Sportul Studenţesc – FC Botoşani 0-0

Astăzi am văzut 7 oameni pescuind în Dâmboviţa. Tot azi am văzut foarte mult jeg în Dâmboviţa. Tot azi am văzut că de-acum şi la metrou când îţi faci abonament trebuie să spui de când vrei să înceapă, nu mai e de la data primei folosiri. Nişte mârlani. Nişte oameni bătrâni şi răi.

Tot astăzi am văzut, pentru ultima oară în sezonul ăsta, un meci al Sportului. Şi, pentru prima oară, mi-am mişcat fundul şi am ajuns înainte să înceapă. Adversari, FC Botoşani. În roşu şi albastru, ceea ce din partea mea e puţin binevenit, prea jucaseră toţi adversarii în roşu până acum. Aş trece la meci, dar nu ştiu cât de multe lucruri notabile au fost. Aş vrea să remarc o pisică, speriată de fioroasa galerie din tribuna 2, care apoi a luat-o în zig-zag prin tribună. Era simpatică şi înainte să se sperie de moarte, serios.

Aş vrea să-l mai remarc pe Niculescu,  care a avut câteva intervenţii decise, liniştitoare. Ieşea bine pe mingile lungi şi le degaja de nu se vedeau, iar cea mai notabilă e o lovitură liberă sub bară, pe care a scos-o. Cea mai mare ocazie a reprizei, poate. În rest, vorba ceea, „dominare sterilă a gazdelor”. Aş vrea să-l remarc pe Curelea, care, în culmea artei, a tras în direcţia opusă porţii, dintr-o poziţie bună, după o centrare bună. Gurile rele spun că a fost o pasă. Aş vrea să-l remarc pe Truţă, care s-a zbătut, dar…s-a lovit mingea de el. De câteva ori literalmente, plus o fază în care a preluat mingea cu partea corpului care doare cel mai tare şi … l-a durut cel mai tare. Plus o fază în care, într-adevăr după o pasă proastă, a tras cam spre steagul de la colţ. Sunt rău, băiatul e în creştere.

N-o să-i remarc totuşi, că doar nu s-a jucat mare lucru. Pauză, recensământul  promovărilor/retrogradărilor şi concluzia că se poate ca la anul să fie 10 echipe din Bucureşti şi Ilfov în serie. Prea sună a divizie judeţeană. Hai că începe repriza.

Am ajuns treptat la formula trei oameni în apărare, toată lumea în faţă. Sigur, cu replierile de rigoare pe (contra)atacurile oaspeţilor. N-a prea ajutat. O lovitură de cap pe lângă a lui Curelea, nişte şuturi mai din spate. Câteva iluzii optice. Măcar din peluză nu le vedeam în poartă când nu-s. Iată o fază tipică:

A fost o fază absolut tipică. De partea cealaltă, câteva contre neduse până la capăt sau duse prost. Culminând într-un şut în plopii plopilor, dar din vreo … 4 metri?, după ce ai noştri au fost jaloane. La un moment luat, şi dat înapoi, a intrat Dedu ăla mic, Petrişor, care a făcut treabă bună ca extremă stângă. Respect!

De asemeni, şi fără legătură, pe o bucată din scaunele din peluza oaspeţilor au pus numere. Care-i faza? Chestii normale legate de licenţiere? O să se numeroteze tot stadionul? O să-mi dea bilete cu intrarea liberă şi cu loc (hai că deja e prea de tot) Care este capitala insulelor Comore?

Numere!Numere!

Şi se duse. Sportul încă mai are nişte şanse să termine pe un loc mai bun, dar, bineînţeles, nici o miză reală. Şi uite că nici prezenţa mizei, nici absenţa ei, nu prea ajută. Mi-e frică pentru sezonul următor, dar Florin Motroc, venind dinspre echipa a doua, pare că ştie mai bine ce tinerei pot face pasul înainte şi e mai dispus să le acorde şanse. O ieşi ceva? (experienţa ar trebui să ne înveţe că nu prea, dar hei, experienţa, raţiunea şi alte alea nu se pun). Om vedea. Ne vedem (citim) în august! Haide Sportul!

O cronică se găseşte şi pe liga2.ro

Anunțuri

Valery Larbaud – Nevermore

Nevermore !… et puis zut !
Il y a des influences astrales autour de moi.
Je suis immobile dans une chambre d’hôtel
Pleine de lumière électrique immobile…
Je voudrais errer, à l’aube jaune, dans un parc
Vaste et brumeux, et tout rempli de lilas blancs.
J’ai peur d’avoir d’horribles cauchemars ;
Et il me semble que j’ai froid tant il fait clair.
Peut-être que j’ai faim de choses inconnues ?

Ah ! donnez-moi le vent du soir sur les prairies,
Et l’odeur du foin frais coupé, comme en Bavière
Un soir, après la pluie, sur le lac de Starnberg,
Ou bien encore les sentiments que j’avais il y a un an,
Regardant de la passerelle de mon yacht
S’ouvrir la baie verte et rose de Gravosa.

Adrian Păunescu – Mugur de nichel

Promit că nu mai fac, de data asta m-a prins titlul.

Primăvara în ţări dezvoltate
Un mugur de nichel străbate
şi-un verde ciudat, monoton,
Livezi de săpun şi şampon,
Primăvara în ţări dezvoltate.

Primăvara, a câta putere?,
La vamă nici acte nu-ţi cere,
Duminica totu-i deschis,
Ai lua-o încet spre Paris,
Primăvara doar ea grănicer e.

Primăvara pe-aici e o criză,
Răspunde cu-o frunză şi-o fisă
Şi oamenii-i sunt bieţii servi,
Primăvara-i o criză de nervi,
E o criză ea însăşi în criză.

Norvegia a câştigat Eurovisionul

Nu s-a terminat cu enunţarea încuscrelilor, dar se vede. Cred că ăştia sunt ultimii din Europa care îşi mai permit să organizeze un concurs de-ăsta. Nu prea ştiu de ce mă mai uit la chestia asta, chiar devine din ce în ce mai slabă.

Mi-a plăcut Portugalia, mi-a semi-plăcut Germania (şi mi se pare că ei au o oarece direcţie pe care merg în ultimii ani cu selecţia, stilistic vorbind. Există consecvenţă). Mi-a plăcut Portugalia. Mi-a sort-of-plăcut Rusia. Mi-a plăcut-foarte-foarte-puţin-spre-deloc Finlanda. Iar Azerbaidjan primeşte puncte cu bestialitate. What’s up with that? Dar nici o melodie nu mi-a plăcut prea tare. Cel mai bun cântec din istoria lumii e ăsta:

Nici bulgarii nu ne-au dat nimic. Nici evreii. Doar câte ceva din Spania. Cred că sor-sa lu’ Costin rămâne cu alea 7 puncte din Spania plus încă 10-12 din Moldova. Mi-au plăcut moldovenii, au sânge în vene. Ei au curajul să vină acolo şi să cânte în limba lor, întâmplător şi a noastră. Şi să se prezinte cu ceva specific, fără a duce deloc treaba până la kitsch. În contrast cu fete anti-criză şi fete balcanice.

Respect! A, şi Macedonia tocmai ne-a dat cinci puncte. Cu respect,

un boşorog care încă se uită la Eurovision

Sportul Studenţesc – Petrolul Ploieşti 5-1

Am ieşit din casă, am uitat umbrela. Întors, „băi da ameţit mai eşti yadda yadda yadda”, metrou, căşti în urechi, încercând să nu adorm. „Aturats en un embus”. What does that even mean? Şi alte paragrafe introductive criptice.

Am ajuns la meci prin minutul 5. Mă gândesc ca peste două săptămâni, că tot e ultima ocazie, să mă trezesc la 7, doar, doar, oi ajunge la timp. Printre primele faze pe care le-am văzut, un corner periculos:

Ziceţi-le browserelor voastre să se pregătească, vor fi puţin inundate de Flash azi. La puţin timp după ce m-am strecurat printre cei cinci suporteri de la tribuna II (mai mulţi în repriza a doua), Costin Gheorghe (hai să-i zicem pe nume azi, din respect pentru sor-sa, care ne va intoxica fonic diseară) a pus o centrare foarte bună pentru Curelea, ăsta a băgat capul zdravăn şi s-a făcut 1-0. După vreo două minute, Cazan a bubuit un şut în transversală de la 30 de metri. Mai trece nişte vreme şi la un corner Petrolul egalează, printr-un şut de la un metru de linie, dintr-o poziţie destul de suspectă de ofsaid. E greu de spus dacă a fost, dar în final nu mai contează. Voila le but:

Repriza s-a terminat cu o serie de trei cornere pentru ei, la care am tremurat şi apărarea s-a dovedit nesigură şi cu câteva atacuri de-ale noastre la care nu se supăra nimeni dacă intra. Cea mai mare ocazie a fost când Curelea a primit o minge cadou de la fundaşi şi în loc să-l execute pe nefericitul şi neinspiratul portar ploieştean (o să vedem de ce mai târziu) a tras zdravăn în bară. La pauză a fost 1-1.

La câteva minute de la reluare, Ferfelea a făcut 2-1 cu o minge curbată frumos peste portar în vinclu, dintr-o poziţie uşor laterală. De manual şi de pus în ramă. Ceva mai încolo, un şut al lui Ferfelea e scos de pe linie:

Postolache trage bine de la distanţă de una sau două ori. Şi, în general, băjeţii zburdă. Posto se accidentează la un moment dat, când întinde piciorul după o minge. A părut o accidentare gravă, dar şi-a revenit repede. Să trecem, deci, la golul de 3-1, când Ferfelea, după un 1-2, se găseşte liber în marginea careului şi îl execută pe portar la colţul scurt:

Portarul lor (nu că Niculescu al nostru ar fi fost mai breaz) a cam greşit des la plasament şi părea şi destul de nesigur în momente de pressing. Din clipă în clipă te aşteptai să-i dea o pasă de gol lui Curelea. Nu s-a întâmplat, dar când a ieşit ca să oprească o minge lungă trimisă de fundaşii noştri, a atins mingea cu mâna în afara careului. Au. Oops. Şi cam cu sete, ca un baschetbalist. A dat cu bâta-n baltă definitiv. Lovitură liberă, bate Nae…

…şi e 4-1. Evident a fost meciul lui Ferfelea, iar cireaşa de pe tort a venit spre minutul 90, când Vio a sprintat spre o minge lungă, a rămas singur cu portarul şi l-a executat cu calm. În minutul 93 arbitrul a mai dat o mostră de inteligenţă, oferind un cartonaş galben pentru tragere de timp la 5-1, după care a fluierat finalul.

Deci mai ţine lumea din Ploieşti cu cineva? Că am înţeles că s-au certat cu CSMeii. În altă ordine de idei, Sportul joacă frumos şi convingător. Atunci când nu e nici o miză. Peste două săptămâni, cu Botoşani, acasă. Apoi la Bacău şi vacanţă. Haide Sportul!

Elena Gheorghe e mai tare ca fra-su

Serios, nu scriu asta pentru rating, scriu asta pentru că nu în fiecare zi sora unui fotbalist de la Sportul merge la Eurovision. Melodia o găsesc ușor cumplită, deh, materialul obișnuit de concurs. Dar parcă s-a cam auzit printre restul.

Un fundal sonor relativ anost, din când în când câte un individ cu prea mult păr și mult prea multe chitări, care-mi sărea în urechi din obsesie pentru ăia cu prea multe chitare. Finlandezii au venit cu ‘o melodie dance’ cu niște tipi în negru pe care mi se pare că au strecurat și niște chitărăruri. O chestie cu tente gipsy,  puțin prea cumințică pentru a convinge, gen ce ar ieși dacă ar face emisiunile de varietăți de pe TVR ceva cu tentă gipsy. O folcloristă din Portugalia care cânta ceva la modul ‘sususususu…’. Mi-a plăcut, habar n-am de ce. Și, serios, duduia Elena mi se pare că a ieșit puțin în evidență față de rest. Nu că m-aș fi uitat prea atent.

Habar n-am de ce mă mai uit la Eurovision, sunt ultimul nesăbuit cu dependența asta. Asta e, oi fi eu mai de modă prea veche. Nu mă aștept la calitate, doar la puțină diversitate și să mai aud muzicanți pe care nu i-am mai auzit, ocazional mai apare și ceva bun. Și, în contrast cu organizații „europene” care reglementează castraveții, chiar cred în concursuri paneuropene și interplanetare. Sunt ca un fel de ciomăgeală, doar legal și fără victime. Au și furăciuni și nedreptăți, au di tăti. Avem nevoie de ele. Să fie cât mai multe și la orice! Și, mă rog, sunt răcit, încă e o scuză bună.

România în finală, vorba tribunei…Man-din-ga, Man-din-ga! (da, știu că nu mai e, dar … vorba tribunei). Voie bună!

Anti-gazda

După cum se observă, n-am scris duminică toată ziua ca nebunul, cum promiteam. Sunt răcit sau alte scuze din ce în ce mai slabe. Hai să vă mai plictisesc cu câteva truisme bazate pe experiența celor nșpe mii de mese de sărbători.

Serios, mi se pare mie, sau gazda ‘ideală’ pe modelul tradițional românesc e, așa, un fel de Hitler, doar cu sarmale și cârnați în loc de tancuri? O ‘bună gazdă’ este o persoană care, atunci când zici ‘nu vreau, nu mai pot, mulțumesc’ răspunde cu ‘ce, deci îți mai pun o sărmăluță?’. Și e cu atât mai ilogic cu cât … frate, e mâncarea ta, dacă nu ți-o mănânc eu pe toată, poți s-o mănânci chiar TU. Frate, mâncare, frate!

Așa, mi-am cam descărcat frustrarea. De vină e unchi-miu, care, când încercam și eu să plec spre casă de Paște și terminasem o bere în 2 minute ca să pot să mă car o dată, mi-a trântit încă una în față în vreo 0.0003 secunde, chiar dacă i-am zis că nu mai vreau și că aș cam pleca. Disperare, taică. Și, bine, restul familiei, la toate celelalte mese din toate timpurile, dar el a fost culmea. Și mă așteptam ca pe măsură ce cresc, dacă tot mă obosesc să vin la chestiile astea și să nu fiu oaia rea, să mă mai lase în pace. Neah.

Simt că dacă aș mai continua mult m-aș repeta, deci o să mă cam opresc, cu rugamintea ca, dacă se găsește careva din cei ce citesc vreodată în viața sa  în postura gazdei, să nu facă asta. Nici celor mai mari dușmani. Nu se cheamă ospitalitate, se cam cheamă insistență până la bădărănie, în funcție de intensitate. Eu i-aș zice spam. Just say no. Pentru că România va crește prin bun simț și responsabilitate.

Ah, tone de truisme. Sunt răcit. Voie bună!

Criza gripei porcine a alegerilor europarlamentare îmi urcă gradul de alertă seimsic-microbiologic-civilizațională de la portocaliu la roșu

Cu alte cuvinte, am răcit. Și, mai mult, încă sunt mai sictirit, dar și fascinat pe alocuri, de viața reală, decât de perspectiva sesiunii în care, evident, o să pic tot. Sau chestia cea mai ușoară.

În condițiile astea cred, dar nu sunt sigur, că am luat decizia că mâine să nu fiu bun de nimic și să scriu întruna prostii aici, având în vedere că mă simt dator. Bine, rămâne de văzut dacă este credibilă ipoteza că n-o să fiu de nimic dar o să fiu bun de aberat aici și mai rămâne de văzut dacă n-o să fiu bun de nimic, dar, la cum mă știu, așa voi fi.

A fost Ziua Europei. A trecut ziua Europei. Yaaaay! Slavă ție, stea murată! (asta merge și pentru Steaua). A fost Steaua – Dinamo. A trecut Steaua – Dinamo. Am văzut doar vreo șapte faze din meci, inclusiv un gol. Sau erau ambele? Mă rog, înțeleg că au dat și ei două goluri și în rest au adormit și copiii de mingi. Derby Schmerby. Mai înțeleg că oamenii care stau aproape de stadion și-au găsit mașinile cu 50% mai sărace și total rearanjate geometric a doua zi. Ultras shmultras.

Ceea ce încerc să spun este că vin alegerile pentru Parlamentul European. Și n-am cu cine vota. Ceea ce nu era o surpriză, dar până acum mai aveam cu cine să mă prefac că pot vota, un candidat tânăr cu idei radicale da’ care sunau bine pe moment, un român de la UDMR, ceva exotic acolo, … aici nimic, taică. Da’ nimic. Bine, aș fi făcut cercetarea și aș fi raportat legat de ăia majori și de partidele care nu există dacă n-ar fi făcut-o alții mai pesimiști deja.

Ăștia au niște idei de ce vor să facă acolo, ceva? Nu de alta, da’ cică 75-80% din legile de pe continent vin întru aplicarea normelor europene. Care sunt, teoretic, aplicate de Parlament. Care nu poate avea inițiativă legislativă. Dar care zice ‘da’ sau ‘nu’ la propunerile venite dinspre Comisia Europeană. Care sunt prea lungi pentru a fi citite și oricum parlamentul intuiește că legile se împart în două categorii: favorabile sieși sau puțin neutre față de parlamentari. Care mănâncă niște caviar, ridică mâinile câteva ore, se duc la birou, pleacă la masaj thailandez, apoi mai dau două ture în țară. Și tot fac naveta între Bruxelles și Strassbourg și reduc la roaming drastic, prin lege, că doar călătoresc mult. Act care îi face destul de populari. Mă rog, e o birocrație destul de intoxicantă, unde din când în când, ocazional, rar, se mai discută chestii.

După cum cititorul nostru, mai inteligent ca noi, adică ca mine, că apoi zice lumea că eu sunt o echipă de 30 oameni de la editura Nemira sau ceva, sunt puțin eurosceptic, eurofob, eurocid și euro-aargh-vreau-să-am-o-sabie-de-nemuritor-si-s-o-infig-in-Europa. Lucruri pe care Uniunea Europeană le-a reglementat:

  • pașapoarte biometrice
  • pungi ecologice
  • castraveți
  • brânză
  • reforma universitară? un pic?
  • stânele, care trebuie să aibă faianță pentru a face brânză
  • ambalajul brânzei sau lipsa lui
  • stânele, care trebuie să aibă electricitate ca să-și facă brânză. Și sunt sigur că Europa ar fi încântată dacă ciobanii și-ar trage singuri electricitate în creierii munților, pentru că altcineva nu vrea s-o facă
  • data paștelui, momentan doar ca propunere

Și nici măcar nu-mi place brânza așa tare. Dar serios, brânza pare o chestie pe care un stat național suveran e în stare s-o reglementeze, dacă e cazul, nu? Da, dar e brânză aflată pe Piața Comună Europeană. Bre Sarkozy, Gheorghe de la stână, care vine cu ea la București, își rezervă dreptul ca brânza lui să rămână, pe vecie, pe piața comună Gheorghe de la stână – mama lui Răzvan, care, fiind formată din doi inși și neavând probleme cu granițe statale, se descurcă și singură. Acest val de măsuri trebuia aplicat din 2014, cel târziu, majoritatea. Studenții Politehnicii din Cluj au ținut un concurs de aruncarea tastaturilor. Asta e de bine sau de rău? Însă au fost adoptate în 2009, unele cel mai devreme din Uniune. Un alt lucru pe care UE vrea să îl reglementeze:

ICANN este, cum îi zice și numele, o corporație care se ocupă de nume și numere. Și care funcționează. Și încă bine. Mulțumită acestui fapt, tu ai domeniu. Și eu n-am. Ar trebui să fiu ofticat dar tot țin cu ei, hai, e clar că sunt imparțial. Și că urăsc Europa. Pardon, Uniunea Europeană. O entitate suprastatală cu un tratat constituțional care nu se numește tratat constituțional dar este un tratat constituțional și asupra căruia populația nu a fost nici deranjată cu un referendum trucat, care își dorește să aibă un cuvânt de spus în treburile unei organizații private internaționale care se ocupă de numere și nume, care organizație s-a dovedit a fi mai imparțială și funcțională decât tot ce a produs vreodată modelul eutopean. În comparație, Europa este un continent cu niște oameni. Care nu-și țin discursuri despre ‘soluții globale la o problemă globală’ unul altuia. Parțial, pentru că au treabă. Și sunt răcit. Ce înseamnă toate astea?

Înseamnă că nu v-am povestit toate temerile mele din seara cutremurului de acum două săptămâni sau despre cum dacă nu e cineva în cameră care să urle ‘cutremur’ eu nu mă prind, stau pe loc și mor. În timp ce dacă aș fi mai vigilent aș putea să mor liniștit și comod într-un ‘triunghi al vieții’. Emisiunea ‘După bloguri’, după cinci minute pe care le-am văzut, mi se pare e-xe-cra-bi-lă. Era ‘Teoria conspirației’ pe Pro TV și, după cum v-ați prins din crizele de schizofrenie de mai sus, vroiam să mă uit. Doar că în casă n-am triunghiuri ale vieții, doar biblioteci care așteaptă să cadă pe mine. Fucking books. Miercuri apare ‘Trei dinți din față’ de Marin Sorescu, cu Jurnalul Național. Sau geamuri care să se rupă și să cadă peste mine, tăindu-mă.

Ceea ce vreau să spun, pe lângă faptul că mă distrez citind bolboroselile lui Lorin Fortuna despre acești ȘERPILIENI MALEFICI, ceea ce va reduce numărul cititorilor la valori negative apropiate de infinit, este că UE a adus și chestii bune. Bine, nu vreau să spun asta, dar se remarcă ușurința mai mare în călătorie, posibilitatea unei cariere în căpșuni, plecarea unor ciorditori de la noi la ei (gândiți-vă cum o duceam cu ăia aici) și niște acronime, asta place Uniunii:

  • SOCRATES
  • ERASMUS (astea două sunt proiecte facilitate și chiar susținute direct de Ceva European, nu?)
  • PHARE și SAPARD, care s-au transformat repede în furăciuni pe stil românesc. Așa repede încât pun pariu că cei țintiți nu știu nici azi că ele există

Dar nu vreau să spun asta. Vreau să spun un pic despre tratatul de la Lisabona. Care este Constituția Europeană sub alt nume și reformulată. Înțeleg că există și un document intern trimis de Angela Merkel în care asta cere, aceleași chestii, alt limbaj. Singura diferență e că, în afară de Irlanda, ăsta a trecut sau va trece în zbor prin Parlamentele multor țări membre fără un referendum. Deși include prevederi magnifice ca un președinte, mandat de arestare, jandarmerie, steag, imn și zi oficială a Uniunii Europene. Plus suveranitatea organismelor judiciare europene asupra celor naționale, dar la asta n-aș fi atât de sigur, ar trebui citit documentul. Cu toate celelalte tratate europene lângă, pentru că e doar o serie de amendamente aduse lor. Nu poate fi citit în întregime. Dar poate fi votat.

Deci sunt răcit și după 1200 de cuvinte nici n-am ajuns la gripă. Ceea ce e un semn bun, în aceste vremuri microbiologic pure. Și nici la criza cea globală cu soluția globală de a turna bani globali în falimente globale. Dar aș vrea un europarlamentar care să urle ‘REFERENDUM’ și să vină cu tricouri verzi, în onoarea Irlandei, și pancarte. Și care să-și termine fiecare cuvântare cu ‘Pactio olisipiensis censenda est’. Și care să nu fie de acord niciodată cu președintele Parlamentului European. L-aș vrea pe Dan Hannan.

Tipul este un pic obsesia mea în ultima vreme. El și Lorin Fortuna. În sensuri opuse. Nu sunt nebun, sunt răcit. Ionesco la Preoteasa-n pod, în niște zile pe care le-am uitat. Te bagi? Sigur, nu mi-ar fi rușine nici cu Vaclav Klaus. Și nu mi-ar păsa dacă omul ar folosi și focile ca să ajungă să vorbească despre centralizarea exagerată a monstrului. Logica și ideologia pot fi lăsate deoparte. Parlamentul European există în slujba ‘marelui vis european’ și majoritatea va cam fi în sensul ăsta mereu, dar n-ar fi distractiv fără de-ăștia. Ar fi plin de discursuri sforăitoare. Ăsta și cu Nigel Farrage ce se opun la tot și mai și încearcă să fie nițel argumentați. Restul taberei are un discurs structurat în așa fel încât începe cu ‘bineînțeles’ și continuă cu diverse fraze despre unirea tuturor popoarelor europene și dați-ne bani și se oprește fără să ne zică de ce e bineînțeles. Euroscepticii sunt sarea și piperul oricărei birocrații eurofile.

Și n-am cu cine. Tratatul de la Lisabona a trecut zburând și prin Parlamentul nostru. Toate voturile pentru, cu excepția unuia, împotrivă. Lavinia Șandru. Asta candidează? Oricum, mi se părea un pic…erm…dintr-un film diferit, unul și mai demagogic.

Cine a rezistat până aici, ca și cine n-a rezistat, se întreabă un singur lucru: de ce? Pentru că sunt răcit. Și pentru e că vorba de dreptul nostru natural de a mânca brânză, castraveți și numere cu forme strâmbe. Ne pot lua libertatea, dar nu ne pot lua domeniile! Pactio Olisipiensis Censenda Est!

Mi s-a oprit nasul în timpul ăsta. E foarte târziu. Noapte bună!