Şi-un Maiden, că tot se apropie

Anunțuri

Leonid Dimov – Vis cu bufon

În laptele dimineţii aceste
Din oraşul climateric cu însuşiri alpestre
Au explodat ciudat prăjiturile din vitrină.
Zic ciudat, pentru că doar piereau într-un glob de lumină
De culoarea lor întunecată
Pentru prăjiturile de ciocolată,
Roz, cu scame de tăciuni
Pentru prăjiturile cu căpşuni,
Verzui şi galben un pic
Pentru prăjiturile cu fistic
Şi aşa mai departe.
Eu mă gândeam, bineînţeles, la moarte
Când a intrat sunând din clopoţei, pe rotile,
Bufonul unui rege mort cu zile,
Mort subit
Pe când plutea de plăcere printr-un veac văruit.
Dar să lăsăm gluma. Era
Bufonul nostru numai catifea
Şi pe dinăuntru şi pe dinafară,
Un vulpoi de cârpă cu coada uşoară.
Se mişca degeaba, exista fără să fie,
Era – dacă vreţi – o filozofie.
Toată lumea se făcea că nu-l ştie,
Că nu-l vede când se strâmba-n spate
Şi presăra boare tulbure pe linguriţele plate….
Am început atunci să mănânc în cascade
Cataifuri, baclavale, rulade,
Simţeam în juru-mi umede boturi,
Înghiţeam în neştire bezele, pişcoturi
Şi creşteam, mă umflam ca un aerostat
Cu bube dulci şi diabet zaharat,
Acolo în munţii limpezi în zarea zmeurie
La masa pătrată din cofetărie.

Ne-au bătut şi ăştia

Sportul Studenţesc a pierdut cu  1-0 amicalul de ieri după-amiază, din Italia, cu Reggiana AC. Golul l-a marcat Spadaccini, whoever that is. De înţeles, având în vedere că s-a rulat tot lotul, a jucat şi Gâscă. Şi oricum n-o să mă cramponez pentru amicale, care în ultimii ani ne-au ieşit, dar au fost urmate de sezoane şterseee, şterseee…

Iar am jucat în albastru. Vreau negru. Îmi lipseşte negrul. Fii în negru pentru Sportul! (Hei, se potriveşte şi cu starea de spirit)

În comparaţie, Progresul va juca un amical cu Fiorentina, şi meciul de prezentare îl au cu Catania. Pe noi nu ne vrea nici CF Predeal în amicale. Uof.

Haide Sportul!

Uite tragerea, nu e tragerea

Cică ieri, după tragerea la sorţi a programului din B, cineva s-a trezit că stai că parcă trebuia să punem echipele din acelaşi oraş să joace mai mereu una acasă şi cealaltă în deplasare. Şi dă-i şi schimbă tragerea, la două ore după cea iniţială.

În consecinţă, nu mai avem la Buftea în prima etapă, ci la Snagov. Primele 5 etape sunt cam la fel, doar cu meciurile amestecate între ele. Continuarea parcă e mai naşpetă. Să sperăm că ăsta-i programul final.

Etapa I, 16.08.2008
Dinamo II Bucureşti – Delta Tulcea
Aerostar Bacău – Ceahlăul P. Neamţ
FCM Câmpina – Progresul Bucureşti
FC Snagov – Sportul Studenţesc
Dunărea Giurgiu – FC Botoşani
Cetatea Suceava – FCM Bacău
Prefab Modelu – Forex Braşov
FC Buftea – Petrolul Ploieşti
CSM FC Ploieşti – Concordia Chiajna

Etapa a II-a
Delta Tulcea – Aerostar Bacău
Ceahlăul P. Neamţ – FCM Câmpina
Progresul Bucureşti – FC Snagov
Sportul Studenţesc – Cetatea Suceava
FC Botoşani – Prefab Modelu
FCM Bacău – Dunărea Giurgiu
Forex Braşov – FC Buftea
FC Petrolul – CSM FC Ploieşti
Concordia Chiajna – Dinamo II Bucureşti

Etapa a III-a
Dinamo II Bucureşti – Petrolul Ploieşti
Aerostar Bacău – Concordia Chiajna
FCM Câmpina – Delta Tulcea
Dunărea Giurgiu – Sportul Studenţesc
Cetatea Suceava – FC Snagov
Prefab Modelu – FCM Bacău
FC Buftea – FC Botoşani
CSM FC Ploieşti – Forex Braşov
Ceahlăul P. Neamţ – Progresul Bucureşti

Etapa a IV-a
FC Snagov – Dunărea Giurgiu
Delta Tulcea – Ceahlăul P. Neamţ
Progresul Bucureşti – Cetatea Suceava
Sportul Studenţesc – Prefab Modelu
FC Botoşani – CSM FC Ploieşti
FCM Bacău – FC Buftea
Forex Braşov – Dinamo II Bucureşti
Petrolul Ploieşti – Aerostar Bacău
Concordia Chiajna – FCM Câmpina

Etapa a V-a
Dinamo II Bucureşti – FC Botoşani
Aerostar Bacău – Forex Braşov
FCM Câmpina – Petrolul Ploieşti
Dunărea Giurgiu – Cetatea Suceava
Prefab Modelu – FC Snagov
FC Buftea – Sportul Studenţesc
CSM FC Ploieşti – FCM Bacău
Delta Tulcea – Progresul Bucureşti
Ceahlăul P. Neamţ – Concordia Chiajna

Etapa a VI-a
FC Snagov – FC Buftea
Cetatea Suceava – Prefab Modelu
Progresul Bucureşti – Dunărea Giurgiu
Sportul Studenţesc – CSM FC Ploieşti
FC Botoşani – Aerostar Bacău
FCM Bacău – Dinamo II Bucureşti
Forex Braşov – FCM Câmpina
Petrolul Ploieşti – Ceahlăul P. Neamţ
Concordia Chiajna – Delta Tulcea

Etapa a VII-a
Dinamo II Bucureşti – Sportul Studenţesc
Aerostar Bacău – FCM Bacău
FCM Câmpina – FC Botoşani
Prefab Modelu – Dunărea Giurgiu
FC Buftea – Cetatea Suceava
CSM FC Ploieşti – FC Snagov
Delta Tulcea – Petrolul Ploieşti
Ceahlăul P. Neamţ – Forex Braşov
Concordia Chiajna – Progresul Bucureşti

Etapa a VIII-a
FC Snagov – Dinamo II Bucureşti
Dunărea Giurgiu – FC Buftea
Cetatea Suceava – CSM FC Ploieşti
Progresul Bucureşti – Prefab Modelu
Sportul Studenţesc – Aerostar Bacău
FC Botoşani – Ceahlăul P. Neamţ
FCM Bacău – FCM Câmpina
Forex Braşov – Delta Tulcea
Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna

Etapa a IX-a
Dinamo II Bucureşti – Cetatea Suceava
Aerostar Bacău – FC Snagov
FCM Câmpina – Sportul Studenţesc
FC Buftea – Prefab Modelu
CSM FC Ploieşti – Dunărea Giurgiu
Delta Tulcea – FC Botoşani
Ceahlăul P. Neamţ – FCM Bacău
Petrolul Ploieşti – Progresul Bucureşti
Concordia Chiajna – Forex Braşov

Etapa a X-a
FC Snagov – FCM Câmpina
Dunărea Giurgiu – Dinamo II Bucureşti
Cetatea Suceava – Aerostar Bacău
Prefab Modelu – CSM FC Ploieşti
Progresul Bucureşti – FC Buftea
Sportul Studenţesc – Ceahlăul P. Neamţ
îFC Botoşani – Concordia Chiajna
FCM Bacău – Delta Tulcea
Forex Braşov – Petrolul Ploieşti

Etapa a XI-a
Dinamo II Bucureşti – Prefab Modelu
Aerostar Bacău – Dunărea Giurgiu
FCM Câmpina – Cetatea Suceava
CSM FC Ploieşti – FC Buftea
Delta Tulcea – Sportul Studenţesc
Ceahlăul P. Neamţ – FC Snagov
Forex Braşov – Progresul Bucureşti
Petrolul Ploieşti – FC Botoşani
Concordia Chiajna – FCM Bacău

Etapa a XII-a
FC Snagov – Delta Tulcea
Dunărea Giurgiu – FCM Câmpina
Cetatea Suceava – Ceahlăul P. Neamţ
Prefab Modelu – Aerostar Bacău
FC Buftea – Dinamo II Bucureşti
Progresul Bucureşti – CSM FC Ploieşti
Sportul Studenţesc – Concordia Chiajna
FC Botoşani – Forex Braşov
FCM Bacău – Petrolul Ploieşti

Etapa a XIII-a
Dinamo II Bucureşti – CSM FC Ploieşti
Aerostar Bacău – FC Buftea
FCM Câmpina – Prefab Modelu
Delta Tulcea – Cetatea Suceava
Ceahlăul P. Neamţ – Dunărea Giurgiu
FC Botoşani – Progresul Bucureşti
Forex Braşov – FCM Bacău
Petrolul Ploieşti – Sportul Studenţesc
Concordia Chiajna – FC Snagov

Etapa a XIV-a
Dinamo II Bucureşti – Progresul Bucureşti
FC Snagov – Petrolul Ploieşti
Dunărea Giurgiu – Delta Tulcea
Cetatea Suceava – Concordia Chiajna
Prefab Modelu – Ceahlăul P. Neamţ
FC Buftea – FCM Câmpina
CSM FC Ploieşti – Aerostar Bacău
Sportul Studenţesc – Forex Braşov
FCM Bacău – FC Botoşani

Etapa a XV-a
Aerostar Bacău – Dinamo II Bucureşti
FCM Câmpina – CSM FC Ploieşti
Delta Tulcea – Prefab Modelu
Ceahlăul P. Neamţ – FC Buftea
Progresul Bucureşti – FCM Bacău
FC Botoşani – Sportul Studenţesc
Forex Braşov – FC Snagov
Petrolul Ploieşti – Cetatea Suceava
Concordia Chiajna – Dunărea Giurgiu

Etapa a XVI-a
Dinamo II Bucureşti – FCM Câmpina
Aerostar Bacău – Progresul Bucureşti
FC Snagov – FC Botoşani
Dunărea Giurgiu – Petrolul Ploieşti
Cetatea Suceava – Forex Braşov
Prefab Modelu – Concordia Chiajna
FC Buftea – Delta Tulcea
CSM FC Ploieşti – Ceahlăul P. Neamţ
Sportul Studenţesc – FCM Bacău
Etapa a XVII-a
FCM Câmpina – Aerostar Bacău
Delta Tulcea – CSM FC Ploieşti
Ceahlăul P. Neamţ – Dinamo II Bucureşti
Progresul Bucureşti – Sportul Studenţesc
FC Botoşani – Cetatea Suceava
FCM Bacău – FC Snagov
Forex Braşov – Dunărea Giurgiu
Petrolul Ploieşti – Prefab Modelu
Concordia Chiajna – FC Buftea.

Haide Sportul!

Şi se stabili şi programul

Şi îi luă ceva timp să se târască până la mine. Prima etapă, pe 16 august, cu Buftea. E bine din punctul de vedere al  grătarelor, cred. Plus Snagov pe 13 septembrie, latura turistică a deplasărilor ar părea asigurată. Mă întreb dacă ăştia au raţe şi alte cele zburdând prin tribune, între spectatori.

Începutul pare chiar foarte uşor, mi-e să nu ni-l facem mai greu în stilul bine cunoscut. Cel mai greu meci din primele cinci e cu Modelu, pe 23 august, dar avem o tradiţie în a o brânzi cu nou-promovatele (plus cu Modelu), deci se poate să nu fie chiar aşa simplu. Vom vedea.

Progresul-Petrolul-Dinamo II arată ca o serie naşpetă de meciuri, şi pe atunci, prin octombrie-noiembrie, e greul. Deci avem ocazia să intrăm treptat în sezon, avem timp să ne „încălzim”, totul e să profităm. Uite programul complet:
Etapa I, 16 august
Cetatea Suceava – Forex Braşov
FC Snagov – FC Botoşani
Delta Tulcea – Poiana Câmpina
Dunărea Giurgiu – Dinamo II Bucureşti
CSM FC Ploieşti – Progresul Bucureşti
FCM Bacău – Petrolul Ploieşti
FC Buftea – Sportul Studenţesc Bucureşti
Prefabricate Modelu – Ceahlăul Piatra-Neamţ
Aerostar Bacău – Concordia Chiajna

Etapa a II-a, 23 august
Forex Braşov – FC Snagov
FC Botoşani – Delta Tulcea
Poiana Câmpina – Dunărea Giurgiu
Dinamo II Bucureşti – FCM Bacău
Progresul Bucureşti – FC Buftea
Petrolul Ploieşti – CSM FC Ploieşti
Sportul Studenţesc Bucureşti – Prefabricate Modelu
Ceahlăul Piatra-Neamţ – Aerostar Bacău
Concordia Chiajna – Cetatea Suceava

Etapa a III-a, 30 august
Cetatea Suceava – Ceahlăul Piatra-Neamţ
FC Snagov – Concordia Chiajna
Delta Tulcea – Forex Braşov
CSM FC Ploieşti – Dinamo II Bucureşti
FCM Bacău – Dunărea Giurgiu
FC Buftea – Petrolul Ploieşti
Prefabricate Modelu – Progresul Bucureşti
Aerostar Bacău – Sportul Studenţesc Bucureşti
FC Botoşani – Poiana Câmpina

Etapa a IV-a, 6 septembrie
Dunărea Giurgiu – CSM FC Ploieşti
Forex Braşov – FC Botoşani
Poiana Câmpina – FCM Bacău
Dinamo II Bucureşti – FC Buftea
Progresul Bucureşti – Aerostar Bacău
Petrolul Ploieşti – Prefabricate Modelu
Sportul Studenţesc Bucureşti – Cetatea Suceava
Ceahlăul Piatra-Neamţ – FC Snagov
Concordia Chiajna – Delta Tulcea

Etapa a V-a, 13 septembrie
Cetatea Suceava – Progresul Bucureşti
FC Snagov – Sportul Studenţesc Bucureşti
Delta Tulcea – Ceahlăul Piatra-Neamţ
CSM FC Ploieşti – FCM Bacău
FC Buftea – Dunărea Giurgiu
Prefabricate Modelu – Dinamo II Bucureşti
Aerostar Bacău – Petrolul Ploieşti
Forex Braşov – Poiana Câmpina
FC Botoşani – Concordia Chiajna

Etapa VI-a, 20 septembrie
Dunărea Giurgiu – Prefabricate Modelu
FCM Bacău – FC Buftea
Poiana Câmpina – CSM FC Ploieşti
Dinamo II Bucureşti – Aerostar Bacău
Progresul Bucureşti – FC Snagov
Petrolul Ploieşti – Cetatea Suceava
Sportul Studenţesc Bucureşti – Delta Tulcea
Ceahlăul Piatra-Neamţ – FC Botoşani
Concordia Chiajna – Forex Braşov

Etapa a VII-a, 27 septembrie
Cetatea Suceava – Dinamo II Bucureşti
FC Snagov – Petrolul Ploieşti
Delta Tulcea – Progresul Bucureşti
FC Buftea – CSM FC Ploieşti
Prefabricate Modelu – FCM Bacău
Aerostar Bacău – Dunărea Giurgiu
Forex Braşov – Ceahlăul Piatra-Neamţ
FC Botoşani – Sportul Studenţesc Bucureşti
Concordia Chiajna – Poiana Câmpina

Etapa a VIII-a, 4 octombrie
Dunărea Giurgiu – Cetatea Suceava
CSM FC Ploieşti – Prefabricate Modelu
FCM Bacău – Aerostar Bacău
Poiana Câmpina – FC Buftea
Dinamo II Bucureşti – FC Snagov
Progresul Bucureşti – FC Botoşani
Petrolul Ploieşti – Delta Tulcea
Sportul Studenţesc Bucureşti – Forex Braşov
Ceahlăul Piatra-Neamţ – Concordia Chiajna

Etapa a IX-a, 11 octombrie
Cetatea Suceava – FCM Bacău
FC Snagov – Dunărea Giurgiu
Delta Tulcea – Dinamo II Bucureşti
Prefabricate Modelu – FC Buftea
Aerostar Bacău – CSM FC Ploieşti
Forex Braşov – Progresul Bucureşti
FC Botoşani – Petrolul Ploieşti
Ceahlăul Piatra-Neamţ – Poiana Câmpina
Concordia Chiajna – Sportul Studenţesc Bucureşti

Etapa a X-a, 18 octombrie
Dunărea Giurgiu – Delta Tulcea
CSM FC Ploieşti – Cetatea Suceava
FCM Bacău – FC Snagov
FC Buftea – Aerostar Bacău
Poiana Câmpina – Prefabricate Modelu
Dinamo II Bucureşti – FC Botoşani
Progresul Bucureşti – Concordia Chiajna
Petrolul Ploieşti – Forex Braşov
Sportul Studenţesc Bucureşti – Ceahlăul Piatra-Neamţ

Etapa a XI-a, 25 octombrie
Cetatea Suceava – FC Buftea
FC Snagov – CSM FC Ploieşti
Delta Tulcea – FCM Bacău
Aerostar Bacău – Prefabricate Modelu
Forex Braşov – Dinamo II Bucureşti
FC Botoşani – Dunărea Giurgiu
Sportul Studenţesc Bucureşti – Poiana Câmpina
Ceahlăul Piatra-Neamţ – Progresul Bucureşti
Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti

Etapa a XII-a, 1 noiembrie
Dunărea Giurgiu – Forex Braşov
CSM FC Ploieşti – Delta Tulcea
FCM Bacău – FC Botoşani
FC Buftea – FC Snagov
Prefabricate Modelu – Cetatea Suceava
Poiana Câmpina – Aerostar Bacău
Dinamo II Bucureşti – Concordia Chiajna
Progresul Bucureşti – Sportul Studenţesc Bucureşti
Petrolul Ploieşti – Ceahlăul Piatra-Neamţ

Etapa a XIII-a, 8 noiembrie
Cetatea Suceava – Aerostar Bacău
FC Snagov – Prefabricate Modelu
Delta Tulcea – FC Buftea
Forex Braşov – FCM Bacău
FC Botoşani – CSM FC Ploieşti
Progresul Bucureşti – Poiana Câmpina
Sportul Studenţesc Bucureşti – Petrolul Ploieşti
Ceahlăul Piatra-Neamţ – Dinamo II Bucureşti
Concordia Chiajna – Dunărea Giurgiu

Etapa a XIV-a, 15 noiembrie
Cetatea Suceava – Poiana Câmpina
Dunărea Giurgiu – Ceahlăul Piatra-Neamţ
CSM FC Ploieşti – Forex Braşov
FCM Bacău – Concordia Chiajna
FC Buftea – FC Botoşani
Prefabricate Modelu – Delta Tulcea
Aerostar Bacău – FC Snagov
Dinamo II Bucureşti – Sportul Studenţesc Bucureşti
Petrolul Ploieşti – Progresul Bucureşti

Etapa a XV-a, 22 noiembrie
FC Snagov – Cetatea Suceava
Delta Tulcea – Aerostar Bacău
Forex Braşov – FC Buftea
FC Botoşani – Prefabricate Modelu
Poiana Câmpina – Petrolul Ploieşti
Progresul Bucureşti – Dinamo II Bucureşti
Sportul Studenţesc Bucureşti – Dunărea Giurgiu
Ceahlăul Piatra-Neamţ – FCM Bacău
Concordia Chiajna – CSM FC Ploieşti

Etapa a XVI-a, 29 noiembrie
Cetatea Suceava – Delta Tulcea
FC Snagov – Poiana Câmpina
Dunărea Giurgiu – Progresul Bucureşti
CSM FC Ploieşti – Ceahlăul Piatra-Neamţ
FCM Bacău – Sportul Studenţesc Bucureşti
FC Buftea – Concordia Chiajna
Prefabricate Modelu – Forex Braşov
Aerostar Bacău – FC Botoşani
Dinamo II Bucureşti – Petrolul Ploieşti

Etapa a XVII-a, 6 decembrie
Delta Tulcea – FC Snagov
Forex Braşov – Aerostar Bacău
FC Botoşani – Cetatea Suceava
Poiana Câmpina – Dinamo II Bucureşti
Progresul Bucureşti – FCM Bacău
Petrolul Ploieşti – Dunărea Giurgiu
Sportul Studenţesc Bucureşti – CSM FC Ploieşti
Ceahlăul Piatra-Neamţ – FC Buftea
Concordia Chiajna – Prefabricate Modelu

Aberaţii updatate

Am adăugat asta pe lista de aberaţii, unde îi era locul de mult. O să mai lucrez la dânsul, să fac adăugirile şi completările şi extinderile şi extensiile la care mă gândeam, după ce îmi amintesc care erau alea, deci ţineţi aproape.

Voie bună!

Vechituri la Sportul.

Că noutăţi nu le pot spune. Tocmai scrisesem o chestie uriaşă în care mă plâng că la Sportul a venit un antrenor de 26 de ani, după care am observat cuvântul „secund”. Dar totuşi, antrenor, fie şi secund, la 26 de ani? Îi cresc direct pe bancă?

Gabriel Manu îl cheamă şi a fost secundul lui Liviu Ciubotariu la Otopeni. În dulcele stil românesc, după ce echipa a promovat cu ei pe bancă au fost daţi afară, ba Ciobotariu a ajuns chiar în Liga a III-a, la Internaţional Piteşti.

M-am liniştit că n-avem principal de 26 de ani, dar mă nelinişteşte că îl avem tot pe Falub. Dacă nu-l aveam, mă plângeam că iar s-a schimbat, deh, nimic nu mă mulţumeşte. În general respect şi admir atitudinea de ardelean împăciuitor şi placid ca o oaie, dar nu e bine să fii oaie când ai de-a face cu o ditamai cireada de boi (sunt dur, dar să mor eu de-am văzut puţină voinţă tot sezonul)

Băjeţii au fost puţin în cantonament prin Poiană şi pleacă în Italia. Urmează un amical cu Reggiana (serie C2, adică a 4-a) miercuri şi un meci cu o echipă de tineret a Japoniei, ceva mai încolo.

Pare că n-avem nici un obiectiv. De ce să mai pui, că oricum am fi fost departe de el? În acest sezon, Sportul Studenţesc îşi propune să…existe. Hai, că poate asta ne iese. Dumnezeu cu mila.

Azi s-au stabilit seriile din B şi mâine (adică azi, la momentul în care citeşti asta) se trage şi programul. Două echipe din Ploieşti şi două din Bacău. În continuare, se cumpără şi se vând locuri ca la piaţă. Cică Lotus Băile Felix au căutat cu bestialitate un cumpărător de-a lungul verii şi au găsit pe Aerostar Bacău. Două deplasări în Bucureşti (Progresul, DInamo II), trei pe-aproape (Buftea, Chiajna, Snagov). Multe echipe din Moldova, concentrând foarte puţină valoare. Deplasări lungi şi picioare rupte, că aşa e-n viaţă (ăsta nu a fost un atac la adresa moldovenilor, doar la adresa non-talentului echipelor de pe-acolo jos-numite)

Seria I arată aşa:
Aerostar Bacău (a concesiat loc de la Lotus Felix), FCM Bacău, FC Botoşani, Forex Braşov, FC Dinamo II Bucureşti, FC Progresul Bucureşti, FC Sportul Studenţesc Bucureşti, CS Buftea (promovată la baraj), FCM Câmpina, Concordia Chiajna, Dunărea Giurgiu, Prefabricate 2005 Modelu, FC Ceahlăul Piatra-Neamţ (retrogradată din Liga I), CSM FC Ploieşti (promovată direct din Liga a III-a, seria a III-a), SC FC Petrolul Ploieşti, FC Snagov (promovată direct din Liga a III-a, seria a II-a), Cetatea Suceava (promovată direct din Liga a III-a, seria I), Delta Tulcea.

Haide Sportul!

Câteva gânduri despre facultăţi

-Auzi bă, ce naiba e aia inginerie electrică?

-Nu e aia la care suntem noi?

-Nu, mah

-Dar noi la care suntem?

-Electrotehnică

-Şi nu-i tot aia?

-Nu

(Discuţie în metrou)

E perioadă de înscrieri şi alte cele, şi uite câteva aberaţii ce mi-au trecut prin cap/suflet vizavi de tot:

  • Holurile facultăţilor arată ca nişte grote, catacombe, peşteri, şi alte asemenea edificii. Cu cât mai tehnică va fi facultatea, cu atât mai mult arhitectura ei se va apropia de a refuza total conceptul de lumină.
  • Există specimene care seamănă mai mult cu nişte vaci bipede şi în cazul cărora te întrebi cum îşi pot susţine propria greutate, în contra oricăror reguli de anatomie sau bun simţ. Ce-are asta cu facultatea? E o concluzie la care am ajuns cât aşteptam la notar, la legalizări.
  • Oamenii pe care-i întrebi de o facultate sau alta tind să presupună că nu eşti bucureştean. Aparent, faptul că eşti din Bucureşti înseamnă că trebuie să-ţi poţi găsi drumul spre orice facultate din oraşul ăsta. (Precizare: nu, bre, nu mă refer la Universitate, că nu-s aşa varză, ba chiar am avut ocazia să-i explic cuiva „Ăăă..Universitatea e chestia din spatele nostru”) (Precizare 2: Nu, bre, nu mă uitasem pe hartă în prealabil, era live şi fără prompter)
  • Site-urile facultăţilor conţin un volum mare de linkuri, cuvinte, vorbe, chestii, trestii şi aproape zero informaţie. E absolut uluitor câte cuvinte reuşesc să înghesuie în atât de puţine date utile
  • Oamenii ăştia nu sunt în stare să facă nişte poze care să le pună instituţia într-o lumină cât de cât OK nici pentru site-ul oficial. Inclusiv la pozele din laboratoare, care includ studenţi. Le este imposibil să strângă suficienţi fraieri mulţumiţi de facultate sau să-i ameninţe până în punctul în care să pară interesaţi/fericiţi pentru 0.3 secunde, cât apasă domnul fotograf pe buton. Nu ştiu dacă e de bine sau de rău.
  • Facultatea de Matematică şi Informatică se laudă cu „Probabil singurul site al unei facultati de stat din Romania, actualizat 24h din 24h”. Pure class bullshit. Poate nu vor să spună ce spun şi există o urmă de inteligenţă în mesaj, sau poate e pure class bullshit. Aceeaşi oameni se laudă cu „– Site ce se conformeaza 99% recomandarilor de standard W3C –„. Dacă e 99% valid, înseamnă că e invalid, madăfacăre! Validatorul dă o eroare pentru homepage, so not bad at all.
  • Cică la facultatea de filozofie e în ordine să fi puţin ciudat. Ah, mi-am ratat vocaţia.
  • Facultatea de sociologie include harta şi RATB-ul direct pe pagina principală. Respect! Din păcate, la data scrierii acestor rânduri, pagina dă o mare eroare.
  • Primele cuvinte care-ţi sar în ochi cum ajungi pe pagina facultăţii de jurnalism sunt „Meditaţii gratuite pentru admiterea 2008″. Nu vă aşteptaţi la meditaţii în sensul clasic, e un forum unde se pun subiecte tip admitere şi tu îţi poţi posta tentativele de rezolvare, dar subsemnatului i se pare şi aşa deestul de tare. În schimb, îţi va lua câteva secole până să te gândeşti că ai şanse la o hartă apăsând pe „contact”, cel puţin dacă eşti eu.
  • Judecând după testele online ale ASE-ului, economia mi-ar ieşi. Asta fără să fi depus vreun efort în sensul ăsta. Iar orele de economie din a 11-a mi le petreceam, normal, cu X şi 0 şi alte activităţi creative. Dar grosul întrebărilor mi se par de mare bun simţ, ceea ce mă surprinde..pentru o facultate..în România. În schimb, matematica mă rupe.
  • Vizavi de înscriere. Faptul că m-am născut este atestat şi prin buletin, dacă nu direct prin faptul că sunt într-o sală cu un dosar-plic cu o tonă de acte în mână. Nu există informaţie din certificatul de naştere care să nu se găsească şi în buletin. Mi le cer pe ambele ca să fie siguri că e adevărata mea identitate? De ce m-aş înscrie la facultate sub alt nume? Şi cum aş putea face asta, fără să se prindă respectivul? (Aş avea nevoie să-i fur diploma de bac, totuşi). Sunt mârlani.
  • Formularul de înscriere mă întreabă de starea civilă, telefonul mobil şi email. Încă puţin până la numărul de la pantofi. 42, pentru amatorii de statistică. Plus codul poştal. Eu nu-mi  ştiu codul poştal. E cineva care chiar foloseşte codurile astea la ceva sau ele există doar ca să te enerveze când completezi formulare?
  • Nu e nevoie să scriu pe dosar numele facultăţii la care dau pentru că dosarul e stocat la facultatea la care dau, iar aceeaşi informaţie, împreună cu celelalte pe care m-au pus să le mai scriu pe dânsul, se găseşte în primul document dintr-însul, fişa de înscriere.
  • Nu insist pe asta, să nu mă faceţi zgârciob, dar faptul că trebuie să plăteşti o sumă nu chiar modică pentru a te deplasa până la facultate şi a scrie obsesiv aceleaşi informaţii de 2 ori în 2 părţi pentru că aşa a vrut o secretară istorică, într-un dosar cu 7000 de documente, pentru că aşa vrea o metodologie isterică. Dar astea suportă preţul xeroxării unei foi cu subiecte scrisă de mână, că doar e facultate de indormatică.
  • Este evident că la pub.ro ar trebui să fie un pub, nu o facultate care se abreviază UPB. Sau ar trebui să fie ceva despre publicitate, cel mult. Really, statistic, lexicografic, fizic şi electrotehnic vorbind, UPB şi PUB sunt acronime diferite. Dar pare-se că cu cât e mai tehnică universitatea, c u atât mai mult începi să confunzi prescurtările între ele. În mod interesant, upb.ro redirecţionează spre pub.ro. You have UPB. Give PUB back to the people!
  • Nu am încredere în clădirile care au un OZN pe acoperiş. Cu aceasta se deschide şi se închide discuţia despre Poli. Îmi pot imagina acoperişul ăla luându-şi zborul noaptea, în căutare de victime, pentru că în lipsa sângelui uman se va deteriora sub influenţa nefastă a soarelui nostru. Cum poţi avea încredere în aşa ceva?
  • Într-o broşură adresa de e-mail a Politehnicii e dată ca adresa de mail de la Poli a Ecaterinei Andronescu. That’s what I call Fidel Castro.

Acum o să am coşmaruri cu OZN-ul de la Poli. Noapte bună!

Lume nouă în blogroll

Nadia bate câmpii. Răzvan la fel.

Nadia şi-a petrecut toată viaţa în Bucureşti. Răzvan, tot aşa ceva.

Nadia are ca pasiuni statul degeaba şi autocompătimirea. Răzvan, aşijderea.

Nadia se uită la semnul pe care scrie „aici se eliberează paşapoarte pentru persoanele de peste 60 de ani” şi se întreabă dacă acolo se eliberează paşapoarte pentru persoanele de peste 60 de ani. În comparaţie, Răzvan se uită la semnul pe care scrie „cartelele de metrou se vând la cabină” şi mai stă câteva minute la coadă la ghişeu, întrebându-se dacă n-ar fi bine să meargă la cabină.

Nadia se declară enervată de mulţimile mai mari de vreo 4 persoane. Răzvan subscrie din plin.

Şi de-asta Răzvan citeşte şi recomandă călduros bătăile de câmpi ale Nadiei.