Să fie animație!

Așa cum anticipam și atunci, sunt ultimul om care scrie despre Animest 2009. Această chestie este în drafts de pe 14 octombrie. Și nu, nu va fi o lucrare enciclopedică elaborată de-a lungul a jumătate de an. Iertare.  N-a început încă ediția de anul ăsta, nu?

Dragii moșului, am multe de depănat legat de animație și mă trezesc cam târziu să le depăn. Nu ajută nici faptul că mă simt puțin cam ne-conaisseur și parcă m-aș pronunța mai cu jumătate de gură. Admirația bate spiritul analitic, momentan.

Să începem cu începutul, adică sfârșitul. Duminică seara am fost la Animest la proiecția filmelor câștigătoare. Mai întâi videoclipurile și reclamele. Câștigător la clipuri: Mexican Standoff, bunicel. La reclame, o chestie cu un câine care … urinează peste noi toți pentru că i-am tăiat copacul preferat. Bunicel. Pe altundeva pe acolo, o repovestire a legendei cu firul Ariadnei: Tezeu visează că e găsit de minotaur și devorat, se trezește, e găsit de minotaur și devorat, se trezește, minotaurul îl găsește și îl devorează, se trezește (poate că nu era chiar așa, era niște povestire în ramă, poate prea multă, dar așa-mi place, să fie belșug). În cele din urmă, în realitatea cea reală cei doi nici nu ajung să se întâlnească: eroul orbecăie cu prudență prin labirint, în timp ce minotaurul urmează firul și ajunge la ieșire. Și săraca Ariadna, ce-o fi crezut că s-a întâmplat când mi ți l-a văzut pe monstru ieșind. Inedită repovestire, grafică drăguță (simplă, personaje alcătuite din câteva linii de bază). Plăcut mult. N-am găsit toată chestia (nici n-am încercat prea tare, sunt mai preocupat să termin de scris asta în 2010), dar iată începutul:

„Never drive a car when you’re dead”, câștigătorul la film studențesc. Un zombie cântă la un dric plimbându-se prin oraș. Se mai întâmplă și alte chestii. În tot cazul, parcă nu prea se ridică la nivelul titlului, e nițel teribilism gratuit.  „The phantom of the cinema”, marele câștigător de la scurt-metraje, o chestie la care o fantomă scârțâie la mine într-o sală de cinema întunecată (sunt eu un incult insensibil?). Ne-plăcut, ne-impresionat deloc. „Three sisters and Andrey”, un scurt umoristic cu Andrei încercând să împuște un țânțar și surorile lui cântând la vioare și acordeoane. Inspirat (într-un sens destul de postmodern, I guess) din Cehov, aflu acum. Bună treabă. Câștigătorul premiului publicului, „Post”, o animație simplă, drăguță, la obiect despre un poștaș. A câștigat și la Anonimul la scurt-metraje, informează sursele mele. Și poate induce fredonat intensiv. Uite, chiar îmi pare rău că nu dau nici măcar de un fragmențel. „Copacul urban”, o porcărie. Și n-o spun doar din reflex, pentru că a fost „cel mai bun scurt-metraj românesc”. O porcărie în care Pacman se multiplică prin diviziune celulară și orăcăie. Mă rog, cred că orăcăie ritmuri de house și e un Pacman cu ușoară formă de copac.

Și a mai fost câștigătorul de la lung-metraje, în timpul căruia am plecat, o chestie japoneză cu piane care n-a reușit să mă târască în poveste. Ce să zic, cred că am găsit începutul puțin cam standard, cu copilul cuminte care visează cu ochii umezi la pian și e dus la școală de mama grijulie.

Pe lângă premiere, am mai fost la o serie de scurt metraje, cea dedicată lui Georges Schwizgebel.  Un animator elvețian, de limbă franceză din câte îmi dau seama, a cărui operă constă în câteva scurt metraje realizate în colaborare cu d-alde TF1, TRS, televiziunea quebecoază, Arte etc. după o tehnică uluitoare: practic, picturile tipului sunt, literalmente, tablouri. E o cu totul altă atmosferă, e frumos, nu poți face filme prea lungi prin metoda asta, nici framerate-ul nu caută să impresioneze, atunci mai rămâne axa autenticității, a mesajului, a atmosferei. Frumoase atmosfere visătoare, paradisiace, cu unghiul camerei schimbându-se și închizând un cerc complet, cu tranziții între scene care creează imaginea unei lumi în care totul este conectat, este într-o mare curgere. Muzică clasică pe post de fundal. Bun, un pic prea clasic pentru mine, dar trebuie să recunosc că omul este un mare Artist. Un exemplu:

În chestia din octombrie, vroiam să salut și faptul că a reînceput South Park și să mai spun 2 vorbe legat de sitcomurile de animație. Trecut-au anii, între timp a început alt sezon din South Park, care merge înainte, parcă ușor gârbovit de ani, dar perfect capabil să strălucească (any minute now…), iar eu aș vrea să rețin o singură observație din alea cu care eram dator de astă-toamnă: Cei de la Fox au zis să-i facă lui Cleveland din „Family guy” serial propriu. Iar mie mi s-a părut execrabil, judecând după primul episod (poate și al doilea, nu mai sunt sigur). Adică..nu știu … nimic nu era amuzant … nu că erau poante proaste, dar … nici nu prea erau poante. Ce, tre să fiu negru ca să pot râde la serialul ăsta?

Așa. Încă n-a început Animest 2010, nu?

2 responses to “Să fie animație!

  1. Bun așa, nu ți-a luat decât vreo jumătate de an.😀
    Păcat că nu te-ai făcut ziarist, acum ai fi livrat știri proaspete despre victoria lui Emil Constantinescu asupra lui Iliescu, de exemplu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s