Monotonia care mistuie

Discleimăr: Această cronică se coace de mult, dar poate nu ar fi venit niciodată dacă n-ar exista posibilitatea ca editura Vellant să-mi dea un metru cub de cărți pe ea.

Richard Yates, Revolutionary Road, editura Vellant, 2009 (publicată inițial în 1961)

Hai, încă un paragraf publicitar și apoi trec la carte. Cartea asta am câștigat-o la un concurs organizat pe Metropotam, încă pe vremea când puteai să ființezi pe Metropotam fără să ai un profil unde dai like restaurantului La Micul Fermecat și citești wallurile tuturor prietenilor tăi. Deci acum un număr mic și pozitiv de ani. Era proaspătă, cam tot pe-atunci rula și filmul pe HBO (cu Di Caprio, fatăăăă) și editura era o oarecare necunoscută. Nici acum nu-s foarte lămurit, dar îmi lasă impresia unora care publică mai răruț și mai drăguț și se concentrează pe o prezentare grafică foarte convingătoare. Toate volumele lor arată foarte catifelate și cremoase.

Vorba autorului, „If my work has a theme, I suspect it is a simple one: that most human beings are inescapably alone, and therein lies their tragedy.” Ăsta nu e citatul pe care-l căutam, chiar deloc. Hai că l-am găsit: „I meant the title to suggest that the revolutionary road of 1776 had come to something very much like a dead end in the Fifties.” Că un anumit spirit al libertății, în care te iei în piept cu viața și mori cu ea de gât a lăsat loc unei mări de conformism.

Știți sceneta aia a lui George Carlin în care în mijlocul unei excelente imagini de apocalipsă și descompunere pomenește de „all the identical soccer moms and their identical kids named Jason and Jennifer”? În roman e vorba, într-un fel, de un embrion al acestei lumi, un loc unde poți trăi viața standard, prefăcut liniștită, fals diversă, care îți e prescrisă. Nu atât de o autoritate, ci de o sumă de frici personale devenite convenții sociale devenite modă.

Se dau Frank și April Wheeler. Căsătoriți, tineri, doi copii. Stau într-o suburbie, au o casă mare cu curte din spate și vecini amabili. Meșteresc la poteci în curte, beau un whisky cu o familie mai apropiată din zonă, joacă în trupa de teatru locală. Aparent, o viață foarte frumoasă. Primul capitol ne arată o piesă jucată de trupa de teatru „Laurel Players” fondată de câțiva amatori din zonă. Care se transformă într-un fiasco, după cum urmează să se întâmple cu multe lucruri.

Încet, încet, personajele încep să scoată la iveală frustrări, anxietăți. Care inevitabil vin din faptul că și-au construit viața ca la carte, fără să fie viața pe care ar vrea-o. Memorabilă scena în care între două reprize de lucru în grădină, Frank trece pe lângă copiii lui, care se joacă în sufragerie, și se gândește că e ca și cum ar fi trecut pe lângă două obiecte oarecare. Iar pentru o clipă îi încolțește în minte ideea de a-i ucide. Sunt niște obstacole, niște chestii care te trag în jos și te forțează să intri în tabloul idilic. Sunt niște chestii îngrozitoare, cu care habar n-ai cum să interacționezi și n-ai avut niciodată.

Copiii joacă un oarecare rol aici. Frank și April au „antene” destul de sensibile pentru a realiza că monotonia vieții lor provinciale îi dezintegrează. E comod și călduț și te stoarce de orice aspirații. Visează să plece în Europa. Ea va lucra ca funcționar la o ambasadă, el se va prinde pe drum ce vrea să facă cu viața. Dar apare o sarcină și prioritățile trebuie să fie reconsiderate. Un job mai bun?

Frank lucrează la Knox Business Machines, care e (în mod destul de transparent) modelată după IBM: o companie bătrână, sterilă și plicticoasă, unde poți lucra X ore pe zi contra sumei Y și să știi că ți-ai terminat treaba pentru restul zilei și ai un ban. A fost aleasă așa special, cică pentru că-ți dă libertate asupra propriei vieți, dar mi se pare că în subtextul romanului e foarte clară întrebarea: nu cumva e mai rău? Nu cumva e o libertate plastifiată, ca restul lucrurilor de aici, în care accepți să faci ceva mărunt pentru un ban și o grădină și o plafonare intelectuală? Pentru un pic de ironie, aici a lucrat și Wheeler ăla bătrân. Iar, desigur, fi-su avea despre el imaginea unui om rigid și lipsit de empatie, nicidecum un model.

De aici urmează adulteruri, drame și tragedii, cu un final distructiv. Oamenii au sfârșit înghițiți de propria creație, incapabili să se mai prefacă. Pentru că peste frica absolut naturală, peste divergențele din cuplu s-a adăugat mască după mască. Toate lucrurile negre care sunt în noi au fost înlocuite de o peluză tunsă la timp și o casă bine zugrăvită, câteva animale și plante, o alee frumoasă și un zâmbet regulamentar, ca să nu ieși din rând. Iar din când în când lucrurile alea negre și naturale ies la suprafață într-un mod absolut brutal. Nu vreau să insist pe asta, dar poate că s-ar putea face multe paralele cu cazul Mădălinei Manole. Subiectul cărții e un gen de dramă foarte modernă și foarte actuală. Strămoșii noștri, gorilele din peșteri, se băteau cu mamuți. Noi, în modernitate, avem o viață foarte comodă și prea puține cauze pentru care să ne luptăm. Și atunci ne inventăm luptele, ne inventăm fericirea și punem peste noi măști peste măști. Ferească Dumnezeu ca într-o zi să ne trezim și să realizăm că toate astea sunt simple produse ale minții noastre și nimic nu are atât sens cât i-am atribuit.

În mod potrivit, e o singură persoană în tot romanul care privește limpede și își permite să spună lucrurilor pe nume: un nebun. Fiul unei vecine, internat la nebuni, cu o serie de antecedente, el n-are nici o datorie față de societate, față de rude, față de etc.

E o carte minunată, care prinde foarte bine câte ceva din zbaterea vieții. De citit pentru oricine și orice.

Voie bună!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s