Încoronare

Sărbătorește firea divina-ncoronare.
Sunt împăratul lumii: am douăzeci de ani!

Marin Sorescu, Încoronare, Fundația Marin Sorescu, București, 2000

Avem de-a face cu un volum de poezii scrise de Sorescu înainte de primul volum, „Singur printre poeți”, scrise în vremea în care era student. E o carte împărțită în două mari părți, „Lirice” și „Cronici fanteziste”, cu o mică părticică (2 poezii) dedicată aniversării de 500 de ani al lui Ștefan cel Mare. Numiți-mă exageratorul șef, dar mi se pare că o sămânță de ironie soresciană, în formă mai brută, apropiată de ironia clasică din folclor, se întrevede în finalul abrupt de aici:

Măcar că vânt vuia năpraznic,
Tâmplatu-s-a la Putna praznic;
Norodu tot a fost venit,
Ce numai Ștefan au lipsit.

Dar poate că doar bat câmpii. Ceva mai cert (noroc că avem și titluri sugestive aici) e că în volumul ăsta regăsim un Sorescu altfel, mai deschis spre lirism, farmec și o prozodie oarecum tradițională. Tânăr, stăpân pe sine, încrezător în propria imaginație și mustind de respect pentru valorile tradiționale: Arghezi, Eminescu, Ștefan cel Mare. Pe undeva apar și niște vorbe întru slava socialismului, dar tuturor ni se mai întâmplă să fim tineri și să nu știm ce facem.

Se vede și simțul umorului, se vede și puțin din amărăciunea de mai încolo, dar opera reprezintă, în fond, încercările stângace ale unui tânăr timid și plin de speranță. Cartea are și o prezentare grafică atrăgătoare, fiind înțesată de portrete ale autorului, făcute de diverși indivizi la diferite vărste.

Un fragment (fără titlu, „Creionul meu va naște în curând…”):

Mă-ntreb și nu pricep de fel
Ce pot eu scrie c-un chiștoc ca el,
Când scriitorii mari (Mihai și Petru)
Scriu cu creioane lungi de-un kilometru?
De unde i-a venit, de unde a
Luat el harul ăsta de-a crea?
L-au fecundat luminile amiezii
Ca pe cartofii lui Arghezi?

O mostră interesantă de istorie literară, o carte care merită o privire dacă apucați să puneți mâna pe ea. Voie bună!

Reclame

Un nouă meta-însemnare neinteresantă și un sfert de impresie despre Windows 7

Iată, dragii moșului, acum am și hardware pe care să mă desfășor, după câteva luni în care am avut mai cu întreruperi sau am scris de pe mobil (de două ori, dintre care una ca să scriu că am scris de pe mobil).

Marchez intrarea într-o nouă eră cu o nouă temă, cu rugămintea ca persoanele care întâmplător citesc această chestie și își așteaptă cărțile de Sorescu înapoi să mai aibă puțină milă de mine (hai, luni, da? Sau se poate luni o tranșă și după o săptămână alta?) și cu speranța că în 2010 voi termina articolul cu impresii despre Animest 2009 și poate îl voi începe pe cel pe 2010, precum și cu obiectivul declarat de a ajunge la mai multe însemnări decât meta-însemnări (noroc că încep meciurile, pe 27).

Mai notez că Windows 7 este, din multe spre toate pedeveurile, un produs reușit. Nu că nu ar avea și părți care-s mai mult luciu decât funcție, dar senzația overall e că funcționalitate există, lucrurile se mișcă și încă bine și încă într-o prezentare destul de atractivă. And I don’t even like the guys. Impresia ar putea fi accentuată de faptul că am trecut de la un hardware dinaintea erei noastre la ceva mai decent și recent și totul, dar absolut totul, zbârnăie în comparație.  Whatever. Doar îmi trebuie o chestie care să ruleze FIFA.

Dar faptul că licența de 7 implică și o mașină virtuală cu un exemplar din XP de-a moaca e totuși de foarte apreciat. Cum puțin frustrant e faptul că varii produse de la firma Oracle nu vor să se instaleze sub dânsul, ocazie cu care salutăm firma Oracle, o felicităm pentru bugetul de sponsorizări baban care face ca toate instituțiile de învățământ din univers să predea SQL prin mijlocul produselor sus-numite și o întrebăm de ce ne dorește codul poștal pentru a ne lăsa să descărcăm ceva.