Turul covrigăriilor: Traseul se rereschimbă

Început de tur, mâine, la 11:30, la metroul Titan, dragi prieteni. Traseul s-a mai modificat puțin (sau masiv) și să-l mai anunțăm:

Ziua 1. Start la metrou Titan. Școala 195 – Piața Miniș – Diham – Muncii – Vatra Luminoasă – Iancului – Liceul Viteazu

Ziua 2. Start la metrou Obor. Lizeanu – Dacia – Romană – Romană – Universitate – Unirii – Tineretului

Ziua 3. Start la metrou Crângași. Crângași – APACA – Răzoare – Rahova – Bolintineanu – spre Carol – Piața Sudului – Unirii

Ziua 4. Două ture pe la cele 3 chestii de la Unirii, pe traseul Unirii – Universitate.

Să zicem tot ora de 11:30 pentru celelalte zile, mai puțin ultima, pentru care să zicem 13:00. Să mai zicem că ar fi în zile consecutive, dar să ne mai gândim un pic. Cam asta era de semnalat.

Covrigi!

Turul Covrigăriilor: A început

În prezența unei spectaculoase cantități de 3 concurenți și 0 spectatori, deci în aceiași parametri ca anul trecut, Piața Romană a primit Turul Covrigăriilor cu brațele deschise, adică cu KING COVRIG închis și covrigi la șir ca unică opțiune.

Rutierii s-au căutat prin buzunare, iar a doua ediție s-a deschis oficial cu cuvintele „Săru’ mâna, un șir de covrigi, vă rog!” Răspunsul prompt a fost ceva gen „Băi, ești beat mort, bă!” adresat unui aurolac de lângă. Avem o competiție quality.

Apoi plutonul a părăsit gogoș-patis-covrig-ăria Fițoșica și a continuat să se desfășoare pe bulevardul Dacia și mai departe, înspre zarea albastră. Nu s-au consemnat probleme majore, iar organizatorii, vizibil încurcați de punctarea șirului, au acordat câte un punct tuturor celor prezenți. Adevărata primă etapă va începe, până la urmă, marți, după o nouă amânare. Ora urmează a fi stabilită ulterior.

Covrigi!

Rezervarea destinului și piticii din grădină

Ohoo, o a doua tragere la sorți abunddentă pe sezonul ăsta! Să exprim niște cuvinte despre adversarii românașilor din Europa League și să bat recordul mondial (bine, personal) la chestii scrise despre fotbal, fotbal, fotbal și fotbal.

Ajax, Anderlecht, Zagreb, Timișoara. O grupă cu echipe care nu mai sunt ce-au fost. Și Ajax, și Anderlecht au ajuns cu mult în urma renumelui lor, dar asta nu mă împiedică să cred că Ajax poate să le dea un 3-0 timișorenilor. Anderlecht abordabilă, Zagreb periculoasă mai mult prin prisma tradiționalei atmosfere din spațiul iugoslav, pentru că fotbalistic nu mă aștept să aibă cine știe ce jucători. Totuși, e de notat că un jucător de care se poate să mai fi auzit, intitulat Eduardo, și-a petrecut foarte mulți ani la Dinamo Zagreb. Calificarea de pe locul 2 e posibilă.

Panathinaikos, Galata, Dinamo, Sturm. Aici iar aș zice aia cu „nu mai sunt ce-au fost”. Dinamo e înconjurată de trei echipe care au fost prin Champions League dar s-au lăsat de obiceiul ăsta. Un trio balcanic spectaculos și o echipă din Austria, care se știe că are un campionat inferior. Pronostic aiuristic  #1: cel mai greu va fi cu Sturm. Cel mai ușor va fi cu Panathinaikos. Meciul de acasă, Dinamo o să-l câștige, asta o spun de acum. Există și un precedent al lui Rapid cu Panata și există o tradiție a împleticelii dinamoviste de ăia mai mici, că la ăia mari se pot concentra (măcar într-o manșă). Pronostic aiuristic #2: Locul 3, după o ultimă etapă de infarct.

Steaua, Fenerbahce, Twente, Sheriff: bulănoșii ăia au primit o grupă OK cu Fener, niște lalele și echipa mafioților din Transnistria, care se chinuie să ajungă în Liga Campionilor de când eram eu mic. Abordabil.

PSV, Copenhaga, Sparta Praga, CFR Cluj. Echipe … să le spunem alunecoase, în sensul că au o istorie a parcursurilor europene în care fac mai mult decât se așteaptă lumea. Dar așa are și CFR, cam la fel cu Copenhaga în parcursu-i din Champions. Vroiam să spun că o să depindă de meciurile cu Sparta, dar acum că mă uit mai bine … neah, se cam poate întâmpla orice. Genul de grupă din care să te califici cu 6 puncte făcute din 6 egaluri. Nu prezic nimic.

Voie bună!

It finally happened

Acum mulți ani, România avea patru echipe în turul preliminar al Cupei UEFA și toate erau eliminate. Acum ceva mai puțini ani (sezonul trecut), România avea cinci echipe în primul tur din Cupa UEFA, ultimul dinaintea grupelor. Și toate erau eliminate.

Azi au fost 4 echipe în ultimul tur dinaintea grupelor, dintre care trei s-au calificat. E o mică premieră. E un progres. E o depășire a câteva blocaje psihologice. Și a venit natural, fără tremurici sau perturbații exagerate pe parcurs, chiar dacă a inclus și o răsturnare de scor măricică.

Mai întâi, a fost CFR Cluj, care s-a impus la începutul jocului cu Sarajevo, a controlat treaba și a dat două goluri, plus o ratare la capătul unei faze splendide, când din trei pase s-a ajuns de la jumătatea terenului la poartă, evitând de fiecare dată ofsaidul la limită. Apoi, să observăm că tocmai am făcut o frază de Sorin Hobana. De partea cealaltă, oaspeții au o bară la o bâlbă măricică în apărare și un gol, creând un final destul de tensionat la 2-1. Tensionat, dar, să mai subliniem o dată, rezolvat cu un cap limpede. La CFR mai merge, că-s toți portughezi, dar uite și ăștialalți că le-a ieșit.

Mai apoi, Dinamo, care pentru prima dată pentru sine și fotbalul românesc, a revenit de la un scor nașpet la general (0-3). Cei de la Liberec n-au jucat absolut nimic, văzându-se cu sacii în căruță, ba chiar vreo două goluri au fost produse de portarul gazdelor. Și Dinamo a construit încet, a ținut mingea, a știut să lovească și să se salveze cum trebuie. Șocant de bun Matache măcelaru, un portar care de multe ori a fost văzut făcând gafă după gafă. Eu personal n-am văzut un meci în care să nu facă asta. Apoi penalty-uri, cu o ratare la limită pentru Zicu, apoi un șut peste al oaspeților, pentru ca, în cele din urmă, mult mai târziu, Matache să salveze decisiv, scăpându-se și de povara de a bate, în următorul rând de penaltyuri. Mai e și el într-un rol pozitiv o dată. Mai demult mi se părea că e lăsat deoparte cam ușor raportat la talentul arătat în perioada Otopeni, dar nici nu se ajuta singur. Și o victorie, pardon de cuvânt, mare. Respect.

Mai apoi a fost Steaua, care a fost condusă cu 1-0 și a început să joace în ultimele minute, terminând cu un gol cu poarta goală și 2-1.

A mai fost Vasluiul, care a cedat la Atena, 0-3, după ce la pauză fusese 0-0. Totuși, au rezistat foarte bine până la un punct.

Și a mai fost tragerea la sorți pentru Liga Campionilor, de unde Urziceni a aflat că o să joace cu Sevilla, Rangers și Stuttgart. O grupă mult mai bună ca altele, dar evident dificilă. Pe Rangers îi simt mai slabi. O să fiu extremal și o să prezic cinci puncte, că patru deja propuseseră ăia de la sport.ro mai devreme și n-aș fi original.

Ăsta a fost fotbalul de azi. Noapte bună!

Turul covrigăriilor: Traseu

Am stabilit, preliminar, traseul turului covrigăriilor. Un prolog, trei etape plus o a patra care este finișul festiv de la Unirii. Traseul (preliminar) arată așa:

Duminică, 30 august – Prolog, „icebreaker” și alți termeni de-ăștia.

Un covrig la Romană într-unul din cele două locuri care se anunță deschise (king covrig sau patiserie/pizzerie)

Luni, 31 august – Etapa 1

Început la metrou Titan. Școala 195 – Piața Miniș – Diham – Muncii – Vatra Luminoasă – Iancului – Viteazu

Marți, 1 septembrie – Etapa 2

Început la metrou Iancului, cu/fără covrigăria din ziua precedentă inclusă (mă mai gândesc). Iancului – Lizeanu – (aici probabil un metrou) – Crângași – APACA – Răzoare – Patiseria rahoveană – Bolintineanu. Și eventual revenire spre Unirii, poate via RATB, și un covrig și-acolo. Mă rog, mai sunt chestii de stabilit aici.

Miercuri, 2 septembrie – Etapa 3

Început la metrou Romană. Două din cele trei chestii din zona Romană (alea nevizitate) – Academiei/Ion Câmpineanu – una din cele trei chestii din zona Unirii – spre Carol – Tineretului spre metrou – Piața Sudului.

Joi, 3 septembrie – Etapa finală

Început la Universitate, venit pe străduțe spre Unirii (similar cu porțiunile pavate din apropierea ultimei etape din Turul Franței dintr-un an. What a ripoff), apoi două ture asupra celor trei chestii din zona Unirii, cu finalul triumfal la aia chiar de vizavi de hanul lui Manuc, cum treci Dâmbovița, lângă intrarea de la Unirii 1, vă prindeți voi…

Se observă formula un pic prea clasică folosită de autor, care în mare merge pe cele trei linii demarcate pe hartă. Dânsul ar fi putut, de exemplu, să aleagă un parcurs gen Rahova – spre Carol – Unirii, trecând prin Carol, dar preferă să rămână un textualist sub zodia absolutei siguranțe. Clasicismul reiese și din formula estetică fixă și balansată a numărului de etape: 1-7-7-7-6, ce ne amintește, într-un fel, de dispunerea unei echipe de fotbal. Se remarcă, în mod evident, trei tendințe principale, trei perioade, care impun traseul: etapa tităneană, etapa crângășean-giuleștean-regian-rahoveană (AKA etapa rău-famată) și etapa centrală.

Dar serios, dacă există reclamații, dacă îmi scapă ceva, dacă urăști traseul și vrei altul, hai să vorbim. tourdecovrigi@gmail.com , un comentariu aici sau mijloace mai personale pentru persoane mai personale. Covrigi!

O seară liniștită în Europa

Aș fi vrut, poate, să spun niște cuvinte despre Timișoara, dar a fost un meci calm ticăind spre un rezultat previzibil. Mi-a sărit în ochi doar acel șut al lui Marica din finalul primei reprize.

Acum sunt puțin ocupat să mă zgârii pe ochi pentru că nici nu m-am gândit serios să merg la Brănești, pentru meciul de cupă al Sportului. Care cică a fost un fel de meciul cu Modelu din cupă de anul trecut: de la agonie la extaz și înapoi, terminat cu penaltyuri și câștigat, 7-6, de Sportul. Phew.

Să ne mai alungăm puțin plictiseala aruncând o privire pe scorurile din seara asta. Neah, nimic atractiv, în afară poate de foartestrâmtimea scorului de la Fiorentina-Sporting. Rămânem cu semi-surpriza de ieri, când Debrecen a ajuns în grupe. Românașii s-au chinuit câteva sezoane, după care a venit Platini și a schimbat calificările, iar Ungaria a dus o echipă în grupe cât mai duh. L-am prins pe Cosmin Băleanu la radio spunând că televiziunea din Ungaria își blestemă zilele pentru că nu se așteptau să fie cazul să producă un meci, vroiau și ei să dea pe Barca și Liverpool. Și un interviu cu Ciprian Marica, mulțumind comentatorilor. Și alte cuvinte standard, am întâlnit acum o echipă mult mai organizată.

Dublă care ne redă imaginea asupra distanței dintre noi și ei. Stuttgart vine și mucifică una din noile echipe cu pretenții din România. Nu, nu cu 4-0, tocmai, ca o pisică cu șoarecele. Apoi aflăm că Stuttgart va fi în urna a treia la tragere. Urziceni, desigur, a patra, singura echipă mai fără coeficient din toată tragerea fiind Debrecen. Conform asta, dar e scrisă înainte de meciurile de acum.

O seară nemțească și o competiție foarte nemțească, în sensul că totul a ieșit conform modelului. Mai puțin Debrecen. Voie bună!

Amânați covrigurile!

Da, o să mut mai încolo startul Turului Covrigăriilor, pentru 30 august, adică duminica asta. Și o să fie un prolog neimportant, urmând ca adevărata primă etapă să fie luni. Am găsit covrigării deschise duminica, la Romană. Va fi una sau poate două. N-am încredere în chestia pe care scrie non stop că e non stop. Și poate un … hâc … șpriț lung după prolog.

Să mai stabilim niște lucruri arbitrare și administrative. Miercuri spre joi noapte, la 00:12, se închid urnele pentru propuneri de noi covrigării. Mai ai vreo 24 de ore. Contribuie. Contribuie. Contribuie. (A se citi pe tonul Oanei Pellea spunând „citește, citește, citește”). Aș fi vrut să am și o schemă de traseu. N-am. Un schelet mic în cap (dar cine n-are schelete în cap?), dar tre să mai studiez și să mai gândesc gânduri. O să vină și traseul final … în cursul zilei de joi, să zicem. O chestie e evidentă, deocamdată: o să aibă mai multe zile. Și o să se termine la Unirii.

Covrigi!

Gunoi

Una din problemele omenirii e faptul că nu prea știm ce să facem cu gunoiul. Gunoiul e de două feluri:

  1. Obiecte
  2. Oameni

Obiectele pot fi, în cazul cel mai fericit, biodegradabile. Adică le pui acolo și ele se împut, se ofilesc și cad. După care materialele din care-s făcute reintră în circuit.E o singură problemă: ce înseamnă „acolo”? Și cât durează? S-a constatat experimental că durează mult. Și că soluția în care pur și simplu îți alegi o groapă, lași totul acolo și le lași să se descompună, creând pe drum și un focar pentru boli, nu e nici pe departe perfectă.

Intră în scenă reciclarea. E la început o idee bună: hai să refolosim ce se poate. Luăm hârtia aruncată și o transformăm în hârtie. Problema, ușor paradoxală, e că putem ajunge la situația în care producția de hârtie e pe undeva dependentă de cantitatea de hârtie aruncată, ceea ce nu e prea eficient (doar o să omorâm mai mulți copaci).

Alternativ, există niște oameni care încearcă să incinereze gunoiul și să producă energie termică din asta. Poate că se pierde la capitolul „refolosibil” și, mai nașpet, cred că se lasă cu niște gaze păcătoase. Se poate face toată treaba mai eco, moment în care constatăm că nota de plată e prea mare. Și nici nu știu câtă energie e acolo.

Realitatea e că habar n-avem ce să facem cu gunoiul. Știm că e potențial pentru niscaiva lucruri eficiente pe acolo, dar habar n-avem de unde să apucăm problema. Momentan, default-ul e să-l depozităm acolo și să sperăm că nu se strânge prea mult ca să ne înghită. În timp ce creștem. Exponențial. Au. N-ar fi surprinzător ca în timpul vieții noastre să se ajungă la soluția propusă în Futurama: să aruncăm un maldăr de gunoi în spațiu, undeva la nimereală, iar el să se întoarcă după un mileniu, amenințând să distrugă Pământul.

Similar, pardon de sinceritate, sunt niște oameni care conform normelor sociale sunt considerați „murdari”, din punct de vedere moral. Pentru ei, s-a inventat închisoarea, analogul perfect al gropii de gunoi, locul unde arunci gunoiul după ce l-ai strâns, ca să-l izolezi de tine, să scapi de sentimentul de silă, să te simți în siguranță, să nu te înghită. Știi că nu-i o soluție bună, știi că punând toată mizeria la un loc nu prea poți să obții altceva decât mai multă mizerie.

Dar nu poți să incinerezi gunoiul. Nu putem să-i omorâm pe toți, simți că sunt mulți din care se mai poate scoate ceva, care mai au potențial, pot fi întorși înapoi către și pentru societate, de unde eliberări condiționate și bune purtări și alte cele. Reciclare. Doar că tehnicile de reciclare sunt și mai slabe decât la gunoiul cel gunoi și foarte rar respectivul poate fi reintegrat. Comparația începe să-și arate limitele aici: suntem mult mai reticenți față de faza cu executarea (minus ăia care îi torturează pe toți în clădiri aglomerate din București) pentru că, normal, e vorba de persoane și nu de obiecte. Și gunoiul nu poate plăti ca să fie reciclat, pentru ca apoi să-ți taie beregata.

Asta e o chestie care, o dată rezolvată (OK, ameliorată), va însemna niște mulți pași înainte. Morala: chestiile care put contează. De asemeni, se poate ca eu să fi delirat cam aiurea. Cu siguranță am fost prea textualist (whatever that means). Noapte bună!