Întoarcerea oii roz

Eu am o anumită admirație, o senzație de uluială și zâmbiceală față de oamenii care știu să deseneze, cam ca și față de oamenii care știu să zdrăngăne la un instrument. Oricât de varză li s-ar părea dânșilor că sunt, eu rămân căzut în șpagat și ușor invidios, pentru că, iată, ei au mai multe resurse care îi ajută să exprime lucruri și să se exprime pe sine, iar asta contează destul de mult în topul meu. Subsemnatul nu se pricepe nici la stick figures cât să deseneze un xkcd și probabil ar avea mari probleme și în a „desena” un dinosaur comics. Poate doar dacă ar găsi imaginea pe net.

Iar admirația față de cei care fac animație e cvadruplă. Unii oameni, mulți, îmi place să cred, au înăuntru o mică lume minunată, ciudată, înspăimântătoare, superabracadabrantă, o lume unică, a lor, din contactul cu care putem învăța multe despre ei și, surpriză, surpriză, despre noi. Și să nu uităm teoria că life is an amusement park, deci am putea măcar să vedem cât mai multe chestii interesante. O să mă hazardez într-o comparație tip mere vs. pere și o să spun că cei care aleg să-și dea la iveală lumea, să ne-o arate prin literatură sunt dezavantajați față de oamenii cu animația. Pentru că cuvintele sunt, prin definiție, imperfecte în descrierea unei imagini. De asta se pretează la descrierea unor imagini neclare care oricum pot fi descrise: poezia. Însă când ai micul tău univers suprarealist și vrei să-l arăți lumii, mijloacele vizuale sunt mai bune (pauză pentru a remarca faptul că suprarealismul e cunoscut datorită lui Dali în timp ce de Andre Breton sau, mai aproape de casă, Ilarie Voronca n-a auzit nimeni). Eu vă pot povesti că am în cap imaginea unor valuri albe și înspumate din care iese un câine alb, înspăimântător și vine spre mine. Și voi (să presupunem) vă puteți imagina asta. Dar n-are aceeași măreție pe care ar avea-o dacă v-aș arăta imagini, nu e la fel ca în capul meu. Literatura o identific cu un mic proces de negociere, în care scriitorul și cititorul mai lasă fiecare de la ei până când unul are o frunză ca o mână cu degete, iar celălalt in braț ca o ramură. Când îmi desenezi mă iei de mânuță și mă târăști în lumea ta. Și eu mă uit și mă mir și mă bucur.

Iar senzația mea e că în animație încă se găsesc oameni imaginativi, poate mai ceva ca-n alte domenii. Și pasionați. Cum altfel putem justifica munca migăloasă de a desena cadru cu cadru? Dar oamenii care fac stop motion? Să faci oameni din plastilină, copaci din plastilină, case, un decor întreg în miniatură, să faci câte o poză pentru fiecare cadru, să le pui împreună adăugând și banda audio adecvată? Sunt oameni care cred în ce fac. Sunt oameni care au lucruri interesante să ne arate. Sunt artiști.

afisAcum venim la subiect. România are și ea un festival de specialitate, Anim’est, care a ajuns la ediția a patra. Nu sunt nici pe departe conaisseur, dar pare o chestie bine încropită, cu multe calupuri de scurt-metraje, cu lung-metraje bine selecționate, cu invitați cât de cât acătării și acordă ceva atenție ușor ofilitei piețe autohtone. Iar oaia roz, mascota festivalului, e tare.

Iată programul. Highlighturi: multe calupuri de scurt metraje, concurs de chestii studențești, concurs de music videos, concurs de scurt metraje. Chestii pentru copii și conferințe/prezentări dimineața. Secțiuni despre și cu animația din și cu Balcani (yummy). Vine un nene dintre writerii de la Simpsons să depene povești despre dânșii. Și o tanti de la o școală franceză de animație (din Valenciennes). Tema acestui an e cariera lui Hayao Miyazaki, un mare animator japonez de care, fiind ne-connaiseur, nu știu nimic. Vineri de la 23:45 e o noapte de animație horror. Festivalul s-a mai umflat, acum se desfășoara în patru părți, dar destul de concentrat în centrul Bucureștiului: Patria, Union, Elvira Popescu și la Cărturești în grădină. Biletele s-au mai umflat și ele, un pic dar cu 25%, de la 8 lei anul trecut (parcă) la 10 (80 – 10 proiecții, 150 – tot festivalul). Pentru mine sună tentant aceste cuvinte: mozaic (adică un calup random, iar mi se va spune că am fost la un calup random și am prins porcării în loc să vin la final sau la o proiecție mai acătării), balcani, studențesc, românesc (din curiozitate) și, acum, uitându-mă pe program, mă întreb cine e Luminița Cazacu. E destul de probabil ca de-abia ce nu-mi sună tentant să fie cu adevărat tentant. Sper să ajung la una sau mai multe din aceste chestii. Hai și voi. Sigur s-o găsi ceva să vă placă.

Pentru sfaturi mai în cunoștință de cauză, mai detaliate și mai bune recomand o connaiseur-iță. Câte ceva despre farmecul animației și cum îl reflectă Animestul găsiți la Adriana (sau câte mai mult tot la Nadia), iar comunicatul de presă oficial îl găsiți la Oana. Sunt atât de înconjurat de Anim’est că presimt că într-un an voi fi ceva legat de voluntariat pe-acolo. Voie bună!

Anunțuri

2 răspunsuri la „Întoarcerea oii roz

  1. Pingback: Razvan (eubatcampii) 's status on Wednesday, 30-Sep-09 15:44:11 UTC - Identi.ca

  2. Luminita Cazacu a fost regizoare a defunctului Animafilm.Printre filmele regizate de ea se numara si seria Penelopa,dar si mult mai cunoscutul „Calatoriile lui Pin Pin”.
    Sfatul meu este sa mergi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s