Sportul Studenţesc – Cetate(a) Suceava 2-0

E dimineaţă. Razele calde ale soarelui mă încălzesc, de afară se aud păsărele ciripind, eu mă întorc de colo colo în pat, având pe faţă un zâmbet inexplicabil, şi încerc, ca adeseori pe la orele astea, să mă culc la loc, spunându-mi că am dormit puţin şi probabil în curând o să sune ceasul, deci trebuie să profit de timpul pe care îl mai am. Da’ chiar, cât o fi ceasul? Mă întorc pe partea cealaltă şi mă uit la fostul meu ceas de mână, actualmente uşor dezmembrat. Mă uit la ceas şi el se uită la mine şi-mi spune sec 10:46. Ce, ce, ce, ce? Mă uit şi la mobil, cel care avea responsabilitatea să mă trezească în această mirifică dimineaţă, care îmi spune şi el, pe acelaşi ton, 10:46. Ouch.

După câteva secunde de ”WTF dude?” şi o perioadă mai lungă în care înjur ceasul, pe mine şi pe dobitocul care a pus meciurile din B la 11, încerc să salvez ce se mai poate. Jumate de oră mai încolo sunt la metrou, unde murmur încontinuu “Haide! Haide!” şi mă auto-înjur pentru că mi-a luat jumate de oră să mă târâi din casă. Îmi îndes căştile în urechi. Mic dialog intern: “-Am ceva nervos pe-aici? -Nu cred -Atunci, dă-i shuffle şi Dumnezeu cu mila”, după care drăcovenia începe să-mi servească piese liniştito-ambientale. Mai bine, pentru că ăsta a fost un meci cu care se potriveşte starea de floricele pe câmpii.

Grozăveşti, mereu fermecător

Grozăveşti, mereu fermecător

Zece minute de la Grozăveşti la stadion. Nu-i chiar de record mondial, dar s-ar putea să fie un personal best. Ajung la pauză şi înţeleg că-i 1-0 pentru noi, după o repriză solidă, dar nici ei nu-s desculţi. Centrare Curelea, cap Ferfelea din plonjon, plus încă o ocazie la care un fundaş de-al lor a scos mingea de pe linie. Ambele pe final, deci trebuia să mă mai grăbesc puţin şi le prindeam. În rest, să vă povestească repriza a doua cine a văzut-o.

După pauză au venit câteva atacuri şi ocazii mai mărunţele de-o parte şi de alta, dar ei s-au potolit repede. Noi, câteva centrări periculoase la care, dacă punea cineva caul, mingea era în poartă. Varga în vervă, aleargă, centrează, se zbate, tot tacâmul. La un moment dat e aproape de accidentare după ce respinge o minge din foarfecă în apărare, dar îşi revine. Cazan, peste forma cu care ne-a obişnuit. Apărarea solidă, plasament bun, multă încredere. Patriche scoate tot, iar când nu scoate nici el, nici vreun coleg din defensivă, îl avem pe Samoilă, care e portar. În sfârşit.

Stângă intră în locul lui Posto şi arată ca un jucător mai.. nu ştiu, echilibrat decât sezonul trecut. În sensul că în continuare e foarte bătăios şi poate uşor individualist, dar pare că ştie să-şi conserve mai bine energia. Sau poate e doar faptul că azi chiar i-a ieşit, nu ştiu, dar în orice caz e de bine. Într-o fază trece de trei fundaşi adverşi, după care trage însă slab, drept pe direcţia portarului. Mai trec câteva minute şi iarăşi întoarce doi apărători, dar din nou şutul dezamăgeşte. Însă e un progres evident.

Şi aici vine cel mai nesimţit moment pe care mi-a fost dat să-l văd pe un stadion. Bine, sunt proaspăt, deci poate o să văd şi mai rele, dar mă îndoiesc. Aut pentru Sportul, undeva la 20 de metri de poarta Sucevei. Jucătorul de la Suceava nu-i dă mingea celui de la noi, care ia alta de la băiatul de mingi şi bate. Între timp, ăsta de la Suceava vine cu mingea în mână şi o lasă în teren. Arbitrul nu vede că-s două mingi (sau se face) şi atacul continuă. Mi se pare că cineva a vrut să dea mingea afară, dar nesimţitul de la Suceava a fost mai rapid şi a şutat-o spre locul unde se mutase acţiunea, cu tot cu adevărata minge. Arbitrul se face în continuare că nu vede, faza se termină cu un şut care vâjâie pe lângă vinclu, iar suceveanul nostru vesel primeşte galben. Pentru momente ca ăsta ar trebui introdusă pedeapsa capitală în fotbal.

Mai departe meciul a cam degenerat într-o serie de hârjoneli, lovituri libere, vaiete, galbene, simulări jenibile, faulturi fără minge, bătăi şi negri, şi de-o parte, şi de alta, dar parcă tot ei au fost mai mârlani. L-am reşinut pe numărul 7 de la Suceava, un domn cu gura mare care a bătut o lovitură liberă fix în braţele portarului nostru. Hei, are precizie, nu-i puţin.

Jucator luat cu targa

Jucator luat cu targa

Pe final, în timp ce galeria îl salută pe Lungu, Ferfelea trage un şut pe colţul lung de pe la marginea careului şi e 2-0.

Primul meci al Sportului Studenţesc ca student, I guess. Sau, mai exact, prima repriză secundă a unui meci al Sportului Studenţesc în calitatea de student, presupunând că aia e o calitate. Îmi pare rău pentru că am dormit ca porcu şi am venit doar la pauză, dar o să mă revanşez eu cumva. Deşi nu ştiu cum.

Un început bun, dar hai să nu ne îmbătăm cu apă rece iarăşi. Echipa se încheagă, are multă încredere, dar mai e mult până departe, iar adversarul a venit din C.

După meci, am trecut şi pe la 23 august, având în vedere că azi e azi şi mâine nu-i. Parcul Naţional se simte bine, răcoros şi umbros, dar parcă tot are nevoie de un nume decent. Patinoarul..e OK, e-n picioare. Despre stadion vă pot spune ce v-a spus şi primăria: o să fie construit în locul turnului de paraşutişti, care încă e în picioare. De după gardul care marchează fosta intrare se vede un mare munte de pământ, ceea ce în interpretarea mea optimistă înseamnă că se mişcă ceva. Terenurile de atletism arată bine. La Copaci era închis, iar piaţa volantă zbura, puiule, zbura.

Mi se pare că de pe Basarabia cel mai bine arată spitalele. Urmează terasele (deşi nu-s cine ştie, dar asta spune mai mult despre Basarabia decât despre ele), iar chestiile sportive sunt pe la coadă.

La un moment dat, după ce am cotit-o pe Grigorescu, am dat de un domn uşor întunecat şi burtos, care a venit spre mine şi m-a întrebat duios: “Mă, ce muzică asculţi, mă? Hă?” Am trecut mai departe, spunând în gând ceva gen “Doamne, ştiu că ţi-am cerut multe, şi n-am făcut nimic ca să le merit, dar de data asta aş aprecia dacă nu mă trezesc cu vreun cuţit sau alt obiect contondent în spate”.

Două imagini au încheiat această fantastică epopee: aurolacul cartierului gonind un maidanez, şi o nuntă la care nuntaşii se puseseră pe dănţuit în mijlocul străzii. Îmi iubesc cartierul.

Nuntă în stradă

Nuntă în stradă

Apropo, de ce s-ar chema Cetate Suceava, că toate-s articulate?
Şi mai apropo, data trecută când am jucat cu Suceava, în poartă era un negru. Acest post istoric, portarul Sucevei, ajunsese să fie ocupat de un camerunez, ceea ce mi se părea o mărturie tulburătoare despre pericolele globalizării. Acum nu mai e cazul. De ce scriu asta? Nu ştiu.

Alte impresii de la meci aici şi aici. Video aici.
Haide Sportul!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s