Nichita Stănescu – Evocare

Era un soare de pe vremea
covrigilor cu susan.
Cu puțin înainte de-a se însera,
fiecare rază a lui mirosea aromitor
ca șorțul mamei.

Naiba știe cum de mă rătăcisem
pe câmpul plin de pietre,
de bălării și de bucăți de var,
în spatele zidului, înalt pân’ la cer,
și de cărămidă roșie,
al fabricii de sticlă
căzută în ruină.

Era o scară de lemn
agățată de zid,
foarte lucioasă și tocită.
Și nu vă puteți închipui
cu câte răni plăcute m-acopeream de glorie,
învingând în duel
pe vestitul cavaler Bayard,
a cărui poză o rupsesem dintr-o carte!

Țipătul berzelor rotitoare,
pân’ la urechea mea lăsa un otgon,
și eu mă cățăram pe el, în soare,
și-aici – o, voi, aventuri viitoare,
până când, la înserare,
ding-dang, ceasul primăriei, cel mare,
mă alungă cu o zare,
cu o miraculoasă și tremurătoare zare.

… ding-dang, și fugeam chiuind,
fâlfâind, aburind,
cuprins de mirare.
Ding-dang, de o mare mirare,
că niciuna din răni nu mă doare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s