Repede, repede, până nu trece
Cred că mi-am făcut un mic obicei (obiectiv, chiar?) din a posta chestii nervoase pe fond de răceală. Așadar, anunț oficial că am răcit, că duminică, în afară de meci (cronica vine mâine, dacă vă convine, dacă nu subînțelegeți o cronică vidă) n-am făcut nimic decât să dorm și să mă doară-n gât și că acum e mai bine. Dar încă nu mi-a trecut de tot, așa că aș vrea să mă enervez pe chestii.
Lucrul pe care îl propun eu aici spre revoltare și reflectare este ceea ce, pompos, aș numi “urbanism cu târnăcopu-n gură”, practică frecventă, populară spre trendy (eh, sper că doar exagerez, sper că n-o fi chiar așa) cu care am o ușoară senzație că ar fi de acord și oameni care mai citesc pe-aici, deci e rost de ceartă. Cu atât mai bine! Bag pretextul imbatabil: sunt răcit, nu știu ce spun.
Proba A. Sorin Oprescu va salva Bucureștiul: la autostrada spațială se vor alătura regulile galactice de funcționare aplicate cafenelelor de pe Lipscani: închidere la ora 23, hai 1 în weekend, să nu cânte muzica nici în surdină, mobilierul să fie alb, bej sau maro. Nici nu știu de ce să-mi amintesc mai devreme, de plimbarea de azi de pe strada Zarafi, unde mă visam în Anzi pe podețul în pantă ce atârnă deasupra străzii în curs de reparare (don’t get me wrong, e pitoresc, dar ar putea să mai termine lucrările alea înainte să elaboreze regulamente) sau cea de astă-vară, pe la opt seara, când se întuneca pe celebra stradă Lipscani, oamenii începuseră să dispară și se simțea un iz de aurolac în aer. Iar acum, il edilo di tutti edili are ideea profund creață de a lăsa centrul vechi pustiu după unșpe seara, ca să mai iasă lumea la promenada nocturnă și între aurolaci și maidanezi, ce atâtea terase + 1 bețiv ocazional? Desigur, subsemnatul e un idealist incurabil: visez la ziua când se va considera de bun simț ca oamenii să fie pe stradă până la miezul nopții cel puțin și să existe și transport în comun și să dispară și restricțiile de genul. Plus că lumea (nu eu, serios, ora aia mă prinde în casă de prea mult timp) vine să bea târziu, că doar ce, să bea în timpul serviciului, ca oamenii de la fabricile Carlsberg? Plus aia cu mobilierul, din ciclul “cumpărați-vă alte scaune, că astea arată nașpa”. Comersantul are dreptul să se diferențieze prin ce vrea, iar dacă vrea să se diferențieze prin scaune roz, foarte bine, eu nu calc acolo. Poate nici alții. Să-l penalizeze piața liberă, tovarăși! Am zis! Pentru puncte bonus, adăugăm întrebarea: cu faptul că pe Șelari n-are loc pietonul să pietoneze de atâtea terase, ba pe stânga, ba pe dreapta, că de biciclist nu mai zicem ce face primăria? Hă? Suplimentăm cu faptul că nu știu de ce li se interzice locuitorilor să-și pună aer condiționat, dar dacă motivul e că “arată nașpa” … știți ce părere o să am.
Proba B. Metropotamii, altfel oameni simpatici, au vrut să ne spună ce ar schimba ei la pasajul Vilacrosse (cunoscut unora dintre voi drept “unde au narghilea, coae”). Printre altele, intenții bune, gen curățarea intrării (care e, totuși, întru totul în administrarea municipalității, nu?) și găsirea unei soluții la problema porumbeilor. Ăsta chiar e lucru mare. Dar și chestii care m-ar zgândări, de exemplu “renuntam la identitatile ostentative Valea Regilor + Optica”. Bun. E vorba de o siglă “Valea Regilor”, care stă la un nivel discutabil discernământului meu, și de un magazin de ochelari, care exagerează cu siglele: scrie de vreo 3 ori “optică”. Sigur, e ușor supărător, dar unde stă problema, în fapt? Legal, dacă se poate. Legal, oamenii își anunță identitatea în spațiul care le-a fost pus la dispoziție, fără a afișa expresii sau simboluri indecente și fără a leza demnitatea nimănui. A, “arată nașpa”? Probe insuficiente. Și cică “Croitorie femei” arată inestetic, adică nașpa. Am o bănuială că, legal, se poate să se roage frumos de ei să pună ceva mai drăguț în vitrină. Sau pot accepta faptul că acolo ființează un magazin care are de-a face cu hainele și că, corectați-mă dacă sunt beat, dar și pe vechiul Lipscani, centrul mamei high-life-ului micului Paris, se regăseau magazine de confecții, blănuri, rochii de mireasă etc. Să scoți așa ceva din centrul vechi ar fi o mică negare a autenticității și a parfumului altor chestii, care parcă ar fi o jumătate din atracție. Parcă aș zice că cealaltă jumătate erau paradaxurile, sigur, poate mai de bun gust decât Xerox – cafenea, dar cred că orașul și țara noastră ar avea mai multe de câștigat mizând pe paradox. Pe armonie, curățenie și imagine idilică n-avem cum, pentru că nu asta ne caracterizează. Am zis. So narghilea – confecții – alimentară. OK. Paradoxuri. S-ar putea mai bine, dar asta avem. Da, un alt mic scurt comentariu: autorul articolului mă tentează să folosesc figuri de stil care să-l trimită la Bamboo când perpetuează străvechiul clișeu al alimentarei inestetice. Bine că ești tu de marmură! Ok, a ieșit mai dur decât trebuia, sunt răcit. În esență, apreciez intenția și bună parte din soluții.
Proba C. PRO TV despre cum e interzis ca vânzătorii de pompe funebre să pună coșciuge și afișe într-un spațiu public. Enervantă aici e tot cruciada estetică dusă de reporter, care contrastează rău de tot cu principalele două motive pentru care e dată legea: să aibă inspectorii pentru ce să dea amenzi (e știut faptul că atunci când inspectorii merg într-un loc îți vor da amendă, indiferent de pretext) și din motivul foarte practic că astfel de semne pot încurca și, mai ales, sunt amplasate pe un spațiu pe care respectivul nu plătește chirie. Se mai menționează amendarea unui fast food care a pus mese pe stradă. Buba e că și să vrei și să fii dispus să plătești nu îți va aproba nimeni, fie și dacă trotuarul e destul de larg, nu ai voie să pui așa ceva decât dacă ești pe Lipscani sau în zonă. Întrebarea este, desigur, de ce? N-o fi orășelul nostru mai simpatic cu locuri pe stradă unde te poți opri să bei o cola, ca alte capitale cu care ne tot comparăm?
Morala pe care încearcă s-o facă această polologhie e că nu te poți da mare urbanist câtă vreme nu ai viziune și folosești ca instrumente de lucru obiecte contonde, gen briceagul, și amenințările șoptite în urechea cui strică peisajul. Și că și primăria, și privații, probabil și eu, dacă m-ati pune să fac pe urbanistul, cam recurg la asta. Și poate ar trebui să ne gândim că nu e foarte bine, pentru că la mijloc chiar pot fi niște oameni care încearcă să trăiască onest, nu să ia șpagă (ca inspectorii care le dau amenzi). Cum ar trebui făcut, de s-ar face ceva serios, ceea ce nu se va face? Păi, să existe un plan, băi, uite cum o să arate Bucureștiul peste 5 ani. Să ne convingă că e bun și să treacă la treabă. Asta însemnând că dacă planul cuprinde “fără magazine de optică în zona X” sau “scaunele de la terase să fie toate albe cu puncte roșii” să nu se aplice chestiile astea mai devreme de 2, 3, 100 de ani. Să existe un preaviz, suficient cât opticianul să-și găsească alt loc în care să activeze iar patronul de terasă să hotărască dacă le mai dă ăstora chirie sau emigrează, iar dacă le mai dă, să apuce să și cumpere mobilier după noile standarde. Și să nu se facă lucruri ad hoc, prin care se desființează categorii întregi de activități, pe criterii cretine necuantificabile gen “e nașpa”, cum a făcut nenea Băsescu când a pornit el epopeea împotriva chioșcarilor pe motiv că toți fac evaziune. Și ați văzut ce bine a dus-o urbanismul după el: înainte aveam oraș cu accente rurale dominat de gherete, acum avem un oraș cu accente rurale dominat de mall-uri.
Niște comparații exagerate, de final. Ideea cu “hai să schimbăm radical fața zonei X și să punem în loc ceva care nu arată așa nașpa” e exact ce gândea Ceaușescu când a dat la o parte un cartier ca să facă Cea Mai Mare Și Urâtă Clădire Din Europa. Una mai realistă: ideea cu “să nu mai fie amanet, xerox, croitorie și optică în centrul vechi” se compară vag cu planul de cosmetizare a autorităților sud-africane, care ca să dea bine la Cupa Mondială duc aurolacii la marginea orașului. E tot o formă de cosmetizare prin ascunderea gunoiului sub preș. Țara noastră se compune din oameni cu venituri, pasiuni și ambiții mărunte și utilitare, reflectate prea bine în activitățile comerciale de mai sus, și câțiva tineri fițoși care habar n-au ce-i munca, dau 10 lei pe un ceai făcut dintr-un pliculeț de un leu jumate și scriu pe blog însemnări de 1500 de cuvinte despre “urbanism” fără să se priceapă. Hai să ne uităm în oglindă și să recunoaștem că până nu dispare problema asta nu vom avea soluții, ci doar tehnici de mascare a simptomelor.
Dacă am spus prostii, ceea ce sigur, am făcut, sunt răcit. Noapte bună!
Campania asta e fadă
Nu ştiu dacă o fi de bine sau de rău, dar campania asta mi se pare subtilă până la inexistenţă. Lui bunică-mea i-au dat ceai de muşeţel de la PSD, ocazie cu care am aflat că au şi ăştia un candidat. Bineînţeles, cartierul e împânzit de mutre de PD-işti, care mă fac să întreb cine naiba sunt ăştia. Unul dintre ei menţionează, în scrisoarea către alegători care a ajuns până la mine, că e născut în Bucureşti. Îmi place duplicitatea micuţilor, din când în când un candidat se va lăuda cu asta de parcă ar fi inventat apa caldă, dar nu pare un criteriu prea important din moment ce Blaga, care n-are mare lucru în comun cu Bucureştiul, a candidat şi la primărie şi mai candidează şi acum. De la PNL n-am auzit de nimeni, poate merită votat, şi mai e un independent interesant. În fine, poate revin cu ceva mai pe larg dacă mă învrednicesc să studiez situaţia. Votul alb e o opţiune.
Oricum, chestia de care vroiam eu să mă plâng aici şi căutam cu disperare un motiv este că, în timp ce pe vremuri în perioada campaniei aveam căldură şi apă caldă cât în tot restul anului la un loc, ca să vedem ce guvernare bună am avut, constat că acum nu mai primim nici pomana de a avea apă caldă în timpul zilei, care nici măcar nu-i o pomană. Şi dacă se trezeşte cineva să-mi spună că RADET-ul îşi face treaba perfect şi nu există probleme, îi promit un glonţ în cap. Ar trebui să am apă caldă. Permanent. Punct.
Hai, gata. Ei cu ei, noi cu voi, pentru diverse valori ale lui “ei” şi “noi”. Voie bună!
Ce s-a întâmplat de Zilele Bucureştiului
Pe principiul dacă tot am scris o chestie umflată cu ce va fi, să scriu o chestie umflată cu ce a fost.
- Nu am fost la Muzeul de istorie, ca să văd “8 – o cifră magică în istoria Slovaciei”.
- Au fost relativ mârlani, în sensul că în program zice circuit muzeal 08:00-03:00, dar unii înţeleg că au avut un program mult mai scurt, iar gratuitatea începea ceva mai pe seară.
- Nu ştiu dacă expoziţia privind cine a fost Antipa şi ce a făcut el pentru Bucureşti, cu tot cu scrisori şi acte nemaivăzute până acum, consta în decretul regal şi statuia lui Antipa care erau la intrare, fiindcă altceva de genul ăsta n-am văzut.
- La geologie au pietre. Unele sunt roz, unele au formă de jambon, iar câteva arată suficient de abracadabrant ca să-mi cadă faţa. Plus scheme cu plăcile tectonice, petrol brut într-o urnă şi tradiţionala şi adorabila redare grafică a efectelor cutremurelor în funcţie de gradul lor pe scara Mercalli, cu un desen negru pe care scrie “The end” pentru 12 grade. Cu ocazia asta, am aflat că în Transilvania a trăit cândva un dinozaur umflat, greoi şi ierbivor, care mânca doar frunze şi chestii moi, dar avea o platoşă mai solzoasă, aşa. Şi am văzut scheme cu tipuri de soluri, care în continuare rămân imposibil de înţeles pentru omenire. Nu mai încercaţi, doar o să vă distrugeţi viaţa.
- Antipa e uriaş. Gigantic, mastodontic, obositor. Bine că din când în când sunt locuri în care să te aşezi, să-ţi laşi capul şi să dormi două ore înainte de a continua. Imitaţia de peşteră pe care o are înăuntru-i mi s-a părut o chestie relativ tare pe lângă scorţozitatea clasică de muzeu “Na, uită-te în vitrina asta”.
- La muzeul literaturii au chestia din care a băut ţuică Sadoveanu sau cineva. Bine, ei spun că e chestia din care a băut ceai, că aşa se zice acum. Radiera ăluia, ochelarii ăluilalt, câteva copii în care să vezi ce scris de mână oribil aveau ăia (pe câteva le pot descifra însă), ceasul nuştiucui, de care am şi eu acasă, ba chiar mă uit la el în secunda asta. Un vas de pixuri care par cumpărate ieri. O maşină de spălat străveche şi o pianină sau ce era, pentru decor. Au un perete drăguţ cu colaje din reviste de avangardă, dar nici un exponat real. Cică n-au mai avut spaţiu. În schimb, au loc de lada de zestre a lui Sadoveanu, unde probabil că-şi ţinea el ciorapii murdari. Ce m-a contrariat e că au şi un volum de Păunescu pe undeva, iar pe peretele cu poze din perioada modernă, ultramodernă şi postmodernă pare-mi-se că şi-a făcut loc şi Tăriceanu. Mi-e dor de casa memorială a lui Arghezi, poate doar pentru că ultima oară eram în a patra şi nu mai ţin minte nimic.
- La muzeul municipiului Bucureşti, au câteva picturi nu prea înrudite cu Bucureştiul, hărţi şi poze vechi (băi, arăta bine..oraşul ăsta ar arăta decent în alb-negru sau sepia, păcat că vedem color). Articole într-o română de-aia veche şi neinteligibilă, biroul lui Pache or something şi aparate de aer condiţionat închise. Pe undeva de înţeles, pe altundeva…era o groază de lume şi mă coceam. Indicatoare rutiere de demult şi, ca să încheiem într-o notă dubioasă, medalii emise de primărie pentru câini. (Dap. Nu glumesc.)
- Acum îmi citesc propria avanpremieră şi văd circ în parc la Unirii. Şi de-abia acum înţeleg ce era cortul ăla.
- Când am ajuns pe la Piaţa Constituţiei, nu mai aveau păpuşi uriaşe sau nimic, dar pe Parlament se proiecta un mesaj cu daţi SMS la 1888.
- Artificiile au fost faine, asta trebuie să recunosc. Nimic de cârcotit aici. Decât că am scos şi eu mobilul să fac o poză (oricum ieşea proastă) şi fix atunci s-au oprit.
- Teatrul dadaist a fost…tare. S-au citit bucăţi de manifest şi câteva poezici de Tristan Tzara (câteva s-ar putea să fi fost improvizate pe loc, dar mă îndoiesc), totul ambalat într-o mică nebunie. Au aruncat cu ziare în noi, după ce le-au ciopârţit întru poezificare conform reţetei, ne-au huiduit, ne-au luat de gât “Măăăă, tu ştii mă, ce înseamnă dada?”, a fost magnific. Toată treaba s-a întâmplat în stradă, în faţa muzeului.
- Iluminare arhitecturală. Am văzut lumini roz, nu mai ştiu pe ce. Teatrul Naţional era albastru la trecerea pe lângă dânsul, iar pe clădirea arhitecturii era proiectată o animaţie cam pacmanică, însoţită de ceva aflat la limita între sunete şi muzică (ceva cam pacmanic). Mi s-a părut nimerită reacţia maşinilor din jur, cărora le sunau alarmele într-un mare fel.
- Am văzut şi pozele cu Dâmboviţa de la metrou. Într-adevăr, în fotografii chiar arată bine.
- Duminică a jucat Sportul.
- Neînrudit: pe lângă Romană, într-o curte sunt o mie şi unul de ghivece cu cactuşi de vânzare, în toate formele posibile şi imposibile. Cred că nu m-ar deranja să am tot ce e pe-acolo. Pe de altă parte, pe ei i-ar deranja. Or fi obişnuiţi cu deşertul, dar le-ar fi greu să-mi supravieţuiască.
- Parcă s-a terminat cam repede. Pe la 2, între Unirii şi Parlament era pustior şi n-aveai unde să bei o bere.
- Duminică, am fost la teatru la Metropolis, Imnul, să văd ce ştiu micuţii. Micuţii ştiu, mi-a plăcut, dar evenimentul care m-a marcat şi peste care e mai greu să trec a fost faptul că a căzut o babă peste mine. Stăteam pe scări, pentru că am venit prea târziu ca să mai prindem un scaun, şi deodată am simţit câteva zeci de kilograme în spate. O secundă mai târziu eram pe jos, jumate înăuntru, jumate afară, iar lângă mine aterizase o distinsă doamnă care s-a scuzat pentru că e întuneric şi nu m-a văzut. Mă gândesc că unii oameni ar trebui să nu mai iasă din casă, pentru binele tuturor. Alternativ, vreau o puşcă.
În concluzie, tot vreau la Ionesco la Odeon. Voie bună!
Ce se întâmplă de Zilele Bucureştiului
Frate, PĂPUŞI URIAŞE, FRATE!
(eu despre Ziua Bucureştiului 2007)
Dar chiar, ce se întâmplă de Zilele Bucureştiului? E un eveniment care pare că a fost mediatizat, promovat etc. puţin spre deloc, deci dacă aţi deschis televizoarele mai târziu vă informez că sâmbătă oraşul nostru cel mare, negru şi urât face 459 de ani de la prima atestare documentară. Trebuie să recunoaşteţi că, pentru vârsta lui, se ţine bine. Acum, s-ar putea să observaţi că de obicei strâmb din nas vizavi de ideea de Bucureşti, dar hei, dacă-mi dă primăria evenimente moca, începe să-mi placă. În plus, îmi place că o parte din sărbătoare e noaptea, pentru că ziua am fi şocaţi de hidoşenia majorităţii clădirilor din Bucureşti şi de jegoşenia Dâmboviţei. Măcar aşa nu le vedem prea bine. Şi, credeţi-mă pe cuvânt, oraşul are şi părţile lui frumoase. Dar asta e o discuţie pentru altă dată.
Aşadar şi prin urmare, să încerc să vă plimb prin ce urmează zilele astea. Primăria organizează o sumedenie de evenimente de mâine până duminică, iar accesul e gratuit la toate (hei, măcar e un mod mai bun de a folosi bani publici decât să pui palmieri)
- Piesa de rezistenţă e noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când se vor întâmpla…chestii. Cu ocazia asta, RATB-ul prelungeşte programul a 22 de tramvaie şi otobuze până la patru noaptea (spicuind: 5, 16, 32, 41, 104, 311, 385, lista completă şi detalii în comunicat) La asta se adaugă şase rute care vor funcţiona doar în noaptea cu pricina, dinspre sectoare spre Parlament. Comunicatul nu zice nimic de frecvenţă, dar anul trecut era cam un autobuz la o jumătate de oră. Pare-se că şi metroul ar avea acelaşi program.
- Cu ocazia asta RATB-ul mai vine cu o linie specială, care să-l plimbe pe bucureştean pe la muzeele ce vor fi deschise şi cu intrarea liberă în ziua de sâmbătă. De altfel, din toată chestia turul muzeelor îmi sună cel mai tentant. Muzeul de Istorie pare să fie singurul care pomeneşte de zilele astea şi pe site-ul propriu: sâmbătă, 10-22, duminică, 10-18. Putem vizita expoziţia “«8», o cifră magică în istoria Slovaciei”, dar totuşi…
- Legat de punctul precedent, la Antipa e o expoziţie despre cine a fost Antipa şi ce a făcut el pentru Bucureşti, cu tot cu scrisori şi acte nemaivăzute până acum. Cam…nu ştiu..grmf.
- Prin centrul vechi o să se plimbe nişte unii cu trăsuri. De fapt, ei o să se plimbe cu bestialitate prin tot centrul, de dimineaţă până seara, toată ziua de sâmbătă şi jumate din ziua de duminică. Plus unii care se plimbă în costume de epocă şi bătaie cu flori, frate!
- De altfel, prin centrul vechi pare că va fi una, dacă nu chiar două scene, pe unde se cântă. În mare fanfare, tarafuri şi lăutari, chestii interesănticele aşa. Costel Busuioc, în faţă la BNR, sâmbătă la 20, dar să trecem peste asta. Teatrul de comedie şi teatrul Masca, sâmbătă la 12:30, în centrul vechi undeva. Alţi notabili ar fi Fanfara 10 Prăjini şi Nelu Ploieşteanu. Mărgineanu, sâmbătă la 20:45 şi duminică la 12:30. Şi o fanfară care o să cânte taman pe străzi.
- Circ sâmbătă şi duminică dimineaţă prin parc la Unirii. În acelaşi loc, varii spectacole de la minorităţile conlocuitoare.
- De-ăia pe picioroange, păpuşi uriaşe şi … vezi mai sus defilând toată ziua bunăziua între Unirii şi Piaţa Constituţiei.
- Vezi mai sus şi şi mai sus pe scenă în Piaţa Constituţiei (normal, că doar acolo ajung la capătul defilării). Taraful din Clejani, la 13:15, sâmbătă. La 20:30, Ţăndărică şi încă doi armâni de-ai săi.
- Bryan Adams în Parcul Izvor, sâmbătă la 21:45. După miezul nopţii, artificii. Dimineaţa, teatru pentru copii.
- În Cişmigiu cântă nişte unii care nu-mi spun nimic.
- Arcul de Triumf e deschis.
- Concurs de şah, taică, pe lângă Universitate.
- Moment în care în program dau de partea cu Muzeul Literaturii. Sâmbătă, 14:00-15:00: Spectacol teatru dadaist Prima aventură celestă a domnului Antipirină. Vreau, vreau, vreau, vreau!
- Ionesco la Oden, sâmbătă la 19, Cinci piese scurte
- În acelaşi timp, Sunt un orb cu Mălăele la Teatrul de Comedie.
- Iluminare arhitecturală. Adică şi anul ăsta aleg nişte clădiri la nimereală şi pun lumini roz pe ele. Câh. Grmf. Bleh. Scârţ. Cu această ocazie aflu că există Biserica Răzvan. Eh, nu era cazul să mă veneraţi chiar aşa..
- Ceva concerte în 23 august. Vineri la 18, o seară de folk (spicuind: Baniciu, Şeicaru, Vintilă, Tatiana Stepa, Mircea Bodolan). Sâmbătă la 17, o zi de rock (spicuind: Compact. Restul nu-mi spun nimic, nu ştiu dacă ar trebui să mă jeneze asta). Lista completă de muzicanţi aici.
- Pe chestia asta o să avem şi ceva întreruperi de trafic, detalii aici, nu ziceţi că n-aţi fost avertizaţi.
- În staţia de metrou Piaţa Victoriei 1 o să se inaugureze sâmbătă o mică expoziţie, 20 de fotografii cu şi despre Dâmboviţa. Am văzut, întâmplător, ultima chestie de genul ăsta, care era la Dristor 1. Dacă aveţi drum pe-acolo, poate vă opriţi o ţâră, că doar în cinci minute puteţi parcurge toată expoziţia. O să vedeţi că nu-s numai locuri împuţite în oraşul ăsta (sau măcar că există şi locuri împuţite, dar fermecătoare în felul lor)
- Duminică la 13 joacă Sportul. Asta n-are legătură, dar nu mă puteam abţine.
Programul complet se găseşte pe site-ul Primăriei. Eu am dat prima oară de dânsul aici. Voie bună!
