It finally happened

Acum mulți ani, România avea patru echipe în turul preliminar al Cupei UEFA și toate erau eliminate. Acum ceva mai puțini ani (sezonul trecut), România avea cinci echipe în primul tur din Cupa UEFA, ultimul dinaintea grupelor. Și toate erau eliminate.

Azi au fost 4 echipe în ultimul tur dinaintea grupelor, dintre care trei s-au calificat. E o mică premieră. E un progres. E o depășire a câteva blocaje psihologice. Și a venit natural, fără tremurici sau perturbații exagerate pe parcurs, chiar dacă a inclus și o răsturnare de scor măricică.

Mai întâi, a fost CFR Cluj, care s-a impus la începutul jocului cu Sarajevo, a controlat treaba și a dat două goluri, plus o ratare la capătul unei faze splendide, când din trei pase s-a ajuns de la jumătatea terenului la poartă, evitând de fiecare dată ofsaidul la limită. Apoi, să observăm că tocmai am făcut o frază de Sorin Hobana. De partea cealaltă, oaspeții au o bară la o bâlbă măricică în apărare și un gol, creând un final destul de tensionat la 2-1. Tensionat, dar, să mai subliniem o dată, rezolvat cu un cap limpede. La CFR mai merge, că-s toți portughezi, dar uite și ăștialalți că le-a ieșit.

Mai apoi, Dinamo, care pentru prima dată pentru sine și fotbalul românesc, a revenit de la un scor nașpet la general (0-3). Cei de la Liberec n-au jucat absolut nimic, văzându-se cu sacii în căruță, ba chiar vreo două goluri au fost produse de portarul gazdelor. Și Dinamo a construit încet, a ținut mingea, a știut să lovească și să se salveze cum trebuie. Șocant de bun Matache măcelaru, un portar care de multe ori a fost văzut făcând gafă după gafă. Eu personal n-am văzut un meci în care să nu facă asta. Apoi penalty-uri, cu o ratare la limită pentru Zicu, apoi un șut peste al oaspeților, pentru ca, în cele din urmă, mult mai târziu, Matache să salveze decisiv, scăpându-se și de povara de a bate, în următorul rând de penaltyuri. Mai e și el într-un rol pozitiv o dată. Mai demult mi se părea că e lăsat deoparte cam ușor raportat la talentul arătat în perioada Otopeni, dar nici nu se ajuta singur. Și o victorie, pardon de cuvânt, mare. Respect.

Mai apoi a fost Steaua, care a fost condusă cu 1-0 și a început să joace în ultimele minute, terminând cu un gol cu poarta goală și 2-1.

A mai fost Vasluiul, care a cedat la Atena, 0-3, după ce la pauză fusese 0-0. Totuși, au rezistat foarte bine până la un punct.

Și a mai fost tragerea la sorți pentru Liga Campionilor, de unde Urziceni a aflat că o să joace cu Sevilla, Rangers și Stuttgart. O grupă mult mai bună ca altele, dar evident dificilă. Pe Rangers îi simt mai slabi. O să fiu extremal și o să prezic cinci puncte, că patru deja propuseseră ăia de la sport.ro mai devreme și n-aș fi original.

Ăsta a fost fotbalul de azi. Noapte bună!

Anunțuri

Un răspuns la „It finally happened

  1. Pingback: Razvan (eubatcampii) 's status on Thursday, 27-Aug-09 21:08:54 UTC - Identi.ca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s