Se umflă blogrollul

Și cred că într-o zi va da pe afară și va ajunge să conțină douăjdemii de oameni ca blogrollurile altora. Cât e meritat, să fie. Ultimul venit e Costin Stan, un tip aiurea, chiar și pentru el, da nu se înțelege nici el. Cică. Parcă nu-i așa rău, sau poate doar sunt eu mult mai aiurea, deci îmi pare absolut normal. Scrie SF, știe SF, este SF, ceea ce pentru subsemnatul este o mare calitate, pentru că subsemnatul are nevoie de oameni și chestii care să-i reamintească încontinuu că n-a prea explorat domeniul și ar fi cazul.

Asta și din când în când își amintește câte un XKCD sau un filmuleț de pe Youtube cu drujbe potrivit contextului, sau nu, că ce, parcă lumea poartă discuții legat de vreun context, dar hei, sunt drujbe. Și în condițiile în care lumea se cam împarte în „ce mă luați cu teoriile de-astea, mie nu-mi trebuie, dom’le, vreau să dau cu târnăcopul” (subsemnatul se mai găsește aici din când în când) și „dar vai, cunoașterea, năzuința spre absolut… acum EȘTI LA FACULTATE, DA? Pune mâna și demonstrează a paișpea lege a laticilor distributive și functorilor covarianți!” (subsemnatul se mai găsește aici foarte rar, când oamenii din prima categorie îl exasperează), el pare a fi adoptat o cale de mijloc care e bună de model.

A, și, băi, dacă mai scârțâi o dată cu creta pe tabla aia, te tai ca pe cremwuști. Voie bună!

Sportul Studențesc – CS Buftea 6-1

Vezi, mă, ce echipă bună e Sportul? Să nu mai ții cu Steaua

Un nene către un copilaș, pe la Crângași, după meci

Uau! Uau, uau, uau! Am câștigat un meci! Cam era vremea.

Subsemnatul, în caracteristica și colosala-i lene și somnolență, a ajuns cam pe la jumătatea primei reprize. Era 1-0 pentru ei, după o fază cu vreo două chifle, am aflat. Sună cunoscut. Și eram în zece, după un roșu pentru Postolache, ceea ce sună dezamăgitor de cunoscut. În toată repriza au avut o fază, cu un jucător scăpat spre poartă, dar o ieșire bună a lui…Sorin Popescu (credem), titular din nou după o mie de ani. Noi în față, nu că s-ar fi legat mare lucru. O ocazie notabilă, la care portarul lor a ieșit să degajeze, mingea a ajuns la unul de-ai noștri care a dat-o peste el, un fundaș a scos de pe linia porții, șut, portarul se întinde și deviază în bară.

De notat și un henț în careu al negraciului de la Buftea. Și ne-am egalitarizatuit numeric în momentul când la un brânci mai serios un fundaș al oaspeților a luat al doilea galben. Hai să ne facem și momentul video, ținând cont că toate golurile au fost spre peluza opusă, deci momente video cu dânsele din părți:

Și după pauză a început să mai meargă treaba. Ne-am pus pe atacat de la început și după câteva minute vine o centrare în careu, o mică buluceală pe-acolo ca la Unirii la ora de vârf și Kiki Irimia vine și face 1-1. A intrat Mandinga și treaba s-a simțit, omul ară bine pe partea dreaptă și are niște centrări delicioase (asta și o tentativă de lob total exagerată, dar era pe la 4-1, deci i se iartă). O centrare servită perfect lui Curelea l-a lăsat cu poarta golașă și, atenție mare, Curelea a dat gol. În poarta adversarului.

It was downhill from there. Corner, șut Lung, 3-1. Câteva mingi în față ale lor, cam fâsâite, la un moment dat Popescu iese și urlă „Eeeuu” cu o poftă cum n-am mai văzut de mult. Inimaginabilul se întâmplă, un avion și o turmă de porci zboară deasupra stadionului, pentru că la un corner Curelea reușește să lovească mingea cu capul zdravăn și să facă 4-1. Deci asta exersa tot sezonul. Corner, cap Patriche, 5-1. Încă nu-i bine, ultimul meci pe care îl câștigasem era tot cu 5-1 și uite că nu ne-a ajutat, ar mai merge unul. Intră Fărcășanu în locul lui Patriche. Ferfelea pornește o cursă pe stânga, trece de vreo doi oameni, centrează și Fărcășanu dă primul lui gol, la meciul de debut. Game, set, meci. Cinste lor, cinste lor, cinste lor, studenților.

Băjeții s-au mișcat bine, să vedem cât o să țină. Haide Sportul!

Marin Sorescu – Cântec despre noi

Noi rămânem tineri și fierbinți,
Cu umbra imensă desenată pe lună, pe astre,
Vântul de primăvară ce trece prin lume
E suflul aripilor noastre.

Noi rămânem tineri și frumoși.
Zilele trec printre noi: păsări albe printre statui.
Respirația noastră aburește mările, adâncește zările
Pline de flori de gutui.

Noi rămânem tineri și îndrăgostiți
De farmecul dimineților scris pe unelte,
De umbra adâncă a norilor, de liniștea florilor
De mersul fetelor frumoase și zvelte.

Noi rămânem tineri și fierbinți
În curgerea anilor tineri
Cu gândurile răscolite de ploi de luceferi,
Noi rămânem tineri și teferi

Chestii care mă încălzesc

Acest titlu este ales atât pentru că în ultima vreme raportul chestii care mi se par nașpa și-mi sar în ochi/chestii care mi se par tari și-mi sar în ochi e cam de 13323-3, dar și pentru că e martie și îmi trebuie calorifere. Dap, climate change sună mai realist decât global warming, dar am avut și niște primăvară astă-iarnă.

Martie este luna în care se sărbătorește tot. Decembrie e mic copil și orice altă lună nu se pune în comparație. 1 martie, 8 martie, familie, cunoștințe, detalii. (A se observa că am enumerat doar două generice de care se poate să vi se rupă, so your mileage may vary). Oricum, e destul loc ca să devii scârbit de toată faza cu „Hai să ne bucurăm ACUM!” Ei bine, poate e nevoie doar de un pretext mai bun. Pi day to the rescue! Pe 14 martie, la 1:59 după-masa, încă mai căutam cu bestialitate o patiserie care să-mi poată furniza o bucată dintr-o plăcintă rotundă. Probabil pe la Unirii, după ce la Crângași găsisem doar plăcinte rotunde la bucată. E greu. Foarte greu. M-am mulțumit cu o dobrogeană dreptunghiulară, ceea ce nu prea se pune, dar mă încălzește faptul că am bâjbâit prin puncte aleatoare din oraș în timp ce universul din jur nici nu bănuia la ce sărbătoare minunată poate lua parte. Și a fost și ziua lui Einstein, pentru cei mai serioși.

Puncte bonus pentru că pe 15 martie președintele Ungariei n-a fost lăsat să-și sărbătorească ziua națională în „autoguvernarea Harghita”. Poate i-ar sta mai bine în Ungaria, oricum. Încă o dată, ozosep, madăfacărilor!

Iar pe 17…St. Patrick’s Day, ocazie cu care am aflat că și la București se vopsește în verde fântâna de la Universitate, să nu fie doar râul Chicago mai cu moț. Au venit niște unii, au cântat niște treburi cu specific, drăguț, muzică bună, public cam rece, chestie pe care ar trebui să mi-o reproșez și mie. Dans irlandez care niciodată nu m-a lăsat în șpagat și am primit un fluturaș cu școala de evul mediu. Nu-l mai am. Ziua s-a scurs fără o moleculă de bere sau ceva similar, deci uite, nici n-am abuzat prea tare de pretext.

Și s-a întors South Park, ceea ce mereu poate readuce stabilitatea unui suflet, oricât de rătăcit ar fi. Episodul doi fâsâit-ish, dar apariția lui Mickey Mouse cu o drujbă în primul m-a uns pe suflet cum puține chestii pot. O mostră:

Cam atât. Voie bună!

Sportul Studențesc – Dunărea Giurgiu 1-2

O să picăm. Ne scufundăm și nu ne oprește nimic. Acum o săptămână a măturat pe jos cu noi Cetatea Suceava, care nu mai câștigase un meci de o jumătate de an. Acum ne-a bătut Dunărea Giurgiu, care era sub noi, dar îi trece, încet, încet.

Prima repriză anostissimă și de-o parte și de alta. Nae s-a rupt foarte repede, prin minutul 10, când de-abia ajunsesem la stadion (lene, culcat târziu, amintit în ultima clipă că tre să bărbierit). Și cam atât. Din prima repriză a stralucit în întuneric Curelea, cu varii chifle și preluări ratate plus alergat cu încetinitorul după minge. Arbitru a fost ăla cu bricheta, dar nu m-aș plânge prea tare, doar în repriza a doua un tușier n-a văzut un corner care se vedea și de pe lună. Dar cred că a fost mai mult prostie decât reavoință.

Pauza a fost unul din acele momente de basm, când ploaia se întețește pentru început și se oprește taman când ies echipele de la vestiare. Încă un minut, mai iese și soarele și vine și un gol. Centrare de pe stânga, mingea zboară pe deasupra lui Truță (a intrat la pauză, dar din păcate Curelea și banderola lui au rămas pe teren), iar Lung trimite cu capul din marginea careului dintr-un unghi îngust. Și intră. 1-0.

După asta nu știu dacă a mai venit vreun șut pe poartă. Curelea la un moment dat. Da, a lovit mingea. Cu capul. Și s-a și dus spre poartă. Cu forța unei pase. Câteva alte tentative au mai venit pe final, dar zbateri aiurea. Ah, și două goluri pentru Giurgiu, golurile care vin firesc atunci când după ce faci 1-0 nu mai joci nimic. Și la noi multe acțiuni pe tiparul ăsta:

Și fluier final, 2-1. Opt puncte pare că am mai avea până la linie și se strânge lațul într-un mare fel. Frumoasă galeria celor de la Giurgiu. Frumoasă, curată, i-au încurajat de la cap la coadă, erau toți în albastru (deși echipa era în roșu și negru. WTF?), aveau steaguri fiecare și coregrafia aferentă, ce mai, respect.

Bine, demisia, demisia, dar cine să-și dea demisia? Ar trebui cam toți.

Haide Sportul!

Scenariu: marți noapte, pe la unu, arunci un ochi pe geam. Și constați că mașina ta, care era parcată fix sub sus-numitul geam, nu mai e acolo. A dispărut, locul de parcare e gol, nu mai e nici o urmă, nimeni n-a auzit nimic suspect, deși toată familia era acasă. Nimeni n-a văzut nimic, deși vă holbați pe geam des.

Joi dimineață te sună de la poliție că ți-au găsit mașina, undeva prin Cernica, lângă o apă. E dezmembrată cu totul, lipsesc toate piesele de schimb, volanul e și el jumulit cât se poate, ce mai, a mai rămas un schelet căruia i-au dat foc după ce au luat tot ce era valoros de pe el și l-au abandonat pe malul lacului. Plătești două milioane pentru tractare și o lași la fier vechi, pentru că nu mai ai ce face cu ea. Primești vreo două sute șaizeci de mii. 4 bani kilu, 660 de kile.

E un scenariu cât se poate de real, prin care familia mea tocmai a trecut. E buimăcitor, e dincolo de orice îți poți imagina și e unul din acele mult prea multe momente în viață când îți vine să urli „Cum dracului se întâmplă așa ceva?” și auxiliar „De ce mie, de ce nouă, de ce?”. Una peste alta, mesajul predominant din primii aproape 20 de ani ai vieții mele, oricât m-aș chinui să fiu optimist, pare să spună că hoția la drumul mare, nesimțirea, grosolănia, aroganța, gura mare și mintea mică, ipocrizia, nesimțirea, nepăsasrea, prostia…sunt peste tot. Și că dacă nu dai dovadă de una din calitățile de mai sus ești mâncat

Mi-ar face plăcere să cred că în general lucrurile evoluează în bine sau că oamenii cu bun simț și care stau în banca lor și își văd de viața lor vor primi măcar favorul ca restul cretinilor să-i lase în pace. Întâmplarea de mai sus îmi dă îndoieli. Îmi place să cred că la un moment dat se va putea trăi în țara asta fără să dai șpagă la câte doi pași, că o să poți să te plimbi pe o străduță aparent liniștită fără să apară un copil mic cu mâini ghidușe care să întrebe „Băiatu’, cât e ceasul?”, învățat de mic că succesul în viață se măsoară în câte mobile poți fura de la ăia care merg pe stradă (cineva din cartier a pățit și o din asta zilele astea). E, căcat. O să se întâmple din părți. Pentru că n-ai cu cine, mă. Niște țărani. Niște cretini, niște hoți. Care-s peste tot, fie că fură bănci și sunt proprietari onorabili de trusturi media, fură flote și-s șefi de stat sau fură Dacii Papuc și-s doar niște găinari.

Viitorul. Generațiile următoare, mai curate și mai muncitoare. Fleoșc. Cine? Cine? Copilașul de mai sus? Hai un nivel mai sus. Copiii care își învață lecțiile la biologie și română ca pe poezii, trec la mate cu un berbecuț sau cu multe luni de semi-meditații făcute cu un prieten și în cele din urmă iau 9.50 la bac și pleacă la o facultate din Anglia ofticați că n-au luat 9.93 cum a luat căpitana echipei de majorete, că ea o fi dat o șpagă mai mare? Tino, îmi datorezi o bere. Hai la un nivel mai sus. Dialog:

-Și cum e la ASE, la examene?
-Păi…uite, nu-i chiar ca aici, de exemplu se dau foi de-alea tipizate și se lipesc colțurile
-Ah, ce nașpa..

Da. Foarte nașpa. O metodă de bun simț care te împiedică să vii de-acasă cu examenul gata scris și să-l predai. O chestie care nu împiedică absolut nimic decât ciordeala la drumul mare și, bine, sugerează că supraveghetorii de-acolo ar putea tolera mai puțin ciordeala(ceea ce mă îndoiesc). Asta-i atitudinea. Ăștia-s oamenii, ar trebui împușcați toți, dar apoi n-am mai avea pe cine să lucreze pentru marii hoți. Adăugați afișele cu căști care-s pe toți pereții. Adăugați câte un profesor care prin meseria lui înețelge să-și mângâie barba într-un mod pedant în timp ce recită într-un ton teatral niște definiții, pictează două desene și îți pretinde ca la examen să ai aceleași calități de recitare. Merită împușcați pe stadion? Merită.

Da, sunt deprimat și pissed off și m-am trezit să mă plâng pe un blog. Da, asta nu rezolvă nimic. Știți ce ar rezolva ceva? Câteva drujbe. Și câțiva oameni cu bun simț. N-am drujbe, iar oamenii cu bun simț sunt prea scârbiți ca să mai bage realitatea în seamă. Și sunt prea mulți cretini. Mult prea mulți. Și orice mi-ați zice, da, bine, asta nu se întâmplă doar în România. Dar alte țări mai au și o cultură a muncii. A muncii multe și grele care dă roade. Noi avem o cultură a ciordelii. Iar dacă în vreo țară din lume cuiva îi dispare mașina de sub geam, vinovatul va fi mereu un țigan român.

În concluzie, am draci. Și sunt înconjurat de idioți. Nimic nou, poate puțin mai exteriorizat. Voie bună.

Geoffrey K. Pullum – Scooping the Loop Snooper

De departe cea mai geekish chestie care a ajuns la „o poezie pe săptămână”, dar nu m-am putut abține. O demonstrație versificată pentru halting problem (există traducere în română pentru asta? probabil că da, probabil că-i oribilă)

No general procedure for bug checks succeeds.
Now, I won’t just assert that, I’ll show where it leads:
I will prove that although you might work till you drop,
you cannot tell if computation will stop.

For imagine we have a procedure called P
that for specified input permits you to see
whether specified source code, with all of its faults,
defines a routine that eventually halts.

You feed in your program, with suitable data,
and P gets to work, and a little while later
(in finite compute time) correctly infers
whether infinite looping behavior occurs.

If there will be no looping, then P prints out `Good.’
That means work on this input will halt, as it should.
But if it detects an unstoppable loop,
then P reports `Bad!’ – which means you’re in the soup.

Well, the truth is that P cannot possibly be,
because if you wrote it and gave it to me,
I could use it to set up a logical bind
that would shatter your reason and scramble your mind.

Here’s the trick that I’ll use – and it’s simple to do.
I’ll define a procedure, which I will call Q,
that will use P’s predictions of halting success
to stir up a terrible logical mess.

For a specified program, say A, one supplies,
the first step of this program called Q I devise
is to find out from P what’s the right thing to say
of the looping behavior of A run on A.

If P’s answer is `Bad!’, Q will suddenly stop.
But otherwise, Q will go back to the top,
and start off again, looping endlessly back,
till the universe dies and turns frozen and black.

And this program called Q wouldn’t stay on the shelf;
I would ask it to forecast its run on itself.
When it reads its own source code, just what will it do?
What’s the looping behavior of Q run on Q?

If P warns of infinite loops, Q will quit;
yet P is supposed to speak truly of it!
And if Q’s going to quit, then P should say `Good’
– which makes Q start to loop! (P denied that it would.)

No matter how P might perform, Q will scoop it:
Q uses P’s output to make P look stupid.
Whatever P says, it cannot predict Q:
P is right when it’s wrong, and is false when it’s true!

I’ve created a paradox, neat as can be –
and simply by using your putative P.
When you posited P you stepped into a snare;
Your assumption has led you right into my lair.

So where can this argument possibly go?
I don’t have to tell you; I’m sure you must know.
By reductio, there cannot possibly be
a procedure that acts like the mythical P.

You can never find general mechanical means
for predicting the acts of computing machines.
It’s something that cannot be done. So we users
must find our own bugs. Our computers are losers!