Campania asta e fadă

Nu ştiu dacă o fi de bine sau de rău, dar campania asta mi se pare subtilă până la inexistenţă. Lui bunică-mea i-au dat ceai de muşeţel de la PSD, ocazie cu care am aflat că au şi ăştia un candidat. Bineînţeles, cartierul e împânzit de mutre de PD-işti, care mă fac să întreb cine naiba sunt ăştia. Unul dintre ei menţionează, în scrisoarea către alegători care a ajuns până la mine, că e născut în Bucureşti. Îmi place duplicitatea micuţilor, din când în când un candidat se va lăuda cu asta de parcă ar fi inventat apa caldă, dar nu pare un criteriu prea important din moment ce Blaga, care n-are mare lucru în comun cu Bucureştiul, a candidat şi la primărie şi mai candidează şi acum. De la PNL n-am auzit de nimeni, poate merită votat, şi mai e un independent interesant. În fine, poate revin cu ceva mai pe larg dacă mă învrednicesc să studiez situaţia. Votul alb e o opţiune.

Oricum, chestia de care vroiam eu să mă plâng aici şi căutam cu disperare un motiv este că, în timp ce pe vremuri în perioada campaniei aveam căldură şi apă caldă cât în tot restul anului la un loc, ca să vedem ce guvernare bună am avut, constat că acum nu mai primim nici pomana de a avea apă caldă în timpul zilei, care nici măcar nu-i o pomană. Şi dacă se trezeşte cineva să-mi spună că RADET-ul îşi face treaba perfect şi nu există probleme, îi promit un glonţ în cap. Ar trebui să am apă caldă. Permanent. Punct.

Hai, gata. Ei cu ei, noi cu voi, pentru diverse valori ale lui „ei” şi „noi”. Voie bună!

Anunțuri

2 răspunsuri la „Campania asta e fadă

  1. Si eu credeam ca faptul ca am apa calda cu program (pe care nu-l ghicesc niciodata) e doar alt semn al complotului universului impotriva mea.
    Cat despre campanie, happy happy joy joy! L-am vazut in sfarsit in periplu electoral pe Sergiu Nicolaescu, celebrul regizor prost si parlamentar-tip-leguma. A venit inconjurat de politisti, ca nici un alt candidat pana la el. Si a impartit sorturi de bucatarie cu insemnele PSD.

  2. Pai poate e un complot, dar unul îndreptat şi asupra mea.
    Uof, eu nu m-am întâlnit cu candidaţii în persoană. Sau poate m-am întâlnit, că oricum nu prea ştiu cine-s candidaţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s