Concordia Chiajna – Sportul Studențesc 1-0

Suntem în grafic, cred. Asta nu înseamnă că o ducem bine, ci că o ducem exact cum mă așteptam. E leit jocul de sezonul trecut, iar retrogradarea pare o problemă mai importantă decât promovarea. Eh, să nu dramatizăm.

Trezit, bărbierit aproximativ și îmbarcat într-o epopee un pic mai lungă ca de obicei, în permanență cu senzația că sunt în întârziere. Pe la Eroilor, nu mai știam pe unde tre s-o iau spre Militari (la nauba, și învățasem! Și asta e o chestie greu de învățat!) și cum a apărut un metrou am alergat în sus și-n jos pe scări și m-am urcat în el. Nu înainte de a-l întreba pe un cetățean în vârstă unde merge, ca el să-mi răspundă parcă cu ultima suflare „Pre…ci…zi…ei”. După vreo stație, nu-mi arăta a Politehnica deloc. Ca tolomacul, am rămas în metrou deși mi-era clar că greșisem direcția. Și aud o voce suavă: „Urmează stația Piața Unirii”. Aaaaaaargh! Cobor la Unirii, la timp ca să iau metroul în partea opusă, înjurându-l pe moș și încercând să casc ochii. De la Lujerului am avut companie, deci n-am mai putut să fac lucruri jenibile legate de maxi-taxi-ul de Chiajna.

Am ajuns la stadion în secunda 9 a meciului. Nu e foarte rău, dar uite că tot întârziind încep, deși mi-am luat toate marjele din lume. Stadionul din Chiajna e fantastic, minunat, miraculos și e situat ultracentral, lângă biserică, parcul comunal Chiajna (care e cât un părculeț dintre blocuri de aici din cartier, dar cu mai puțină iarbă), gară, primărie, magazinul cu carne de pui (taicăăă ce cozi sunt la ăia) și restaurantul (bodegian-ish) „La Cherciu”. Pot părea răutăcios. Nu vreau. Serios, locul e un fel de Crângași mai micuț, mai curat și mai liniștit. Mi-a lăsat impresia că se poate trăi acolo și încă frumos. Și e mai asfaltat ca Bucureștiul.

Stadionul are o tabelă de-aia jmecheră, gazon impecabil, două peluze și o tribună acoperite. Iar tribuna se termină la un metru de linia unde se oprește terenul și nu există gard despărțitor. Ați mai văzut așa ceva? E măcar posibil pe 99% din stadioane fără ca atacantul vedetă al gazdelor să sară să-l omoare pe un spectator care l-a făcut gras? Iar ultima tribună se construiește, mai micuță, deasupra Sălii Sporturilor (despre care se spun, de asemenea, lucruri bune). Făcută frumos și cu cap toată chestia.

Revenind la lucruri mai îmbâcsite, a fost vorba și de un meci azi. Varga n-a jucat, iar Tibi Bălan a dus asta un pas mai departe, stând în tribună. Am auzit azi pe la tembelizor că gata, s-a rezolvat, Varga merge la Urziceni și Tibi la Timișoara (ceea ce nu-mi sună prea bine, parcă ultima lui ședere la Timișoara a constat în foarte mult stat pe bancă).

Început de meci tulbure, două echipe scurte, echilibru tactic, cuvinte de-astea. Și spaimă de câte ori Diniță ajungea la minge. Literalmente spaimă. Uite, asta ar fi fost o politică de transferuri bună: să-l luăm pe Diniță. Și atât. Așa, fostul nostru jucător, acum de 34 de ani, a zburdat ca la 20 și a mai aruncat o lopată cu noroi peste speranțele noastre și azi. O apărare cam visătoare, care știa că nu trebuie să-l lase să joace, dar avea probleme cu practica. Uneori veneau doi oameni și tot degeaba, uneori i se lăsa loc să se întoarcă spre poartă. De câteva ori fundașii îl pun pe noul portar Viciu în situații grele, cu lovituri de cap imprecise spre poartă urmărite, desigur, de Diniță. La o fază, apărarea e făcută ferfeniță din două pase, dar șutul trece pe lângă.

În final de repriză, Diniță urmărește o minge în adâncime, fundașii îl lasă pe Viciu să se descurce, iar el iese foarte bine și îl acroșează și pe Diniță după ce atinge mingea. Căpitanul gazdelor (Diniță, tot de el e vorba, dar să mai schimbăm termenii) e dus în afara terenului și pare că are probleme mari cu umărul, dar în cele din urmă intră la loc. Apropo, echipa medicală a fost condusă de o doamnă un pic cam durdulie, care prelungea suferința accidentatului deplasându-se foaaaarte încet. Și cum mai toate accidentările s-au întâmplat pe partea opusă băncilor … trebuie să fii durut. Iar crainicului stadionului nu-i dau mai mult de 14 ani și celor câteva voci care mai strigau câte un „Chiajna!” le dau vreo 10. Nu spun că-i rău, e … pitoresc, așa. Tânăra generație se apropie. Așa, reproșuri pentru Diniță: după accidentarea asta s-a lansat într-o serie spectaculoasă de plonjoane.

La poarta gazdelor, ajungeam rar. Și atacurile ne prindeau cu cam puțini oameni în față, la care mai adăugăm faptul că de multe ori oamenii ăia erau Curelea. Greu. Am reținut o lovitură liberă bătută de Ferfelea în stil de rugby și o fază mai cât casa. Kiki Irimia driblează bine și vede un culoar pe care îl lansează foarte bine pe Mandinga, care vine din flanc, e singur cu portarul, își măsoară pașii … și trage fix pe centru. Am avut multe șuturi pe portar azi și măcar dacă era cineva mai la pomană pe-acolo tot ieșea de-un gol. 0-0 la pauză, oarecum în grafic. Și ăla optimist (cu egal), și ăla al meu (fără așteptări).

Începe repriza a doua. Aflăm că portarul gazdelor se intitulează Niță și e un băiat din localitate, crescut de Concordia. VBA, cel mai tare portardin Divizia A, s-a retras și el, face chestii mai manageriale. Aflăm și ce știam deja, că Diniță e meseriaș. O centrare, Diniță bagă un cap pe colțul scurt, 1-0. Vreo doi fundași somnoroși prin partea aia de careu plus Viciu fără reflex (la naiba, și începuse bine). Au! Lung e scos instantaneu și intră tinerelul Dobre. Mai încolo a intrat și Nae, la un moment dat senzația era ca la acel România-Slovenia: 4 atacanți, dar 0 atac. După asta, parcă ne-au lăsat mai mult spațiu să ne desfășurăm, rezultatul fiind că atunci când se desfășurau ei aveau mult mai mult spațiu.

Oamenii care numără bine spun că am avut șase sau șapte ocazii mari. Probabil nu voi reuși să le enumăr. Să mai număr una și la prima repriză, Postolache. Și să trecem la ce s-a întâmplat prin a doua repriză. Ferfelea și-a mai reglat loviturile libere, o dată a fost la vreun metru de vinclu. Iar a doua oară a fost iar la vreun metru de vinclu, doar că se dorea a fi o centrare și mai era și pe final de meci. Frustrant. Câteva lansări pentru Curelea, care pierde prim planul și o lasă moartă. Câteva faze la care n-o lasă moartă dar nu reușește să treacă prin om și să ajungă la minge. O minge care sare accidental spre poarta lor, dar lui Mandinga nu-i vine să alerge. În tot acest timp, fiecare aut de poartă era din ce în ce mai dureros. La un moment dat, cu vreo 10 minute până la final, s-a dat și cartonașul galben pentru tragere de timp, acest obiect pe care portarii nu îl văd decât dacă se duc să mănânce în oraș înainte să bată autul de poartă.

Curelea dă undeva, dar nu pe cadrul porții. Mai spre sfârșit, un șut, mingea ricoșează în partea stângă a careului, cred că tot la Curelea, PRELUARE, DECI PRELUARE DIN 3 METRI CÂND AI POARTA GOALĂ, DUPĂ CARE TRAGI PE LÂNGĂ! PE LÂNGĂ, DE ACOLO! NENOROCITULE!

Așa, mă scuzați. O centrare din partea stângă care ocolește frumos apărarea gazdelor, dar nici unul din cei 3 oameni care se aruncă spre minge n-o poate atinge. Dobre a fost literalmente la un vârf de gheată de gol. Niță bâlbâie o minge foarte molatică de la 20 de metri. Hopa, deci nu e deloc Superman.

Între timp, spre poarta noastră s-au întâmplat lucruri abominabile și un nou gol, anulat (ofsaid). Dar când scăpau aveau la timp și spațiu de te durea capul și dădeau pase printre ai noștri … de te dureau capul. La 20 de metri de poartă, aveau timp să-și facă preluarea, să se întoarcă, să se uite în jur, să se gândească o secundă – două și să paseze. Și în acest răstimp nu-i deranja nimeni. Viciu ne-a mai scos o dată sau de două ori. Să adăugăm și tradiționala ratare de la final, un șut de la distanță la care, dacă o scăpa Niță (cum a scăpat mingi mai slabe de atât), aveam pomanagiul acolo și golul pe tabelă. Nu s-a întâmplat. Final 1-0.

Ar fi nedrept să spun că ei stau într-un singur om, dar cred că fără Diniță n-ar fi putut să dea vreun gol. Vreodată. Noi am avut și puțin ghinion, dar mai mult am fost fraieri, cu șuturi în portar și preluări la 3 metri. Încep clișeele, „Stadionul ăsta e blestemat pentru noi” etc. Ca și Cotroceniul. De ce numai stadioanele mișto sunt alea blestemate pentru noi?

La întoarcerea spre București, am constatat că există o stradă Gabriela Szabo, una din primele ulițe noroioase cum intri în oraș. Sâmbătă avem în Regie cu Victoria Brănești și am un presentiment că va fi interesant. Ia uite câte prostii am scris! Adios. Haide Sportul!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s