Criza gripei porcine a alegerilor europarlamentare îmi urcă gradul de alertă seimsic-microbiologic-civilizațională de la portocaliu la roșu

Cu alte cuvinte, am răcit. Și, mai mult, încă sunt mai sictirit, dar și fascinat pe alocuri, de viața reală, decât de perspectiva sesiunii în care, evident, o să pic tot. Sau chestia cea mai ușoară.

În condițiile astea cred, dar nu sunt sigur, că am luat decizia că mâine să nu fiu bun de nimic și să scriu întruna prostii aici, având în vedere că mă simt dator. Bine, rămâne de văzut dacă este credibilă ipoteza că n-o să fiu de nimic dar o să fiu bun de aberat aici și mai rămâne de văzut dacă n-o să fiu bun de nimic, dar, la cum mă știu, așa voi fi.

A fost Ziua Europei. A trecut ziua Europei. Yaaaay! Slavă ție, stea murată! (asta merge și pentru Steaua). A fost Steaua – Dinamo. A trecut Steaua – Dinamo. Am văzut doar vreo șapte faze din meci, inclusiv un gol. Sau erau ambele? Mă rog, înțeleg că au dat și ei două goluri și în rest au adormit și copiii de mingi. Derby Schmerby. Mai înțeleg că oamenii care stau aproape de stadion și-au găsit mașinile cu 50% mai sărace și total rearanjate geometric a doua zi. Ultras shmultras.

Ceea ce încerc să spun este că vin alegerile pentru Parlamentul European. Și n-am cu cine vota. Ceea ce nu era o surpriză, dar până acum mai aveam cu cine să mă prefac că pot vota, un candidat tânăr cu idei radicale da’ care sunau bine pe moment, un român de la UDMR, ceva exotic acolo, … aici nimic, taică. Da’ nimic. Bine, aș fi făcut cercetarea și aș fi raportat legat de ăia majori și de partidele care nu există dacă n-ar fi făcut-o alții mai pesimiști deja.

Ăștia au niște idei de ce vor să facă acolo, ceva? Nu de alta, da’ cică 75-80% din legile de pe continent vin întru aplicarea normelor europene. Care sunt, teoretic, aplicate de Parlament. Care nu poate avea inițiativă legislativă. Dar care zice ‘da’ sau ‘nu’ la propunerile venite dinspre Comisia Europeană. Care sunt prea lungi pentru a fi citite și oricum parlamentul intuiește că legile se împart în două categorii: favorabile sieși sau puțin neutre față de parlamentari. Care mănâncă niște caviar, ridică mâinile câteva ore, se duc la birou, pleacă la masaj thailandez, apoi mai dau două ture în țară. Și tot fac naveta între Bruxelles și Strassbourg și reduc la roaming drastic, prin lege, că doar călătoresc mult. Act care îi face destul de populari. Mă rog, e o birocrație destul de intoxicantă, unde din când în când, ocazional, rar, se mai discută chestii.

După cum cititorul nostru, mai inteligent ca noi, adică ca mine, că apoi zice lumea că eu sunt o echipă de 30 oameni de la editura Nemira sau ceva, sunt puțin eurosceptic, eurofob, eurocid și euro-aargh-vreau-să-am-o-sabie-de-nemuritor-si-s-o-infig-in-Europa. Lucruri pe care Uniunea Europeană le-a reglementat:

  • pașapoarte biometrice
  • pungi ecologice
  • castraveți
  • brânză
  • reforma universitară? un pic?
  • stânele, care trebuie să aibă faianță pentru a face brânză
  • ambalajul brânzei sau lipsa lui
  • stânele, care trebuie să aibă electricitate ca să-și facă brânză. Și sunt sigur că Europa ar fi încântată dacă ciobanii și-ar trage singuri electricitate în creierii munților, pentru că altcineva nu vrea s-o facă
  • data paștelui, momentan doar ca propunere

Și nici măcar nu-mi place brânza așa tare. Dar serios, brânza pare o chestie pe care un stat național suveran e în stare s-o reglementeze, dacă e cazul, nu? Da, dar e brânză aflată pe Piața Comună Europeană. Bre Sarkozy, Gheorghe de la stână, care vine cu ea la București, își rezervă dreptul ca brânza lui să rămână, pe vecie, pe piața comună Gheorghe de la stână – mama lui Răzvan, care, fiind formată din doi inși și neavând probleme cu granițe statale, se descurcă și singură. Acest val de măsuri trebuia aplicat din 2014, cel târziu, majoritatea. Studenții Politehnicii din Cluj au ținut un concurs de aruncarea tastaturilor. Asta e de bine sau de rău? Însă au fost adoptate în 2009, unele cel mai devreme din Uniune. Un alt lucru pe care UE vrea să îl reglementeze:

ICANN este, cum îi zice și numele, o corporație care se ocupă de nume și numere. Și care funcționează. Și încă bine. Mulțumită acestui fapt, tu ai domeniu. Și eu n-am. Ar trebui să fiu ofticat dar tot țin cu ei, hai, e clar că sunt imparțial. Și că urăsc Europa. Pardon, Uniunea Europeană. O entitate suprastatală cu un tratat constituțional care nu se numește tratat constituțional dar este un tratat constituțional și asupra căruia populația nu a fost nici deranjată cu un referendum trucat, care își dorește să aibă un cuvânt de spus în treburile unei organizații private internaționale care se ocupă de numere și nume, care organizație s-a dovedit a fi mai imparțială și funcțională decât tot ce a produs vreodată modelul eutopean. În comparație, Europa este un continent cu niște oameni. Care nu-și țin discursuri despre ‘soluții globale la o problemă globală’ unul altuia. Parțial, pentru că au treabă. Și sunt răcit. Ce înseamnă toate astea?

Înseamnă că nu v-am povestit toate temerile mele din seara cutremurului de acum două săptămâni sau despre cum dacă nu e cineva în cameră care să urle ‘cutremur’ eu nu mă prind, stau pe loc și mor. În timp ce dacă aș fi mai vigilent aș putea să mor liniștit și comod într-un ‘triunghi al vieții’. Emisiunea ‘După bloguri’, după cinci minute pe care le-am văzut, mi se pare e-xe-cra-bi-lă. Era ‘Teoria conspirației’ pe Pro TV și, după cum v-ați prins din crizele de schizofrenie de mai sus, vroiam să mă uit. Doar că în casă n-am triunghiuri ale vieții, doar biblioteci care așteaptă să cadă pe mine. Fucking books. Miercuri apare ‘Trei dinți din față’ de Marin Sorescu, cu Jurnalul Național. Sau geamuri care să se rupă și să cadă peste mine, tăindu-mă.

Ceea ce vreau să spun, pe lângă faptul că mă distrez citind bolboroselile lui Lorin Fortuna despre acești ȘERPILIENI MALEFICI, ceea ce va reduce numărul cititorilor la valori negative apropiate de infinit, este că UE a adus și chestii bune. Bine, nu vreau să spun asta, dar se remarcă ușurința mai mare în călătorie, posibilitatea unei cariere în căpșuni, plecarea unor ciorditori de la noi la ei (gândiți-vă cum o duceam cu ăia aici) și niște acronime, asta place Uniunii:

  • SOCRATES
  • ERASMUS (astea două sunt proiecte facilitate și chiar susținute direct de Ceva European, nu?)
  • PHARE și SAPARD, care s-au transformat repede în furăciuni pe stil românesc. Așa repede încât pun pariu că cei țintiți nu știu nici azi că ele există

Dar nu vreau să spun asta. Vreau să spun un pic despre tratatul de la Lisabona. Care este Constituția Europeană sub alt nume și reformulată. Înțeleg că există și un document intern trimis de Angela Merkel în care asta cere, aceleași chestii, alt limbaj. Singura diferență e că, în afară de Irlanda, ăsta a trecut sau va trece în zbor prin Parlamentele multor țări membre fără un referendum. Deși include prevederi magnifice ca un președinte, mandat de arestare, jandarmerie, steag, imn și zi oficială a Uniunii Europene. Plus suveranitatea organismelor judiciare europene asupra celor naționale, dar la asta n-aș fi atât de sigur, ar trebui citit documentul. Cu toate celelalte tratate europene lângă, pentru că e doar o serie de amendamente aduse lor. Nu poate fi citit în întregime. Dar poate fi votat.

Deci sunt răcit și după 1200 de cuvinte nici n-am ajuns la gripă. Ceea ce e un semn bun, în aceste vremuri microbiologic pure. Și nici la criza cea globală cu soluția globală de a turna bani globali în falimente globale. Dar aș vrea un europarlamentar care să urle ‘REFERENDUM’ și să vină cu tricouri verzi, în onoarea Irlandei, și pancarte. Și care să-și termine fiecare cuvântare cu ‘Pactio olisipiensis censenda est’. Și care să nu fie de acord niciodată cu președintele Parlamentului European. L-aș vrea pe Dan Hannan.

Tipul este un pic obsesia mea în ultima vreme. El și Lorin Fortuna. În sensuri opuse. Nu sunt nebun, sunt răcit. Ionesco la Preoteasa-n pod, în niște zile pe care le-am uitat. Te bagi? Sigur, nu mi-ar fi rușine nici cu Vaclav Klaus. Și nu mi-ar păsa dacă omul ar folosi și focile ca să ajungă să vorbească despre centralizarea exagerată a monstrului. Logica și ideologia pot fi lăsate deoparte. Parlamentul European există în slujba ‘marelui vis european’ și majoritatea va cam fi în sensul ăsta mereu, dar n-ar fi distractiv fără de-ăștia. Ar fi plin de discursuri sforăitoare. Ăsta și cu Nigel Farrage ce se opun la tot și mai și încearcă să fie nițel argumentați. Restul taberei are un discurs structurat în așa fel încât începe cu ‘bineînțeles’ și continuă cu diverse fraze despre unirea tuturor popoarelor europene și dați-ne bani și se oprește fără să ne zică de ce e bineînțeles. Euroscepticii sunt sarea și piperul oricărei birocrații eurofile.

Și n-am cu cine. Tratatul de la Lisabona a trecut zburând și prin Parlamentul nostru. Toate voturile pentru, cu excepția unuia, împotrivă. Lavinia Șandru. Asta candidează? Oricum, mi se părea un pic…erm…dintr-un film diferit, unul și mai demagogic.

Cine a rezistat până aici, ca și cine n-a rezistat, se întreabă un singur lucru: de ce? Pentru că sunt răcit. Și pentru e că vorba de dreptul nostru natural de a mânca brânză, castraveți și numere cu forme strâmbe. Ne pot lua libertatea, dar nu ne pot lua domeniile! Pactio Olisipiensis Censenda Est!

Mi s-a oprit nasul în timpul ăsta. E foarte târziu. Noapte bună!

Anunțuri

2 răspunsuri la „Criza gripei porcine a alegerilor europarlamentare îmi urcă gradul de alertă seimsic-microbiologic-civilizațională de la portocaliu la roșu

  1. E mai mult decat atat. Uita-te la imaginile grotesti de pe pachetele de tigari, sau accizele pe ele. Si probabil o sa se scumpeasca si alcoolul. Asta inseamna sa decida altcineva in locul tau ce e bine si ce e rau pentru tine. Am avea nevoie de un partid liberal adevarat, cu boase, care sa arunce plasa pe stat si sa lase oamenii sa fie liberi. Desigur, nu vom avea asta.Unul din sloganele PNL pentru europarlamentare era „vom crea locuri de munca in Romania” – partidul comunist, part deux; ce sa mai zicem de PSD?.De aia nici n-am votat. Optiunea mea nu era prezenta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s