roșii.

La meciul trecut, cu FC Botoșani, am avut o revelație. Cum atunci mă grăbeam să mă car din localitate, am zis să-i amân povestirea până acum. Eram în metrou, aveam căștile ipodului înfundate bine în urechi și ascultam melodia vocal-instrumentală “Rock you like a hurricane” a formației vocal-instrumentale Scorpions. Și atunci m-a izbit. Melodia asta nu are nici un sens. Absolut nici unul. E stupidă la un nivel galactic. La un nivel Moga. La un nivel Andre. Oh well, s-o adăugăm la “chestii stupide dar care îmi plac” și să trecem mai departe. Simt că mai am chestii de zis și scris pe care le-am amânat prea mult (nu v-am povestit de George Schwizgebel) și sper că voi recupera. Uite, cum termin chestia asta o să-mi fac câteva drafts cu ce mai datorez. Ceea ce nu va ajuta deloc. Știți câte drafts am cu cronici (recenzii?) de cărți? Hă?

Aseară am terminat Breakfast of champions. Azi am văzut reclame la copertilicenta.ro.

Am ajuns la stadion pe la unu și cinci, ocazie să număr oamenii de pe dânsul. Mi-au dat vreo 45 în tribuna 2 (prin numărătoare) și vreo 150 în total (prin ochiometrie). Până la fluierul de început s-au mai strâns. Am început binișor, chiar din primele minute Curelea a șters o minge, trimițând fix în portar, iar înaintea lui mai avusesem un atac închegat. Și asta aș zice că a fost prin minutul 5. Și am continuat să insistăm. Oaspeții au replicat, dar cam palid. Jocul nostru a fost neînchegat, până la frustrare pe alocuri. Cu toate astea amintesc câteva faze în care din poziție bună băjeții au dat peste, cam în rândul din mijloc al peluzei, deci mult prea peste ca să mai amintesc aceste faze. Și din partea dânșilor am văzut neînchegare și un șut chiar mult mai peste dintr-o poziție perfectă (6 metri, central, nemarcat). Autorul acestui rateu a fost unul din cei doi cetățeni de culoare, care aflu că erau Ze Diabate (numărul 2, unul mai înalt) și un oareșcare Attoukura (numărul 18, mai scund). Dânșii au alergat mai bine ca restul echipei, parcă. Alte momente artistice: când Curelea a luat o minge din aer făcând un unghi de 45 de grade cu pământul (și a dat bine) și câteva floricele (gen preluări ca la Fifa) ale lui Costin Gheorghe (și i-au ieșit). Curelea a fost pus o dată într-o situație impecabilă de gol, dar a tras în Curcă din câțiva metri. Apoi a venit golul. Gheorghe a făcut o preluare de-aia de Abracadabra pe dreapta, i-a mai amețit puțin pe fundași și a centrat pe scurt, de unde Nae a ratat din nou din 2 metri, dar mingea respinsă de Curcă a ajuns la Curelea, care (cu greu) dă gol în poarta deșartă (cuvântul “goală” e overrated). Încă o dată Costin aleargă încet și lovește prost mingea un meci întreg, dar are un moment decisiv pentru echipă ce conține într-însul și ceva noroc porcesc. 1-0 la pauză și m-am mai plimbat un pic, cât să mă uit la scheletul metalic ce se înalță lângă terenurile de antrenament. Zice-se că va fi un bazin de înot.

După pauză a mers mai bine cu ocaziile. Poate și cu jocul de echipă. Tradiționala cedare ușoară a adversarilor cu care ne-am obișnuit pe măsură ce îi presăm. În continuare ne câștigăm meciurile mai mult prin perseverență decât prin exuberanță, dar mă mulțumesc cu gândul că așa se începe. Mă amăgesc?

Golul de 2-0 a consfințit intrarea lui Curcă în memoria mea la categoria “Mari gafeuri” și nici măcar la categoria “Mari gafeuri care mi-s dragi” (vezi Barthez și Dudek, în continuare portarii mei preferați all-time). Centrarea a plecat de pe dreapta, dinspre Mandinga, Curelea a trecut pe lângă minge, iar ea venea liniștit spre brațele lui Curcă, o fază standard. Atât de liniștit venea că nu înțeleg prin ce procese cuantice s-a întâmplat că mingea a trecut de partea cealaltă a dânsului (adică, totuși, a trecut prin el? pe sub? peste? printr-o gaură de vierme?), ajungând la Ferfelea, care a împins-o, iar, în poarta goală. Cam pomanagii noi azi, dar am făcut-o invitați. A mai urmat o mică salată asortată de faze de poartă printre mulți timpi morți și îngropați. Curelea a întors un om pe la 20 de metri, apoi a tras pe lung de lângă următorul om, dar mingea s-a dus pe lângă. Ferfelea a prins un șut de la distanță, să zicem 25 de metri, de data asta de pe dreapta (sus-numita minge a lui Curelea a fost pe stânga), iar mingea, care altfel părea că se duce afară, a trecut la un degețel de poartă. Curcă a privit-o ca un om care a călcat pe platoul unde se filmează un film, care nu înțelege ce e cu toți oamenii ăștia în jur și ar vrea să se dea din drum, dar preferă să stea pe loc, nesigur pe cine încurcă dacă se mișcă. Spre final, au intrat Chețan, Truță și Postolache, revenit după accidentarea din meciul de la Constanța. Posto i-a făcut o minge bună lui Nae, care, văzându-l pe Curcă cum iese, a încercat să-l lobeze, dar a dat peste. Mai apoi, Nae a mai primit o minge similară și a reușit să rămână cu poarta goală, doar pentru a trage pe lângă. La un corner Patriche a prins o lovitură de cap foarte bună, care se ducea un pic sub bară și parcă suficient de departe de mâinile lui Curcă. Dar șutul a fost scos de pe linie de către … al nostru Vio Ferfelea.

Au fost și un pic de nervi pe final: unul l-a rupt destul de urât pe Nae, fază la care toată banca noastră și jumătate din jucători au sărit în sus cum n-am mai văzut vreodată. Cazan a stat și el un pic pe jos la un moment dat. Dar el s-a ridicat. Nae aflu acum că va lipsi o lună. Ouch.

Câștigăm cu mici momente de frumusețe, dar tot muncitorește. În continuare se simte că nu avem coerența, coeziunea, jocul de pase necesare și pe alocuri suferim și la capitolul comunicare pe teren (“Vezi că vine, vezi că vine!”, de-astea). Dar facem un lucru cu consecvență: câștigăm acasă. Cu deplasările mai vedem noi ce se întâmplă. Următorul meci e la Bacău, peste o săptămână. O cronică lacunară dar cu echipe complete și chestii se găsește pe ligab.ro (ăsta e altceva ca liga2.ro, e de la concurență). Haide Sportul!

Varga Dacian, jucător brazilian

Câteva notițe vor mai fi pe-aici despre meciurile importante ale echipelor românești. De exemplu, Urziceni-Stuttgart de aseară, văzut printre picături și poate fără un interes deosebit. Plăcut și picat pe micile faze de insistență urziceneană dintre 0-1 și 1-1. Acum, mi se pare mie sau nu se mai lasă capul jos ca pe vremuri? Desigur, mi-a plăcut golul. Oricât aș fi spus de el că e bețiv și indolent pe alocuri (și nu mă îndoiesc că e), am o senzație de căldură când îl văd pe Varga dându-le gol nemțălăilor. Awww, ce drăguț, îl știu de când rata cu Inter Gaz!

Altfel, reclamația obișnuită, că nu-mi place pragmatismul ultrapragmatic văzut într-o parte bună din joc, dar că din păcate spre asta se îndreaptă fotbalul. Ar trebui să ne uităm la mai mult rugby, care o să mai aibă câțiva ani probabil înainte să se transforme fix în chestia asta. O ușoară senzație cum că fotbalul german e overrated am mai auzit de la observatori mai neutri și parcă distanța nu mai e atât de mare când mi ți-l vezi pe Dacian placat mișelește de Gebhart, cum nici cu Inter Gaz n-a mai pățit.

Și câteva observații legate de comerț și piața liberă. Sper să nu cobesc cu asta, că am spus-o și cu Digi și le-a trecut: se pare că, în timpul meciurilor de Liga Campionilor, cei de la Boom Sport pun pe ecran scorul și minutul. Iată, deci, prețul pe care trebuie să-l plătiți pentru a avea o transmisiune nu de calitate, ci de un minim bun simț: ăăă, după mult bâjbâit pe site-ul lor, înțeleg că prețul e de 8 euro/lună + TVA, incluzând niște canale multe de filme pe care nu le vrei, deși nu-s sigur, și oricum momentan au promoții și gratuități. Sau…nu știu. I’m not into that whole pay TV thing oricum. Pe de altă parte cei de la Urziceni dau dovadă de un fenomenal bun simț, lăsând prețurile la 20 de lei la peluză, cu Stuttgart, care nu-s chiar nimeni. În condițiile astea mă gândesc ca până și eu să trec pe la un meci de Champions League.

Varga e bun. Voie bună!

Sportul Studențesc – FC Botoșani 4-0

Sunteți cea mai frumoasă galerie. Nu față de adversari, asta nu mă interesează, n-aveți decât să-i înjurați cât vreți, dar în relația cu noi. Sunt foarte mulțumit.

(șeful stewarzilor sau așa ceva. Spre deosebire de jandarmi, unde am mai dat și de idioți, stewarzii de pe stadionul nostru au foarte, foarte mult bun simț)

Pardon de întârziere, am făcut o vizită mării. Am găsit un loc în Constanța cu șaorma ieftină, lângă gară. Se merită să mai luați trenul într-acolo pentru o gustare.

Așa. Meci. Oamenii cu adevărat interesați de meci ar fi citit despre el pe liga2.ro sau pe forum până acum. Cum am văzut eu meciul, dincolo de acele înșiruiri de fapte? L-am văzut ușor plicticos, dar nu chiar. Și nu mi-a plăcut ce am văzut. În jocul nostru. Pase care nu se leagă, joc nearticulat. Pe undeva s-a simțit lipsa lui Postolache, un liant stil superglue. Popescu a mai bâjbâit și el mingi. Ce ne-a salvat a fost faptul că adversarii nu știau multe și n-au mai rezistat fizic. Altfel, de lăudat rezistența psihică a alor noștri, care pe vremuri n-ar mai fi insistat când jocul părea destul de hotărât să se îndrepte spre 0-0.

De remarcat câteva faze bunicele făcute de Chețan pe stânga. De altfel, un meci în care au putut fi văzuți destui juniori: Truță, Chețan, Dobre. Curelea s-a mișcat destul de slab până a scos penaltyul, deci se poate spune că a fost decisideși a făcut un meci șters. La fel cum i-am bătut cu scorul cu care i-am bătut deși aș spune (sper să nu fiu înjurat prea tare) că n-am jucat mare lucru. Din când în când mai am această senzație la câte un 4-0. Că e un 4-0 defensiv, la ciupeală, și total lipsit de farmec. Și oamenii se uită la mine de parcă am înnebunit. Mai remarc bara lui Cruceru, zdravănă și îndrăzneață, și mă opresc. Ah, și lovitura liberă a lui Nicola. Perfectă. Gata cu remarcile.

Poze de la meci se găsesc în articolul de pe liga2 mai-sus-linkat, aici și aici. Urmează o deplasare cruntă la Suceava. Haide Sportul!

Aș mai fi notat și câte ceva despre meciul cu Urziceni, dar e târziu și n-am ce nota. Ne-au citit, ne-au închis, ne-au ghicit. Nu mi se pare foarte clar că n-ar fi fost penalty sau prea relevantă discuția.

Sportul Studențesc – Săgeata Stejaru 2-0

Băi, numărul nouă, băi omule de Neanderthal! Băi pitecantropule! Băi australopitecule! Băi omul cavernelor!

Și aș fi vrut să sugerez “băi homo floresiensis“. Sportul Studențesc, o galerie cultă, la curent cu ultimele tendințe în știință. Dar era destul de târziu în meci momentul ăsta și se mai întâmplaseră destule.

Mai întâi, se întâmplase să-mi revin în rutină, îndeplinind vechiul obicei al bărbieritului dinainte să joace Sportul. Știți, la un moment dat m-am gândit că poate cei care citesc aici nu vor să afle despre când mă bărbieresc eu. Încă mai analizez dacă așa o fi sau nu. Mai apoi, se întâmplase să ajung la meci la timp (detaliu puțin mai important, dar ce naiba) și să nu fiu controlat deloc la intrare (detaliu vital pentru teroriști). Astăzi în tribuna 2 am fost aproximativ atâția oameni câte bannere.

Chiar s-a întâmplat ca meciul să înceapă, la un moment dat. Se mai întâmplă. Printre primele faze a fost un șut de la distanță, mult peste, al alor noștri, care au început măcar cu poftă de joc. Pofta de joc a continuat, dar de multe ori ne-am împiedicat de un adversar masat bine în apărare. Momente notabile: două lovituri libere din poziții bune pe care le-am trimis în zid și o fază un pic uriașă la care Postolache a primit mingea din prelungirea lui Curelea de după centrarea lui…Ghinga? și a tras plasat în portar, dintr-o poziție foarte bună (10 metri, nemarcat). Câteva alte cornere, o lovitură de cap a lui Curelea scoasă de sub transversală de portar, urmată de o finalizare a la FIFA (șut de pe linia porții dar mult din lateral și care, surpriză, nu intră).

Postolache s-a demarcat bine în multe rânduri, dar jocul era pe partea cealaltă. Urcări bune și îndrăznețe pentru Cazan. Jocul de pase a mers, dar a fost mai greu de desfăcut apărarea lor încăpățânată și la un moment dat părea că ne vom pierde răbdarea. Din partea oaspeților, s-a remarcat numărul 9, oricine ar fi el, un chelios vitezist, tehnic, dar și cu gura foarte mare și lipsa de fair-play obișnuită. Și s-a remarcat o ocazie uriașă, la o fază când Ghinga cu Viciu nu s-au înțeles în apărare, Ghinga i-a pasat, dar prea moale, și un … săgețean? stejărean? Mă rog, un de-ăla a prins un lob și mingea a căzut pe bară. Phew. Iar pe final de repriză au cedat, după ce o fază construită pe centru l-a adus pe Curelea în careu, el și-a făcut mingea un pic în față, a tras pe lung și a băgat-o în ațe. De notat că după asta s-a cam terminat, pentru că oaspeții veniseră chitiți la un egal. Dovada cea mai clară e că au început să tragă de timp la 0-0 în minutul 20.

După pauză, Ferfelea a dat gol pentru 2-0 după o fază mai prelungă prin careul lor, dintr-o poziție asemănătoare cu a lui Curelea de la primul gol. Apoi am lăsat-o un pic mai moale, a mai vorbit și apărarea, dar am mai plecat pe atac, găsind destule spații pe-acolo. Nimic cu adevărat galactic de semnalat. Oaspeții s-au mai zbătut, dar s-au zbătut degeaba, contribuind doar cu câteva faulturi mai urâțele și câteva plonjoane mai discutabile. Și cu faze absolut hilare, la care după ce rămân într-un ofsaid de 10 metri, cei doi atacanți se zborșesc la arbitru. A venit o perioadă în care s-a ajuns și la cuvintele din citatul zilei de azi și la puțină nervozitate, parțial din cauza acestor căzături cam ușoare care ne-au umplut de cartonașe. De exemplu, o fază la care Cruceru pune mâna pe adversar și îl împinge puțin, el cade ca ars și arbitrul îi dă galben. Amu, și căzătura ușoară, dar și faultul de la spate penalizabil. Dar și arbitrul ușor tendențios.

Și apoi s-a terminat cu bine. Am câștigat cu 2-0 și am văzut că nu-i bau-baul așa de mare. Urmează Farul sâmbătă, Urziceni miercurea următoare și apoi Botoșani, în Regie. Vremuri interesante, pentru o echipă care arată totuși calitate în joc și voință. Acum niște comentarii despre Urziceni. E o tragere așa și așa. Cum au zis alții mai deștepți înaintea mea, Urzicenii nu-și pot permite să joace cu prima echipă, cum mai au treabă și prin campionat și pe la d-alde Sevilla, și nici n-au un lot atât de “lat”, deci avem o șansă. Pe de altă parte, au 2 oameni care ne cunosc foarte bine în lot plus un antrenor care ne cunoaște bine. Ne putem aștepta la un meci foarte bine pregătit, în contrast cu indolența Stelei de sezonul trecut. Deci, ori le dăm un 2-1 pentru că joacă cu rezervele rezervelor, ori mai bagă și niște non-rezerve și atunci se joacă. Dar îi facem zob la penaltyuri. Mai e și o altă variantă, spre care indică un amical jucat înaintea sezonului, dar hai să nu ne gândim la asta…

Revenind la meciul cu Săgeata, vă mai trimit către un articol pe liga2.ro, care are și poze. Haide Sportul!