Şi nişte muzici

Cunoscătorii cunosc că sunt obsedat de latura cu influenţe irlandeze ale universului, şi melodiile pe care le propun nu le vor fi tocmai noi. Necunoscători care să mă citească, nu prea, deci nu ştiu pentru cine scriu asta. Whateva.

Flogging Molly, Within a Mile of Home. Pe mine mă trimite la sfârşitul de liceu şi la toată despărţirea şi la tot „hai că ne mai vedem noi”, ceea ce probabil spune mult mai multe despre mine decât despre melodie, şi spune destule despre rolul cititorului/ascultătorului/privitorului în interpretarea artei (I think it is what the reader thinks it is, dar e o discuţie pentru alt mileniu, acum doar am vrut să zic ceva ameţitor in ingliş).

Pogues, Summer in Siam. Superb într-un stil mahmur, sau poate mahmur într-un mod superb. Înlocuiţi eventual mahmur cu de-a dreptul beţiv, după gust. E la armonie acolo cum discursurile lui Jonathan Scheele doar visează.

Dropkick Murphys, World Full of Hate. Not very DKM-ish, dar superb, if you ask me. Melodia care reuşeşte să ma liniştească la orice oră din zi şi din noapte şi..hai gata, să nu devin lacrimogen.

Sorry for the video, it’s the best I could find.

Come to think of it, influenţele irlandeze din univers nici nu prea s-au simţit în selecţia asta. Ah well..

Voie bună!

Îmi explică şi mie cineva?

Îmi explică şi mie cineva care-i faza la reclama asta? Adică spotul îmi place şi apreciez faptul că CEC vrea să ştiu că încă trăieşte (deşi nu mai bine îl împuşcăm, să nu se mai chinuie?), dar nu văd legătura. Nici nu văd între ce chestii ar trebui să văd legătura.

Îmi explică şi mie cineva de unde aveam moneda croată pe care o aveam până ieri şi de ce acum n-o mai găsesc? Dacă ştii asta, chiar eşti mare, că eu n-am nici o idee.

Acum nu mi-au mai rămas decât întrebări despre Bac, deşi parcă mai aveam şi din afară, dar le-am uitat. Şi n-aş vrea să vă deprim cu aşa ceva. Totuşi, îmi explică cineva cine era Parizianu? (irelevant, dar aşa, de kiki) De asemenea, aş fi întrebat cine e Fred, şi se mai pomenea de nişte personaje pe-acolo, nu mai ştiu varianta (oral, română). E trist, oricum, deci vă scutesc de întrebările despre noima formatului de la oral sau capetele de integrare.

Totuşi, îmi explică şi mie cineva ce stil e o scrisoare către fi-su lui Caragiale, de la maestrul Tache de la Carul cu Bere, care conţine reţeta de mici? Da’ o scrisoare simplă? Asta mi s-a mai spus de-a lungul timpului, dar am o memorie de goldfish.

Hai, voie bună. (Îmi explică şi mie cineva de ce tot spun asta? Puncte bonus pentru explicarea a cine sunt, cum mă cheamă şi ce dată e azi, că nici la detaliile astea nu cred că mă pot concentra.)

România – Italia 1-1

Hai că nu-i aşa rău. Poate că mergea şi mai mult, dar e scorul corect, judecând după joc. Dacă după Franţa mă lua somnul, ăsta a fost un meci mult mai văzubil şi suportabil, şi m-aş putea declara mulţumit de stilul şi atitudinea alor noştri. Sigur, în mare se joacă tot o sfeclă tactică, dar ce vroiaţi când e vorba de Italia? Cred că meciul cu Olanda o să ne mai dezgroape din punctul ăsta de vedere, dar trebuie să avem grijă să nu ne îngroape de tot. Avem şanse, doar că eu cred că vom avea o cu totul altă faţă, pentru că de data asta egalul nu mai e bun. Nu ştiu cum ar arăta echipa fără şapte fundaşi. De altfel, nu ştiu dacă se poate face o echipă a noastră fără şapte fundaşi, dar parcă reuşisem zilele astea.

Acum e acum. Dar indiferent ce s-ar întâmpla, naţionala e o echipă în care să ne putem simţi reprezentaţi şi de care să putem fi cu adevărat mândri. Şi se găsesc puţine astfel de lucruri în vremurile astea şi în ţara asta tulburată. Pe geamul meu răsună oamenii de pe la restaurantul de aproape şi în multe momente mă simt ca pe stadion. E un sentiment deosebit.

În plus, 1-0 pentru Olanda. Nu ştiu de ce se bucură ăştia ca disperaţii, pentru că mă îndoiesc că ne dau ei meciul. Şi nici n-avem nevoie de pomană.

Hai România!

hai, s-o lăsăm mai moale

Vin momente în viaţa unui om când vine bacul peste el, iar el ar mai trebui să înveţe vreo două-trei materii cap-coadă. Ca atare, dacă o să fiu mai inactiv zilele astea, ştiţi de ce. De altfel, deja eram, dar acum am şi motiv.

Asta nu înseamnă că n-o să mai bolborosesc deloc, că doar cu câte o poezică şi câte ceva despre fotbal e dator tot omul. Multă baftă viitorilor mei foşti colegi (În continuare sunteţi cei mai tari şi nici n-o să vă treacă prea repede) şi tuturor celor care-s într-o situaţie similară. Hai, ne mai citim.

Voie bună!

Nostalgii la sfârşit de liceu

Cine o să-mi mai zică mie nesuferit şi o să mai analizeze proprietăţile matematice ale numerelor pe care le spun la nimereală şi o să mai fie lângă mine când îmi uit restul la merdenele? Spune-mi că tot tu.

Cine o să mă mai aştepte cât plec în expediţie să arunc un cocoloş şi o să mai cânte You’ll Never Walk Alone cu mine după ce ne-a bătut Chiajna cu 5-0? (bine, patru, dar noi credeam că au fost cinci) Spune-mi că tot tu.

Cu cine o să mă mai cert sau fiu de acord, ce-om face noi acolo, că nu mi-e clar, despre raţional vs. emoţional, existenţă vs. inexistenţă, axiome vs. minuni derivate, absolut vs. relativ, apărarea Rapidului la Nurnberg, şi Florin Sandu? Cu siguranţă tot cu tine, că doar n-am terminat discuţia aia. Poate că nici n-am început-o.

Cu cine o să mai cânt eu împreună, atât de prost că se sting felinarele din parc? Spuneţi-mi că tot cu voi.

Cine o să-mi mai amintească mie zilnic despre Mărgăritescu, Pulhac, Torrrrrrrje şi (malheureusement) Borcea? Spne-mi că tot tu.

Cine o să mai ţopăie pe toţi pereţii, să mă facă varză şi să mă dezamăgească atunci când nu-i cade netul? Spune-mi că tot tu. (Simt că am fost cam zgârcit la faza asta, dar pe de altă parte ai inventat cel mai tare cuvânt din limba română)

Cui o să-i mai zic eu cuvinte gen castor, aşijderea şi aidoma? Spune-mi că tot ţie. PS: Cred că în ăştia patru ani eşti singura persoană care m-a nimerit direct în faţă la fotbal. I guess it would have been a good wake up call, but it didn’t really work. Try harder next time!

Cine o să-mi mai zică de o mie de ori pe zi că îi e foame şi o să mă întrebe dacă vin la acţiune? Spune-mi că tot tu.

Cine o să-mi mai facă mie poze în timp ce fac poze în cele mai dubioase unghiuri şi să mă pozeze de nşpe ori cât mă lupt cu o bandă police line do not cross pentru că a vrut umflatu ăla? Spune-mi că tot tu. Ştiu, statistic vorbind s-a întâmplat o dată. We should do that more often.

Cine o să-mi mai ceară să dau la o parte o bandă police line do not cross pentru că are chef să facă o poză cu un tufiş? Spune-mi că tot tu.

Fraţilor, cred că nu v-am zis-o până acum, probabil pentru că mă bazam pe faptul că o ştiţi deja. Sunteţi cei mai tari!

Sper că n-am uitat pe nimeni. În caz că da, faceţi o reclamaţie şi îmi torn o basculantă cu cenuşă în cap, după care dau 1000 de beri/ciocolate.

Voie bună!

Un raţionament simplu

Românul care a furat întreaga flotă a ajuns preşedinte

şi politicienii italienii spun, mai mult sau mai puţin pe faţă, că românii sunt o ţară de hoţi

————————————-

Politicienii italienii au dreptate

Sigur, e un raţionament absolut eronat, dar cred că e de înţeles cum el poate să nu pară chiar aşa nerezonabil.

Din aceeaşi familie: ar trebui să ne întrebăm mai des cum am putea să-l explicăm pe Vanghelie unui extraterestru…sau unui neamţ.

Voie bună!

Câteva vorbe despre EURO

-Până unde crezi că vom ajunge la EURO?

-Unde să ajungem? În Elveţia

(un interviu, un pic mai demult)

E un cor al optimiştilor. La nivel naţional, toată lumea face planuri şi pronosticuri despre cum o să fim cei mai tari, o să-i batem pe toţi în grupă, o să fim surpriza turneului, poate o să luăm campionatul ca grecii. Caz în care primeşti şi o reducere dacă-ţi iei o plasmă.

De cealaltă parte, pesimiştii incurabili, zişi şi realişti, ne cam anunţă că am fi norocoşi să scăpăm cu un punct şi că pentru rezultate îţi trebuie să pui osul, nu să joci meciuri de pregătire împotriva lui Vucinic şi să te joci pe tobogane în Antalya. Şi ne mai spun, pe bună dreptate, că tot valul de optimism e ilogic, având în vedere grupa aia.

E bine că e o atmosferă relaxată, hai mă, fie ce-o fi, ce naiba, şi ei au două picioare, hai să vedem ce-o ieşi. E bine să ai încredere, dar e fundamental rău ca în faţa finalistelor ultimei Cupe Mondiale să fii încrezut.

Se poate, şi grecii au putut, dar pe lângă încredere şi un kil de bulan au avut şi o organizare impecabilă. Nu ştiu, v-am zis sau poate nu v-am zis, nu le am cu tehnico-tacticile şi oricum n-am văzut meciul cu Muntenegru, dar tind să-i dau dreptate lui Vochin că dacă ai probleme cu ei n-o să te simţi prea bine în faţa lui Benzema şi alte nume mai cunoscute (n-am inspiraţie nici cât să duc la capăt fraze clişeistice). Dar Piţi are moaca riguroasă a lui Renhagel, dacă se poate.

As a sidenote, pronosticul meu era că îi batem pe frnaceji şi facem egal cu olandejii. Dar rezultatele de genul ăsta apăreau când n-avea nimeni încredere în ele, în afară de mine. Şi eventual un grup de rebeli care se ascund în munţi. Aşa, slabe şanse…

As another sidenote, campionatul ăsta o să mă dezamăgească, cel puţin din punctul de vedere al naţionalei: ori ne apărăm cu disperare şi scoatem ceva rezultate, caz în care o să am un gust amar pentru modul în care le-am scos, ori jucăm deschis dar cu multă naivitate pe linia de fund, luăm goluri pe toate părţile şi mă dau cu capul de pereţi (pentru că media m-a făcut să am aşteptări de la o grupă de la care n-ar trebui să am. Voi sunteţi de vină. Umflaţilor!)

E posibil. Totul e posibil, doar trebuie o perspectivă lucidă. Doar Piţi ştie ce-o ieşi.

PS: Am impresia că am spus mai multe clişee şi truisme decât un articol mediu al lui Ioaniţoaia. Was it that bad?

Hai România!

Deci Gellu Naum rulz

Haven’t done this in a while. Sper ca de acum să vă servesc câte o poezică bună pe săptămână şi să mă ţină mai mult ca data trecută. Începem cu Gellu Naum, care rulz big time.

Crusta

de Gellu Naum

Oraşul avea o singură casă
casa avea o singură încăpere
încăperea avea un singur perete
peretele avea un singur ceas
ceasul avea o singură limbă

în tot acest timp copiii
creşteau şi puneau o singură întrebare
pe când adulţii nedumeriţi şi superbi
scădeau scădeau surâzând