Oaia e tare

-Săru’mâna, două bilete la 18:30.
-Nu-mi zice „Săru’mâna”, că nu-ţi mai dau nimic

Hai că am ajuns şi pe la Animest, prin al 13-lea ceas. Am avut parte de un calup de chestioare scurte, în total pe la o oră şi un sfert, şi jumătate. Au fost, ca-n orice mostră selectată la nimereală, şi lucruri care m-au pus pe gânduri, şi lucruri care m-au pus pe fugă. Cea de-a doua categorie a părut ceva mai mare ca prima (deşi, dacă ne punem pe numărat, poate ajungem la altă concluzie), iar ambele au fost surclasate de categoria „OK, drăguţ, dar totuşi nu mă prind ce vrea să spună ăla”). Mai molfăi la ele. Poate-s eu varză sau dimpotrivă, poate mă chinui prea tare să fiu analitic. Whatever. Cică am nimerit un calup cu foarte multe maşinării şi tehnologie. Parcă nu m-am simţit aşa agasat de asta. Per ansamblu, un set OK uşor spre strâmbat-din-nas. Să le luăm puţin la rând.

  • Horizontes,o chestie cubaneză cu năzuinţe şi vise şi idealuri and stuff.
  • O chestie drăguţă şi imaginativă cu un el şi-o ea trăind într-un copac pe-o clepsidră, până se răstoarnă clepsidra. Mă rog, e mai bine decât descrierea mea chinuită, mişto întreaga perspectivă.
  • O chestie taiwaneză în care toată lumea mănâncă pe toată lumea. Yummy!
  • The Tale of How, care mi-a plăcut pentru că povestea pur şi simplu curge neîntreruptă, dintr-o bucată, de la un capăt la altul. Fără timpi morţi. Voila:
  • Woanders (Altundeva), o poveste cu un om şi casa lui. Simplitatea animaţiei mă unge pe suflet, asta da, nu scârboşenii 14D.
  • Anthropeau, la care, cu tot respectul, cred că nu sunt nici pe departe singurul care se întreabă ce-a vrut ăla. Nu există cuvinte pentru a-mi putea exprima adecvat starea de „Ce naiba a vrut ăla? Is this guy shitting me?”. Un filmuleţ foarte încărcat de simboluri, cum spun criticii. Simboluri dintre care eu n-am înţeles niciunul şi mă gândesc că şi autorul are probleme. Material de ceremonie de deschidere la Olimpiadă, deci.
  • Ceva cu un actor care constată că a ajuns doar o imagine şi în cele din urmă îşi pune ştreangul de gât (parcă era ceva mai complicat de atât, ce am uitat?). Cam previzibil/ cam veche faza.

Oaia e tare. E vorba de mascota întregii chestii. Forma desenată e relativ tare, iar mascota aflată în hol la Scala e foarte tare pentru că e relativ moale. Din păcate, nu prea îţi vine să te împingi în ea cu toată puterea, pentru că e o uşă taman în spate.
Cât despre câştigători, nu prea pot să vă spun nimic. Decât că a câştigat Ion Truică la categoria la care a concurat singur, un fel de premiu pentru întreaga activitate. Tot nu ştiu cine-i nenea ăla, dar e un nume tare. Voie bună!

Anunțuri

4 răspunsuri la „Oaia e tare

  1. Câştigătorii erau oameni cu idei faine. Trofeul l-a luat un argentinian cu dubiosul supranume de Bou, care avea un filmuleţ despre omul care era preş. Sau care avea meseria de preş, bineînţeles plătită. Cel mai bun scurtmetraj a luat un franţuz cu povestea unui tip pe care l-a lovit un meteorit şi l-a depărtat permanent de el însuşi cu fix 91 cm. „Cel mai bun lungmetraj”, cu 3 hoţi şi fetiţa guralivă, mi s-a părut cam pentru copilaşi, dar oricum reuşit. Zău că la premiate trebuia să veniţi 🙂

  2. Da, asta a sunat super duper minunat.
    Într-un fel, m-aş fi simţit aiurea să vin la câştigători după ce tot restul festivalului n-am venit la nimic. Îmi pare un gest caracteristic umflaţilor snobi care la zece seara au ochelarii de soare pe nas.
    Într-un alt fel, da, sigur că la premiaţi a fost mai bine, că doar de-aia sunt alea bune bune şi alea proaste proaste. Am zis că o mostră la nimereală mi-ar da o idee mai bună a valorii de ansamblu a întregii chestii. Deh, masochist.
    Într-un alt fel, unii au ore de la opt la opt lunea plus obiceiul de a se culca devreme şi strâmbă din nas la conceptul de 20:30. Sigur, nu eu, dar am rămas fără scuze şi am chef de puţin vorbit pe la spate în spaţii semi-publice.
    Asta e. Ne vedem la anul, la premiate 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s