Cupă: Sportul Studenţesc – CFR Cluj 0-1

Hai că a fost o zi lungă, cu un sfârşit nu taman fantastic, dar satisfăcător. Aici chiar n-o povestesc prea mult, nici în videoaie n-o să vă înec, pentru că am vrut să mă concentrez exclusiv pe susţinutul băjeţilor. Foarte mult de povestit nu e, iar oricum mi s-a părut mai mult un meci pentru suflet decât pentru minte. Şi vreau să păstrez din el asta, nu apologia erorilor lui Lajos.

Să punctăm de la bun început că astăzi Tiberiu Lajos a arbitrat meciul dintre echipa lui Arpad Paszkany şi studenţii bucureşteni, cum se zice în clişeele comentatorilor de radio. Iar inevitabil domnul Lajos s-a simţit mai aproape de echipa domnului Pazskany, că doar vorbesc aceeaşi limbă. Asta s-a materializat prin faptul că ei primeau un fault de câte ori cădeau iar noi primeam cam unul pe repriză, când era mai grosolană intrarea şi nu putea să se facă că plouă. Pentru puncte bonus, tuşierul dinspre tribuna I era setat pe „steag permanent ridicat”. În prima repriză a dat vreo 4-5 ofsaiduri la atacuri consecutive ale noastre.

La primul meu contact cu dânsul, stadionul Giuleşti nu mi s-a părut aşa impozant cum m-aş fi aşteptat. Mi-a lăsat aşa, un aer de hibrid: o construcţie veche, veche, de când umblau dinozaurii pe pământ, peste care s-au adăugat în grabă nişte scaune de plastic (unele scaune erau cam pe scări), iar timpul a lăsat să se aştearnă un covor uluitor de seminţe pe care nimeni nu s-a obosit să-l înlăture. Iar plexiglasul ăla la televizor arăta mişto, dar e jegos, taică! E infect! Şi scaunele sunt mai murdare ca la noi.

Rămânând în tribune/peluze, noi am dominat clar fondul sonor, ajutaţi şi de faptul că dinspre Cluj s-a deplasat o galerie de 0 oameni. Dar pentru prima oară am fost prea mulţi ca să mă mai apuc de numărat, ca să vă spun câţi am fost. Ăsta nu-i neapărat un semn de belşug deosebit, doar se ştie că nu pot număra prea departe. O menţiune specială pentru preţurile la bilete, care ne semnalează faptul că lui Şiman îi este extrem, extrem de foame.

Am început aşezaţi solid în teren, dar uşor ultratimid. CFR-ul a jucat mai mult în debut, inclusiv două cornere în debutul meciului, dar la care şutul a fost suficient de pe lângă încât să ne dea puţină încredere. Nu ştiu ăştia, mă, nu vezi ce praf sunt? Ocazional, mai ieşeam din apărare, dar greoi şi o dădeam pe pase înapoi, driblinguri şi întortocheli. De notat momentul când un jucător de la CFR s-a ales cu o minge pe tavă şi nici un apărător pe-aproape, dar a ratat. De asemeni, bara lui Dubarbier, dintr-un şut zdravăn după o incursiune la care ne-a stat inima în loc.

Repriza a doua, aşijderea, ei s-au chinuit mai mult să creeze, dar parcă cu timpul am început să jucăm mai cu cojones. Ferfelea centrează pentru Curelea, care se întoarce, trage şi nimereşte la rândul lui bara. Nu nimerise preluarea de o mie şi una de ori, din poziţii mult mai simple, dar de data asta a scos o bijuterie din joben. Drăguţe şi bijuteriile, dar parcă e mai interesant s-o bagi în aţe. La un moment dat, CFR-ul plimbă mingea în câteva centrări de colo-colo ce survolează spaţiul aerian al careului nostru. Noi: „Da’ nu mai iese frate o dată?”. Iese. Phew.

Şi vine golul. Varga respinge aiurea o minge în defensivă până la Panin (azi am avut o mare problemă cu mingi respinse la adversar, poate fără ele ieşea cu totul şi cu totul altceva), care prinde un şut cu efect spre vinclu cum nu prinzi de multe ori în viaţă. De la Niculescu, săracul, n-aveam ce pretinde la faza asta.

Dar după gol nu ne-am lăsat şi parcă am ieşit ceva mai bine din apărare. I-am adus de câteva ori şi la măsuri disperate gen trageri de timp şi mingi aruncate în tribună, dar problema cea mai mare mi s-a părut lentoarea construcţiei. Vedeam bine pasele de obicei, ba chiar se mai legau triunghiuri rapide, dar degeaba dacă apoi urmează o pasă înapoi sau urmează o pădure de pase când trebuie să vină centrarea, iar dacă ea vine atacanţii nu sunt acolo. Pentru că atacanţii sunt unul şi nu pot fi peste tot. Iar nimeni nu-şi asumă răspunderea şutului de departe.

De reţinut e faza în care Curelea l-a driblat pe portarul Nuno Claro, ieşit la 16 metri, şi a pasat pentru Varga, al cărui şut a fost oprit cu mâna, corpul, genunchiul sau o altă parte anatomică. Noi, deşi nu aveam chiar cel mai bun unghi (mingea era mascată cu totul de trupul individului), ne-am permis să credem că era mâna. Lajos şi-a permis să creadă altfel. Oricum, cred că şi faza asta, dacă era jucată mai repede, era gol. Intrarea lui Stângă  n-a adus mai nimic. O fază la care fundaşul care îl marca a căzut şi a obşinut fault plus una la care a prelungit prost pentru nimeni şi cam atât.

Final 0-1. Video: multe şi mărunte, am mai pus linkuri pe la descrierile fazelor către videoaiele respective şi mai găsiţi câte ceva la gsptv.ro.

Na, hai că iar am scris mult. Un meci plăcut. Un meci la care, deşi n-am bătut, echipa a avut ceva sânge în instalaţie. Atât în peluză, cât şi în teren, s-a simţit multă voinţă şi s-a pus mult suflet. Asta e tot ce-mi doream. Pot spune, cu fruntea sus, că eu ţin cu Sportul Studenţesc. Noapte bună! Haide Sportul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s