Să-l spânzurăm pe Tadici

Evgeni Trefilov este antrenorul naţionalei de handbal a Rusiei. Un nene mare, chel, morocănos şi dur. Ceva gen singurul om de care îi e frică lui Chuck Norris. A câştigat cu Rusia Campionatul Mondial în 2005, în faţa României, şi în 2007. Se ştie că le munceşte pe jucătoare şi le târâie prin noroi de le sar capacele, dar lumea se mulţumeşte cu faptul că el câştigă trofee. O dată, o jucătoare din naţională a primit o ofertă de la echipa de club unde antrenează Trefilov. A refuzat, spunând că îi ajung cele câteva luni pe an când trebuie să-l suporte la antrenamentele Rusiei.
Dar să revenim pe plaiurile noastre. Gheorghe Tadici este, sau mai bine spus, a fost antrenorul naţionalei de handbal a României. În timpul mandatului lui, am obţinut cele mai bune rezultate din ultima vreme: un loc 2 la campionatul mondial în 2005, urmat de un loc 4 în 2007, dar apoi o dezamăgire în poate cel mai important moment, la Olimpiadă. Visam la o medalie, am terminat pe şapte. Tadici e şi el un Trefilov mai mic, de la chelie şi burtică până la nevoia de a boscorodi straşnic pe oricine îl contrazice, certuri cu arbitrii, certuri cu antrenorii adverşi. Şi din când în când mai scapă în presă câte o povestire cu o palmă dată la antrenamente.
Luminiţa Huţupan-Dinu este cel mai bun portar de handbal fete din lume. A jucat mult timp la cel mai înalt nivel şi e multiplă câştigătoare a Ligii Campionilor. Pe final de carieră, a venit, ca şi multe alte jucătoare din naţională, la Oltchim Râmnicu Vâlcea, unde antrenor era Tadici. De nenumărate ori şi-a dezgropat echipa prin paradele ei fantastice. Şi dă nişte goluri din poartă în poartă geniale. E unul dintre oamenii pe care îi respect cel mai mult, pentru că mi se pare exemplul perfect de persoană care începe de jos şi ajunge departe doar prin propriile ei forţe.
Acum, Luminiţa se simte dezamăgită. Ar fi vrut să se retragă mai devreme, să facă un copil şi să se dedice familiei. A mai continuat câţiva ani, pentru că îşi dorea să aibă şi o medalie olimpică. A suportat antrenamentele epuizante fizic şi psihic ale lui Tadici, cu apostrofări, înjurături şi câte o palmă ocazională. A suportat „şedinţele tehnice” de după fiecare meci pierdut, prilej de critici peste critici şi rereexaminări ale casetei pentru ca nici o jucătoare să nu scape neboscorodită. Şi cu ce s-a ales? Cu nimic.
A suportat toate astea, deşi au distrus-o din punct de vedere psihic. Şi are un singur lucru de reproşat: că antrenorii nu ştiau ce să facă la înfrângere. Că acele interminabile şedinţe în care se analiza vinovăţia fiecăruia o demoralizau, iar nimeni nu mai încerca să-i redea încrederea pentru meciul următor. Şi celelalte jucătoare au declaraţii similare.
Şi am ieşit pe şapte şi presa avea nevoie să găsească un vinovat. Repede, că altfel nu se mai vinde ziarul. Având în vedere aceste declaraţii, soluţia era simplă: Tadici e de vină, mă. Hai să-l spânzurăm! Nu am de gând să mă apuc să-i apăr metodele, şi vă rog să mă trageţi de mânecă dacă mă îndrept spre asta, dar nu vreau nici să mă lansez într-un alt val de acuzaţii ipocrite.
Tadici a avut nişte rezultate foarte, foarte mari. Nu-i de colea să fii vicecampion mondial şi nici locul patru nu arată prea rău. Nici Oltchim nu mai trecuse de mult prin Champions League. Cred că e primul antrenor care a reuşit să-l aducă pe preşedinte într-o sală de handbal după ’89 şi singurul care i-a adus pe preşedinte şi pe prim-ministru împreună, într-o perioadă când nici nu-şi vorbeau. Preşedintele şi premierul şi-au făcut poze şi au plecat, iar handbalul românesc tot n-are o sală mai acătării. Dar ăsta e un subiect pentru altădată.
Poate că şi altul ar fi putut să aibă rezultatele astea. Într-adevăr, a avut un lot foarte valoros. Dar nu ştiu dacă asta contează. Contează că a avut rezultatele astea şi noi n-am avut o problemă. Eram fericiţi, eram mândri, uite domne, noi avem antrenor! Faptul că-şi mai pălmuieşte jucătoarele mai scăpase prin presă. Faptul că uneori mai ia câte o decizie dubioasă la selecţie se vedea cu ochiul liber. Tot cu ochiul liber se vedea halul în care se boscorodeşte cu Mariana Târcă, antrenoarea adversarilor de la Rulmentul, şi cu arbitrii. La un meci de campionat a intrat în teren în timp ce se juca pentru a se certa cu arbitrul. Şi asta n-a deranjat pe nimeni. Cât timp aveam rezultate, Tadici era bun.
După care au urmat Mondialele din Franţa, unde am terminat în afara podiumului şi am ratat o calificare directă la Beijing. Oltchim a ieşit cam repede din Champions League. Era o sămânţă de scandal în aer, dar i s-a dat credit până la Olimpiadă. Unde, iarăşi rateu. Şi ne-am pus pe desfiinţat. Dezvăluiri senzaţionale ale jucătoarelor naţionalei! Brusc, marele antrenor Gheorghe Tadici se transformase într-un căpcăun care înghiţea copii. Avem principii doar când ne merge rău. În rest, dacă-s rezultate bune, scopul scuză mijloacele.
Deci cine e vinovat pentru ratarea de la Jocurile Olimpice? Sigur, Tadici are o vină însemnată. Dar eu cred că de vină sunt Cristian Gaţu, Luminiţa Huţupan, eu şi tu. Pentru că am acceptat un mitocan cât timp promitea performanţe. Pentru că am fi fost dispuşi să ne dăm la schimb demnitatea pentru o medalie olimpică. Şi de-asta nu o merităm.
Între timp, Trefilov a luat argintul şi e bine mersi la naţională. Vă daţi seama ce scandal iese la primul lui rateu?
Voie bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s