Zeiţa Fortuna şi piticii din grădină

Nu  vă faceţi griji, ăsta nu mai e cu Sportul, dar tot cu fotbal.

Aţi observat că, de câte ori merge ceva prost, vor apărea doi-trei-23 de milioane de oameni care să spună chestii gen „Zeiţa Fortuna n-a fost cu noi”, „Dumnezeu n-a fost român” etc. Cei mai modeşti vor accepta faptul că Dumnezeu are treburi mai importante şi vor spune că zeii fotbalului n-au fost de partea noastră. Nu sunt sigur dacă zeii fotbalului nu sunt şi ei în concediu, şi oricum nu-s prea preocupaţi de campionatul numărul 35 din lume, imediat după Maroc.

Un caz, în care sunt ceva mai acceptabile, dar tot de neînghiţit uneori, expresiile de mai sus este cel al tragerilor la sorţi. Norocul joacă un rol, şi încă unul important. Dar dacă, de exemplu, eşti la primul sezon în Europa şi îţi pică o echipă mai greoaie, este întru totul problema ta că n-ai coeficient şi că nu eşti cap de serie şi că ai adversari grei. Dacă eşti cap de serie dar te pici că bleh mie de ce mi-a picat adversarul ăsta că sunt favorit vreau ceva mai uşooor … poate că nici nu meritai să fi cap de serie? Either way, e problema ta, e statutul tău, e condiţia ta, trebuie să ţi-o asumi şi să nu te mai smiorcăi. Că poate sistemul de capi de serie nu e fantastic, e altă discuţie. Ăsta e sistemul care se foloseşte. Ghinion.

Uneori, se mai întâmplă şi fenomenul invers. „Vezi fraate, noi jucăm cu Benfica! [bătăi puternice cu pumnii-n piept]”. Da. Mă bucur că jucaţi cu Benfica. Sunt încântat de faptul că mişcarea unor bile într-un castron a făcut ca voi să jucaţi cu Benfica şi sunt sigur că aţi depus deosebite eforturi în sensul ăsta. Dacă o spuneai la modul „Vezi frate noi am ajuns în faza aia şi am mai şi jucat cu Benfica şi nu ne-am făcut deloc de cacao” fraza ar merita să mă uit la ea altfel decât ca un porc ironic. Dar aşa…

Dar acum aş vrea să cobor din paranteza asta, care a ajuns mai lungă decât plănuisem, înspre meandrele concretului. Ieri, adică alaltăieri, adică vineri, 1 august, a avut loc o tragere la sorţi de-asta. Turul 3 preliminar din Liga Campionilor, turul 2 preliminar din Cupa UEFA.

Steaua a picat cu Galatasaray, primul adversar comparabil din ultimii câţiva ani. Ca prestigiu, pretenţii, popularitate în zonă, istorie recentă şi mai puţin recentă. (Totuşi, dacă ne uităm la ultimii ani, cred că steaua Galatei (ugh, oribil joc de cuvinte, n-am vrut, nu mai fac) a cam apus vizavi de Champions League). La lot mai negociem mai încolo. Din fericire, nu ştiu dacă în tabăra Stelei au apărut reacţii ca cele de mai sus. În mod ciudat, am reuşit să mă ţin departe de declaraţiile ciobanului şi ale „experţilor” ziarişti-disecători-becalişti care, de câte ori îi cade lui Rădoi un fir de păr, bagă un breaking news. Şi chiar vreme de două zile. Şi de cele ale jucătorilor, deşi asta nu m-a deranjat, cum ei tind (mă rog, pe alocuri) să fie lucizi. Singurele chestii pe tema asta au fost un montaj cu Hagi la Galata, irelevant, decât poate din punct de vedere sentimental, şi câteva vorbe de la Gigi Mulţescu, care nu intră în categoriile de mai sus, cum deţine bun simţ. Probabil de-asta a lucrat mai mult afară. La turci.

Dar întrerupem aceste stelisme pentru o echipă care tinde să fie pusă după marea dudă roş-albastră, deşi un rezultat recent ne trage de mânecă şi ne face să nu mai fim aşa siguri. ŞI nu-i singurul.

FC Vaslui- Metalurg Liepaja

Liepaja e o echipă din ţările baltice, poate Letonia, poate Lituania, lene să verific. Au un relativ succes la ei în campionat, prind Europa des. Un adversar absolut comparabil. Îmi place tragerea asta, nici Real Madrid, nici Dudelange, adversari de valori apropiate, ca să ştim şi noi exact pe unde stăm. De bătut cu puţină voinţă şi un băiat de-ăla impronunţabil din atac mai în formă (sper că în atac erau ăia impronunţabili)

Liepaja ăştia au mai trecut prin România, la o dublă cu Dinamo, într-o fază asemănătoare, acum câţiva ani. Nu părea că ştiu mare lucru şi dacă mai ţin minte bine au ieşit două meciuri de-alea, blajine, câştigate uşor de dinamovişti, care nu prea s-au ostenit. Cu puţine emoţii la retur, dar destul de uşor per ansamblu. Revenim la..

Steaua – Galatasaray

Nu mă impresionează un columbian apărut ca ciuperca după ploaie pe-un preţ egal cu… preţurile tuturor celorlalţi jucători care se vând în România. Nu mă impresionează unul, nu mă impresionează doi, nu mă impresionează 20, nu mă impresionează un milion, puteţi înlocui columbian cu orice naţionalitate, puteţi să spuneţi că-i noul Maradona, tot nu mă impresionează. Asta legat nu numai de Steaua, dar de politicile de transferuri de peste tot. Mult şi ieftinior, cu calitatea vedem mai încolo. Singurii oameni notabili la Steaua mi se par Zapata, când nu-i complet paralel cu traiectoria mingii, Rădoi, că se bate mult, dar de multe ori şi la propriu, şi Goian, că-i mare, dar ăsta se ceartă cu ciobanul. Galatasaray are opt jucători din naţională, care naţională nu-i chiar de colo, plus Kewell, proaspăt transferat. Trebuie să mai spun ceva?

Oricum o să spun, ca să mă mai leg o dată de transferuri, că tot am făcut o mega-polologhie: ăsta exemplu de jucător experimentat de afară. Kewell. De ce nu-şi cumpără şi românaşii un Kewell? Bine, ăsta s-a dus, dar ca el s-or mai găsi câţiva.

Fie ca zeii fotbalului, Socrates, Catenaccio şi Gioconda din Titan, să vă călăuzească fiecare pas prin această lume crudă. Voie bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s