Sportul Studenţesc – Dunărea Galaţi 2-0
Ies din metrou fornăindu-mă şi văd că deasupra intersecţiei de la Grozăveşti se ridică o structură un pic spaţială şi grandomană, un pod cu arcuri peste podul de peste Dâmboviţa. (Spus despre pasajul Basarab, check.). Shuffle-ul îmi dă melodii adecvate, mereu ştie să facă asta, şi ajung la stadion destul de “montat”, nu înainte de a-l lămuri pe un om că intrarea liberă şi de a constata că sunt foarte puţini câini pe străzi şi foarte paşnici vizavi de ce aşteptam.
Pe stadion sunt vreo 125 oameni, pe număratelea. Vreme morocoănoasă şi friguroasă şi totuşi mie mi se pare că pe undeva condiţiile astea sunt reprezentative pentru fotbal, lupta cu noroiul şi sprinturile atât întru glorie dar făcute şi pur şi simplu pentru a nu degera. Şi frunzele galbene căzute într-un colţ de teren. E o imagine foarte frumoasă.
Ai noştri au început bine şi cam aşa au şi ţinut-o. Joc frumos, în pase. Ferfelea e activ, Cheţan face o treabă bunicică pe stânga, iar până şi Curelea poate fi văzut, surpriză, alergând (Luat de Curelea, check). Câteva desfaceri mai serioase ale apărării adverse există şi în cele din urmă obţinem un penalty, la o fază la care Ferfelea aleargă spre o minge înălţată pentru el şi i se pune piedică. Bate Ferfelea, un pic spre stânga, portarul se duce un pic spre dreapta, 1-0. La asta se adaugă voleul frumos al lui Lung, de la 25 de metri, după o respingere venită în urma unui corner, ajuns la limită de portar.
La pauză, un pic de soare. Avea să mai revină şi pe parcursul celei de-a doua reprize şi pe final.
A doua repriză marchează un mic pas înapoi, valorificat (cu greu) de oaspeţi. Ei ajung de câteva ori în faţa porţii, culminând cu o fază de singur cu portarul la care Viciu scoate bine. Dar pe final avem ultimul cuvânt. După intrarea lui Truţă, e destul de prezent, se joacă cu el destul de mult, dar e destul de dezamăgitor în ratangism. Cu toate astea, reuşeşte să dea un gol, la o fază la care portarul îi scapă şutul ca pe săpun şi îl lasă cu poarta goală, la jumătate de metru de linie. E golul care liniştişte apele. Truţă mai face câteva nefăcute, ratând o preluare când putea scăpa de la 30 metri cu nimic în faţă decât portarul, iar apoi luftând dintr-o poziţie foarte bună din careu. A fost o minge pusă pe tavă de Ferfelea, la capătul unei faze-fluviu cu 3 oameni driblaţi, iar mingea a ajuns în flanc la Curelea, care a tras în portar.
Meci bunicel, cu o frumuseţe aparte, tomnatică. Ne-a fost mai greu poate şi pentru că adversarii au avut mai multă rezistenţă fizică decât cei din meciurile trecute, dar s-a simţit parcă şi un pic de oboseală la ai noştri. Însă, în ciuda faptului că am mai avut şi faze fără nici un orizont (când ne-au lipsit?) nu a existat acea senzaţie de panică neputincioasă din alte meciuri. Ne-am făcut jocul de pase şi a mers. Urmează o deplasare grea, la Tulcea.
În final, vreau să semnalez apariţia unei cărţi a colegului nostru de tribună, domnul Gabriel Şeitan, despre Dan Petrescu (zice şi de Sportul). Cartea zice-se că se va găsi în curând în librării pe la vreo 15 lei. Poate mai revin cu detalii când le am.
Există câteva articole despre meciul ăsta şi pe liga2.ro, şi pe ligaB.ro, dar niciunul nu se încumetă la o cronică. Se încumetă însă la interviuri cu antrenorii şi elemente mai de culoare aşa (antrenorul Dunării urlând la un jucător de-al lui că simulează ca nesimţitul). O lectură suplimentară care vă poate interesa. Aici aveţi echipele şi câteva poze. Haide Sportul!
Sportul Studențesc – Dunărea Galați 3-1
După cum spune cea mai des folosită frază de pe blogul ăsta, când am ajuns la stadion, era deja 1-0 pentru ei. Data viitoare cred că o să încerc să promit să ajung la timp. Asta pentru că data viitoare va fi într-o miercuri după-amiază.
Băjeții nu jucau nici prea bine, nici abominabil. Cam timorați totuși, cam mult plimbau mingea până să se încumete cineva să tragă, dacă se încumeta. De obicei nu se încumeta și totul se termina cu o tentativă de centrare oprită de pădurea de tricouri roșii. Pădurea de tricouri roșii se dispersa și ea binișor înspre poziții mai ofensive când avea ocazia, dar … iarăși, nimic special de notat aici. Întrebare de 100 de puncte: de ce toate echipele cu care am jucat acasă în retur erau în roșu? Apropo, autocarul oaspeților arăta bine.
Am avut totuși cantitatea tradițională de faze fixe. Cândva, pe final de repriză, la un corner, mingea trece de portarul Galațiului de parcă nici n-ar fi fost acolo, iar din pădurea alb-roșie se înalță Curelea. 1-0. O altă fază vag de notat, când o centrare pe jos e la un pas de a fi ciupită de Curelea, dar portarul, ajutat și de un fundaș al oaspeților, o ajunge primul. Oricum Curelea ar fi tras în portar și dacă ajungea.
În repriza a doua, tot noi ne-am văzut mai tare, aș putea spune, dar oricum nu-s foarte imparțial. Dar priviți tabela. Apropo sau nu, galerie drăguță a lor, aveau și-un steag umflat. Noi construiam cu ceva mai multă liniște, pasele lor lungi erau mai lungi. Uneori de o precizie exasperantă, altă dată portarul a degajat una direct în tribună.
Partea bună e că rubrica video de azi include două goluri. Partea rea e că dacă n-aș fi zis că sunt două goluri n-aveați nici o șansă să vă prindeți. Lovitură liberă de pe la marginea careului, bate Ferfelea, 2-1. Uite ce ușor e.
De-a lungul reprizei a intrat și Mandinga, care a adus nițică prospețime pe dreapta. Câteva atacuri reușite de ale lor, mai ales pe partea stângă, împotmolite în momentul centrării. Pe dreapta noastră erau Ciupe, care s-a rupt și a fost înlocuit după niște minute bune, și, pare-mi-se, juniorul Stere, pe la unul din primele meciuri. Deci nu-i cu totul inexplicabil. De altfel, apărarea a fost un pic cârpită și s-a văzut, dar s-a terminat cu bine. A intrat și Farmache, întors de la Farul după secole. O fază la care Curelea scapă singur cu portarul și e agățat din spate. Cam de roșu și penalty clar, dar arbitrul dă fault în atac. N-ai cu cine, mă, niște țărani.
O lovitură liberă din jumătatea noastră și, după vreo trei pase, mingea a ajuns la Curelea, într-o poziție bună, în careu. Un șut pe colțul lung și e 3-1. Și așa se și termină.
Și rubrica tradițională de întâmplări, evenimente și știri de după meci. Am dat de o nuntă, pe undeva între Izvor și Unirea, tocmai ieșeau nuntașii când treceam pe-acolo. Mă întrebase într-o zi cineva pe stradă dacă știu unde e starea civilă sector 5. Cred că acum am aflat.
Nuntă
Și am vrut să văd cum e chestia asta (mereu am crezut că am un talent pentru statul pe loc pe stradă fără motiv). Cred că semnalul de start m-a prins cu câțiva metri cam departe de locul unde se întâmpla treaba (sau altă scuză), deci m-am mulțumit cu poziția de spectator.
Iar la Piața Crângași un nene îi certa cu îndârjire pe țărani. Bine, țăranii îmi inspirau ciorditori care le-au dat în cap țăranilor și acum le vând legumele și care locuiesc în Crângași, dar nu vreau să jignesc sau să generalizez sau ceva, deci n-o să zic asta. Că cică să nu mai vândă afară, că le revocă autorizațiile și îi taie ca pe cremwuști. Motivul acestei decizii, este, ca de obicei, “că așa spune legea”. Mi se pare mie sau în țara asta pe nimeni nu interesează DE CE spune legea ce spune? Deci piața Crângași cea outdoor, care chiar arăta drăguț (ce drăguț, în preajma Crăciunului arăta divin) se va transforma pe vecie în … parcarea Crângași? Urât. Foarte urât. Bine că nu fac mall.
Am câștigat, dar mi se pare că a fost o etapă bună și pentru contra-ceva-urile noastre. Hai, mă, că nu picăm, pică Suceava. Pe liga2.ro o cronică și un interviu (mă rog, două citate) cu Florin Motroc. Haide Sportul!
Cupă: Dunărea Galaţi – FC Timişoara 1-2
O să vă întrebaţi ce-i cu meciul ăsta random aici. Ei bine, n-a jucat Sportul, dar meciul s-a jucat în Regie. Timişoara îl avea pe Gigel, Galaţiul era surpriza care era cât pe-aci să joace în C şi acum zburdă prin B ca fluturaşii, părea că e ceva material pentru un meci frumos.
Am ajuns cu mai mult decât tradiţionala întârziere, după ce mă târâsem până în Giuleşti, ca să pot constata că nici o fiinţă în viaţă sau în afara ei nu ştie cum e cu biletele pentru Sportul-CFR. Om trăi şi om vedea.
N-am apucat să fac doi paşi, dar totuşi am apucat să fac o poză, că a dat gol Timişoara. O centrare a lui Alexa, urmată de un şut pe care portarul îl scapă în faţă, iar Gigel Bucur marchează cu capul din plonjon. Fundaşii gălăţeni zburând pe lângă minge şi pe lângă adversar şi încă la o distanţă considerabilă.
În perioada următoare timişorenii s-au instalat cu căţel, cu purcel şi cu toate catrafusele în jumătatea adversă. Dar au ratat cam mult şi au construit cam greoi. Ca evadări din dominare aş nota o lovitură liberă pentru Dunărea, bătută puţin peste, şi o fază în finalul reprizei la care o pasă l-ar fi putut lăsa pe un gălăţean singur cu portarul, dar mingea a fost agăţată în ultima clipă de un fundaş. Timişoara a avut, destul de repede după gol, un corner finalizat cu o lovitură de cap peste. În finalul reprizei, tot la un corner pentru Timişoara, mingea e respinsă în faţă de portar şi reluată în poartă, dar se dă ofsaid. Fără jocul ultra-ezitant al portarului, poate că Dunărea ar fi ajuns mult mai departe.
Începutul de repriză secundă a fost din nou foarte tare pentru Timişoara. În timp ce eu îmi notam ce s-a întâmplat în prima repriză, ca să vă pot povesti acum, la o fază care nu anunţa mare lucru (zic şi eu aşa, ca să mă scuz pentru că nu eram atent), Borbely a marcat pentru 2-0. Văd că gsp-ul spune că a fost un dribling şi un şut în poarta goală, eu trăiam cu impresia că a fost o centrare voleiată în poartă. Cum ei au apucat să vadă mai mult de o fracţiune de fracţiune de secundă, o să am încredere.
Dar Galaţiul a revenit şi a dat gol repede. Enache trece de un timişorean, acesta cade, dar arbitrul nu opreşte jocul. Jucătorul Dunării continuă, driblează şi trage tare, pe lung, în vinclu, dintre doi fundaşi, de pe la 16 metri. Pantilimon rămâne pironit pe loc şi e 2-1.
După gol Galaţiul a mai ieşit la joc şi meciul a început să devină mai strâns. În mare tot Timişoara era echipa dominantă şi din când în când avea aerul unei pisici care se joacă cu prada. Iar o fază mai târziu le tremurau chiloţii în apărare. Un meci tratat destul de lejer, pe undeva de sus (dar doar din când în când şi pe alocuri, ca la meteo, în Crişana şi Maramureş). Să mai notăm nişte şuturi de la distanţă pentru Timişoara (vezi un exemplu mai jos) şi nişte ocazii gălăţene pe bâlbe defensive. La un moment dat, ăla negru, Parks, cum avea să mi se reamintească mai târziu că îi zice, a pus o centrare pe tavă în faţa porţii goale, dar fundaşii din Galaţi au ajuns mai întâi şi au degajat.
Între timp, a ieşit şi Gigel Bucur, care a primit o porţie zdravănă de aplauze. L-am auzit pe Gigel şi la un interviu după meci, a avut de spus cuvinte frumoase despre Sportul şi despre ce a însemnat să se întoarcă în Regie pentru meciul ăsta. Îmi place, nu uită de unde a plecat. Cu ocazia asta m-am ales şi cu un sferto-autograf cam şters. Yaaaaay!
Un alt eveniment notabil a fost cel în care s-a găsit un fotbalist care să-l pună la pământ pe Alexa. Nu i-am reţinut numele sau numărul, dar cred că tipul merită o primă doar pentru asta. Şi să mai notăm un şut din întoarcere al unui gălăţean, scos cu vârful degetelor de Pantilimon în corner, iar pentru final o fază în care Parks a scăpat singur dar a tras în portarul gălăţean.
Scor final, un 2-1 pentru Timişoara. Per ansamblu meritat, dar parcă aş fi vrut să-i văd egalaţi pentru că prea au lăsat-o moale. Dunărea Galaţi a fost o echipă micuţă şi frumoasă, conştientă de propriile ei limite şi cu mult sânge în instalaţie. Un meci frumos.
Pentru puncte bonus, găsiţi diferenţele dintre fazele de mai jos:
Nu ştiu dacă se potriveşte, dar tot îmi pare că ar fi cea mai bună urare de sfârşit: Haide Sportul!
