Cronică de Animest: Mozaic 3

Discleimăr: Anul ăsta sunt voluntar la Animest. Asta înseamnă că am fost rugat ca atâta vreme cât am la gât chestia pe care scrie că sunt voluntar, să mă abțin de la a înjura festivalul sau (ce păcat) pe unguri. Acum, acum, n-o am la gât, dar parcă se subînțelege un pic. Dacă voi avea astfel de înjurături (sau hai, critici) ele vor apărea aici cândva după încheiere. Dar îmi rezerv dreptul să mă iau de orice producții animatronistice care îmi par nașpa.

A început! Vineri seara la Patria a început cel mai mare festival de animație din București și cam singurul  care se pune (doar alea de care am auzit eu se pun, da?). Eu am văzut mai multe proiecții, evenimente și schepsisuri și regret că de-abia de acum încep să scriu de ele în loc să fac o cronică pe zile ca la carte, dar sper că voi ajunge la zi în curând.

Secțiunea Mozaic constă dintotdeauna în scurtmetraje. Ceea ce mi-a scăpat în trecut, sau poate că nu se întâmpla în trecut, este că sunt scurtmetraje din care tu, publicul, poți să-ți votezi preferatul. Primești o hârtiuță cu toate titlurile și bifezi acolo ce ți-a plăcut mai mult. How cool is that? E adevărat că în anii trecuți nu mi-am pus problema cum face publicul ca să acorde premiul publicului.

Eu am prins calupul al treilea (regulile numerotării sunt misterioase, 3 nu e al treilea care a fost difuzat în ordine cronologică sau ceva, e doar 3) pe la Union, duminică. Chestii destul de bune, mai toate interesante în felul lor. Am primit și reviewuri negative la mozaice, dar dacă toate sunt ca ăsta, e bine (mie unul mi-au plăcut mai mult decât scurtmetrajele alea din concursul adevărat, jurizat de juriu, pe care le-am văzut, dar poate exagerez). Voi purcede la o serie de mini-cronici pe care sper să nu le fac mai lungi ca filmulețele însele.

Bob – doi hamsteri se aleargă prin jurul lumii, dar lumea e mult mai mică (iar alergarea mai .. statică) decât pare. Concept drăguț, un 3D poate prea modernist/grețos.

A Lost and Found Box of Human Sensation – o producție excelentă. Și nu o spun deloc în sensul „Shiny happy people laughing everything a-OK”. O poveste foarte tristă, dar și mușcător de realistă, despre toate modurile în care încercăm să ne îngropăm fricile in uniformitate, în rutină, în orice – despre cum durerea ne transformă, iar o primă întâlnire cu necunoscutul/Moartea ne împinge într-o viață de frici și de estompare a tuturor sentimentelor … comfortably numb. Excelent dozat, la început ne promite că în viață nu există happy end, în minutele de final pare să se îndrepte spre așa ceva … după care spulberă totul într-o mare urgie. Spre a încheia cu o concluzie care nu mai are strop de amăgire în ea, care nu mai vine dintr-o viziune a lumii, ci din realitate așa cum e ea. Foarte bună vocea naratorului, deși pentru unii ar putea fi enervant modul în care narează tot. În fine, ÎMI PLACE, s-a observat? Trailer.

Sinna mann / Angry Man – poveste norvegiană despre violența domestică. Grafică bună, în chiar sensul „Shiny happy people laughing everything a-OK”. Redă foarte bine inocența copilăriei. Un pic prea lungă, un pic prea cu happy end.

Swing – un film mai mult sau mai puțin despre problema eutanasiei și efectele ei asupra celor dragi, I guess.

Voltage – tot felul de obiecte electrice se conectează scoțând tot felul de sunete electrice (și nici măcar nu au USB) pentru prea multe minute, dar într-un ritm nu chiar dezagreabil.

Virgile – Boy meets girl, boy tries being a macho, boy ends up being himself. Are ritm și câteva scene interesante.

Monstre sacré – poveste amuzantă, ilustrată și spusă drăguț în care pe post de rățușca cea urâtă e un soi de monstru reptilian pașnic. Dar care trebuie anihilat, că doar e monstru reptilian. Include scene precum un soldat înarmat până-n dinți care împușcă o veveriță, apoi se asigură că e moartă cu prudența cuvenită unui terorist. Funcție de preferințele spectatorului, o metaforă față de cum avem atitudini iraționale față de oamenii mai maro ca noi sau doar o poveste amuzantă. Bun, rățuștele alea sunt splendide (și nu sunt concepute ca exclusiv pufoase și adorabile, sunt niște țațe).

What’s Up? – ceea ce urcă trebuie să coboare. Sau invers. Simpatic stilul de desenare, simpatică povestea. Nu prea încearcă să fie profund, ceea ce nu e un defect, e doar de notat. Blogul filmului (da, serios).

Hipira – Harry Potter cu vampiri japonezi.

Cred…cred că e puțin prea clar cu cine am votat. A fost un grupaj divers și agreabil. Festivalul continuă, fiți pe fază și veniți la Patria, Scala și Union. Noapte bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s