Beijing 2008: recapitulare

(Cam târziu, dar să presupunem că e mai bine ca niciodată)
România a terminat Jocurile Olimpice de la Beijing pe locul 17, cu un total de opt medalii. Nu ştiu, mie unul îmi plac numerele astea, le joc şi la loto, deci nu mă pot pronunţa. Totuşi, se vede din avion că am scăzut. Nu se mai putea ca la infinit să avem rezultate mult peste condiţiile noastre. Înţeleg că sunt vreo două bazine de înot ca lumea în ţară, sala de la Lia Manolia unde se antrenau atleţii a cam explodat la un moment dat, campioana olimpică la maraton se antrenează şi trăieşte în state, iar cu toate astea pare că vor mai trece câteva ediţii ale Jocurilor după care canotoarele să ameninţe cu retragerea ca guvernul să se înduplece să facă o pistă pentru antrenament. Până atunci, la Snagov, pe lac, lângă bărcile cu motor ale baştanilor. În condiţiile astea, am putea şi să scădem mai mult.
Şi hai să ne luăm la rând rezultatele.
Alina Dumitru ne-a luat prin suprindere în prima zi cu o medalie de aur, la judo, 48 de kilograme, după o finală câştigată repejor. Alina a venit să ne arate, încă o dată, că habar n-avem să ne apreciem valorile. Aţi auzit de ea înainte de Beijing 2008? Ştiaţi că are cinci medalii de aur la campionatele europene? Vă e clar ce-i aia un ippon? Ştiaţi că preşedintele Federaţiei Mondiale de Judo e un orădean? În cazul subsemnatului, răspunsul la toate întrebările de mai sus e „nu”.
Echipa feminină de gimnastică a câştigat bronzul, terminând în faţa Rusiei. Un rezultat bun, având în vedere scăderea gimnasticii româneşti din ultima vreme.
Apoi Mihai Covaliu a câştigat bronzul la sabie. Una din dezamăgiri, având în vedere că Mihai se aştepta mai curând la aur.
Ana Maria Brânză a câştigat argintul la floretă, după o finală pierdută cu nemţoaica Britta Heidemann.
Sandra Izbaşa a luat aurul la sol, specialitatea ei.
Ziua de 17 august a fost cea mai bună, chiar dacă pronosticurile erau mai optimiste. Se aştepta un aur de la canotaj, la proba de 8+1, dar tensiunea ne-a ajuns din urmă şi cursa a fost câştigată de Statele Unite. România a pierdut şi argintul la mustaţă, luat de Olanda.
Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu au câştigat proba de canotaj, 2 rame fără cârmaci. Andrunache a ajuns la al cincilea aur olimpic, iar Susanu la al patrulea. Iar cele două spun că vor concura şi la Londra dacă se construieşte o pistă de dimensiuni olimpice pe care să se antreneze lotul naţional. Parcă asta spunea şi Elisabeta Lipă. Poate, poate, acum o merge?
Iar Constantina Diţă Tomescu a câştigat, în acea dimineaţă, proba de maraton feminină. La 38 de ani, a fost cea mai în vârstă atletă campioană olimpică, în cea mai lungă probă a atletismului feminin. S-a desprins undeva puţin după jumătatea cursei şi a continuat singură până la sfârşit.
Deci Michael Phelps a luat tot atâtea medalii cât România. Hai să fim veseli, pentru că se prea poate ca la Londra să fie mai rău. Voie bună!

Anunțuri

2 răspunsuri la „Beijing 2008: recapitulare

  1. În România există doar microbişti, celelalte sporturi sunt irelevante. Chiar dacă am fi avut şi nou un extraterestru ca Phelps, stârnea oricum mai puţin interes decât un semi-derby din Liga I.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s