Sportul Studențesc – Oțelul Galați 0-1

Biletele sosesc în Regie

Uite ce e. Eu îmi desfășor existența cu precădere în sectorul 3, ăla al lu’ Liviu Negoiță. Iar oamenii îl iubesc pe Liviu Negoiță. Oamenii s-ar căsători cu Liviu Negoiță. Și cei din sector, și din afară. Oamenii sunt mândri că trăiesc în frumusețe, puritate și ordine, în această Lume Imaculată și îl votează pe Liviu Negoiță cu atâta îndârjire încât crezi că pâinea pe care o iau de la alimentară ar depinde de asta. Desigur, pe mine nu mă deranjează curățenia (mă seacă la culme apariția unei alei în mijlocul unei pajiști în care jucam fotbal și transformarea treptată a terenurilor gratuite cu iarbă gratuită și naturală în sintetice pe bani buni), mă deranjează că în imperiul lui Liviu Negoiță mai sunt zile, locuri, situații când împăratul e gol.

Mă deranjează, de pildă, faptul că orice măruntă bucată de iarbă (sau noroi, nu contează, domeniu public să fie și neasfaltat să fie) a fost împrejmuită cu un gard. Lumea era un loc infinit în care poți călca și iarba și noroaiele, dar știi și tu că ar fi mai bine să te limitezi la trotuarul de lângă. Lumea era a ta. Și a câinilor și a pietrelor și a gâzelor și a mușețelului. Post-garduri, lumea era un spațiu infinit și al tuturor cu excepția unui număr mare și finit de porțiuni în care nimeni nu are voie fără nici un motiv particular. Așa, că i-a gâdilat simțul estetic cuiva (care, probabil, avea și o firmă care face garduri). E nașpa să te vezi între garduri, chiar dacă ești în afara zonelor împrejmuite: e claustrant și dă glas celevrei strigături „ia uite, bă, și-a luat lumea stradă”: spațiul public e ciopârțit în bucățele private la care tu n-ai dreptul. De ce? D-aia. Cam asta reprezintă, într-o bâlbâială, arhitectura negoițiană bazată pe gard în viziunea mea.

Azi am avut ocazia să studiez cum au preluat acest stil arhitectural și l-au adaptat la stadionul Regie domnul Vasile Șiman și Jandarmeria Română. Garduri. Peste garduri. Bilete. Turnicheți. Securitate. Garduri. Umbrelele sunt ilegale. Steagurile sunt ilegale. Bannerele se controlează bucată cu bucată. Garduri. Între peluză și tribună, între tribună și cealaltă peluză, între cealaltă peluză și neant, între tribuna I și neanturile din stânga și dreapta. Între peluză și brazii din spatele peluzei. Serios. Ce naiba, vor să facă zoo în zona aia? Între peluză și parcare, pentru că doar n-ai vrea să umbli în mașină la pauză, nu?

Pentru asta am plătit 10 lei?

Astfel, stadionul pe care pauza însemna că poți să dai un mic ocol tribunelor, să te uiți ce mai fac terenurile de antrenament, eventual să rămâi în peluza cealaltă pentru repriza a doua, să intri cu umbrela și sucul, să mergi la WC într-un WC adevărat, racordat la canalizare, locul unde domneau normalitatea  și liniștea, a devenit locul unde domnește jandarmeria. Desigur, umbrela este o armă mortală. Desigur, băuturile sunt interzise dintr-un motiv pe care sincer nu-l voi elucida niciodată. Mai puțin desigur, toaleta veche a fost făcută una cu pământul, parcarea extinsă puțin (direct peste iarbă, o bucată de iarbă care simt că avea într-adevăr nevoie de garduri) și au apărut unel mai eco, care probabil vor face orice utilizator să vomite peste câteva săptămâni. Cișmeaua e o construcție jalnică lipită de un gard și trebuie să te îneci în noroaie ca să ajungi la ea. O minune d-aia high-tech de la intrare s-a stricat și, bonus, bonus, unii nu au putut intra pentru că nu s-au tipărit destule bilete.

Pentru asta am plătit 10 lei?

Unele dintre lucrurile astea sunt inevitabile, unele sunt tâmpenii de 2 lei (dar nu vor dispărea prea curând, deși, pe bune, nimeni nu a agresat cu umbrela pe nimeni NICĂIERI dar e interzisă PESTE TOT), altele sunt reparabile fără a fi tâmpenii de 2 lei, dar senzația de ansamblu e că joaca s-a terminat, acum e o afacere. Bun, s-o privim ca pe o afacere. Ce primesc eu, plătitorul de bilete, de 10 lei? Condițiile infecte de mai sus nu prea se pun. Să ne uităm la calitatea spectacolului fotbalistic.

Care calitate? Pronosticurile mele s-au dezintegrat, dar mă voi preface că am nimerit-o măcar cu o parte: partea cu meciul anost care se termină 1-0. Ei au dat un gol repede, repede, în minutul 4, la o fază somnolentă în apărare, minge aruncată în față, șut sub bară, gol.

Apoi Oțelul a fost echipa deșteaptă și, dacă-mi permiteți, noi am fost când echipa somnolentă, când echipa precipitată (sunt cam pretențios, nu vreau nici așa, nici așa, sunt imposibil). Am avut niște ocazii, niște capete pe lângă în repriza întâi, niște șanse din acțiune în a doua, din care sunt de observat mingea scoasă la limită de portarul gălățean în minutul 79 și șutul slab din final al lui Nae, care era într-o poziție excelentă. Ei n-au avut senzațional de multe faze, dar cu niște deșteptăciune și o țâră de țărănie (simulări, trageri de timp, arsenalul obișnuit) s-au descurcat și adesea ne-au ținut departe de poartă. Bălan n-a fost nici pe bancă, pe el îl știam mai supărat. Varga a jucat, a și pus suflet, îndeosebi în prima repriză, dar a redescoperit (pentru a câta oară?) că dacă driblezi doi oameni s-ar putea ca al treilea să se ducă direct la picior. Nu că arbitrul s-ar simți obligat să dea fault. Sau să ne dea cornere și auturi când mingea iese din adversar (da, au fost inclusiv probleme de-astea). Per ansamblu, am văzut un stil de joc foarte similar celui pe care l-am practicat în B (unele faze trase la indigo), dar dacă și acolo erau meciuri în care nu mergea…

Pentru asta am plătit 10 lei?

Pentru final, o fază care va intra în istorie for all the wrong reasons, un interviu cu Curelea luat înaintea începerii sezonului dar publicat azi, niște declarații după meci și două cronici. A doua are și câteva poze plus casetă tehnică. Și două invitații. În primul rând, Șiman vine la Recurs, duminică la 22:45. Se pot pune întrebări în comentarii și dacă sunt bune ajung la el. Și e rost și de-un tricou cu Sportul pentru cea mai cea. Hai să-l întrebăm toți pentru ce am plătit 10 lei. Mai apoi, pe 1 august, la nouă seara, în Ștefan cel Mare, etapa 2.

Haide Sportul!

Anunțuri

Un răspuns la „Sportul Studențesc – Oțelul Galați 0-1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s