Şi acum şi Timişoara!

Tendinţa mea de a cârcoti la adresa echipelor româneşti începe, încet, încet, să fie răpusă. Nu de alta, dar pe Timişoara o vedeam umflată cu o pompă umflată cu pompa şi totuşi s-a strecurat pe sub, pe lângă şi printre o câştigătoare a Cupei UEFA.

Cam aceleaşi observaţii ca la Vaslui ieri. Meci sforăitor, mult mai sforăitor ca ieri, dar mai de aşteptat, cu o miză niţel mai mare şi cu Timişoara gazdă şi bine înfiptă în apărare. Gigel şi cu Parks mă surprind încontinuu, deşi poate ar trebui să mă obişnuiesc şi să nu mai fiu aşa şocat la fiecare meci. În fond, i-am văzut şi pe viu şi mi s-au părut nişte uragane, doar că atunci jucau cu Dunărea Galaţi. Uite că merge la fel de bine şi cu Shakhtar. Au avut apariţii rare oamenii, dar cu driblinguri şi şuturi bune. Şi în general totul s-a legat mai bine decât mă aşteptam, fără prea mulţi tremurici, apărarea OK (poate minus fazele fixe), Alexa buldozerul fiind suficient de buldozer cât să ajute…

…şi o calificare, cu impresia că Timişoara a fost stăpână clar peste meci (sau mi se pare?). Pare-se că fotbalul românesc mai are nişte suflu european. Voie bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s