Totuşi, vreau un translator

Nu ştiu de ce scriu asta, probabil că nu va conţine prea multe cuvinte de bine sau observaţii interesante, dar mi-am zis că de-acum o să cârcotesc pe aici vizavi de fiecare carte pe care o citesc.
De curând am terminat „Ţiganiada” şi mă felicit că am rezistat până la capăt. Asta e de bine, că la altele îmi vine să mă împuşc pentru că n-am renunţat pe parcurs. Nu mă întrebaţi cum se termină sau cum începe sau ce se întâmplă. Am uitat prin secunda 3 de la închiderea cărţii. Oricum, pe asta nu trebuia s-o citesc pentru şcoală acum vreun an? Şi parcă era ceva mai interesantă citită la şapte dimineaţa în troleu, dar cu toate astea am renunţat repede atunci.
Ştiţi, în Anglia există anumiţi „copii fiţoşi fără respect pentru cultură” care cer ca operele lui Shakespeare să fie traduse în engleza contemporană, ca să mai înţelegem şi noi ceva din ele. Tind să fiu de acord cu ei şi aş vrea ceva similar şi în cazul „Ţiganiadei”. Pe alocuri limbajul arhi-arhaic are farmecul lui, contribuie la realizarea umorului, îţi lasă sprâncene ridicate (ce înseamnă „te lolăi”, anyway?), dar în mare parte doar îmi face textul uşor incomprehensibil. Sigur, nici eu nu m-am concentrat prea tare la el, gen să citesc cu calculatorul şi televizorul închise, dar nici cu alte cărţi n-am prea făcut asta. În fond, e de datoria cărţii să mă facă suficient de atent la ea ca să nu mai observ ce-i în jur. Şi pentru asta trebuie să vorbească pe limba mea, şi la propriu, şi la figurat.
Simt că „Ţiganiada” e într-o etapă destul de avansată a procesului de transformare din operă literară în document istoric: hei, uite cum se vorbea şi se râdea când erau mici străbunicii străbunicii străbunicilor noştri! Valoare artistică există, doar a rezistat vreo trei secole, nu? Doar că nu cred că va mai rezista mult, depăşită de vremurile care vâjâie pe lângă ea. Cu adevărat savuroase găsesc notele de subsol, scrise sub forma unor dialoguri între mai mulţi „observatori”, pe schema e aşa-ba nu-i aşa-eşti prost, bă! Să văd dacă vă găsesc repede un exemplu drăguţ deschizând la nimereală…na, să zicem:

Dar ce scopos au avut cel rău de a răpi pe Romica, nu să spune aici? Simpliţian.
Dacă poeticul n’au aflat la izvod pricina, de bună seamă nice noao poate să o spue, căci el încă nu ştie. Onoch.
Poate că se va ivi din cursul poveştii; să aşteptăm puţintel. J. Răbdăceanul

Nu chiar cel mai bun exemplu, dar mă săturasem de răsfoit. În plus, îmi place cum câte o notă de subsol, tot de la autorul cel original citire, îşi pune deoparte timpul şi spaţiul ca efectiv să-ţi tălmăcească versificaţia poeticonului nostru (aw, deci e molipsitor limbajul) într-o română mai .. română, care poate fi înţeleasă şi de muritori ca mine.
Hai că m-am lungit şi n-am zis nimic. Cu interpretarea, vă descurcaţi, că aţi mai auzit prin liceu: analogie pentru visele naţionaliste ale românilor din Ardeal, noi, românii, n-aveam o epopee şi era cam târziu ca să facem una serioasă, deci s-o facem eroi-comică, iluminism, Şcoala Ardeleană, latinitate susţinută cu bestialitate. Aşa, ca fluturaşii. De citit? Poate, într-o după-amiază ploioasă, dacă eşti dispus să-ţi asumi riscul. Şi dacă nu trebuie să ajungi pe undeva, pentru că mereu există şansa să adormi pe parcurs. Şi poate pentru pasionaţii de istorie sau chestii de-astea.
Voie bună!

Ion Budai-Deleanu, Ţiganiada, editura Minerva, 1973 (aparent publicată iniţial în 1800-1812)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s