Ce se mai poate spune?

Ce se mai poate spune după Serbia-România 5-0 și Letonia U21 – România U21 5-1? Se poate spune că probabil și chestia asta cu „ce se mai poate spune” a primit tagul cu „clișeu” din partea unora și acum nu se mai poate spune că nu se mai poate spune nimic. În nici o situație.

Iată ce se mai poate spune: Am văzut o schimbare dubioasă rău, Marica-Goian, ca-n era Pițurcă și o înfrângere mai rea ca-n era Pițurcă. Probabil că naționala e într-o continuă eră Pițurcă ce va mai ține. Se poate spune că în condițiile în care Mutu e somnoros nu se vede nimic acolo în față. Se poate spune că fraierimea s-a manifestat sub forma unor mingi mult peste din poziții prea bune. Ne-am și îngropat, în vremea când ne credeam aproape de ei.

Mă gândesc în particular la tine, Cristea. Mă gândesc că acest șut peste peluză, peste univers, peste însuși termenul „peste” e (aici vine partea în care voi jigni aiurea) simbolul ratangismului dinamovist. Nu știu clar cu ce ocazie mi-am băgat chestia asta în cap, dar în cap este. Ratangismul stelist e altfel, e cu mingi amețite până când nu mai ai poziție, după care o pierzi. Ratangismul rapidist e cu multe ocazii create și mingi care trec la o palmă de poartă, dar nu intră niciodată. Ratangismul dinamovist dă mai rău la o națională decât celelalte ratangisme. Deși produce aceleași rezultate și e cam la fel de des întâlnit, e prea pe față. Dinamoviști, iată de ce nu prea aveți oameni în naționale. Dinamoviști, nu mă bateți.

Aș remarca șutul lui Varga din finalul meciului. El, săracul, mai încerca, în mijlocul măcelului, să salveze ceva. Și e admirabil, totuși, pentru spiritul ăsta. Aș vrea să remarc inspirația regizorului, care mi-a oferit o imagine ce o visam de ani de zile: o găină enormă (mascota sârbilor), iar apoi un cadru cu Varga. Mulțumesc.

Altfel, se vede că nu merge. Întrebarea care se profilează la orizont și crește în fiecare zi, mai ales că, iată, suntem în urna a treia: în lipsa șanselor de calificare, pentru ce mai joci? Ce te mai motivează? Mai ales în condițiile în caare ești obișnuit cu pretenții un pic superioare. Iată, meciul de miercuri cu Feroe n-are nici o miză și probabil nu va avea nici simplitatea meciurilor fără miză. Ea nu merge la case mari.

Les notres comme les conniferes, vorba lui Adrian Georgescu. Voie bună!

Reclame

Sportul Studențesc – Dinamo II 2-0

Am ajuns la timp, cu bărbierit cu tot. Iată avantajul meciurilor jucate după masa, la dubioasa oră 13:15 aleasă de Sportklub. Am văzut iar că structurile metalice care vor fi Chestia Supraînălțată și Suprasupraterană Basarab sunt mai multe și mai apropiate de un tot unitar, dar tot harababură e. În schimb, câinii dinspre bulevardul Regiei par mai mulți și mai prosperi, din moment ce nu mai sunt deranjați de trafic. N-am avut altercații cu ei, dar păreau agitați. Insert glumă proastă cu câini roșii.

La meciul trecut, cu FC Botoșani, am avut o revelație. Cum atunci mă grăbeam să mă car din localitate, am zis să-i amân povestirea până acum. Eram în metrou, aveam căștile ipodului înfundate bine în urechi și ascultam melodia vocal-instrumentală „Rock you like a hurricane” a formației vocal-instrumentale Scorpions. Și atunci m-a izbit. Melodia asta nu are nici un sens. Absolut nici unul. E stupidă la un nivel galactic. La un nivel Moga. La un nivel Andre. Oh well, s-o adăugăm la „chestii stupide dar care îmi plac” și să trecem mai departe. Simt că mai am chestii de zis și scris pe care le-am amânat prea mult (nu v-am povestit de George Schwizgebel) și sper că voi recupera. Uite, cum termin chestia asta o să-mi fac câteva drafts cu ce mai datorez. Ceea ce nu va ajuta deloc. Știți câte drafts am cu cronici (recenzii?) de cărți? Hă?

Aseară am terminat Breakfast of champions. Azi am văzut reclame la copertilicenta.ro.

Am ajuns la stadion pe la unu și cinci, ocazie să număr oamenii de pe dânsul. Mi-au dat vreo 45 în tribuna 2 (prin numărătoare) și vreo 150 în total (prin ochiometrie). Până la fluierul de început s-au mai strâns. Am început binișor, chiar din primele minute Curelea a șters o minge, trimițând fix în portar, iar înaintea lui mai avusesem un atac închegat. Și asta aș zice că a fost prin minutul 5. Și am continuat să insistăm. Oaspeții au replicat, dar cam palid. Jocul nostru a fost neînchegat, până la frustrare pe alocuri. Cu toate astea amintesc câteva faze în care din poziție bună băjeții au dat peste, cam în rândul din mijloc al peluzei, deci mult prea peste ca să mai amintesc aceste faze. Și din partea dânșilor am văzut neînchegare și un șut chiar mult mai peste dintr-o poziție perfectă (6 metri, central, nemarcat). Autorul acestui rateu a fost unul din cei doi cetățeni de culoare, care aflu că erau Ze Diabate (numărul 2, unul mai înalt) și un oareșcare Attoukura (numărul 18, mai scund). Dânșii au alergat mai bine ca restul echipei, parcă. Alte momente artistice: când Curelea a luat o minge din aer făcând un unghi de 45 de grade cu pământul (și a dat bine) și câteva floricele (gen preluări ca la Fifa) ale lui Costin Gheorghe (și i-au ieșit). Curelea a fost pus o dată într-o situație impecabilă de gol, dar a tras în Curcă din câțiva metri. Apoi a venit golul. Gheorghe a făcut o preluare de-aia de Abracadabra pe dreapta, i-a mai amețit puțin pe fundași și a centrat pe scurt, de unde Nae a ratat din nou din 2 metri, dar mingea respinsă de Curcă a ajuns la Curelea, care (cu greu) dă gol în poarta deșartă (cuvântul „goală” e overrated). Încă o dată Costin aleargă încet și lovește prost mingea un meci întreg, dar are un moment decisiv pentru echipă ce conține într-însul și ceva noroc porcesc. 1-0 la pauză și m-am mai plimbat un pic, cât să mă uit la scheletul metalic ce se înalță lângă terenurile de antrenament. Zice-se că va fi un bazin de înot.

După pauză a mers mai bine cu ocaziile. Poate și cu jocul de echipă. Tradiționala cedare ușoară a adversarilor cu care ne-am obișnuit pe măsură ce îi presăm. În continuare ne câștigăm meciurile mai mult prin perseverență decât prin exuberanță, dar mă mulțumesc cu gândul că așa se începe. Mă amăgesc?

Golul de 2-0 a consfințit intrarea lui Curcă în memoria mea la categoria „Mari gafeuri” și nici măcar la categoria „Mari gafeuri care mi-s dragi” (vezi Barthez și Dudek, în continuare portarii mei preferați all-time). Centrarea a plecat de pe dreapta, dinspre Mandinga, Curelea a trecut pe lângă minge, iar ea venea liniștit spre brațele lui Curcă, o fază standard. Atât de liniștit venea că nu înțeleg prin ce procese cuantice s-a întâmplat că mingea a trecut de partea cealaltă a dânsului (adică, totuși, a trecut prin el? pe sub? peste? printr-o gaură de vierme?), ajungând la Ferfelea, care a împins-o, iar, în poarta goală. Cam pomanagii noi azi, dar am făcut-o invitați. A mai urmat o mică salată asortată de faze de poartă printre mulți timpi morți și îngropați. Curelea a întors un om pe la 20 de metri, apoi a tras pe lung de lângă următorul om, dar mingea s-a dus pe lângă. Ferfelea a prins un șut de la distanță, să zicem 25 de metri, de data asta de pe dreapta (sus-numita minge a lui Curelea a fost pe stânga), iar mingea, care altfel părea că se duce afară, a trecut la un degețel de poartă. Curcă a privit-o ca un om care a călcat pe platoul unde se filmează un film, care nu înțelege ce e cu toți oamenii ăștia în jur și ar vrea să se dea din drum, dar preferă să stea pe loc, nesigur pe cine încurcă dacă se mișcă. Spre final, au intrat Chețan, Truță și Postolache, revenit după accidentarea din meciul de la Constanța. Posto i-a făcut o minge bună lui Nae, care, văzându-l pe Curcă cum iese, a încercat să-l lobeze, dar a dat peste. Mai apoi, Nae a mai primit o minge similară și a reușit să rămână cu poarta goală, doar pentru a trage pe lângă. La un corner Patriche a prins o lovitură de cap foarte bună, care se ducea un pic sub bară și parcă suficient de departe de mâinile lui Curcă. Dar șutul a fost scos de pe linie de către … al nostru Vio Ferfelea.

Au fost și un pic de nervi pe final: unul l-a rupt destul de urât pe Nae, fază la care toată banca noastră și jumătate din jucători au sărit în sus cum n-am mai văzut vreodată. Cazan a stat și el un pic pe jos la un moment dat. Dar el s-a ridicat. Nae aflu acum că va lipsi o lună. Ouch.

Câștigăm cu mici momente de frumusețe, dar tot muncitorește. În continuare se simte că nu avem coerența, coeziunea, jocul de pase necesare și pe alocuri suferim și la capitolul comunicare pe teren („Vezi că vine, vezi că vine!”, de-astea). Dar facem un lucru cu consecvență: câștigăm acasă. Cu deplasările mai vedem noi ce se întâmplă. Următorul meci e la Bacău, peste o săptămână. O cronică lacunară dar cu echipe complete și chestii se găsește pe ligab.ro (ăsta e altceva ca liga2.ro, e de la concurență). Haide Sportul!