Elena Gheorghe e mai tare ca fra-su

Serios, nu scriu asta pentru rating, scriu asta pentru că nu în fiecare zi sora unui fotbalist de la Sportul merge la Eurovision. Melodia o găsesc ușor cumplită, deh, materialul obișnuit de concurs. Dar parcă s-a cam auzit printre restul.

Un fundal sonor relativ anost, din când în când câte un individ cu prea mult păr și mult prea multe chitări, care-mi sărea în urechi din obsesie pentru ăia cu prea multe chitare. Finlandezii au venit cu ‘o melodie dance’ cu niște tipi în negru pe care mi se pare că au strecurat și niște chitărăruri. O chestie cu tente gipsy,  puțin prea cumințică pentru a convinge, gen ce ar ieși dacă ar face emisiunile de varietăți de pe TVR ceva cu tentă gipsy. O folcloristă din Portugalia care cânta ceva la modul ‘sususususu…’. Mi-a plăcut, habar n-am de ce. Și, serios, duduia Elena mi se pare că a ieșit puțin în evidență față de rest. Nu că m-aș fi uitat prea atent.

Habar n-am de ce mă mai uit la Eurovision, sunt ultimul nesăbuit cu dependența asta. Asta e, oi fi eu mai de modă prea veche. Nu mă aștept la calitate, doar la puțină diversitate și să mai aud muzicanți pe care nu i-am mai auzit, ocazional mai apare și ceva bun. Și, în contrast cu organizații „europene” care reglementează castraveții, chiar cred în concursuri paneuropene și interplanetare. Sunt ca un fel de ciomăgeală, doar legal și fără victime. Au și furăciuni și nedreptăți, au di tăti. Avem nevoie de ele. Să fie cât mai multe și la orice! Și, mă rog, sunt răcit, încă e o scuză bună.

România în finală, vorba tribunei…Man-din-ga, Man-din-ga! (da, știu că nu mai e, dar … vorba tribunei). Voie bună!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s