Nu știu unde voi fi peste cinci ani

Și, trebuie să recunosc, sunt puțin mândru de asta. Adică, mda, instabilitatea dă griji, dar explorarea posibilităților e o plăcere în sine. Prea mulți ani de lenevit? Probabil.

Totuși, relația de dragoste între angajatori și întrebarea din titlu mi se pare aiuritoare. Come on, am 19 ani și sunt puțin nesigur unde voi fi peste 5 minute. 5 ore? Nici o șansă. 5 zile? Ești nebun. Adică, OK, o direcție generală la o adică. Dar la cum sună întrebarea (experiență directă n-am) pare că băjeții sunt destul de tendențioși. Adică vor ceva gen „Voi fi managing director după câțiva ani de muncă de jos și project management, la capătul cărora mă voi îndrepta către o scurtă incursiune în MLM înainte de a reveni la carieră”. Nu știu dacă ce am scris e coerent, which is even more businessy.

Dar de ce? De ce ți-ai planifica creierii în halul ăsta? Unde mai e partea aia de „OK, acum să încerc și chestia asta, să văd dacă mi se potrivește” sau de „dă-o în mă-sa de carieră, șefa e o vacă” sau „uite ce, programarea e interesantă, dar eu vreau cu adevărat SĂ CRESC PORCI”? Să mai bâjbâi, să mai încerci stânga-dreapta, să mai dai, absolut accidental, de chestii mișto? Imaginea e nițel idilică, dar serios, mi se pare că lucrurile astea nu-s doar importante, sunt cam tot. Explorarea, bâjbâirea. Înspre o direcție, dar tot bâjbâind. Traseele prestabilite și eficiente sunt bune dacă ești un robot sau un algoritm. Sigur, pur rațional, sunt bune și dacă nu ești, dar oamenii nu spun glume în baza 13 și gânduri în baza 2. Pur și simplu duhnește a nenatural.

Voie bună!

Anunțuri

2 răspunsuri la „Nu știu unde voi fi peste cinci ani

  1. Nimeni nu zice ca trebuie sa ai cu adevarat un traseu prestabilit. Important e sa Dai Impresia ca ai cand te duci la interviu. 😀 Nimanui nu-i pasa daca ai cu adevarat. Chiar si ala care te intreaba stie ca o sa raspunzi cu o ipocrizie jenanta. Dar na, asa e-n tenis, sunt niste reguli. Acu doar tu nu pretinzi sa fii- gulp!- sincer la un interviu de angajare! „Ce vreau eu de la job e sa vin tarziu, sa plec devreme, sa castig bine si sa stau sase din cele opt ore ale programului pe mess cu prietenii” n-are cum sa sune bine.

  2. Sincer, nu vreau să stau șase ore pe mess cu prietenii, mă mulțumesc și cu patru dacă serviciul e interesant. Nu știu ce pretind, pretind că o dată ce toată lumea a învățat întrebările și răspunsurile la bullshit-ul pompos e totuna și dacă e și dacă nu-i. Și, mă rog, this rant was brought to you de un articol în care cineva se plângea că „băi, din ăia de la interviu de ieri doar unul a știut ce va face peste cinci ani, eu cum să te iau frate dacă nu știi nici tu ce vrei? Uite, eu aveam planul făcut acum cinci ani și am ieșit pe plus”. Deci…mă tem că…există… astfel de…oameni.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s