Emoţie de toamnă
de Nichita Stănescu
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Anunțuri
da, si eu am o problema de tandreturi cu luna.
Sincer nu stiu de ce las atatea comentarii.
E ca si cum as fi un limax elvetian care lasa de pe piciorul lui, urme lucioase si argintii ca o roua pe o strada din Anzere pe care se intorc ,epuizati fizic, simtind inca in cutia lor toracica vibratiile muzicii,la 1:30 a.m. niste adolescenti de la discoteca lui DJ Michel.
Uau. N-am nimic împotriva comentariilor, nu muşc, mai ales când sunt cum e comentariul ăsta :), numai bine ce mă simt şi eu băgat în seamă.