Sportul Studențesc – CFR Cluj 3-0

O nouă cronică foarte, foarte întârziată, cu mai bine de o săptămână.

Bun, mai puțin cronică, mai mult o listă de idei, așa.

Echipa a jucat frumos. Corect și demn. Pătrașcu a făcut un excelent meci și nici cu Tibi Bălan nu mi-e rușine. Îmi pare bine că a fost recuperat și făcut util echipei, având în vedere că nu de mult declara că el nu mai joacă niciodată la Sportul.

M-a surprins că ei aveau galerie. Ce-i drept, ultimul meci direct, cel la care singurul ardelean de pe stadion era în galeria noastră, a fost seara în mijlocul săptămânii, poate sunt toți experți în branding și nu pot lipsi de la servici. N-a fost cel mai reușit meci pentru Nuno Claro, strigat spre sfârșit „Nullo”.

În mod normal mă iau urât de tot de echipele care stau cu fundul în poartă un meci întreg. Ce voi zice după ce ai mei obțin o victorie prin tehnici…nu foarte expansive? Voi zice că a fost o victorie splendidă și absolut expansivă … în momentele în care aveam mingea. Pasele mergeau, erau precise și rapide, vezi și golul 3, mostră de contraatac. Și voi mai inventa scuze și lamentări, filozofice: există joc cu fundul în poartă și există fotbal de contraatac. Cel dintâi e creat de echipe disperate care se pun pe două linii și încearcă să împingă meciul cât mai departe, în ideea că la penalty-uri mai au o șansă. Sau că adversarul va obosi și le va face cadou o minge bună. Stilul nu e total dezagreabil, când o echipă folosește 11 oameni în ultimii săi 20 de metri pentru a scăpa de un adversar situat mai sus cu cinci ligi e cam tot ce poate face. Când o face tocmai campioana Europei hint hint wink wink e puțin scârbos. Mai apoi, e modul mai demn de a face contraatacul: îl lași pe adversar să se desfășoare, ținând mijlocul undeva nu foarte jos și fiind permanent pregătit pentru țâșniri. Îi lași mingea; va obosi mai mult și nu va face lucruri așa bune cu ea. Nu aperi poarta cu 10 oameni, mai trebuie ca cineva să dea și golurile. Linia e subțire.

Dar e acolo. Fix asta s-a întâmplat: campioana României etc. etc. n-a reușit să creeze o fază de atac convingătoare. Ca atare, își merită înfrângerea cu vârf și îndesat și faptul că ea a venit în stilul ăsta, gen joaca motanului cu șoricelul, o face nițel mai dulce.

Arbitrul a fost un idiot, dar probabil știți asta deja. Galeria noastră a fost grozavă, ne-am simțit bine împreună, juma de peluză, cântând, râzând și agitându-ne pe acolo. Cam asta ar trebui să însemne fotbalul, nu vorbe infinite despre mentalitate, legiuni, fumigene. Și mi-am inversat poziția oficială despre steaguri: acum mi se par mișto. Asta-i pentru că am reușit să flutur semi-decent unul pentru prima oară și mi s-a adresat cu ocazia asta și celebrul și mult iubitul salut „Băiatu, lasă steagul ăla mai jos, că nu văd”. M-am mutat mai jos, nu i-am snopit în bătaie (ce mai, n-am deloc mentalitate). Bine că era loc.

Frumoasă victorie. Frumos și că apărarea a rezistat. După care am brânzit-o la Craiova. Alb-negru, nu?

Haide Sportul!

Sportul Studențesc – Gloria Bistrița 4-2

La Urziceni cu Zenit am plătit 5 lei la peluză

(o fată la coadă la bilete. Dacă aud câte o persoană spunând asta la fiecare meci o voi cita la fiecare meci până când Șiman însuși vine și ne împarte bilete ieftine)

Este foarte bine că am câștigat. Este foarte rău că scriu cronica cu întârziere, dar iată, acum am ajuns la zi și poate chiar mă voi autodepăși. Cumva.

Este foarte nasol ce se întâmplă în apărarea noastră, unde băieții nu ies bine la ofsaid, nici nu prea fac marcaj, nici nu aleargă după minge suficient. Mai e și micul detaliu că ăla negru e bun. Aici se încheie micul nostru paragraf rasist, redus la o frază (credeați că nu-l mai fac pentru că am scăpat de B?). Pe vremuri paragrafele rasiste erau mai largi pentru că echipele din Moldova sunt îndrăgostite de senegalezi ieftini și fără talent. Nu e cazul pentru Bruno Moraes, atacant rapid, decent tehnic, care iese puțin în evidență în formația Bistriței (aici ar interveni o observație și mai rasistă și și mai duh despre motivul pentru care iese în evidență).

Drept s-o spun, nu credeam că mai sunt foarte mari șanse după ce oaspeții au dat un gol foarte rapid . Am trecut la un „cum fac asta mereu?” resemnat și la gândul că s-ar putea ca, într-adevăr, sezonul ăsta echipa să se zbată cum n-am mai văzut-o zbătându-se. Noroc că între timp se zbăteau Varga și Curelea în față și a venit egalarea. Totuși, repriza a doua a fost destul de moale ca joc, din partea ambelor echipe, iar naivitățile din apărare le-au oferit prea multe ocazii. Moraes a făcut 2-1 la o fază la care tot stadionul a văzut ofsaid, iar nici comentatorul de la TV n-a fost prea sigur ce să spună, dar analiza mea de-a dreptul criminalistică de pe forum sugerează că e inexistent spre minimal și e perfect de înțeles de ce n-ai ridica fanionul la faza asta. Miezul analizei e în această imagine stil CSI Miami pe care am realizat-o cu Microsoft Paint:

Nu e ofsaid

După gol au dat-o pe tras de timp și alte metode neortodoxe, dar nici prea surprinzătoare de apărare a deosebitului avantaj de pe tabelă. O altă fază remarcabilă a reprizei a fost pauza de hidratare.

Repriza a doua a fost un moment al renașterii și răcoarei, ajutat de un front de aer rece care a intrat pe teren în minutul 70. Mi-a plăcut jocul, modalitatea de a pune cu botul pe labe un adversar care s-a văzut poate un pic prea repde cu sacii în căruță și a făcut totul pentru a nu încasa goluri. Mai întâi Bălan după o lovitură liberă din 25 de metri, mai apoi Curelea și iată o revenire, întreruptă doar de o răbufnire minimală a oaspeților și de jocul de pase din ce în ce mai așezat al studenților. Plus de o fază la care arbitrii se fac de cacao, acordând cartonaș galben pentru tragere de timp lui Varga. La 2-2. Pentru că nu a bătut lovitura liberă imediat după fluier. Hmpf.

După 3-2 a fost doar un mini-recital studențesc, punctat pe alocuri de gafe mari, dar care l-au prins și pe adversar obosit (exemplu: pasă înapoi de la mijlocul terenului care iese în corner). Rețin un șut frumos al lui Varga, din întoarcere, care avea să se dovedească o variantă în miniatură a ultimului gol, și o fază în care ai noștri au fost fundași mai eficienți ca ai lor foarte pe final. Și, desigur, golul lui Varga, venit după un contraatac frumos, în vreo 4 pase.

Lecții: apărarea este naivă. Forță ofensivă există destulă pentru o revenire, dar asta temporar și nu neapărat cu cei mai buni dintre adversari. Nu e de neconceput o clasare în prima jumătate, acum suntem pe 10 (și în fața Brăneștiului, sâc!) dar va fi o chestiune de anduranță, ritmul ăsta (17 goluri în 3 meciuri) e criminal.

Până m-am apucat să scriu clipurile linkate au încetat să mai fie vizibile pe gratis (și a început Turcia-România). Cum nimeni nu e nebun să dea doar 2.24 euro pentru a vedea cele 5 minute de clipuri de „calitate” (ca-n captura aia, calitate de nici nu se vede mingea) iată un rezumat (execrabil) găsit pe youtube:

Apropo, comentariul de la clipul ăla e de la un om nervos pe bună dreptate că a plătit 2 bilete integrale pentru el și copilul de 10 ani. Deci, să ne mai uităm o dată la numele clubului și să întrebăm: pe când o schemă decentă de reduceri, gen 50% pentru studenți și copii peste 14 ani, 75% pentru copii între 7 și 14 ani, 100% pentru copii sub 7 ani? (și obligativitatea ca minorii să fie însoțiți de majori, ca să nu fim invadați de puradei…deși deja suntem)

De asemeni, am făcut o pagină pe care să pun rezumate de la toate meciurile. Mă gândesc dacă să rămână ca un link acolo sus sau s-o pitesc într-un hățiș mai complicat de pagini despre Sportul.

Ca o ultimă întrebare: să zicem că ăla care ți-a furat mobilul vine la tine și zice „am auzit că ți-a furat mobilul”. Ești pe un stadion. Ce faci?

Cronici. Gazeta. Prosport. Nește declarații. Onlinesport. Următoarea deplasare va fi un meci interesant între echipe frumoase. Duminică la 18:00, cu Gaz Metan, pe GSPTV, la Sibiu (mi-am pus plecarea acolo într-un moment foarte nepotrivit, mda).

Haide Sportul! De asemeni, că s-a nimerit acum, hai România!

Sens Unic?!

Amu, ce ar face o mașină de-aia șmecheră și automată, care conduce ea și îi permite șoferului să se uite la film în timpul drumului, când ar vedea un semn ca ăsta? Eu cred că s-ar roti pe loc la infinit imediat ce ar ajunge în dreptul semnului.

Ah, da, și întrebarea cu „ce înseamnă asta?” e interesantă.

Noapte bună!

Dinamo – Sportul Studentesc 5-3

A trecut o saptamana, nu prea e loc de o cronica de tehnici si fapte. Oricum cred ca ma voi indeparta si mai mult de asa ceva. Prosport, gsp, etc. o fac mai bine. Deci, cronica de atmosfera sa fie.

Vreau sa incep prin a multumi jandarmeriei romane, verificatoarea de bannere, notatoarea de buletine, confiscatoarea de goarne cat claxonul de bicicleta pe motiv ca astea sunt vuvuzele domle, montatoarea de tarcuri in jurul galeriei oaspete. 3 garduri ma separau de huliganii Cristea si Torje, creand o stare de totala siguranta.

Mai apoi, vreau sa rad de Dinamo pentru ca intre scaune cresc plante si pana la gazon sunt kilometri din peluza, de-ti trebuie binoclu. Si sa-i felicit pentru cismele, excelent plasate, si pentru devotamentul (nu cuvintele de 4 litere) PCH.

Apoi sa zic si de meci. Lor le-a declansat caderea, sper ca pe noi sa ne duca in sus. Simt ca baietii si-au mai dat drumul la joc si au vazut ca nu-i asa mare distanta pana la performanta. Practic in cateva minute am ajuns la 2-3 de la un joc dominat autoritar de gazde ce risca sa devina un cosmar. Cateva minute de indrazneala, atata trebuie in fotbal.

Cealalta lectie era aia stiuta, ca suntem foarte aerieni in aparare. Plus neinspiratia lui Popescu plus un adversar destul de viclean, vezi penaltyul, adevarata lectie de cum sa cazi. Poate era bine sa cumparam 2 fundasi, dar…

In final, vreau sa intreb de ce naibii o fi asa utopic sa mearga transportul in comun pana la 00:00 inclusiv.

A fost o partida frumoasa intr-o seara frumoasa. Echipele nu au castigat prea mult, noi am castigat

Sibiu, loc al civilizației și piețelor

Am fost pe-acolo săptămâna asta, hai să punctez câteva chestii.

Totul este o piață. Centrul constă în 3 piețe separate de câte un rând de clădiri: Piața Mică, Piața Mare și Piața (îmi pare rău, nu ați ghicit) Huet. Ultima nu e cu mult mai mult decât o parcare. Piața Armelor e…gen, o intersecție, dar e veche. Piața Dragonului e un loc unde a fost o clădire cu dragoni. Istoria îți suflă în ceafă pretutindeni.

De obicei, sub formă de căsuțe vechi, colorate divers dar deloc strident (pe una am văzut patru culori), străzi pietruite, cafenele, sași, locuri de promenadă și boemie. Se poate urca în turnul primăriei și în vreo câteva sute de alte turnuri, probabil. Peisajul e drăguț.

Sibiul de sus

După turnuri, cel de-al doilea tip de clădire ca număr sunt bisericile. În piață se pot găsi una evanghelică, înaltă, cu un model interesant pe acoperiș, destul de austeră în stil văzută dinăuntru și una romano-catolică, cu un turn al ei, desigur, dar mai mic ca dincolo, care face lucruri interesante cu lumina și coloanele. În cea evanghelică poți să audiezi concerte de orgă și să te crezi în Germania pentru că toate textele din interior și toate dialogurile din public sunt pe nemțește. La astea se adaugă mitropolia ortodoxă, situată la câțiva pași de piața mare, obținută prin împărțirea în două a mitropoliei transilvaniei, într-un gest care trădează pofta de ciolane. Am mai văzut una greco-catolică, mai modestă, o sinagogă în zona cetății și ceva care are o cupolă ca de moschee dar probabil e altceva.

Prin piețe se mai văd muzee, multe centre infoturistice (îți dau și biciclete cu chirie, îți dau orice, doar să pleci), niște tourist informatore care nu folosesc touchscreenul la maxim, WC-uri publice neportabile, cafenele și terase, un magazin de pantofi cu sloganul „noi îți găsim perechea ideală”, două Billa care vând biolimonadă bionaturală din biofructe biologice. Dar totul e făcut parcă mai cu cap, parcă sunt mai puține terase ca pe Lipscani, de exemplu, e un echilibru între ele și magazine. Cred că e calculat ca să ai loc destul de promenadă fără să te claustreze mesele. Oamenii ăștia sunt senzațional de civilizați, organizați și curăței.

Un magazin vinde produse gen hartă turistică + cazuri OZN din România. Și cărți vechi în germană. Sunt 3 coșulețe de-astea în piață, în față la magazin, mă oftic că n-am luat nimic. Există un pod unde se duce toată lumea să mintă. În Piața Cibinului găsiți o babă simpatică care are smântână cu gust, aromă și consistență de unt (și la Billa au Delma cu unt), o babă ciufută care vinde roșii și niște covrigi din aluat de gogoși.

Vedere de pe pod. Mașinile nu sunt interzise, sunt doar puține => zonă pietonală în practică

Serios, e șocantă civilizația. Numărul mic de maidanezi (și sunt pașnici!), nici un personaj mai dubios pe străzi, liniștea, oamenii care-și văd toți de treaba lor fără a deranja și fără a fi deranjați. Străzile din centru, OK pentru o plimbare la orice oră. Faptul că majoritatea obiectivelor sunt grupate atât de bine împreună că poți ajunge să crezi sincer că nu există autobuze. Ajungi pe jos, repede, oriunde vrei. Poate cu minusul parcului Sub Arini, aflat un pic mai la sud, care ne-a fost lăudat din plin și din care n-am apucat să vedem foarte mult. Dar senzația e că-i frumos. Și întoarcerea a fost o ocazie de a vedea că nici străzile lăturalnice și dubioase nu sunt atât de dubioase.

Că tot eram la capitolul „nu chiar în centrul centrului”, mai e de notat cetatea, din care au mai rămas doar zidurile și câteva turnuri vizitabile, citez, pe propria răspundere. În interiorul zidurilor viețuiesc diverse chestii, cum ar fi filarmonica de stat, spitale, părculețe. Și mai sunt de notat străzile limitrofe piețelor, pietruite, cu pante și curbe delicioase, cu ziduri și panorame după ele, pasaje cu scări și străduțe înguste lângă ziduri, feme care își cară legumele într-o sacoșă de piață înapoi spre casă pe treptele dintre ziduri și se uită urât la tine în timp ce faci o poză…oops.

O altă chestie interesantă: n-am văzut nici un McDonald’s în Piața Mare. Sau KFC. Sau Springtime. Nici hipermarketuri. Oraș normal, domle: centrul e pentru leneveală, pentru burgeri rapizi du-te mai la margine, ca să-ți umpli portbagajul cu castraveți du-te mai la margine.

E un loc frumos. E un loc în care timpul încă își permite să meargă mai lent, clădirile nu trebuie să aibă 22 de etaje pentru a putea găzdui activități și zidurile pe lângă care te plimbi îți amintesc cât de mic ești.

Intervenție artistică în spațiul urban

Desigur, clișeul dictează să vă trimit la Brukenthal, dar screw it: mergeți la muzeul de farmacologie. Eu n-am fost și regret. Am înțeles că are … farmacologie în flacoane … farmacologice.

Voie bună!