Asupra omenirii

Bine am revenit. Și la mulți ani, Nadia. Azi e 22.09.09. Azi am promis, de kiki, întâmplător și parodic (vezi promisiunile de tip „pe data X voi scrie despre Y” de pe blogul Adrianei), să scriu despre omenire. Ceea ce se anunță destul de dificil. Ce-i aia omenire?
Păi, eu și tu și … tot grupul. Atitudinea, spiritul, direcția, etc. … Ce facem, dacă ne omorâm cu toții. Asta ar fi una din observațiile de bază, care stătea la coadă să fie spusă. La început, erau două feluri de oameni. Unii aveau alunițe maronii, alții nu. Cei care n-aveau ziseră „Ăia au alunițe, sunt diferiți, hai să-i strivim”. Asta e esența războiului. Peste asta vin interese și manipulări, dar cam asta e tot. Ne e frică de diferențe. Ne e frică de diversitate. Căutăm unicitatea. Adevărul trebuie să fie unul și trebuie să fie ăla în care cred eu. O fi bine?
Ca răspuns, bullshit-uri globaliste și relativisme extreme. Sunt niște băjeți deștepți care dau mereu o soluție călduță și manipulatoare. Pentru că ne topim după certitudini și soluții liniștitoare. Din partea mea, un pas interesant pentru omenire ar fi împăcarea cu frica, împăcarea cu incertitudinea și încercarea de a stoarce ceva din asta. Până acum, toate descoperirile și realizările s-au făgut din fuga de incertitudine, din nevoia de absolut. A mers ca să descoperim cum trebuie plantat porumbul, dar poate pentru lucrurile fundamentale trebuie să mai stăm puțin și să ne minunăm de lume. Și să nu credem c-avem soluția, doar să concluzionăm că, obsesia mea, uneori lumea doar e și tot ce putem face e s-o privim. Revenim la fizica cuantică, dar și la calmul predelean. Să te uiți la omul din jur, să cauți să te înțelegi cu el și să știi mai multe despre el. Să-l întrebi de alunițe. Sau să te uiți la cuarci, alunițele universului. Sau…m-am dus departe.
Pentru că să scrii despre omenire e un lucru larg și care nu se face la ordin, desigur. Că doar asta era și intenția satirică a autorului din promisiunea inițială. Eu aș dori ca blogul ăsta să fie și despre omenire și până acum au fost ceva lucruri nervos-militante despre omenire. Care începe să aibă probleme din ce în ce mai mari și îi trebuie din ce în ce mai mult calm ardelenesc. Ceea ce îmi doresc și mie. În continuare. (Ah, încă un post fără conținut și cu „Promit că voi mai scrie”…)

Anunțuri

2 răspunsuri la „Asupra omenirii

  1. Mersi de urare, senc iu, senc iu!
    Da’ce filosof esti de ziua mea. Eu credeam totusi ca blogul tau e in primul rand despre Sportul Studentesc 😛

  2. Mie cel mai mult îmi place că ai reușit, simultan, să scrii un articol cu titlu cu „asupra”, în care să folosești termenul „direcția”. Cu alte cuvinte, e simultan un articol matematic și unul de critică literară, felicitări!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s