Restaurarea axiologiei profesionale

Prețul tragic al restaurării axiologiei profesionale a fost asumat de întreaga generație ’60

(Sorina Sorescu)

AXIOLOGÍE s.f. Disciplină filozofică care se ocupă cu studiul sistematic al originii, esenței, clasificării, ierarhizării și funcției sociale a valorilor ; teorie generală a valorilor.

(DEX)

Marin Sorescu, Trei dinți din față, colecția Biblioteca pentru toți, editura Art + Jurnalul Național, 2009 (anul primei publicări 1977)

Înarmați cu cele două citate pe care vi le-am băgat pe gât, problema descifrării, în mare, a romanului, e rezolvată. Ceea ce nu e neapărat o pierdere pentru că nu prea e un roman pe care să-l poți lua într-o mie de feluri. Răsfoiam acum prin prefață și citeam ușor amuzat că în vremea respectivă s-a încercat clasificarea la „romane de dragoste”. O dovadă clarissimă că, cel puțin uneori, ce înseamnă o carte mai variază și cu epoca în care e citită.

O să încep prin a observa că e o ediție îngrijită și răs-îngrijită, greblată, plivită, curățată, spălată și spilcuită. Include o prefață scrisă de nepoata autorului, care se pare că s-a orientat spre critică, un tabel bibliografic complet și cu poze poze și fragmențele de critică la sfârșit. Minimul necesar pentru a avea la un loc mai multe păreri, comprimate până la esență și diverse. Iar o pagină spre sfârșit ne avertizează că textul a fost „cules cu un font inspirat de literele desenate de Claude Garamond, cu un corp de 11”. Iată ce lucru nobil și elegant făceați atunci când schimbați fontul din Word în Garamond de 11.

Volumul nu e unul tip copy-paste după o ediție pre-’89. Dimpotrivă, s-au luat manuscrisele păstrate, s-a studiat ce secvențe au fost cenzurate și au fost inserate înapoi în text. E discutabil cât de bine se „leagă” așa, dar părțile ex-cenzurate sunt bolduite. Deci nu s-a încercat reintegrarea lor completă în text, mai curând sunt acolo ca niște indicii spre „ceea ce a vrut să ne spună autorul”. Cuvinte individuale, fraze, și o secvență de câteva zeci de pagini mai la sfârșit.

Dacă tot eram la meta-lucruri, aș vrea să mai întreb cum s-a ajuns la Editura Art, din moment ce Biblioteca pentru toți era seria Minervei (și am văzut cărți BPT de la Minerva din 2007), de ce o carte de mai încolo din serie e la altă editură și, deci, ăăă…cine a vândut numele BPT? Cam ușor. Cartea e drăguță așa, cu cartonarea și coperta cea artsy, ceea ce merge pentru un aer nobil/snob (think vocea omului din reclama pentru cărțile Adevărul), dar nu prea e în vechiul spirit BPT al unor cărți micuțe și manevrabile, care aproape-ți intră în palmă. Astea de la Jurnalul Național încap cinci pe raft. Dar o ediție bine realizată și, trăiască consumerismul sălbatic!, ieftinioară la 12 lei față de 35 la librăria locală. Unde e o ediție la fel de bună, inclusiv partea cu prefața rudei autorului (aceeași?), de la Polirom. Dar hei, e triplu! Ironic e puțin că probabil banii care susțin prețul ăsta mic sunt de la nenea Voiculescu, care … are multe în comun cu un anumit personaj.

Deci personaje. Două triunghiuri. Val-Adrian-Tudor, tineri pe la vârste apropiate de noi, colegi de apartament într-o casă pe care o împart cu mai mulți babalâci. Și un au mutație, ar trebui să fiu mai informat de cât de grav e asta. Pare. Relatări despre pensionari făcând drumul lung și greu spre bucătăria comună. Descrieri pitorești ale băii comune din subsol, care pare un real paradis. Val e sculptor și face păpuși … pentru o fabrică de cauciuc. Secție mereu la marginea desființării, vă dați seama. Adrian și Tudor scriu pentru un ziar. Câte un articol de-al lor îi dă probleme Stoiceaschii, șefa, (da, bă, știu că e „Stoiceascăi”) pentru că nu se încadrează în „direcție”.

Un alt triunghi, Val-Olga-Șandru. Șandru e un om de-al muncii, burtos, năclăit, necitit și își bate nevasta. Pe Olga, frumusețea întruchipată, cu păru-i interminabil. Care vrea să-l lase pentru Val. Vă dați seama, suntem în anii ’60, un divorț nu pică bine. Și nu când e vorba de nevasta unui om mai de sus din ierarhie ca noi, poporanii. Ceea ce duce la ezitare. Frică. Emoție. Premoniție. Și prăbușire. O prăbușire înceată, pâș-pâș, care o dată erupe și mistuie triunghiuri și tot. Coincidență, Șandru e șeful fabricii de cauciuri, deci șeful lui Val. Coincidența e o tehnică des folosită de autor.

Nu vă așteptați la narațiune fluidă. Nu vă așteptați la metafore curgătoare și pagini citibile nerăsuflabil. Am perceput textul ca pe ceva scris și citit împotmolit, cu gâlme, cu ghionturi, cu opriri. Mereu vrei să treci mai departe, dar te lovești de un bolovan și zici s-o iei mai tiptil. Se poate datora și tehnicii/psihicului autorului, dar e perfect în a crea o anumită atmosferă, în a spune lucruri care nu se pot spune sau care au fost tăiate în roșu (și cu dungă groasă) de cenzură. Te aștepți ca din tufișul unei pagini să iasă un monstru care te înghite pe tine și pe protagoniști. Și se întâmplă, dar târziu, după ce ai acceptat, mâhnit, ordinea lucrurilor, după ce nu te mai așteptai. Ceea ce îmi amintește de un fragment din „1984”, pe care nu-l voi mai cita, preferând să mă opresc.

S-ar putea ca oamenii pe care politica-i lasă rece să fie lăsați rece și de carte, dar tocmai, nu e vorba de activiști cât de cum afectează chestia asta pe niște oameni normali care încearcă să-și trăiască tinerețili și dragostele. Altfel, dacă nu vă lasă reci chestiile cu atâta extremism și puteți suporta un stil narativ mai … poticnit, să-i zicem, recomand. A, să zic și de referințe culturale. Sunt destule inserate prin dialoguri și o lecție introductivă în pictură foarte bună spre sfârșit.

Voie bună!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s