Sportul Studenţesc – Steaua II 0-0

Mai frumos era să fie meciul la 13:15, că văd că doar la ora aia mai reuşesc să ajung şi eu la timp.  Şi întârzierea a avut poate un efect interesant în sensul în care am păşit în pâlcul nostru de suporteri din tribună şi am zis că sunt pe Maracana. Un meci cu mai mulţi spectatori, atât de-ai noştri dar şi neutri (de-ai lor n-au prea existat), strigând mai tare şi părând mai uniţi decât de obicei (parcă după ce am venit eu s-a mai dus din efectul ăsta). Soarele pe cer la un unghi perfect şi o vreme un pic călduţă. Pe jos, confetti, create din cotidianul de mare tiraj „Adevărul de seară”. Era o atmosferă cu adevărat frumoasă.

Nici jocul n-a pornit prea rău, cu o lovitură de cap bună a lui Curelea şi un şut al lui Cruceru respins de sub bară de portarul advers. După care s-a cam ofilit. Steliştii erau grupaţi în apărare într-un stil tipic stelist, iar ai noştri încercau mai mult cu mingi lungi, sărind peste jocul de pase. La început mi-am zis că ia uite, ce interesant, mai încercăm un pic de joc englezesc, mai direct, apoi m-au lămurit ceilalţi că lipsesc şi Ferfelea şi Postolache, cei mai tehnici jucători. Iar juniorul Păuna a fost titular în atac, în premieră.

Majoritatea meciului a constat în joc murdar la mijlocul terenului, ocazional cu câte un sprint mai răsărit, arareori cu ieşit în pase. Intrări dure şi de-o parte şi de alta, dar din partea lor mai multe. Arbitraj vizibil mai prietenos cu ei, dându-le toate mingile discutabile şi mai puţine cartonaşe decât meritau. Dar parcă mai multe cartonaşe decât de obicei. Iar arbitrii au fost senzaţional de toleranţi cu trasul de timp.

Să mai notăm meciul bun făcut de Cheţan şi în general devotamentul alor noştri, care au alergat cu poftă spre toate mingile şi au fost suficient de prudenţi ca să nu rişte primirea unui gol stupid şi nemeritat.  Stupid şi nemeritat pentru că oaspeţii au ajuns la poartă doar de vreo două ori, una pe care o s-o spun acum şi alta care intră la repriza a doua. Lovitură liberă, dreapta, 20-25 metri. Ochiroşii bate şi zguduie transversala cu un şut de-ăla pe care nici un portar nu-l poate prinde, apoi mingea sare în flancul stâng din care e trimisă, slavă Domnului, mult peste poartă.

Repriza a doua. Joc fleoşcăit ăn condiţiile în care temperatura bătea deja spre luna martie. De notat ar fi o fază în care dintr-o pasă de la mijlocul terenului, un sprint pe stânga şi o centrare, mingea e pusă pe capul unui mini-stelist care ratează din careul mic. Bine că nu ştiu nimic, că apărarea noastră a fost total falimentară la mingea aia. Momentul tradiţional de controversă, când o centrare din careu, din dreapta,  e scoasă în corner de un stelist şi toată lumea se opreşte pentru o clipă, ai noştri cerând henţ şi ai lor sperând că arbitrul n-aa văzut. Şi nu s-a dat. Un alt moment de controversă, când Ciupe îi ia mingea lui Ochiroşii şi din întoarcere îi mai arde şi un umăr peste faţă, mai mult sau mai puţin intenţionat. Urmează văicăreli ca la sfârşitul lumii, după care vine doctorul, Ochiroşii se ridică, bea nişte apică şi e ca proaspăt. Dragul de el.

Dacă tot am spus des Ochiroşii Ochiroşii Ochiroşii, să-i remarcăm sprinturile, dar să observăm că n-a fost nici pe departe suficient de activ cât să-l bage în seamă cineva de la echipa mare, iar şuturile, vai, şuturile au fost în plopi. Urme de talent s-au văzut şi la numerele 9 şi 6, oricine ar fi. Ultimele 10 minute au fost petrecute cu Sportul aruncând mingi în careu, sperând şi ratând ba din poziţii bune, ba din poziţii rele. Nici o fază nu a fost destul de clară ca să merite pomenită. În general, schema era: cineva aruncă o minge spre masa gelatinoasă albastră din careu, masa gelatinoasă respinge. În faţă, în aut, în univers. Pentru că sunt stelişti şi asta ştiu. În minutele 88-90, spre marele lor merit şi marea noastră frustrare, au mai ţinut puţin şi de minge. Apoi 3 minute de prelungiri, în care am revenit la presat până când un jucător advers a hotărât să cadă din senin la mijlocul terenului. Iar arbitrul, servil ca de obicei, a oprit jocul şi ni s-au dus dracului şansele la un ultim mare atac. Care probabil ar fi fost doar o ultimă  mare ratare. 0-0 în final.

Un meci nu urât, pentru că am văzut totuşi un pic de combativitate, ceea ce de multe alte ori a lipsit (la ambele echipe), dar urâţel, să zicem, cu un adversar care a jucat la mica ciupeală, închis, refuzând deschiderea, refuzând jocul, fricos şi împins puţin din spate de arbitru, care câştigă un punct deşi nu joacă nimic. Şi deşi nu-l ajută cu nimic. Dar sunt stelişti şi asta ştiu.

Rămânem pe 2, iar etapa viitoare avem un alt meci foarte important la Buzău. Voie bună!

LATER EDIT: Cronică şi poze.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s