Sportul Studențesc – Voința Sibiu 2-2 / Sportul Studențesc – Steaua București 0-0 / Sportul Studențesc – Universitatea Cluj 2-4

Într-un post recent mă plângeam că nu prea știu cum se fac banii. Între timp am mai aflat. Scriu cod cu rețele și chestiuni din astea alături de niște oameni simpatici într-o clădire, îmi pare rău, corporatistă, la un birou corporatist. E mult de învățat, e și puțin intimidant, dar și când îți iese ceva sentimentul este mirific.

Sezonul ăsta am fost mai des pe Stadionul Național decât în Regie, atât de puțină mentalitate ultra am. E aproape, e acea mică bucată de Europă și civilizație după care tânjeam, e mare, e frumos și de obicei vin echipe ceva mai bune decât poți vedea pe stadionul mic dintre cămine.

Totul își pierde șarmul dacă te lași să devii destul de bătrân și morocănos. Regia și-a pierdut ultimele bucăți de șarm sezonul trecut. Încet, imaginea stadionului dintre căsuțe, pe străzi liniștite, se schimbă pe măsură ce deschizi ochii și privești în jur. Manelele care răsună la lăsarea serii. Haitele de maidanezi. Casa aia care stă să cadă, unde locuiesc 11 puradei. Cel care ți-a furat telefonul, venind la tine, dornic de dialog și coabitare. Subiect de discuție: ce telefon mai ai.

E o țigănie cruntă. Iar un club cu adevărat mare s-ar preocupa de toată experiența din ziua meciului. Ar rezolva-o măcar cu câinii. Pentru că trebuie ca omul să vină cu plăcere la meci.

Nu avem cluburi cu adevărat mari. Avem niște negustori, niște ageamii care scriu pe ei „director marketing”, „președinte club” etc. Umbla vorba în târg că Șiman s-a împrumutat de la bișnițarii de pe străzile astea ca să-și pună termopan la vestiare.

Echipa nu mă ajută nici ea. E greu să te prefaci că o oră de desene animate cehești, de pildă, ar putea vreodată să fie un spectacol mai slab decât ce fac indivizii de pe teren. De unde vorba: nu ne pot ei plăti atât de prost pe cât putem noi munci.

*

Așadar, după o pauză de 4 luni, timp în care m-am plictisit regal la televizor în meciurile cu Ceahlăul și Dinamo, m-am dus în Regie, tiptil și fără telefon în buzunar, să mă uit cum ne chinuim cu Sibiul. Publicul de la tribuna 1 e minunat, studenți, tineri, tinere, bunici, accente groase ardelenești care îl încurajează pe Farika la un scaun de cei care îi aplaudă sprinturile lui Lazăr.

El a fost marele câștig, nu vorbim de Costin, care a făcut antrenamentul de vară cu echipa pentru a pleca la PAOK-ul lui Boloni (măcar i-o fi cerut Șiman o chirie, un abonament, ceva?), ci de Valentin Lazăr, un jucător promițător de bandă dreaptă venit de la echipa a doua. Omul a sprintat cu îndârjire și a arătat atitudinea demnă de niște vremuri apuse, în care șarmul nu fusese pierdut.

Sibiul a condus de două ori, o dată cu o lovitură liberă prelungită cu capul în poartă, apoi cu o lovitură de cap din doi metri după o fază de somnolență ofensivă marca Sportul. În ambele situații, am văzut o dorință de revenire, niște sprinturi ale lui Lazăr, niște șuturi curajoase și goluri egalizatoare din partea lui Chețan și Lazăr, care s-a încăpățânat să urmărească o minge până a fost scăpată de portar. Dar s-a dovedit că jucătorii nu prea au forță fizică, se consumă repede și fac pasul înapoi. Și uite așa istoria va mai reține o ratare uriașă sibiană cu poarta goală într-un meci pe care, totuși, timid, l-am dominat.

*

Înainte să jucăm cu Steaua, Gigi Becali a spus că dacă nu câștigă meciul ăsta se dâ-bâ-bâng-dâng-dâng-spânzură. Încă aștept cu interes.

Ce să zic? Ai noștri s-au mobilizat, au simțit că ăsta e meciul la care o să-i vadă Mourinho și Steven Spielberg să-i transfere, și am avut o apărare oarecum sigură și un atac cu răbufniri. Senzația la sfârșit a fost că mai puteam să jucăm câteva zeci bune de ani și steliștii n-ar fi fost în stare să lovească mingea într-un mod care să ne convingă că ei sunt fotbaliști profesioniști. Poate că nici ai noștri din atac n-ar fi dat gol și ar fi făcut un somnic mic în colțul careului, epuizați fiind.

Ați văzut că cineva a prins un somnic mare în Dâmbovița?

Altfel, atmosfera a fost puțin prea plină de steliști pentru gustul meu. Tribune care exultă de câte ori cineva în roșu (cu câteva dungi albastre) atinge mingea, apoi, când e clar că ăia din teren  habar n-au ce fac, reacțiile se inversează cu 180 de grade, dar sunt la fel de caricaturale.

Lângă noi, în peluză, erau câțiva steliști a căror caterincă includea glume despre cum o să ne bată ei după meci. Jandarmii erau la semințe. Stewarzii se făceau că plouă. Gardul care avea menirea de a separa galeria Sportului de restul peluzei separa, de fapt, toată peluza de un sector mai pe colț în care n-a vrut să stea nimeni (și ar fi fost un pic jignitor ca galeria Sportului să fie trimisă acolo). Domnul Cristian Gheorghe își scria, probabil, următorul comunicat de presă despre cum noi plătim atât de mult pe bilete pentru a se crea condiții și confort.

Inevitabil, Gigi Becali nu mai tace din gură.

*

Iar duminica asta, după o nouă pauză, mergeam la meciul cu U Cluj cu oareșce speranțe. Eu nu cred că ei au o față europeană ultra-mega-evidentă, doar pompează un baștan bani în ei, pentru că s-a plictisit de Dinamo. Ar putea foarte bine să se plictisească și să treacă la cursele de cai, iar echipa ar cădea imediat înapoi în C. Bun, mai e și interesul profund electoral al autorităților locale, care va mai încetini puțin căderea spre C.

Bun, dacă ne uităm la scor, poate că ar trebui să-mi dau două peste gură, dar hai mă, oricine ne poate bate la scorul ăsta, mai ales dacă suntem fără atacanți, adică fără Curelea, suspendat. S-a terminat 2-4, Maxim deschizând și închizând scorul din faze fixe, mai întâi o lovitură liberă foarte frumoasă, iar în finalul meciului, un penalty.

Între, am văzut un roșu pentru Chețan, care a arătat ca o intrare de galben pe stadion, dar pe reluările TV e întrucâtva portocalie (un crampon sus, urât, dar fără reavoință). Asta a provocat o oarece cădere, lipsa de reacții în atac și forma fizică ușor superioară a adversarului sunt de vină pentru restul. În a doua repriză, l-am văzut pe teren ca vârf pe Truță, care a reușit să atingă mingea în minutul 89. Viitorul sună groaznic.

Oamenii de la tribuna 2, la fel, simpatici, grupul de clujeni stând lângă grupul de bucureșteni, fiecare îndrugând lucruri egale și de sens opus către arbitru în legea sa. Cetățeni, cum zic peiorativ băieții cu mentalitate. Îmi plac cetățenii. Nu aruncă scaune din iubire pentru culori.

Cea mai proastă meserie este la jandarmerie. Ca atare, înainte am fost rugat să-mi golesc buzunarele, ca să poată să mă percheziționeze cu buzunarele goale (WTF?). Total previzibil. Se întâmplă o nasoală la Ploiești și toate meciurile cu grad de risc minuscul sunt cuprinse de paranoia.

Stând la o mică coadă la intrare, am auzit ce-și șopteau duios forțele de ordine prin stații. Ei își șopteau așa:

Ăăă, deci, aveți grijă, să nu se mai ridice spectatorii cu gesturi din astea, cu hai băieții, că, ăăă, parcă nu este în ordine

Ceva mai încolo, un subordonat încerca să-i explice șefului lui că cei din Cluj au un mic steag și ar vrea să-l pună pe gard.

-Deci ideea e că e mic steagul, e foarte mic…

-Pune-l mă pe gard să-l văd!

De ce să folosim bunul simț când putem fi birocratici? Poate era un steag contondent și xenofob. De asemeni, „stewardul” de lângă mine tot amenința oamenii din tribună că dacă-și scot semințele din buzunar și încep să consume, îi dă afară din stadion.

Toți acești oameni sunt, teoretic, acolo ca să ne apere și să creeze condiții bune. Ei nu fac asta. Fac lucruri opuse. Ei sună exact ca parodiile milițienilor din orice emisiune de umor. Și ideile, dar cu totul remarcabilă e asemănarea din tonul vocii. Pentru că asta sunt. Niște oameni cărora li s-a dat legal dreptul să fie stăpâni peste o tarla, peste o bucățică de țară și să facă tot ce vor în ea. Și atunci fac.

Sportul merge relativ bine, în sensul că nu suntem ultimii dintre cei de la retrogradare, ci primii. Dar sunt niște blocaje psihice aici, nu putem câștiga acasă nici când dominăm, mai sunt niște salarii neplătite și ceva incompetență. Mult negru, cu pete de alb. Și un pic de șarm. Știți ce șarmantă e intrarea de la tribuna 2, pe scări săpate într-un deal verde? Cu panoramele străduțelor din jur pe care le ai din înaltul tribunei. Cu tabela acționată manual, de care sunt sigur că ar strânge mai mulți spectatori decât meciurile dacă ar fi bine pusă în valoare.

Haide Sportul!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s