Unde vedem mondialul. Preferabil, gratis.

V-am mai zis că asta mi-e singura activitate acum. Am avut ocazia de curând de a înfăptui un ciudat ritual al alegerii unei terase funcție de dacă are meciuri sau ba. Cam toate au, așa că ritualul a trecut repede la criterii mai pământene. Mi se pare haios că sunt în locuri în centrul vechi unde poți să stai la doi milimetri de o masă și să te uiți înspre meci, dar să nu fii la masă, ci un umil trecător, pe stradă. Mă întreb, dacă te oprești acolo și stai vreme de o repriză, poți să-i dai în judecată când încearcă să te dea afară cu forța? Pe de altă parte, e puțin dezolant să vezi prostul obicei al urmăririi programelor 4:3 lăbărțate pe un ecran 16:9 extins la cum era în majoritatea locurilor dat meciul, o imagine 4:3 de pe TVR obținută punând dungi negre în jurul unei imagini 16:9 lăbărțată de televizorul 16:9 pentru a obține în final o imagine 16:9 violată cu două dungi deasupra. Serios, tre să existe o soluție pe telecomanda aia, nu? Până acum nu am întâlnit persoană fizică sau juridică ce a ajuns la partea aia din manual, ceea ce poate e cea mai bună dovadă că există prea multe plășmi. Plus că mi se pare că nu prea multe locuri s-au interesat de cum fac să pună TVR HD pe plășmile alea pe care scrie full mega HD, să aibă și boboru’ „condiții excepționale de sunet și imagine”.

Am zis gratis. Deci să ne mutăm spre domiciliu. Puteți alege calea tembelizorului, pe TVR1. S-ar putea să vă enerveze comentatorii, care mie încă mi se par prea groaznici ca să fie comentatori la fața locului. Adică, atunci când zici „Ăăă…ofsaid, sau poate…henț sau…nu, mingea este la echipa cealaltă” mai înțeleg dacă te uiți la reluare ca mine și nu te prinzi și ești într-un studio insalubru din Dorobanți, dar dacă ești acolo cu vuvuzela-n creier?

Plus. E ultima etapă. Jumate din meciuri nu le veți găsi în direct pe TVR2. Pe undeva firesc, în logica faptului că o televiziune publică ar trebui să aibă măcar pe un canal informații de interes pentru bobor din sfera socialului, politicului, economicului și emisiunilor în limba lui Gulyas cât timp pe dincolo e un Paraguay – Uruguay. Puteau fi pe TVR3, așa face și BBC, dar televiziunea publică fiind și comercială, au mai făcut și ei un ban. Și le-au dat la Telesport. Pe care, dacă ești ca mine, nu-l prinzi.

Aici ajungem la partea de informație din acest post, oricât de improbabilă ar fi ea. Site-ul Eurovision Sports e mișto. L-am mai întrebuințat puțin și în timpul Olimpiadei de la Vancouver și încă mai găsiți acolo înregistrări și rezumate ample din acel moment. Și e prezent și la Cupa Mondială, dă fiecare meci în direct și rezumate de vreo 3 minute la cele jucate. Inclusiv alea de la Telesport. Inclusiv Nigeria-Coreea, în chiar clipa aceasta. Și e legal. E un schepsis al EBU, asociația televiziunilor publice de pe continentul nostru, care au cumpărat la comun drepturile pentru Mondial pentru o bună bucată de Europă, inclusiv România. Noroc cu ăștia, că altfel îl vedeam pe Messi la OTV. Și calitatea e mai bună decât la transmisiunile ilegale, probabil. Și decât la TVR, desigur. Noroc cu  ăștia, altfel rămâneam la un Messi format din patru pixeli, jumatea dreaptă a unuia fiind mingea. Ce mai, ăștia sunt un fel de UE: hipercentralizați, corupți, ne înghit toți banii, da mai și fac ceva, nu ca ai noștri.

PLUS: Transmisii HD. Inclusiv la Argentina-Grecia, acum. Și încă 4 meciuri în următoarele 3 zile. Imagine bună, probabil că se mai poate strâmba din nas la ea, dar deja ar fi chestie de finețe (iată o smiorcăială tehnică despre de ce TOT hd-ul de pe site-uri video și din streamuri online e nașpa).

Deci serios, e tare siteul ăsta. HD, no Sorin Hobana, no cry, poți să te uiți la meci în loc să muncești și să scrii pe blog în loc să te uiți la meci, e minunat. Și în pauză vezi statistici în loc de reclame.

La pauză, Grecia – Argentina 0-0 și Nigeria – Coreea 1-1. Voie bună!

Gata sesiunea

Da, e din nou acel moment al anului când reamintesc că sunt viu, că am mai trecut de o chestie. Aproape, niște puncte mai sunt în aer. S-au întâmplat multe: am urcat în A, s-a anunțat o tăiere porcească de pensii (bursele au scăpat, dar până-n decembrie este mult), a început campionatul mondial, am văzut covrigării și șaorma la 5 lei.

Acum, toate-s bune. Mici zile de leneveală cu ochii la meci. Încerc să mai dau pe-aici, să vă mai plictisesc, în mare parte tot cu cărți și fotbal (dar nu neapărat în ordinea asta). Va fi o vară interesantă, o să trebuiască să cuget la viitor mai serios decât obișnuiam (școlaricește și, prin extensie, viețicește), unde mai pui că sezonul începe repede, pe 24 iulie.

La naiba, iar va fi o vară mai scurtă decât părea. Să bem pentru asta! Sper să mă achit de restanțele față de tine, stimată cititorime.

Voie bună!