Cupă : Sportul Studenţesc – Prefab Modelu 1-1, 6-5 la penaltyuri

Hai că i-am (sort of) bătut şi pe ăştia. E un meci greu de narat, încă nu reuşesc să povestesc ce nu se poate povesti. Asta pentru că pe alocuri nu s-a jucat nimic, iar pe alocuri a fost o capodoperă a absurdului, cam ca centrarea asta:

Iar acolo unde ar fi câte ceva de spus ar semăna cu ce am spus la celelalte nşpe mii de meciuri despre care mai scrisei. Am început bine, în atac, şi cam aşa am ţinut-o toată repriza, chiar dacă ne-a luat ceva până să fim cu adevărat periculoşi. Dar eram bătăioşi şi eram acolo. În minutul 27, o incursiune pe partea dreaptă a unui jucător de-al nostru (iertată fie-mi uitucenia, n-am observat cine), care a driblat şi portarul şi i-a pasat lui Curelea care a avut în faţă poarta goală cu doi fundaşi într-însa, având dificila misiune de a da mingea printre ei. Nu i-a ieşit prea bine şi unul din ei a pus piciorul pe minge, care însă a ricoşat în vinclu. 1-0.

După asta parcă am lăsat-o o ţâră mai moale. Cred că dacă mai forţam un pic, meciul se putea termina altfel. Aşa, oaspeţii au ieşit la joc şi a ieşit o chestie cu cele două formaţii ducând mingea de la o poartă la alta, dar împotmolindu-se acolo, în ultimii metri. Modelu a egalat la o fază la care mă uitam pe pereţi, deci nu vă pot spune mai nimic despre asta. În tot cazul, la pauză a fost 1-1. Repriza a doua similară, joc oarecum pe contre, dar…nu ştiu, nu se leagă. Stimabilii noştri oaspeţi au început să cadă din ce în ce mai teatral cu timpul, ajungând până la prestaţii mai demne de premiile Emmy decât ştirile Pro TV, în tot cazul.

La un moment dat, Ciupe intră mai tare la un adversar, îl calcă sau poate ba (am îndoielile mele), omul urlă ca din gaură de şarpe, iar arbitrul îi arată lui Ciupe roşu direct. Nu ştiu nici dacă a fost fault, dar în caz că ar fi fost cred că era de galben.

Dar nu mai contează. Am rezistat şi în zece oameni, ba chiar aş zice că am fost mai prezenţi în repriza a doua. Prelungirile au fost mult prea fade ca să pot săune că cineva a jucat mai bine. Nici în a doua jumătate nu am avut faze prea clare, poate şi pentru că n-am văzut o singură centrare reuşită. Să consemnăm unul-două contraatacuri ale lor la care mi-a stat inima în loc, ca să fim băieţi de treabă. 1-1 după prelungiri.

Arbitri la şuetă

Arbitri la şuetă

Aşadar, penaltyuri. Executate spre peluza cu galeria Sportului, pentru amatorii de statistică. Primele zece lovituri de la 11 metri au fost şi goluri. Ai noştri cu execuţii foarte curate, hotărâte, pe colţ. Niculescu a ghicit colţul şi a fost aproape să scoată primul 11 metri, apoi nu i-a mai ieşit. De altfel, portarii nu au parat nici o minge, ratarea celor din Modelu fiind o minge trimisă peste transversală. După care a venit Târnăcop şi a făcut 6-5. Vă prezint în exclusivitate mondială toate penaltyurile, cu excepţia primului:

Suntem în şaisprezecimi şi, pentru prima oară în ceva vreme, urmează o echipă din A. Haide Sportul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s