Ziua Verde

Aş vrea să încep adresându-mă posesorului calculatorului HC-85: Căline, eşti… tare, mă.

Ieri a avut loc în Piaţa Revoluţiei un concert de tip „Mânuţele sus dacă vreţi să salvaţi planeta!” Mă rog, ceva mai realist, oamenii vroiau doar să ne înveţe să reciclăm electronice. Lista de formaţii arăta bine, iar vechituri electrice de care să vrem să scăpăm pare că există la greu în umilu-mi domiciliu. Din păcate, aspiratorul vechi şi cu celălalt aspirator vechi probabil că depăşesc împreună greutatea mea, deci m-am mulţumit cu două foehnuri (na, metre, aşa se scrie)

Primii la rând la cântat au fost nişte ţigănoşi, Mahala Rai Banda. Not bad, deşi după vreo câteva minute am dat glas chemării berii şi ne-am întors când erau gata. Eu încercam să-i număr câte o dată la 15 secunde şi de fiecare dată îmi dădea alt număr. Deci nu mi-am pierdut talentul la numărat. Cel mai des mi-a dat că sunt 12, iar 13 a venit pe locul doi după o luptă strânsă.

După care au urmat Timpuri Noi. O treabă bună din partea lor, una peste alta. Au cântat… neah, n-am memorie cât să ţin minte tot ce au cântat şi ordinea. Au început cu Helga şi spre sfârşit au fost Victoria, Malu Valu şi Perfect, astfel încât subsemnatul se declară mulţumit de final. Artanu în vervă, un copil enorm, ca de obicei.

Apoi au venit Al Jahawalaha…Al Faroukharsama..Al Jhidigsarianada…mă-sa, să le zicem Al Jazeera. Din Germania. Rămân cu o vagă senzaţie că nici prezentatorul, nici organizatorii, nici ei înşişi nu prea ştiau cine-s ăştia. Gânduri care mi-au trecut prin cap în perioada asta:

„Hmmm…interesant, dar parcă n-ar strica nişte varietate pe lângă alea 14 saxofoane”
„Uuuu…au un didgeridoo”
„Uuuu…nu mai au un didgeridoo”
„Hmmm…interesant, dar parcă n-ar strica nişte varietate pe lângă alea 14 saxofoane”
„Piesa asta nu se mai termină?”
„Piesa asta nu se mai termină?”
„Piesele ăstora, în general, nu se mai termină?”
„Are we there yet? [melodia dă semne de sfârşit] Are we there yet? [melodia începe din nou de unde a rămas] We’re not there yet”
„Cum se zice în arabă bleah? Pot să-mi fac o pancartă din materiale care se găsesc prin jur?”
„Ăăă..am adormit? Unde sunt? Cine sunt? Ce sunt? Piesa asta nu se mai termină?”

Timp în care am făcut şi un experiment care să testeze teoria conform căreia am faţă de cerşetor. N-a mers. Până la urmă s-a terminat, după care a mai urmat una, ceva mai finită, şi la revedere.

Bate toba de la Prut, formaţia Zdob şi Zdub. Despre care şi dacă n-ar fi tari tot aş fi scris că au fost tari. Au început cu…ăăă, chestia aia nouă, care sună binişor şi au continuat cu..ăăă…chestia ailaltă nouă. Au fost într-o ordine aleatoare Videli Noci, Ţiganul şi OZN, Nunta extremală, Cuculeţul..şi altele (băi, ce memorie praf am) N-aş fi refuzat un Bună dimineaţa la zece seara, dar n-a fost să fie.

Între formaţii erau imagini de la chestia asta de prin alte oraşe şi ni-i arătau pe Omuleţii Verzi, aceşti .. ăă .. nu ştiu, care .. ăă .. nu ştiu, dar am plecat cu o poftă nebună să caftesc un omuleţ verde. Cu această ocazie, am auzit de câteva ori fraza „Bună, suntem Sarmalele Reci şi vă salutăm verde de la ziua verde din Bacău”, pe care cred că o s-o visez pentru vreo săptămână.

Şi au apărut cei de la Phoenix. Adică mă rog, un soi de Phoenix, Phoenix cu Bogdan Bradu cum e mai nou, but let’s not go there, că nu mai ieşim…

După un discurs ceva încrucişat între Piţurcă şi Tino (recunosc, asta a fost pentru arhicunoscători), la modul „Bună ziua. Suntem membrii trupei Pheonix. În timpul care a mai rămas vrem să vă prezentăm câteva melodii”, i-au dat drumul. Pentru vreun minut, după care Covaci s-a apucat să-i muştruluiască pe sunetişti.

Ultima oară când i-am văzut pe Pheonixi, era la tembelizor, la Stufstock 2007. Covaci era răguşit, spumega şi se lua de sunetişti. Ieri, după un an şi ceva, era exact la fel. Am putut auzi fraze interesante ca „Scoate-mi fusul din monitor”, „Voce! Dă-mi voce” sau „Mă băieţi, mă reflect din Ateneu, păi se poate, măi?”. Rog traducere.

După negocieri, au început din nou cu prima piesă, care era Ciocârlia. Nu ştiu, oi fi eu defect, dar varianta de studio îmi suna ceva mai bine. Asta a fost..nu ştiu, într-un fel mi s-a părut prea zdranga-zdranga. Au mai cântat câte ceva de pe Baba Novak, după care a urmat un mic moment Moni Bordeianu. Tot respectul pentru nenea ăsta, care pare  să se ţină mai bine şi să emane mult mai multă tinereţe ca mister Covaci, deşi are şi el o vârstă.  A cântat vreo trei piese, printre care Canarul şi Hei, tramvai.

A mai urmat un calup mărişor de chestii consacrate intercalate cu câte ceva de pe Baba Novak (Apocalipsă, par example). Mugur de fluier a sunat şi a…nu ştiu, simţit perfect. Fantastic a fost şi În umbra marelui URSS, cântat de toată piaţa, pentru că şi-aşa Covaci era prea răguşit. He owes us a beer. Tipul a avut momente când vocea îi aduea a Darth Vader. Asta în mijlocul cântecului.

Una peste alta, un eveniment reuşit. Muzică multă şi bună, poate chiar o ţâră prea lunguieţ. Şi îmi place că totuşi a fost o chestie verde cu capul pe umeri: nu vrea să salveze balenele, nici stratul de ozon, nu-i pasă de Tratatul de la Kyoto, doar de radioul Gloria al lui bunică-mea (pe care însă nu l-a primit). Chiar nu e „Put your hands up to save the planet”, e o chestie care te învaţă despre mărunţişurile pe care le poţi face tu ca să fim un stropşor mai eficienţi cu resursele.

În continuare, adaug câteva întrebări care mi-au fost adresate în timpul, dar n-am putut urla un răspuns prea larg. Poate Universului i-or fi utile.

Î: Ăăă..despre ce e vorba în cântecul ăsta?
R: Cântecul ăla era Victoria de la Timpuri Noi. Dacă mă întrebi pe mine, şi asta pare că faci, e vorba despre cum şi de-o parte şi de alta a Revoluţiei suntem conduşi de aceiaşi oameni şi e acelaşi lucru în altă haină. E vorba despre cum nu există nici o schimbare, despre cum nu vrem nici o schimbare, pentru că ne mulţumim cu o ciorbă de aparenţe. Recomand ca fundal sonor la momente cum au fost intrarea României în UE sau Băsescienii sărbătorind la Universitate că au câştigat alegerile (mai ţineţi minte?)

Î: De-aici vine faza cu iubire, bibelou de porţelan?
R: Aici era Vecina de la TImpuri Noi. Nu, bre, e mai veche. Mirabela Dauer or something. Oricum, dacă am ajuns să ştiu asta, e grav.

Î: Asta e piesa lor de 50 de minute sau ce?
R: Asta era Cuculeţul de la Zdob şi Zdub. Are şase minute şi zece secunde, dar what the heck, e cu nea lăutaru ăla, e magnifică.

Î:  Asta e recentă, e de-acum, nu?
R: Asta era Meşterul Manole de la Phoenix. Şi e din ’73, bre.

Hai, să nu ne mai lungim. Voie bună!

6 responses to “Ziua Verde

  1. Iubirea bibelou de porţelan e o poezie de Minulescu, cântată de formaţia Mondial. Nu, nu ştiam asta, dar am apelat la atotştiutorul Google.
    Şi insist că anticul calculator HC-85 putea fi vândut pe bani grei vreunui colecţionar.

  2. Mare e gradina domnului!

    Desi te incadrezi in categoria de romani ncare comenteaza complet pe dinafara te sfatuisc sa te apuci de cantat fiind net superior celor despre care vb mai sus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s