Şi se sfârşi şi Olimpiada

De fapt, corect ar fi “se sfârşiră şi Jocurile Olimpice”, pentru că Olimpiada e perioada de patru ani dintre două ediţii ale Jocurilor Olimpice. Şi nici măcar nu mi-a dat nimeni peste nas pentru asta.

Deci, se termină. Iarăşi o tonă de chinezi dansând, toboşărind, primind flori în numele voluntarilor (care au fost şi mai o tonă, un milion de inşi frate?)

Mister Jacques Rogge nu s-o fi săturat şi el să zică acelaşi discurs din doi în doi ani peste tot? Aş vrea să văd o dată un preşedinte CIO care începe cu ”Da, mâncarea a fost OK, and you have beautiful women, dar vedeţi că faţă de anul trecut arena de la tir cu arcul a fost groaznică. Şi vedeţi că ăia ştiau mai bine să-şi cotonogească protestatarii.” De fapt, aş da măcar mărunţişul pe care-l mai am în buzunar ca să văd că un oficial CIO spune ceva concret.

Ca la ceremonia de deschidere, dar pe dos, ni s-a vorbit de valori fundamentale şi pace şi prietenie între popoare, după care au venit nişte oameni milităroşi, au dat jos steagul olimpic şi l-au înlăturat, totul cu gesturi foarte milităroase. Contradicţie, anyone?

Singurul moment mai interesant (sigur, pe lângă artificiiiiiii) a fost cel dedicat Londrei, care a avut un mic număr artistic din care n-am înţeles nimic, că aşa-s astea olimpice. Beckham şi mingea de fotbal nu prea au nici o legătură cu evenimentul (nici una cu alta, de altfel), dar deh, probabil era de aşteptat să apară. Ce mi-a plăcut la engleji a fost că ei au fost mai sinceri şi normali în simboluri. Beijing a venit cu dragoni şi artificii şi scrieri antice şi arte marţiale şi mii de oameni bătând simultan în tobe şi alte manifestări grandomane care în viaţa reală…nu există. Londra ne-a propus un double decker şi o trecere de pietoni (de-astea avem până şi noi!) cu nişte oameni cu umbrele (iote! şi de-astea avem!) pe dânsa, un poliţist şi o minge de fotbal, care a primit un rol disproporţionat de mare în toată afacerea. În acelaşi spirit, propun ca la Londra sloganul să fie “Fish and chips”, că m-am săturat de unităţi în diversitate.

Voie bună!

Anunțuri

2 răspunsuri la „Şi se sfârşi şi Olimpiada

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s