Dacă un bancher elvețian se aruncă pe geam, tu te iei după el

Pedro Gonzalez Calero, Filosofia pentru bufoni, editura Nemira, 2008 (apărută la el acasă în 2007)

În primul rând, Paște fericit, Hristos a înviat și ceva cu lumină! Și nu spun asta din lipsă de respect pentru idee, cât pentru că faza cu lumina e zisă și răzsiză până când și-a pierdut și ultimele urme de sens. În al doilea rând, să ne îndreptăm atenția asupra cărții.

Despre autor avem fix o frază de informație, ascunsă undeva un pic după copertă: „A fost măturător de stradă, documentarist, profesor de filosofie și păpușar ratat. Dar să ne îndreptăm atenția asupra cărții.

E o cărticică ce se citește în mare ultra-super-duper-ușor, cu anecdote și glumițe din viețile și carierele filozofilor. Treaba e tratată cronologic, în vreo cinci capitole, pornind de pe la Platon și terminându-se undeva în jurul lui Bertrand Russell. Iar povestirile sunt ultra-scurte, de exemplu una pe două rânduri care ne spune că Thales nu vroia copii din milă pentru ei. Bine, să zicem că asta a fost un soi de glumă cu olteni expirată, se poate mai bine. Dar ca idee, e o poantă scurtă și o fărâmă de context.

Astfel, putem să aflăm că Socrate a fost cel mai cel dialectician pentru că nevastă-sa era o scorpie cicălitoare și atunci el își petrecea tot timpul prin cetate, la dezbateri. Ah, de așteptat. Asta și Diogene. Amu, subsemnatul auzise vag de Diogene care trăia în butoi, dar spre rușinea mea trebuie să spun că nu mă gândisem niciodată să aprofundez subiectul. Iar tipul e genial, după cum îl înfățișează textul. Aproape la nivelul de genial al spectacolelor la care se aruncă cu ziare mototolite în tine, apoi ești luat de gât și întrebat „Tu știi ce e dadaismul, mă?”.

Și un mic grupaj Budha. Concluzia evidentă e că și Budha era tip de treabă. Vine unul la Budha și se laudă că după 12 ani de penitență autoimpusă poate merge pe apă. Pe Budha îl bufnește râsul și îi spune că s-au inventat bărcile. Câte ceva despre lama lui Ockham care eșuează în tentativa de a fi amuzant. Totuși, reușește în tentativa de a prezenta ideea în 10 cuvinte. Măgarul lui Burridan, care moare de foame. Voltaire ne recomandă ca, dacă un bancher elvețian sare pe geam, să ne luăm după el. Se lasă cu bani. (Mică revelație: taică, ăștia încă din secolul 18 activau…) Bertrand Russell demonstrează că, dacă 2+2=5, el e papa:

Să presupunem că 2+2=5; atunci, dacă scădem 3 din fiecare parte a ecuației, rezultă că 1=2. Ei, bine, pentru că papa și cu mine suntem două persoane, iar 1=2, atunci papa și cu mine suntem unu. Așadar, eu sunt papa.

Un nene din Spania își susține lucrarea de doctorat despre Cioran, dar lumea nu-l prea credă că există așa ceva. Cioran îl roagă să nu infirme zvonurile.

E o cărticică destul de distractivă, așa, mai de regim. Ca parte proastă…nu știu, e clar că-i lipsește ceva, ar putea avea mai mult haz. La un moment dat are nevoie de o pauză pentru a ne explica faptul că un anumit profesor universitar era sforăitor. Știm prea bine cum e. Toți. Nu? Și în general stilul este, pe alocuri, cam…(atenție, jigniri înainte) cam ca al unei dudui burgheze cu prea mult fixativ în cap și care își petrece jumătate din zi mângâindu-și potaia și cealaltă jumătate jucând canasta cu prietenele ei burgheze cu fixativ, lângă o ceașcă de cafea, învăluită într-un nor de țigară. Nu vă simțiți vizate, personajul pe care mă bazez e real și nu-l stiți. Dar nu-i o carte rea. Just…kind of…average (moment în care îmi dau seama că în afară de „Frații Jderi” și „Ion” n-am spus niciodată despre vreo carte că e rea. Ewww.)

Noapte bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s