Studenţească

O mică bucată de descriere sau cum vreţi să o numiţi, începută pe caietul de info. Da, sunt obsedat.

La ieşirea din metrou, fusesem şocat de vederea celor cinci macarale care păreau că înghit orizontul. Dâmboviţa noroioasă, ţevi, praf şi aglomeraţie. Parcă şi mirosul de pâine de lângă fabrică fusese înlocuit de un iz de moloz şi betoane.

O dată ce m-am îndepărtat de imaginea asta, am ajuns pe străduţe mici, ba asfaltate, ba nu, pe care la fiecare doi paşi ţi-e frică din cauza lătrăturilor violente din depărtare. Asta doar dacă eşti fricos, ca mine. Îmi spuneam, pentru a mia oară, că sunt mult mai bune ca bulevardul, pentru că aici încă mai poţi respira aerul, şi n-o să te trezeşti cu vreun bloc-turn fiţos care să strice peisajul: cămine, case mici, vechi, ce-i drept, şi câteva viloaie opulente.

Iată-mă ajuns la stadion. După ce un jandarm prietenos, în ciuda tuturor legendelor, mi-a verificat câteva din cele prea multe compartimente ale ghiozdanului, iar eu mi-am ocupat spaţiul în peluză, mi-am amintit de ce îmi place mie aici: poate că spectacolul lipseşte, poate că uneori sunt prea mulţi nervi. Dar, una peste alta, e un loc mic şi liniştit, curăţel, cel puţin comparat cu alte zone, „ultracentrale”, cu oameni pe măsură, oameni de treabă, ca mine şi ca tine. Timpul se scurge domol, că doar nu-l grăbeşte nimeni, iarba e verde, soarele e sus pe cer, e căldură şi voie bună. Sau măcar haz de necaz. Şi aici mă simt bine venit. E ca acasă.

Într-o ordine de idei similară, sâmbătă, la 11, Sportul joacă în Regie cu Dunărea Galaţi. Nu aveţi absolut nici un motiv, deci veniţi!Haide Sportul!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s