Varga Dacian, jucător brazilian

Câteva notițe vor mai fi pe-aici despre meciurile importante ale echipelor românești. De exemplu, Urziceni-Stuttgart de aseară, văzut printre picături și poate fără un interes deosebit. Plăcut și picat pe micile faze de insistență urziceneană dintre 0-1 și 1-1. Acum, mi se pare mie sau nu se mai lasă capul jos ca pe vremuri? Desigur, mi-a plăcut golul. Oricât aș fi spus de el că e bețiv și indolent pe alocuri (și nu mă îndoiesc că e), am o senzație de căldură când îl văd pe Varga dându-le gol nemțălăilor. Awww, ce drăguț, îl știu de când rata cu Inter Gaz!

Altfel, reclamația obișnuită, că nu-mi place pragmatismul ultrapragmatic văzut într-o parte bună din joc, dar că din păcate spre asta se îndreaptă fotbalul. Ar trebui să ne uităm la mai mult rugby, care o să mai aibă câțiva ani probabil înainte să se transforme fix în chestia asta. O ușoară senzație cum că fotbalul german e overrated am mai auzit de la observatori mai neutri și parcă distanța nu mai e atât de mare când mi ți-l vezi pe Dacian placat mișelește de Gebhart, cum nici cu Inter Gaz n-a mai pățit.

Și câteva observații legate de comerț și piața liberă. Sper să nu cobesc cu asta, că am spus-o și cu Digi și le-a trecut: se pare că, în timpul meciurilor de Liga Campionilor, cei de la Boom Sport pun pe ecran scorul și minutul. Iată, deci, prețul pe care trebuie să-l plătiți pentru a avea o transmisiune nu de calitate, ci de un minim bun simț: ăăă, după mult bâjbâit pe site-ul lor, înțeleg că prețul e de 8 euro/lună + TVA, incluzând niște canale multe de filme pe care nu le vrei, deși nu-s sigur, și oricum momentan au promoții și gratuități. Sau…nu știu. I’m not into that whole pay TV thing oricum. Pe de altă parte cei de la Urziceni dau dovadă de un fenomenal bun simț, lăsând prețurile la 20 de lei la peluză, cu Stuttgart, care nu-s chiar nimeni. În condițiile astea mă gândesc ca până și eu să trec pe la un meci de Champions League.

Varga e bun. Voie bună!

Întoarcerea oii roz

Eu am o anumită admirație, o senzație de uluială și zâmbiceală față de oamenii care știu să deseneze, cam ca și față de oamenii care știu să zdrăngăne la un instrument. Oricât de varză li s-ar părea dânșilor că sunt, eu rămân căzut în șpagat și ușor invidios, pentru că, iată, ei au mai multe resurse care îi ajută să exprime lucruri și să se exprime pe sine, iar asta contează destul de mult în topul meu. Subsemnatul nu se pricepe nici la stick figures cât să deseneze un xkcd și probabil ar avea mari probleme și în a „desena” un dinosaur comics. Poate doar dacă ar găsi imaginea pe net.

Iar admirația față de cei care fac animație e cvadruplă. Unii oameni, mulți, îmi place să cred, au înăuntru o mică lume minunată, ciudată, înspăimântătoare, superabracadabrantă, o lume unică, a lor, din contactul cu care putem învăța multe despre ei și, surpriză, surpriză, despre noi. Și să nu uităm teoria că life is an amusement park, deci am putea măcar să vedem cât mai multe chestii interesante. O să mă hazardez într-o comparație tip mere vs. pere și o să spun că cei care aleg să-și dea la iveală lumea, să ne-o arate prin literatură sunt dezavantajați față de oamenii cu animația. Pentru că cuvintele sunt, prin definiție, imperfecte în descrierea unei imagini. De asta se pretează la descrierea unor imagini neclare care oricum pot fi descrise: poezia. Însă când ai micul tău univers suprarealist și vrei să-l arăți lumii, mijloacele vizuale sunt mai bune (pauză pentru a remarca faptul că suprarealismul e cunoscut datorită lui Dali în timp ce de Andre Breton sau, mai aproape de casă, Ilarie Voronca n-a auzit nimeni). Eu vă pot povesti că am în cap imaginea unor valuri albe și înspumate din care iese un câine alb, înspăimântător și vine spre mine. Și voi (să presupunem) vă puteți imagina asta. Dar n-are aceeași măreție pe care ar avea-o dacă v-aș arăta imagini, nu e la fel ca în capul meu. Literatura o identific cu un mic proces de negociere, în care scriitorul și cititorul mai lasă fiecare de la ei până când unul are o frunză ca o mână cu degete, iar celălalt in braț ca o ramură. Când îmi desenezi mă iei de mânuță și mă târăști în lumea ta. Și eu mă uit și mă mir și mă bucur.

Iar senzația mea e că în animație încă se găsesc oameni imaginativi, poate mai ceva ca-n alte domenii. Și pasionați. Cum altfel putem justifica munca migăloasă de a desena cadru cu cadru? Dar oamenii care fac stop motion? Să faci oameni din plastilină, copaci din plastilină, case, un decor întreg în miniatură, să faci câte o poză pentru fiecare cadru, să le pui împreună adăugând și banda audio adecvată? Sunt oameni care cred în ce fac. Sunt oameni care au lucruri interesante să ne arate. Sunt artiști.

afisAcum venim la subiect. România are și ea un festival de specialitate, Anim’est, care a ajuns la ediția a patra. Nu sunt nici pe departe conaisseur, dar pare o chestie bine încropită, cu multe calupuri de scurt-metraje, cu lung-metraje bine selecționate, cu invitați cât de cât acătării și acordă ceva atenție ușor ofilitei piețe autohtone. Iar oaia roz, mascota festivalului, e tare.

Iată programul. Highlighturi: multe calupuri de scurt metraje, concurs de chestii studențești, concurs de music videos, concurs de scurt metraje. Chestii pentru copii și conferințe/prezentări dimineața. Secțiuni despre și cu animația din și cu Balcani (yummy). Vine un nene dintre writerii de la Simpsons să depene povești despre dânșii. Și o tanti de la o școală franceză de animație (din Valenciennes). Tema acestui an e cariera lui Hayao Miyazaki, un mare animator japonez de care, fiind ne-connaiseur, nu știu nimic. Vineri de la 23:45 e o noapte de animație horror. Festivalul s-a mai umflat, acum se desfășoara în patru părți, dar destul de concentrat în centrul Bucureștiului: Patria, Union, Elvira Popescu și la Cărturești în grădină. Biletele s-au mai umflat și ele, un pic dar cu 25%, de la 8 lei anul trecut (parcă) la 10 (80 – 10 proiecții, 150 – tot festivalul). Pentru mine sună tentant aceste cuvinte: mozaic (adică un calup random, iar mi se va spune că am fost la un calup random și am prins porcării în loc să vin la final sau la o proiecție mai acătării), balcani, studențesc, românesc (din curiozitate) și, acum, uitându-mă pe program, mă întreb cine e Luminița Cazacu. E destul de probabil ca de-abia ce nu-mi sună tentant să fie cu adevărat tentant. Sper să ajung la una sau mai multe din aceste chestii. Hai și voi. Sigur s-o găsi ceva să vă placă.

Pentru sfaturi mai în cunoștință de cauză, mai detaliate și mai bune recomand o connaiseur-iță. Câte ceva despre farmecul animației și cum îl reflectă Animestul găsiți la Adriana (sau câte mai mult tot la Nadia), iar comunicatul de presă oficial îl găsiți la Oana. Sunt atât de înconjurat de Anim’est că presimt că într-un an voi fi ceva legat de voluntariat pe-acolo. Voie bună!

Sportul Studențesc – FC Botoșani 4-0

Sunteți cea mai frumoasă galerie. Nu față de adversari, asta nu mă interesează, n-aveți decât să-i înjurați cât vreți, dar în relația cu noi. Sunt foarte mulțumit.

(șeful stewarzilor sau așa ceva. Spre deosebire de jandarmi, unde am mai dat și de idioți, stewarzii de pe stadionul nostru au foarte, foarte mult bun simț)

Pardon de întârziere, am făcut o vizită mării. Am găsit un loc în Constanța cu șaorma ieftină, lângă gară. Se merită să mai luați trenul într-acolo pentru o gustare.

Așa. Meci. Oamenii cu adevărat interesați de meci ar fi citit despre el pe liga2.ro sau pe forum până acum. Cum am văzut eu meciul, dincolo de acele înșiruiri de fapte? L-am văzut ușor plicticos, dar nu chiar. Și nu mi-a plăcut ce am văzut. În jocul nostru. Pase care nu se leagă, joc nearticulat. Pe undeva s-a simțit lipsa lui Postolache, un liant stil superglue. Popescu a mai bâjbâit și el mingi. Ce ne-a salvat a fost faptul că adversarii nu știau multe și n-au mai rezistat fizic. Altfel, de lăudat rezistența psihică a alor noștri, care pe vremuri n-ar mai fi insistat când jocul părea destul de hotărât să se îndrepte spre 0-0.

De remarcat câteva faze bunicele făcute de Chețan pe stânga. De altfel, un meci în care au putut fi văzuți destui juniori: Truță, Chețan, Dobre. Curelea s-a mișcat destul de slab până a scos penaltyul, deci se poate spune că a fost decisideși a făcut un meci șters. La fel cum i-am bătut cu scorul cu care i-am bătut deși aș spune (sper să nu fiu înjurat prea tare) că n-am jucat mare lucru. Din când în când mai am această senzație la câte un 4-0. Că e un 4-0 defensiv, la ciupeală, și total lipsit de farmec. Și oamenii se uită la mine de parcă am înnebunit. Mai remarc bara lui Cruceru, zdravănă și îndrăzneață, și mă opresc. Ah, și lovitura liberă a lui Nicola. Perfectă. Gata cu remarcile.

Poze de la meci se găsesc în articolul de pe liga2 mai-sus-linkat, aici și aici. Urmează o deplasare cruntă la Suceava. Haide Sportul!

Aș mai fi notat și câte ceva despre meciul cu Urziceni, dar e târziu și n-am ce nota. Ne-au citit, ne-au închis, ne-au ghicit. Nu mi se pare foarte clar că n-ar fi fost penalty sau prea relevantă discuția.

16 momente de zen predelean

Mă duc la biserică, să pun niște pătrate la o vacă

(un om din Bușteni)

No toalet

No toalet

  1. Drumul dintre Predeal  și Bran, serpentine. Pe un parapet scrie „Doar prin celălalt ne putem găsi pe noi înșine”.
  2. Drum până la stadion, altfel pustiu. La vestiare e cineva care știe să-mi răspundă la întrebare.
  3. „Statistica este precum costumul de baie: dezvăluie multe dar nu lasă să se vadă esențialul” (comentator TVR)
  4. Librăria din Sinaia. Nemira dă cărți la 5 lei. Inclusiv un Philip K. Dick.
  5. „Era un soare de pe vremea / covrigilor cu susan” (Nichita)
  6. Cinci moduri de a face scrabble cu aceleași litere și n-am de ce mă lega.
  7. Un camion care vine spre trotuar și pare că nu va mai frâna la timp. Scurte flashbackuri. Râsete.
  8. Scrabble din prima mișcare. SARMAL☺
  9. Piața din Sinaia se cheamă a Unirii. Doi pisoi minusculi dormind. Mama lor, colac pe-un scaun.
  10. Ploaie infernală, de nu vezi mai departe de 3 metri. Traversare.
  11. McDonaldsul de sub pod din vis nu era un vis, era Parcul Plumbuita.
  12. Lângă Peleș e o casă al cărei acoperiș e la nivelul străzii, iar în partea cealaltă e râul. SUPERB.
  13. Afiș pe un stâlp. Ne invită la primărie, la dezbaterea privind înființarea unui supermarket, pe 09.09.09
  14. Lângă trambulina de sărituri cu schiurile de la Predeal. Bucăți din trambulină lipsesc. Munți de jur împrejur.O turistă e și ea pe-acolo. Întorcându-se spre grup: „Tot ce pot spune este: interesant”
  15. „La noi cam de douăzeci de ani e criză” (unchiul predelean)
  16. Joacă Sportul. Ferfelea dă o bară imposibilă.

Asupra omenirii

Bine am revenit. Și la mulți ani, Nadia. Azi e 22.09.09. Azi am promis, de kiki, întâmplător și parodic (vezi promisiunile de tip „pe data X voi scrie despre Y” de pe blogul Adrianei), să scriu despre omenire. Ceea ce se anunță destul de dificil. Ce-i aia omenire?
Păi, eu și tu și … tot grupul. Atitudinea, spiritul, direcția, etc. … Ce facem, dacă ne omorâm cu toții. Asta ar fi una din observațiile de bază, care stătea la coadă să fie spusă. La început, erau două feluri de oameni. Unii aveau alunițe maronii, alții nu. Cei care n-aveau ziseră „Ăia au alunițe, sunt diferiți, hai să-i strivim”. Asta e esența războiului. Peste asta vin interese și manipulări, dar cam asta e tot. Ne e frică de diferențe. Ne e frică de diversitate. Căutăm unicitatea. Adevărul trebuie să fie unul și trebuie să fie ăla în care cred eu. O fi bine?
Ca răspuns, bullshit-uri globaliste și relativisme extreme. Sunt niște băjeți deștepți care dau mereu o soluție călduță și manipulatoare. Pentru că ne topim după certitudini și soluții liniștitoare. Din partea mea, un pas interesant pentru omenire ar fi împăcarea cu frica, împăcarea cu incertitudinea și încercarea de a stoarce ceva din asta. Până acum, toate descoperirile și realizările s-au făgut din fuga de incertitudine, din nevoia de absolut. A mers ca să descoperim cum trebuie plantat porumbul, dar poate pentru lucrurile fundamentale trebuie să mai stăm puțin și să ne minunăm de lume. Și să nu credem c-avem soluția, doar să concluzionăm că, obsesia mea, uneori lumea doar e și tot ce putem face e s-o privim. Revenim la fizica cuantică, dar și la calmul predelean. Să te uiți la omul din jur, să cauți să te înțelegi cu el și să știi mai multe despre el. Să-l întrebi de alunițe. Sau să te uiți la cuarci, alunițele universului. Sau…m-am dus departe.
Pentru că să scrii despre omenire e un lucru larg și care nu se face la ordin, desigur. Că doar asta era și intenția satirică a autorului din promisiunea inițială. Eu aș dori ca blogul ăsta să fie și despre omenire și până acum au fost ceva lucruri nervos-militante despre omenire. Care începe să aibă probleme din ce în ce mai mari și îi trebuie din ce în ce mai mult calm ardelenesc. Ceea ce îmi doresc și mie. În continuare. (Ah, încă un post fără conținut și cu „Promit că voi mai scrie”…)

O pauză

Dragii moşului, pentru o săptămînă n-o să mai povestesc chestii pe aici, fiind plecat din localitate şi din virtualitate, nu că aş fi povestit cine ştie ce oricum. Cred că ne recitim cam pe miercurea aviatoare. Şi vine începutul şcolii, ceea ce ar putea însemna că ne citim mai des. Sau mai rar. Dar probabil mai des. Depinde cu câţi functori o să mă bată la cap şcoala şi cât mă voi lăsa bătut la cap.

Voie bună!

Sportul Studențesc – Săgeata Stejaru 2-0

Băi, numărul nouă, băi omule de Neanderthal! Băi pitecantropule! Băi australopitecule! Băi omul cavernelor!

Și aș fi vrut să sugerez „băi homo floresiensis„. Sportul Studențesc, o galerie cultă, la curent cu ultimele tendințe în știință. Dar era destul de târziu în meci momentul ăsta și se mai întâmplaseră destule.

Mai întâi, se întâmplase să-mi revin în rutină, îndeplinind vechiul obicei al bărbieritului dinainte să joace Sportul. Știți, la un moment dat m-am gândit că poate cei care citesc aici nu vor să afle despre când mă bărbieresc eu. Încă mai analizez dacă așa o fi sau nu. Mai apoi, se întâmplase să ajung la meci la timp (detaliu puțin mai important, dar ce naiba) și să nu fiu controlat deloc la intrare (detaliu vital pentru teroriști). Astăzi în tribuna 2 am fost aproximativ atâția oameni câte bannere.

Chiar s-a întâmplat ca meciul să înceapă, la un moment dat. Se mai întâmplă. Printre primele faze a fost un șut de la distanță, mult peste, al alor noștri, care au început măcar cu poftă de joc. Pofta de joc a continuat, dar de multe ori ne-am împiedicat de un adversar masat bine în apărare. Momente notabile: două lovituri libere din poziții bune pe care le-am trimis în zid și o fază un pic uriașă la care Postolache a primit mingea din prelungirea lui Curelea de după centrarea lui…Ghinga? și a tras plasat în portar, dintr-o poziție foarte bună (10 metri, nemarcat). Câteva alte cornere, o lovitură de cap a lui Curelea scoasă de sub transversală de portar, urmată de o finalizare a la FIFA (șut de pe linia porții dar mult din lateral și care, surpriză, nu intră).

Postolache s-a demarcat bine în multe rânduri, dar jocul era pe partea cealaltă. Urcări bune și îndrăznețe pentru Cazan. Jocul de pase a mers, dar a fost mai greu de desfăcut apărarea lor încăpățânată și la un moment dat părea că ne vom pierde răbdarea. Din partea oaspeților, s-a remarcat numărul 9, oricine ar fi el, un chelios vitezist, tehnic, dar și cu gura foarte mare și lipsa de fair-play obișnuită. Și s-a remarcat o ocazie uriașă, la o fază când Ghinga cu Viciu nu s-au înțeles în apărare, Ghinga i-a pasat, dar prea moale, și un … săgețean? stejărean? Mă rog, un de-ăla a prins un lob și mingea a căzut pe bară. Phew. Iar pe final de repriză au cedat, după ce o fază construită pe centru l-a adus pe Curelea în careu, el și-a făcut mingea un pic în față, a tras pe lung și a băgat-o în ațe. De notat că după asta s-a cam terminat, pentru că oaspeții veniseră chitiți la un egal. Dovada cea mai clară e că au început să tragă de timp la 0-0 în minutul 20.

După pauză, Ferfelea a dat gol pentru 2-0 după o fază mai prelungă prin careul lor, dintr-o poziție asemănătoare cu a lui Curelea de la primul gol. Apoi am lăsat-o un pic mai moale, a mai vorbit și apărarea, dar am mai plecat pe atac, găsind destule spații pe-acolo. Nimic cu adevărat galactic de semnalat. Oaspeții s-au mai zbătut, dar s-au zbătut degeaba, contribuind doar cu câteva faulturi mai urâțele și câteva plonjoane mai discutabile. Și cu faze absolut hilare, la care după ce rămân într-un ofsaid de 10 metri, cei doi atacanți se zborșesc la arbitru. A venit o perioadă în care s-a ajuns și la cuvintele din citatul zilei de azi și la puțină nervozitate, parțial din cauza acestor căzături cam ușoare care ne-au umplut de cartonașe. De exemplu, o fază la care Cruceru pune mâna pe adversar și îl împinge puțin, el cade ca ars și arbitrul îi dă galben. Amu, și căzătura ușoară, dar și faultul de la spate penalizabil. Dar și arbitrul ușor tendențios.

Și apoi s-a terminat cu bine. Am câștigat cu 2-0 și am văzut că nu-i bau-baul așa de mare. Urmează Farul sâmbătă, Urziceni miercurea următoare și apoi Botoșani, în Regie. Vremuri interesante, pentru o echipă care arată totuși calitate în joc și voință. Acum niște comentarii despre Urziceni. E o tragere așa și așa. Cum au zis alții mai deștepți înaintea mea, Urzicenii nu-și pot permite să joace cu prima echipă, cum mai au treabă și prin campionat și pe la d-alde Sevilla, și nici n-au un lot atât de „lat”, deci avem o șansă. Pe de altă parte, au 2 oameni care ne cunosc foarte bine în lot plus un antrenor care ne cunoaște bine. Ne putem aștepta la un meci foarte bine pregătit, în contrast cu indolența Stelei de sezonul trecut. Deci, ori le dăm un 2-1 pentru că joacă cu rezervele rezervelor, ori mai bagă și niște non-rezerve și atunci se joacă. Dar îi facem zob la penaltyuri. Mai e și o altă variantă, spre care indică un amical jucat înaintea sezonului, dar hai să nu ne gândim la asta…

Revenind la meciul cu Săgeata, vă mai trimit către un articol pe liga2.ro, care are și poze. Haide Sportul!

Cupă: Sportul Studențesc – Dinamo II 5-0

Bă, Chivulete, băi, aplici regulamentul ca bunică-mea!

Grozăvești, 16:20, coafura se uită la chestia supraterană supraetajată Basarab și în continuare se minunează că oamenii lucrează la chestie. La 16:30 e meciul. Coafura se târăște gâfâind ușor încolo și aude fluierul de început cam pe la intersecția cu strada Lt.Zalic (pentru amatori, la vreo două case și o întoarcere spre stânga de intrarea pe stadion). Obișnuitul control corporal, unde în premieră sunt întrebat ce e maldărul de chestii din buzunarul meu. Săptămâna trecută m-au pipăit puțin pe glezne, dar dacă aveam grenade în buzunar nu era o problemă. Cred că și azi s-a băgat un nene pentru mine și i-a zis colegului „N-are, bă, n-are nimica”. Teroriști, dacă aveți vreo treabă eu pot fi curierul. Cer salariu avantajos și bonuri de masă.

După ce mi-am mai rupt tricoul de vreo două în gardul din jurul terenului, am ajuns prin minutul 2-3 în tribuna 2, unde era și lumea. Am fost aproximativ 5, dar a fost frumos. Ai noștri încep meciul insistând, doar, doar, or sparge apărarea oaspeților. Postolache și Ferfelea au momente când pare că ar putea scăpa cu o bucată maaare de spațiu liber în față. Îi simțim fragili. Răspunsul lor e și nu prea e.

Postolache pune mâna și trage de la 20 de metri. Mingea se duce în bară, îl lovește în ceafă pe Curcă (da, omul ăla pe care galeria Farului îl trimitea la Steaua. Puțin ironic) și iese afară. Curcă pare anemic. Reumatic. Din plastilină. Mai merge încercat. O fază la care Cazan recuperează mingea lângă steagul la colț, centrează pe jos și un fundaș degajează în Univers din fața lui Curelea. Ceva mai încolo, un corner, cineva (liga2.ro spune că era Curelea) dă cu capul, Curcă respinge în față, ușor lateral…vine cineva, vine cineva? Din apărarea lor nu s-a grăbit nimeni, de la noi s-au grăbit vreo trei oameni și Cruceru a băgat-o în ațe. Ceva mai încolo, o pasă pe jos își croiește bine drumul spre Ferfelea, care îl driblează și pe portar și dă gol.

Ai noștri presează în continuare, fără ca din partea cealaltă să vină cine știe ce reacție. Postolache ajunge la o minge trimisă în față pe care o prinde înainte să ajungă acolo Curcă și doar o înțeapă subtil pentru o boltă și 3-0. După câteva minute, Ferfelea creează umilința supremă, trecând de vreo 3 fundași, doar cu mișcări mărunte din corp, apoi și de Curcă. La pauză e 4-0. O plimbare cu ochii la căminele din jur, niște house discutabil din difuzoare, o adiere răcoroasă. Aer de vacanță, cum s-ar zice.

În repriza a doua, ai noștri încep s-o lase mai moale și îi lasă și pe oaspeți să mai alerge și ei. E o presiune, suntem ținuți în careul nostru pentru minute bune, dar respingem bine. Și, după ce mai obosesc, ieșim înapoi la joc, chiar dacă repriza să zicem că a fost mai de contraatac. Postolache îi dă o minge lui Curelea la marginea careului, el o amețește un pic până când cei doi fundași de lângă el resping și mingea ajunge la Costin Gheorghe, care trage plasat pe colțul scurt, Curcă nu se poate întinde și Sportul ajunge la al doilea 5 în 5 zile. Se orientează spre goluri din recuperare Mandinga ăsta. Se mai schimbă liniile, îl mai vedem și pe juniorul Chețan care prinde și el tupeu și are câteva șuturi bune, îl mai vedem pe Ghinga băgând un cap bun la o minge crucială în apărare. Mai e o fază la care Postolache driblează un fundaș și trage din lateral, iar după ce ne holbăm pentru câteva secunde trecem peste iluzia optică și înțelegem că minge n-a intrat. Și să mai notăm jocul mult prea dur al oaspeților, care aveau intrări fără legătură cu mingea și la 0-4. Asta se intitulează prostie.

Cam atât deocamdată. Sâmbătă vine în Regie Săgeata Stejaru, echipa baștano-interlopilor tulceni (Brănești și Snagov fiind ale celor ilfoveni), care mi se tot spune că e periculoasă. Înțeleg că au avut un început moale, dar mai de curând au înviat din morți. O să fie interesant.

Iată, cei de la PRO TV au descoperit că Gheorghe e fratele Elenei Gheorghe. Să te ții. Also, am apărut la PRO TV, gata, am ajuns mai pe sticlă ca toți cei care citesc asta. Un reportaj de 40 de secunde ușor exasperant pentru lipsa de conținut, dar puteți vedea și 1/8 din golul lui Mandinga. Haide Sportul!