Așa merg lucrurile

Kurt Vonnegut, jr., Abatorul cinci, editura Univers, 1983 (anul inițial al publicării 1969)

Că tot am abuzat de titlul ăsta mai devreme, mi-am amintit că mai rămăsese o treabă necronicizată. „Abatorul cinci sau cruciada copiilor – un dans obligatoriu cu moartea” e o carte în care se moare pe capete: militari pe câmpul de luptă, un ofițer prins furând un ceainic, un oraș întreg, populație civilă, ras de pe fața pământului, în câteva ore. Iar leitmotivul, fraza care revine mereu la fiecare nașpitate asta e. So it goes. Așa merg lucrurile, în traducerea de care am avut parte. Resemnare? Poate. Lipsă de sensibilitate? Not really, doar multă confuzie în fața ditai masacrelor, absurdităților și ironiilor sorții. Și o senzație că n-ai cum să împiedici nimic, că mai bine nu-ți faci nervi și înveți să te împaci cu situația. Așa merg lucrurile.

Povestea atacului de la Dresda, din timpul celui de-al doilea război mondial, văzută de Billy Pilgrim, un soldat ca oricare altul, cu diferența că nu poate nici să meargă ca lumea în pas de marș și nu i-au găsit ghete pe măsură. Mă rog, văzută de lângă ar fi mai corect spus, narațiunea nu e la persoana I, dar se ține scai după el.

Billy e din alt film, nu i-au dat nici pușcă și se așteaptă ca dacă se întâmplă ceva să fie primul care crapă. Într-un atac, el și cu un tovarăș rămân izolați de grup(probabil restul grupului era cam cenușă, așa merg lucrurile) și sunt prinși de nemți, în glorioasa operațiune de „curățire a terenului de inamici”, condusă de doi puștani și un ciobănesc. Multă ironie în toată cartea, care mătură pe jos cu toată imaginea mitică și grandioasă a războiului. Dar o face cu ceva amărăciune.

Până la urmă mi ți-l urcă pe om în tren și,  după un mic prizonierat prin Cehoslovacia, trimis la Dresda. Unde buf. OK, făcând abstracție de faptul că scriu ca într-o compunere de grădiniță, trebuie spus că secvența temporală nu-i deloc atât de directă. De vină-s tralfamadorienii, niște extratereștii micuți a căror anatomie constă într-o mână cu un ochi în mijloc. Tralfamadorienii percep lumea în patru dimensiuni. Tot ce există a existat, există și va exista dintotdeauna. Un citat, că s-a făcut vremea:

Când vede cadavrul cuiva, orice tralfamadorian socotește că respectiva persoană se află în acel moment într-o stare proastă, dar că ea se simte perfect într-o mulțime de alte momente. Ei bine, și eu când aud acum pe cineva că a murit, pur și simplu spun același lucru ca și tralfamadorienii, adică „Așa merg lucrurile”.

Tralfamadorienii știu cum se termină universul. E de la un pilot de-al lor, care se joacă cu combustibilii și distruge tot. Dar cum să oprească asta? Cum să nu mai decoleze? A decolat dintotdeauna, va decola întotdeauna, decolează întotdeauna. Prilej bun pentru comentarii despre cum ar arăta toată lumea văzută cvadri-dimensional (și un pasaj despre cât de greu i-ar fi unei ființe 4D-iste să-i explice alor lui cum percepem noi treaba). Din 31 de specii studiate, doar la oameni au găsit dubioșenia asta numită „liber arbitru”.

Sunt înconjurat de tralfamadorieni. Suntem. Nu vi se pare că e o groază de lume în jur care zice că sigur, se întâmplă chestii nașpa, dar lasă, că n-avem cum să schimbăm ceva, iar în altă parte se întâmplă chestii bune, deci hai să bem și să ne uităm la un film? Citat random: „În cea de-a noua zi, omul muri. Așa merg lucrurile. Ultimele lui cuvinte au fost: «Crezi că-i chiar așa de rău? Nu-i rău deloc».  Citatul pe care-l căutam, dialog în zoo de pe Trafalmadore între Billy și ghid:

„Cu toate acestea pe planeta voastră domnește pacea.”

„Astăzi, da. Însă în alte zile avem și noi războaie la fel de crâncene ca cele pe care le-ați văzut sau cele despre care ați citit. Iar noi nu putem interveni cu nimic, prin urmare pur și simplu refuzăm să le privim. Le ignorăm total. Ne petrecem eternitatea contemplând momentele plăcute – ca de pildă, astăzi, aici, la grădina zoologică. Nu-i ăsta un moment plăcut?”

V-am zis că ăștia de pe Trafalmadore știu călători în a patra dimensiune? De-asta pot alege să fie la zoo cât au chef. Mă rog, they don’t really believe in choice, după cum se vede de mai sus. L-au învățat și pe Billy faza asta și acum el țopăie de-a lungul axei timpului. Și narațiunea după el. Acum e pe câmpul de bătălie, paragraful următor se căsătorește cu grasa aia de care nu pare să-i pese prea mult, următorul paragraf e într-un tren jegos, cu niște scene cumplite, dar și amuzante. E un umor amar care străbate prin toată cartea și, dacă tot o zic a zecea oară, să vă dau un citat de nu mai vorbiți cu mine niciodată:

Ascultați! – în a zecea noapte cineva trase piedica de la zăvorul ușii vagonului în care se afla Billy și deschise larg ușa. Billy Pilgrim zăcea în poziție înclinată pe bara diagonală din colț, răstignit din propria-i voință și, ca să nu cadă, își încleștase ca o gheară mâna de culoarea fildeșului, cu pete vineții, de marginea gurii pentru ventilație.Când ușa se deschise, Billy strănută și, când strănută, dădu drumul în pantaloni unui terci subțire. Totul se petrecea conform Legii a treia a mecanicii formulate de Sir Isaac Newton. Potrivit acestei legi fiecărei actiuni îi corespunde o reacție egală cu ea și de sens contrar.
Constatarea poate fi utilă în tehnica lansării rachetelor.

Despre Dresda, mai puțin, pentru că și așa m-am cam întins și nu prea mai am ce comenta. Un oraș întreg transformat în moloz, pulbere și praf de oase de un raid de artilerie convențional. Dar numărul de victime n-a fost rău, cică concura cu Hiroshima. Descrieri pe măsură. În timpul lucrărilor de recuperare a cadavrelor și începutului reconstrucției, soldatul Edgar Derby fură un ceainic. E judecat, condamnat și executat. Când spun „nu prea mai am ce comenta” o spun în sensul ăsta:

Este o carte așa de scurtă și un asemenea talmeș-balmeș de lucruri dezlânate și inutile, numai pentru că, vezi tu, dragă Sam, despre un masacru nu se poate spune nimic inteligent. Toată lumea trebuie să moară pentru ca nimeni să nu mai vrea sau să nu mai poată să spună nimic în vecii vecilor. După un masacru trebuie să se lase o tăcere adâncă și așa se și întâmplă, excepție făcând doar păsărelele.
Și ce spun păsărelele? Tot ce se poate spune despre un masacru, adică „Cirip-cip?”

Ăsta a fost autorul, explicându-se în capitolul 1. Așa se termină cartea: „Cirip-cip?” Amu, eu o iau ca pe o critică subtil-voalată-și-nu-chiar la atitudinea asta de „Nu putem schimba nimic, așa este structurată clipa, așa merg lucrurile”. Cică alții o iau ca o pledoarie pentru, deci poate-s eu defect. Ce mi se pare destul de clar e că nenea Vonnegut se chinuie să ne explice cum apare asta: după ce le vezi pe toate, după ce simți mirosul de carne arsă și vezi molozul, nu mai poți spune și face nimic, nici să ciripești. În fața tragediei nimic nu mai are valoare, singura constantă fiind moartea. Așa merg lucrurile. Billy e un amețit pe care viața îl poartă pe unde are ea chef și care nu dă toată cartea un singur semn că ar vrea să se desprindă. Și atunci, ca să poată continua, adoptă un sistem de credințe convenabil. Care te lasă să uiți, care te lasă să nu te mai gândești la asta. Sau poate-s eu defect și n-am înțeles nimic.

Vonnegut e tare. Sau era, că s-a dus acum un an și patru zile. Așa merg lucrurile. Noapte bună!

Anunțuri

4 răspunsuri la „Așa merg lucrurile

  1. Vonnegut e clar foarte tare. Eu tocmai m-am apucat de „Mic-dejunul campionilor”. Are şi desene. Sus romanele ilustrate. Jos trafalmadorienii defetişti.

  2. Eu mi l-am cumpărat alaltăieri cu ce mi-a dat Fejesece din decontarea abonamentului RATB 😀 Aşa, ca să se ştie că studenţii cheltuie banii ăia cu folos! Nu de alta, dar am înţeles că se desfiinţează acest frumos obicei al facultăţilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s